June | 2012 | Psihologie servicii
30 Jun

15000 km- service

service kick-offO data pe an, orice masina serioasa trebuie dusa la mecanic: se schimba filtre si ulei, se verifica computerul, se fac verificari la toate sistemele vitale…apoi iar la drum!

Daca masina asta e o afacere, atunci un update pentru directia pentru urmatorul an ar trebui sa fie sedinta kick off.

Fusai pe-acolo si ma intorsei bucuros: directia strategica se cheama Creativitate.

Mie-mi convine 😉
conference

20 Jun

Antivenin

bees-2..vara, cam pe vremea asta, incepeam sa ma gandesc la vacanta. Stiam ca o sa ies din oras, ca o sa merg la bunica-mea. Si-apoi urmau toate cate distractiile cunoscute: mersul la stana, lucrul la stupii de albine, joaca cu verii mei.

Era o regula clara: pana nu te piscau vreo doua-trei albine, se chema ca n-ai stat la bunica. Prima “administrare” de venin se facea cand umblam neatent prin vreun stup si, toropit de caldura, puneam mana pe o albina mai nervoasa. Sau te fugarea vreuna prin ograda, enervata de faptul ca stupul ei era deschis si nu putea sa se razbune pe stuparul bine protejat care-i strica o zi de munca. Te umflai si era un eveniment care se petrecea frecvent, semn ca inca nu ti-ai terminat ucenicia. Deja la a treia intepatura corpul nu mai raspundea la fel la venin: durea cam la fel, dar reactia era suportabila si umflatura trecea mai repede.

Asa se facea ca dupa o vara intreaga la bunica, toleram bine veninul de albina, iar lucrul la stupi se facea usor, cu satisfactia extractiei aurului lichid.

Dar nu neaparat despre stupi si albine vreau sa va povestesc, ci despre alt tip de venin si alt tip de antivenin: fricile noastre si un mod paradoxal de a le trata -prescrierea chiar a acelor lucruri sau contexte de care ne este frica.

“Experienta angoasei face parte din natura noastra. Nu exista ,,angoasa” la modul general, ci fiecare din noi traieste propriile sale variante de teama. Din acest motiv angoasa are intotdeauna un profil personal, indiferent de aspectele comune ale trairii de angoasa in sine.

Acceptarea si stapanirea angoasei inseamna un pas inalt in dezvoltare, ea ne duce cu un pas mai aproape de maturitate. Dimpotriva, evitarea ei si a confruntarii cu ea ne fac sa stagnam, ne inhiba dezvoltarea ulterioara. Ne face sa ramanem infantili acolo unde nu invingem bariera angoasei.” (Formele fundamentale ale angoasei – Fritz Riemann)

De fiecare data cand parasim caile batute, familiare si luam pieptis drumul neexplorat, apare angoasa. Pentru ca pasul facut sa reuseasca, avem nevoie sa stapanim angoasa corelata lui.

Structura profunda a fiintei noastre psihice e construita pe cativa piloni. Unul din acestia e frica, pilon ce-si va alege de fiecare data obiecte noi la exterior. Face parte din fiinta noastra sa confundam lumea interna cu lumea externa, intr-o proiectie de genul: “nu eu sunt timid, tu te uiti urat”.

Trairea angoasei o atasam de regula unor obiecte externe, in esenta inofensive. Atasarea aceasta de obiecte externe are un mare avantaj: ne creeaza iluzia si modalitatea de a “scapa” de angoasa, evitand, indepartandu-ne de obiectul pe care am casunat.

Lucrul cu fricile, cu angoasele noastre nu inseamna nicidecum intoarcerea spatelui si evitarea, ci asumarea durerii si disconfortului posibile la contactul cu acestea.

Premiul pentru care as face asa ceva?

Maturitatea si creativitatea, si-i deajuns.

