March | 2015 | Psihologie servicii
29 Mar

Avangarda – cum o alegi?


If you always put limit on everything you do, physical or anything else, it will spread into your work and into your life. There are no limits. There are only plateaus, and you must not stay there, you must go beyond them.
Bruce Lee

bruce-leeAzi am sa ma cert cu Buce Lee si am sa castig 🙂

As fi vrut si eu sa vred ca nu sunt limite, daar…nu toti sunt Bruce Lee!

Cum care toti?

Hai s-o luam de la inceput: care-s limitele invatarii intr-o echipa? Mi-am propus sa inteleg si sa calculez cat invata o echipa si cati invata intr-o echipa.

Va mai aduceti aminte graficul de mai jos – e ilustrarea dinamicii invatarii intr-o echipa (descris ca fiind multiplicatorul magic al potentialului).

In graficul asta am vazut prima data ceva care m-a bucurat si m-a intristat in acelasi timp (da, daca stai mult la calculator si cu Excel-ul deschis, poti avea astfel de manifestari 😉

grafic

Am vazut ca, odata expusi la un anumit tip de atitudine si la informatii, unii dintre noi cresc, invata si se dezvolta. Asta m-a bucurat.

Ce m-a suparat e faptul ca, desi expusi la aceeasi atitudine si la aceleasi informatii, unii dintre noi nu “misca”. Nu-i timpul lor, asta e.

Apoi mi-am pus intrebarea: cat invata o echipa?

Graficele de mai jos m-au invatat ca raspunsul la intrebarea de mai sus trebuie nuantat. Sa intelegem echipa ca fiind compusa din zone cu afinitati diferite la informatie si invatare:

– intre 26 si 30% din membrii componenti ai unei echipe nu asimileaza informatia noua! 🙁

– apoi gasim o proportie din echipa care are achizitii modeste: aproximativ 25%

– jumatatea superioara a graficului e ceea ce ma bucura: echipa invata, intelege si se adapteaza eficient – transforma intre 30 si 60% din informatie in logici noi de decizie

Am uitat sa va spun ca cercetarea e facuta pe doua echipe, totalizand 85 de oameni. Ar cam trebui sa fie reprezentative datele.

Acum ce mai zici, Bruce Lee? Mda…

esantion

esantion 2Timpul de desfasurarea a experimentului este de o luna calendaristica.

In tot acest timp, intr-o organizatie, se pot produce modificari ale mediului intern (apar produse noi, proceduri noi) sau ale mediului extern (sezonalitatea pietei, cererile clientilor, aparitia de competitori noi).

Datele colectate imi arata ca nu invatam la fel si ca avem limite. O limita optimista a invatarii unor noi algoritmi de rezolvare a problemelor se situeaza undeva intre 53 si 62%.

Restul informatiei nu e asimilat, se pierde.

Acum intelegi, draga Bruce Lee, de ce avangarda trebuie compusa din cei mai rapizi in adaptarea la nou? Restul au limitele lor dragi – bine, au un platou al invatarii!

 

07 Mar

Poveste cu aripi

Without this playing with fantasy, no creative work has ever yet come to birth. The debt we owe to the play of the imagination is incalculable.”

Carl Gustav Jung

aripiOm fi noi conectati la realitatea exterioara prin simturi, dar avem in permanenta o alta realitate care ruleaza la interior. Sunt doua filme care ruleaza in paralel si ne place sa credem ca realitatea interioara e reflexia palida si lipsita de substanta a celei exterioare.

Dar daca…

Intre simturile noastre si raspusul la ceea ce e simtit e un spatiu. Si spatiul asta nu pare deloc un mediu cu sens unic, cu functionare mecanica. Ceea ce e simtit poate declansa mai multe feluri de reactii.

Mai multe feluri de desfasurare a realitatii ce urmeaza dupa momentul simtirii sunt astfel in statu nascendi – gata sa devina.

Il mai stiti pe Manole, ala cu manastirea Argesului? Da, ala de i se surpa constructia pana la momentul in care a pus un suflet in ea?

Ieri m-a invatat un client ce va povestesc eu aici: idei interesante apar in mintea noastra si par sa genereze un viitor care-i pentru noi. Asta pana in momentul in care nu mai simtim pasiunea pentru acele idei si totul se naruie. Iti pastrezi entuziasmul pentru ideile tale si uite cum obstacolele par sa se transforme in bornele unui drum catre acel moment in care-ti vei contempla rezultatele.

Abandonarea pasiunii pentru idei pare sa fie sora buna cu nostalgia dupa o realitate care se incapataneaza sa nu dureze.

Ce face ca numai anumiti indivizi sa modifice cararile realitatii si ce fac acesti indivizi mai bine decat altii?

Nu stiu.

Dar daca… am zice ca acesti indivizi capabili sa-si transforme visele in realitate sunt povestitori mai buni decat altii? Ca pun mai multa emotie in povestea interna si acorda mai putina atentie realitatii externe?

mda…aiureli(?)

In 1902, directorul observatorului U.S. Naval, matematicianul Simon Newcomb, decreta: “Zborul cu ajutorul masinilor mai grele decat aerul este nepractic si greu de luat in calcul, daca nu chiar absolut imposibil”.

Bine ca au fost altii mai aiuriti, care n-au “aflat” asta!

Sigur, eu gandesc pentru mine acum – nu faceti asta acasa, ceea ce cititi e pentru “cascadori” profesionisti 😉

Dar daca…niciuna din deciziile mari pe care le-am luat pana acum n-au fost 100% in acord cu sensul realitatii din jurul meu de la momentul respectivelor decizii? Ce-a facut sa se intample schimbarea macazului si asezarea lucrurilor ca-n povestea mea?

Pentru asta as da vina pe emotia din povestea pe care mi-o spun. Povestea-si sapa singura drumul in realitate, folosindu-se de  trairea si nu de mintea mea.

Cand povestea se tese, urzeala ei e o parte in suflet si o alta parte in realitatea pe care o schimba.

Unii cred ca partea din poveste care-i in realitate e mai importanta.

Dar daca…?

In faptă lumea-i visul sufletului nostru.

Sarmanul Dionis, Mihai Eminescu

 

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com