September | 2014 | Psihologie servicii
21 Sep

In lant

The psychological rule says that when an inner situation is not made conscious, it happens outside, as fate. […] the world must perforce act out the conflict and be torn into opposing halves.[“Christ, A Symbol of the Self,” Carl Gustav Jung, CW 9ii, par. 126.]

in lant

Mi-aduc aminte o sedinta de psihoterapie, in care al meu client mi-a aratat cu o intensitate greu de suportat felul in care si-a trait multi ani relatia cu adultii semnificativi din copilaria lui. Spun greu de suportat pentru ca nu mi-a fost usor sa indur senzatia ca nu ma vede si ca nu-i pasa. Am inteles atunci (am inteles de fapt amandoi) cum e sa dai mai departe lantul, cum e sa pui pe altul in locul in care ai fost tu, sa-l faci pe altul sa simta cum ai simtit tu.

Si m-a facut sa ma gandesc la acele criterii inconstiente care ne fac sa preferam o decizie si nu alta. Si, preferand-o pe aceasta si nu pe cealalta,  sa avem apoi ocazia sa constatam ca ne invartim in cerc, ca ne-am plictisit de cine suntem si de ceea ce facem.

Sa constatam, cu teroarea data de apropierea implacabila de o realitate careia nu stim si nu putem sa ne impotrivim, ca suntem in lanturi.

Dar partea frumoasa a povestii abia aici incepe, desi drumul e inca slab luminat: constatand ciclicitatea deciziilor si a frustrarii pe care o genereaza, incepem a ne intreba daca e vreo scapare. Caci, fara frustrarea lanturilor, cum am putea sa ridicam ochii spre vreun cer al libertatii individuale?

Incepem sa banuim existenta filtrului inconstient, a acelor criterii care ne scapa si incepem sa punem la indoiala utilitatea/ maturitatea acestora.

Oameni de un anumit fel imi intra in viata si ajung sa se rupa de mine intr-un mod dureros. Oare cum i-am ales?

Situatii in care ma eschivez vinovat, ajungand apoi sa ma intreb daca nu cumva am eu o problema constanta in a decide o cale.

Oare prin ce se diferentiaza cei doi EU de la capetele drumurilor care mi se deschid acum in fata?

05 Sep

Pe prispa la pitici

One day Alice came to a fork in the road and saw a Cheshire cat in a tree:
“Which road do I take?” she asked. “Where do you want to go?” was his response. “I don’t know”, Alice answered. “Then, said the cat, it doesn’t matter.”
If you don’t know where you’re going, any road will get you there.



Lewis Caroll – Alice in Wonderland

Am plecat la drum cu o intrebare mare: incotro? Stiu ca mai tot timpul ma intreb asta, dar de data asta pare ca timpul s-a compactat nitel si lucrurile se intampla mai repede in jurul meu. Am optiuni, dar imi lipseste o imagine de ansamblu, care sa-mi permita sa ma orientez.
Asa ca am de facut un drum pana la pitici. Sigur, mai am eu unii prin cap, dar ai mei sunt obositi si am hotarat sa-i duc intr-o excursie de toamna 😉
Dupa o cazare plina de peripetii (la un moment-dat mi-am imaginat cum ar fi sa ma gaseasca granicerii danezi dimineata bajbaind prin padure si tot intreband: unde-i cabana unde sunt cazat?) am reusit si-am adormit.
Intrebarea mea de dinainte de plecare pare acum departe, ingropata sub un maldar de sentimente, senzatii si ganduri aruncate alandala la mine prin cap, adunate in fuga peste zi. Interactiunea cu ceilalti mi-a umplut traista, e timpul s-o organizez un pic 🙂
IMG_20140903_062228_1De pe geam vad imaginea unui luminis prin care fuioarele de ceata alearga impinse de briza diminetii. Ai naibii pitici! N-au somn si pare-mi-se ca se harjonesc prin iarba plina de roua.
Ies din cabana, atent sa nu-mi trezesc colegii care inca viseaza si aleg cararea care incepe in spatele cabanei.

IMG_20140903_062402_1Ma duce agale printre copaci si raze de soare, odata cu gandurile care mi se involbureaza prin cap. Acum, mai clar ca la plecare, intrebarea INCOTRO? imi bubuie in cap. In treacat vad ciupercile portocalii pe marginea drumului si ma IMG_20140903_062550_1_1_1gandesc amuzat ca-s prea mici ca s-o tina pe omida fumatoare de narghilea din Alice in Tara Minunilor. E placut sa fiu aici, unde nu-s masini si nici internet.
Chiar, daca merg printre copacii de colo, ma pot rataci?
Si…intersectia asta…era aici? Realizez ca nu reusesc sa ma orientez, fie din cauza ca nu am fost atent pe unde am mers, fie din cauza ca pentru ochii mei copacii si drumul si iarba si pietrele sunt toate la fel. Pare ca in dreapta e drumul bun spre cabana, dar o sa-mi permit totusi 5 minute sa explorez ce-i in stanga. La cativa metri de marginea drumului domneste un bolovan imens, acoperit cu muschi. big stone_1Ma cheama sa-l incerc, asa cum ar face-o un fotoliu vechi. Ma asez, iar senzatia imi spune ca stau pe o lavita de lemn acoperita cu o patura de lana. Ce bine-ar fi sa apara careva sa-mi spuna clar incotro e decizia buna! Unde-o fi omida cu narghileaua ei acum?
Da, cred ca as putea adormi pe-aici, dar e timpul sa ma intorc.
Tin minte ca trebuie s-o iau inapoi, ca sa ajung la intersectie si apoi pe drumul spre cabana.
…constat ca imi reprezentam gresit drumul in minte, iar intuitia singura mi-a dat directia cea buna. Piatra cu pricina era pe drumul de intoarcere, cel bun. M-as fi invartit in cerc pentru vreo 15 minute daca bolovanul acoperit cu muschi nu m-ar fi chemat sa stau pe el.
Ma-ntorc la treaba si, pana seara, ceata din drumul meu se ridica: ceea ce credeam initial ca-i drumul spre casa se dovedeste pana la urma a fi o rasucire enervanta in cerc, iar drumul pe care mi l-a dat intuitia curge acum odihnitor spre intainte.
Mi-a placut la pitici 🙂IMG_20140903_064132_2

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com