13 Jun

Povesti (cuantice) la gura sobei (II)

..nu v-a placut fizica, asa ca ne intoarcem la psihologie.
Ce-ar fi daca, pe parcursul dezvoltarii si formarii sale, structura de baza a personalitatii viitorului adult ar fi supusa actiunii unui camp morfic? Sau, ca sa nu sperii prea multa lume, ce efect au conditiile de valorizare emise (constient sau inconstient) de catre adult asupra emotiilor copilului in formare?
La urma-urmei, cred ca gasim repede ceva studii pe tema asta, dar prefer abordarea retorica (deocamdata.. 😉 ) Ce-ar fi daca, spuneam, pe fondul legaturii emotionale create intre adult si copil, acesta din urma ar fi supus unui proces de modelare? Pai ar fi natural!
Si mai interesant ar fi de vazut cum, in cazul a mai multor frati, structurile lor particulare ar reactiona diferit la “campul morfic” creat de parintele semnificativ emotional. Din start se pare ca excludem aleatoriul si liberul arbitru din dezvoltarea viitorului adult.
Reactiile copilului la mediu nu mai sunt un fenomen independent, ci mai degraba un raspuns modulat de conditii anterioare oricarui stimul: conditiile de valorizare induse de relatia cu parintele.
Redundant in dialogurile cu clientii din terapie apare unul sau altul din parinti. Acel parinte care apare in dialogurile cu clientul pare sa fie nitel mai rigid, mai puternic in a induce structura personalitatii sale. As indrazni sa merg si mai departe si sa presupun ca e mai “eficient” in a-si transmite temerile in orice relatie, chiar si aceea cu un copil.
Treptat, otrava emotionala injectata in relatie de un astfel de parinte (ne referim aici la neancredere, ignorare, agresivitate verbala sau fizica) ataca si modifica naturaletea si fluiditatea celuilalt in relatie cu el.
Inseparabilitatea celor doi din perechea parinte-copil se mentine la distante mari si chiar peste timp (surpiza?) La fel ca si inseparabilitatea particulelor din fizica cuantica, inseparabilitatea emotionala reduce suma infinita de posibilitati de adaptare la doar cateva variante.
Acestea sunt acele corelate cu starea emotionala a parintelui. Cu cat mai sarac acest prim set de atitudini la parinte, cu atat mai putine raspunsurile posibile de adaptare la mediu ale copilului.
Set atitudinal sarac la nivelul parintelui- optiuni putine la viitorul adult..iacata-i gata tulburarea de personalitate! Si astfel codurile de reactie se diminueaza, producand aparitia unui fenomen descris “pattern de reactie si de simtire rigid si pervaziv, care produce dezinsertie sociala”.
Una peste alta, pe calea asta se transmit eficient (trist, dar putem fi extrem de precisi cand este implicat inconstientul, fie in bine, fie in rau) temerile unor intregi generatii.
Peste umarul nostru privesc experienta curenta multe fantome din trecut, si nu toate impacate.
Cum se vindeca? Ca sa reformulez in termenii folositi aici: cum se poate intrerupe inseparabilitatea emotionala?
Am o veste proasta si una buna: manualul de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale (DSM IV) zice ca nu se vindeca. Structura de baza a personalitatii va pastra tot timpul amintirea si senzatia amprentei celui/ celei care a dat forma trairii emotionale. Vestea buna e ca se amelioreaza reactia initiala si pot fi invatate si alte reactii.
As zice ca ar mai fi si alte planuri de interventie, dar…sunt povesti (cuantice) la gura sobei ;)=

12 Jun

Povesti (cuantice) la gura sobei (I)

“You take the blue pill, the story ends, you wake up in your bed and believe whatever you want to believe. You take the red pill, you stay in Wonderland, and I show you how deep the rabbit hole goes.” Morpheus

