August | 2012 | Psihologie servicii
18 Aug

Schimbare de paradigma si costuri

schemaNo matter how much you study the future, it will always surprise you; but you needn’t be dumbfounded! Kenneth Boulding

Am vazut mai demult un film cu niste musculosi care calatoreau in timp si-i prindeau pe alti musculosi care, isteti fiind, se gandisera sa modifice timpul si sa castige bani din asta (Time cop). M-am gandit apoi ca ar fi tare fain sa vezi idei inspirate puse in aplicare de vreun aiurit si apoi ajunse mari afaceri. Apoi sa te intorci cu ideea respectiva in timp, nitel inainte ca ea sa devina certa, si sa te bucuri de cursul ideii ca si cum ar fi fost a ta. Dar asta nu e prea moral si, din fericire pentru mine, nici posibil. Nici prea multe filtre personale nu-s utile, noroc ca soarta creeaza restul obstacolelor 🙂

Asa. Si daca nu reusesc sa iau ideile destepte ale unor pionieri din Vestul Salbatic sau sa cladesc Empire State Building pe terenul lui bunica-mea, ce-ar fi sa-mi construiesc propriile idei? Nah! Asta implica sa pasesc in necunoscutul viitorului, sa am morcovi..sa conving in stanga si-n dreapta ca am dreptate (chiar daca stiu ca am dreptate uneori maxim 70%)..Sa ma prind repede cand se schimba paradigma si sa fac un efort sa aduc spre realitate o idee.. Sa fac fata fricilor altora in fata propriilor incertitudini, sau chiar sa fiu agresat ca sa-si poata apara altii zona de confort? Cam nasol.. reversul e sa ai idei expirate si cumintele. Mda…greu de ales 😉

1Mediul din jurul nostru se schimba intr-un proces natural, ca balans intre echilibru si dezechilibru. Intre placile enorme care se deplaseaza continuu, mintea noastra gaseste portiuni fixe de realitate si-si tese paienjenisul denumit pompos “suma reprezentarilor personale”. Construieste astfel puncte de orientare, adesea anulate, rupte de cele mai mici schimbari in mediul inconjurator. Asa se face ca ne gasim uneori in mijlocul unui haos in care mintea noastra pierde reperele si – aparent – resursele. Sunt unii care numesc asta ruptura epistemologica, dar nu-s asa prietenosi si nu-i amintim aici 😉

Se poate intampla ca ceea ce consideram fapt cert si demonstrat sa devina – cu o viteza perceptibila pentru noi – neadevar, caduc, inutil. Mintea se opreste cand ceea ce ea considera adevarat nu apare in jurul nostru. Partea proasta e ca mintea poate explica doar ceea ce a fost anterior in simturi si numit cumva..intuitia insa se desprinde de obstacolul asta al trecutului si devine simtul nostru pentru viitor. Problema e ca intuitia asta nu e concreta si exacta, nu poate explica in cifre ce simte. Dar simte si transmite administratorului (ratiunea) tema pentru acasa: gaseste un sens asteaia!2

Daca as fi o companie, as vrea ca CEO-ul meu sa fie intuitiv, un adevarat Time Cop: rezistent in fata propriilor incertitudini si la temerile altora 🙂

Ai morcovi? Am sa-ti vand niste iepuri care sa-ti ajute viziunea.. 😉

01 Aug

Fara harta

20120731-170506.jpgStii ca pleci la un drum lung, la al carui capat e scris cu litere majuscule: VEI AFLA DESPRE TINE.
Drumul e presarat cu nenumarate detalii si intamplari, parca anume create sa-ti distraga atentia de la destinatie si de la tine. Ai si o harta, dar nu simti nevoia sa te uiti pe ea decat din cand in cand, poate mai mult cand imprejurimile incep sa arate nefamiliar, inedit. Treptat, iesi din aria cunoscuta de tine, si drumul te duce prin zone prin care n-ai mai fost, n-ai mai simtit.
Acum devin interesante “instrumentele” de navigare de genul GPS, harta…indicatoare de pe drum. Te face sa apelezi la ele incertitudinea, nesiguranta pe care le simti.
Daca mintea nu comuta la timp de pe modul “drum lung” pe “fii atent, ca prima la dreapta te duce la destinatie”, poti ajunge sa constati fizic configurarea asa-zisei decizii in mediul din jurul tau. Adica ajungi concret intr-un loc in care n-ai vrut sa ajungi.
Constati ca, desi intuitia ti-a aratat ca in urma cu 3 km era ACEA cotitura la dreapta, ai continuat drumul in mod neinspirat.
Oare doar din placerea de a fi pe drum ai inchis intuitiei acccesul la decizie? Placerea de a calatori nu mai poate fi un scop in sine acum, cand tocmai simti nerabdare, suparare sau chiar epuizarea. Isi face loc chiar si un strop de teama cauzat de gandul ca nu vei ajunge la destinatie. Realizezi ca, in definitiv, harta ta mentala si solutiile din mediul familiar tie, nu mai sunt valabile in acest mediu. Daca in oras poti oricand sa-ti spui ca mergi pe alta strada decat cea cunoscuta si ajungi tot acolo unde ti-ai propus, cand faci asta pe munte, “alta strada” poate insemna ore intregi de cautari frustrante pe coclauri. Sunt foarte frumoase imprejurimile, dar nu mai conteaza asta acum, pentru ca ai deja alta miza: destinatia.
Ma tot gandesc ca a pilota inseamna sa poti alege nu neaparat ce manevra sa faci, ci sa alegi intre diferite feluri de a simti drumul. Deschiderea la experimente si la nou alimenteaza cu materie prima intuitia. Insa coagularea masei de informatii in ceva actionabil se face numai in stare de alerta, de concentrare pe ceva concret.
Asadar am de ales intre a savura peisajul sau a lasa peisajul si a cauta elemente de reper.
Am respins mult timp abordarea rationala pentru ca-mi parea opusa intuitiei, gandirii euristice. Mi se parea ca gandirea rationala e prea tare fixata in concret, oprind fluiditatea perceptiei. Asa mi se pare si acum, doar ca am vazut utilitatea abordarii concrete cand vrei sa ajungi undeva.
Incep sa banuiesc ca drumul catre destinatie (puneti voi o aspiratie in loc de cuvantul asta) e o succesiune de tonuri de diferite lungimi de unda. Variate stari si moduri de a gandi, toate acestea impreuna alcatuind melodia care te insoteste pe drum, care face insusi drumul.
Intuitia da, in mare parte, directia. Rationalitatea economiseste efortul depus pe etape, lasandu-ti energie sa te bucuri de tot drumul pana la tine insuti.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com