“Un grup de aborigeni australieni inaintau odata prin mijlocul unui desert, insotiti de un etnolog. Acesta observa si nota constiincios tot ce faceau. Si astfel a remarcat ca, din cand in cand, grupul format din barbati si femei se oprea pentru un timp mai scurt sau mai lung. Nu se opreau ca sa manance, nici ca sa priveasca ceva, nici pentru a se odihni. Se opreau, pur si simplu.

Dupa doua-trei opriri din acestea, etnologul i-a intrebat pentru ce se opreau.

– E foarte simplu, i-au spus ei, stam si ne asteptam sufletele, le asteptam sa ne ajunga din urma.

I-au explicat etnologului ca, din cand in cand, sufletele se opreau din mers ca sa priveasca, sa miroasa ori sa asculte ceva ce trupurilor le scapa.

Motivele acestor opriri, chiar daca ramaneau ascunse, puteau sa fie foarte presante, chiar irezistibile. De aceea, in timp ce trupurile continuau sa mearga, sufletele se opreau uneori si un ceas.

Apoi trebuiau asteptate.”

Jean-Claude Carriere – Cercul Mincinosilor (povesti filozofice)

O fi..n-o fi.. am gasit totusi o configuratie a Eu-lui descrisa in psihologia creativitatii. Configuratia asta suna taman ca-n povestea noastra de mai sus: “se presupune ca gandirea logica de tip stiintific elimina aceste vestigii ale gandirii animiste. Si totusi exista semne ca ele intervin mai mult decat se recunoaste oficial, anume in faza de descoperire a unei noi abordari a problemei. Este vorba de intuitie care se refera la acele faze inconstiente ale gandirii, care survin brusc si al caror rezultat nu poate fi dedus pe calea unei gandiri conventionale de tip deductiv.

Subiectul “simte” numai ca a ajuns la o solutie valabila.” (Susan Deri, Introducere in testul Szondi, pag. 166)

Avem asadar in interiorul personalitatii noastre, capsulat sub straturi de istorie personala, un strat (sa-i zicem) animalic. Manifestarile acestui strat le recunoastem adesea cand ni se “nazar” lucruri, ni se “pune pata” pe anumite intamplari sau persoane din jurul nostru. Pentru unii, aceste momente sunt material important in intelegerea felului in care stratul de profunzime al personalitatii noastre functioneaza. Devenim sensibili la modificarile ambiantei in acele momente, ne conduc emotiile si ne incita la actiune. As forta un pic nota si v-as spune ca acestea sunt momentele cand devenim sensibili la semnalele primite de la inconstientul celorlalti.

Foloseste careva tehnic simtul asta? E bun la ceva?

“De multe ori psihiatrul nu poate pune un diagnostic in absenta unor manifestari clinico-simptomatice clare, dar el poate simti persoana bolnavului si natura suferintei acestuia prin surprinderea ambiantei atmosferice pe care o degaja pacientul sau.

Aceasta descoperire a atmosfericului este calea de acces catre interioritatea bolnavului, pe care psihiatrul o simte ca pe o modificare psihopatologica a persoanei acestuia. Ea reprezinta intuitia sau sentimentul anormalului pe care-l poate surprinde psihiatrul experimentat cu ajutorul “simtului clinic”.  Acest simt este rezonanta interioara, in sfera subiectivitatii medicului psihiatru a subiectivitatii alterate a bolnavului.” (Tratat de psihopatologie, Constantin Enachescu, pag. 45).

In paragraful citat mai sus, unul din cei doi are cu siguranta ceva la “mansarda”…

Cu toate astea, Cercetasul poate fi util si noua, astia cu “mansarda” (inca) in ordine 😉

Daca…mi-as lasa un pic mintea deoparte? Asa, fara concepte si fara vreun scop precis legat de realitatea spre care ma indrept? Si, pasind agale spre ceea ce vine spre mine, sa ma intreb care-i senzatia pe care corpul meu o are. Oare sunt imagini ce apar in minte sau senzatii care-mi viziteaza muschii?

Caci astfel pot sa-i dau drumul acelui Cercetas din interior. Sa caute, sa simta in avans ceea ce vine. Apoi “discutia” cu el, in care, fara cuvinte, poate sa-mi transmita un continut.

Tine minte, nu stie cuvinte, pentru ca natura l-a pus in noi inainte de stadiul in care am invatat sa rostim in cuvinte ceea ce simteam. Asculta-i senzatiile pe care ti le aduce. Sau temerile pe care le-a simtit in contact cu ceilalti intalniti de tine. Chiar crezi ca-s toate numai ale lui? Dar daca ti-a adus si o parte din continutul emotional al celor cu care ai interactionat tu? Poti astfel sa “vezi” in lumea emotiilor tale si ale celorlalti.

Incepe prin a-l lasa liber. Apoi cheama-l la tine sa-ti spuna ce-a simtit in desisul noptii.