Intentia mea astazi e sa gandesc in scris, nu neaparat sa fiu corect. Chiar daca exista tentatia sa citez cateva studii coerente si serioase pentru a dovedi corectitudinea unor afirmatii facute, rezist (cu greu, marturisesc), si voi spune doar o poveste.
Poate ca, “aruncand” aici o idee si citita-gandita ea de mai multi, va deveni mai clara pentru mine 😉 Un week-end intreg am petrecut discutand despre tulburari de personalitate, tiparele lor comportamentale si emotionale, felul in care sunt aceste tulburari induse de relatia cu parintii…Si da, in grupul ala descris saptamana trecuta ca fiind lent si intr-o faza incipienta a gandirii- intre timp a mai crescut “dihania”.. 🙂 Definitia tulburarilor de personalitate e mai putin importanta (o gasesc cei mai curiosi aici), insa retinem ca sunt modalitati rigide in care adultul incepe sa-si modeleze comportamentul. Apare astfel un tipar comportamental general, vizibil in toate domeniile de activitate. Acest tipar face ca cel in cauza sa incalce normele si expectantele culturale. Costul se traduce in pierderea legaturilor cu socialul, dificultati de adaptare si ineficienta generalizata.
Care o fi motivul si, cel mai important , care-o fi tratamentul pentru acesti “virusi” ai deciziei si coerentei emotionale? In ceea ce priveste motivul, am sa spun o poveste lunga si intortocheata.
Pentru cei care se grabesc sa citeasca vreo modalitate magica de tratament..nu azi , nu pe blogul asta 😉 Voi folosi o analogie cu un fenomen din fizica cuantica: inseparabilitatea ( quantum entanglement).
Proprietate demonstrata si masurata, inseparabilitatea cuantica este acceptata ca fenomen real inca din 1935. La vremea aceea, Einstein, Podolski si Rosen n-au putut gasi explicatia faptului ca doi fotoni legati in urma unui fenomen fizic, pastreaza o cale de comunicatie invizibila intre ei, pe distante imense. In diada (perechea) de fotoni, ambii isi pastrau maxim de potential de a fi (superpozitie?) pana cand unul dintre ei era observat/ masurat. In acel moment, fotonul masurat isi stabiliza parametrii de stare (colapsarea functiei de unda, asa e “poreclit” fenomenul de catre fizicieni). As face precizarea spooky ca momentul cu pricina era de fapt momentul in care operatorul uman din experiment citea/ constientiza rezultatele masuratorii, da’ nu ne oprim acum la asta.
Ei, surpriza! “Taman” in momentul ala celalalt foton “alegea” parametri de stare corelati cu alegera celui dintai foton. Daca primul avea miscarea de rotatie stabilita in urma observarii ca fiind intr-un sens, se parea ca al doilea foton “afla” cumva despre asta si opta sa aiba opusul miscarii.
Na, toata povestea asta l-a suparat suficient de mult pe Einstein, de-a ajuns sa porecleasca fenomenul “spukhafte Fernwirkung”- “spooky action at a distance”. Adica nu l-a inteles, mai pe romaneste.
Intre noi fie vorba, fenomene sociale observate de observator uman se stie ca nu mai sunt aceleasi..de ce n-o fi fost acceptata asta si in mintea lui Einstein?
Din 1935 incoace au tot fost teorii care sa “explice” fenomenul insepararii cuantice: ba niste posibile variabile ascunse, ba ca-i fals..in tot cazul, informatia de stare a primului foton circula mai repede decat viteza luminii la al doilea foton din diada si-l ajuta pe acesta sa adopte o anumita stare-corelata.
Asa..pana aici am zis de fizica.
Cred ca e un nene pe nume David Bohm la care am gasit exprimarea unei idei cam asa: pe masura ce avansam in cunoasterea fizicii cuantice, ne apropiem mai mult de inconstientul colectiv. Studiind inconstientul colectiv, ne apropiem mai mult de fizica cuantica.
Va urma.

03 Jun

Adelante!

tree“Unfortunately there can be no doubt that man is, on the whole, less good than he imagines himself or wants to be. Everyone carries a shadow, and the less it is embodied in the individual’s conscious life, the blacker and denser it is. If an inferiority is conscious, one always has a chance to correct it. Furthermore, it is constantly in contact with other interests, so that it is continually subjected to modifications. But if it is repressed and isolated from consciousness, it never gets corrected.” Carl Gustav Jung

Am facut un experiment acum ceva timp..

