Stiti bancul cu oltenii care s-au dus la spectacolul Lacul lebedelor cu undite?

Da, sigur: eu am modernizat bancul asta. Singurul spectator pe care plasatoarea de la Opera Nationala Bucuresti l-a avertizat ca n-are voie sa faca poze in timpul spectacolului am fost eu.

Dar am o scuza: pe scena pe care se interpreta baletul Giselle eu vedeam altceva decat balerini. Era o poveste despre sperante, vise neimplinite si dezamagiri. Despre felul in care acestea cad unduind intr-o lume subterana, in care visam-traim.

Transformate in entitati de sine-statatoare, aceste emotii duc o viata fantomatica, luandu-ne din tonusul necesar trairii in prezent.

Da, stiu – nu e cazul tau: tu nu te-ai trezit niciodata cu ochii pironiti pe geam, ruminand nesfarsit ganduri despre ceea ce nu s-a putut intampla la un momentdat in trecut. Si nici n-ai simti atingerea frustranta a unui “De ce?” obositor si ciclic, care-ti tine mintea extenuata departe de orice solutie practica.

Bine, daca tu n-ai vazut cercul iluziilor imprejmuindu-ti mintea si tragandu-te in adancul neclar al fricilor inseamna ca… n-ai vazut baletul Giselle 😉As fi vrut sa-i spun doamnei care, cu precizia unui lunetist mi-a pus un spot laser pe ecranul telefonului cu care voiam sa fotografiez nalucile de pe scena Operei Nationale, sa ma mai lase un pic.

As fi vrut sa-i spun ca e important sa inteleg din ce-s facute acele emotii rotitoare, acele fire care trageau in jos, intr-o amortire rece.

Ma dureau bratele de la pozitia incomoda in care incremenisem privind hipnotizat scena, asa ca mi-am cerut scuze doamnei plasatoare si m-am uitat din nou pe scena.

Nalucile disparusera, lasand loc gandurilor mele sa cladeasca bule ermetice – inchisori in care se zbat la nesfarsit emotii.

Incremenite intr-un trecut al dramei care le-a nascut, Rusalcele au timpul lor, infasurat in jurul unei perle de durere. Au o putere hipnotica cu care-ti fura trairea in prezent, ducandu-te in adancurile sufocante ale remuscarii, alienarii, limitarii in ATUNCI.

Una din Rusalce m-a intrebat dupa spectacol daca mi-a placut cum a dansat. Am vazut in ochii ei lucirea sidefie a perlei din adanc si mi-am dat seama ca nu visasem. Azi i-am raspuns, scriind aceste ganduri.

Ei bine, de data asta am scapat 😉