Dar mai intai sa va spun ce-am avut in cap, ca sa intelegem experimentul: ma preocupa de ceva timp legatura (probabila?) intre structura personalitatii unui individ care starteaza un grup (pentru un proiect, o echipa functionala, un grup de training, un grup de terapie etc) si tipul de interactiuni care vor apare in acel grup initiat de el.

Ca si entitate colectiva, grupul se dezvolta si devine din ce in ce mai coerent si mai capabil sa rezolve problemele care-i sunt supuse atentiei.

Daca la inceput avem grupul asemeni unui copil, capabil doar de reprezentari schematice ale mediului, pe parcursul evolutiei sale, grupul poate sa depaseasca capacitatea membrilor in a intelege si rezolva probleme, poate spori resursele acestora. Reprezentarea grupului asupra realitatii se traduce in produsele de creatie: idei, solutii pentru problemele aduse in analiza, concepte creative, suport empatic pentru membrii componenti.

Ne gandim la grup ca la o minte care, ajungand la inteligenta metaforei, creeaza oportunitati de dezvoltare a schemelor mentale aflate in posesia membrilor sai.

De exemplu, structurile anxioase ale membrilor unui grup vor fi ameliorate si transformate in mecanisme mature de reactie pe masura ce in interiorul grupului se ofera structura, intelegere si acceptare pentru manifestari anxioase. Problema apare atunci cand cel care initiaza un astfel de mediu nu poate contine o cantitate mare de incertitudine, fapt datorat configuratiei particulare a personalitatii sale.

De cate ori n-am vazut oare in organizatii echipe tensionte si incapabile de creativitate (proceduri rigide si artificiale sunt impuse, membrii echipei au comportamente reactive si nu proactive in fata schimbarii, timpul de reactie e lung si modificarile comportamentale sunt lente si penibil de dificile)? Si tot de atatea ori cel care conducea o astfel de echipa avea propriile rani emotionale care-i rapeau mobilitatea si placerea de a juca pe valul schimbator al realitatii.

Spatiul de explorare si incercare pe care-l creeaza formatorul unui grup e “platit” si intretinut cu curajul acestuia de a face fata ineditului si ambiguitatii.

Provocarea in atare conditii pentru (sa-i spunem asa) formatorul grupului este sa-si recunoasca si “trateze” in timp util zonele inca neexplorate ale fricilor personale, inainte sa produca reverberatii puternice in grup. Pe cale de consecinta, o structura interna rigida, osificata pentru a rezista unor temeri vechi si neantelese se va propaga intr-o structura de comunicare aparte la nivelul grupului: relatii distante, slab empatice, produsul relatiilor va fi rareori suportul metaforic, in cel mai bun caz se vor schimba sugestii directe intre membrii grupuilui (“de ce nu incerci solutia..? ” “ma gandesc ca trebuia sa-i spui asa”).

Asa am cunoscut eu un grup. Dupa ce mi-am consumat furia rezultata din contactul cu atatea limite in jurul meu, am inteles structura si m-am hotarat sa vad daca-i adevarata.

Am adresat la momentul potrivit o intrebare formatorului si acesta,

2

“neatent”, a coborat pentru o clipa scutul greu al rationalitatii de care se folosea ca sa ramana intr-o singura bucata. Surpriza, dar emotiile care adiau in jurul lui nu l-au spulberat,

ci doar l-au intampinat in liniste. Si nicio catastrofa nu s-a produs!

Doar grupul a avut pentru cateva ore alte modalitati de lucru: metaforice, empatice si pline de suport pentru membrii comp

onenti.

La nivel identitar, grupul avea de la formare o sigla, rareori inteleasa si privita 1de membrii sai. In urma micului experiment facut, in joaca parca, pe podeaua salii unde grupul isi desfasura activitatea, unul din membrii grupului a (re)construit simbolul grafic al grupului. Rezolutia e slaba, ca atunci cand un computer primitiv incerca sa deseneze din pixeli un contur care se dorea curb. E un bun inceput. Poate tarziu, dar revelator pentru cele descrise aici.

Indrazniti!

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com