…parea multumit Mosul.
I-am dat o cafea cu rodie, miere si lime, sa-si revina – ca a umblat mult azi-noapte 😉
And now here is my secret, a very simple secret: It is only with the heart that one can see rightly; what is essential is invisible to the eye.
― Antoine de Saint-Exupéry, The Little Prince
Acum cateva saptamani m-am trezit la cabinet cu un client ciudat.
Un mosulet imbract in rosu s-a asezat in fotoliul din fata mea si si-a prins capul in maini. L-am lasat un timp, sa isi aseze sufletul de pe drum.
– Ce faci? l-am intrebat
– Rau!
– Cum asa?
– Elfii mi-au plecat, a zis, sania nu merge pe caldura asta. Am o PROBLEMA: nu stiu cum o sa dau cadourile anul asta.
In vocea lui am citit frica.
– De ce nu-ti recrutezi alti elfi? Te-as putea ajuta la asta, i-am zis 😉
– Nu elfii sunt PROBLEMA, ti-am spus. Eu nu stiu cum o sa dau cadourile anul asta la toti.
M-am gandit nitel si apoi i-am zis:
– Bine, uite cum facem: am sa-ti construiesc trei cutii magice.
– Ce sa fac eu cu trei cutii?
– Ai sa pui in ele toate partile PROBLEMEI, ca sa poti sa-i gasesti o solutie.
Zis si facut! Mi-am chemat ucenicul-motan si m-am apucat de construit, in timp ce-i explicam clientului meu cum sa faca:
In prima cutie pe care ti-o construiesc vei pune toate părţile problemei care sunt determinate de ALTE PERSOANE. Ai sa pui tot ceea ce pare sa fie legatura intre PROBLEMA si altii: faptul ca elfii nu vor sa mai lucreze, faptul ca oamenii stau atat de departe de satul tau Nuuk din Groenlanda…
Eşti adesea tentat să crezi că întreaga problemă este determinată de alte persoane, dar ştim că nu este adevărat. Este adevărat, în orice caz, că de obicei există unele părţi ale problemei care sunt determinate de alte persoane, şi acestea sunt părţile pe care le punem în prima cutie. Ia aceasta cutie si arunc-o. Sa o arunci foarte departe, cat de departe poţi, pentru ca nu putem schimba alte persoane. Persoanele s-ar putea schimba, desigur, dar se vor schimba datorită nevoilor lor şi motivatiilor lor şi nu datorita pretentiilor noastre si nici pentru a satisface cerintele noastre. De aceea, nu-ti pierde timpul si energia in acele parţi ale problemei care sunt determinate de alte persoane. Aruncă această cutie.
A doua cutie pe care am sa ti-o construiesc are eticheta FAPTE si în această cutie vei pune lucrurile care au legatura doar cu faptele: de exemplu dacă este vorba de o dată limita (25 decembrie e bine?), atunci data respectivă va merge în a doua cutie; şi poate însuşi faptul că există o dată limită. Dar poate fi ceva în legătura cu persoana care a fixat data limită, care trebuie să meargă în prima cutie.
La fel, ia aceasta a doua cutie şi arunc-o si pe ea, chiar mai departe decât pe prima – pentru că noi nu putem schimba faptele. Situaţia se poate schimba, dar asta e altceva: ai avea atunci un nou set de fapte.
Aruncă si aceasta cutie.
A treia cutie e speciala: planul ei e facut de un elf mic, asa cum poti vedea in schita asta:
Am construit-o cu mare atentie, supravegheat indeaproape de motanul-ucenic (nu care cumva sa ma abat de la plan): 
Etichetează aşadar cea de-a treia cutie cu NUMELE TĂU şi pune în ea toate acele părţi ale problemei pe care TU le-ai determinat. De obicei acestea sunt reacţiile noastre la unele lucruri: frica şi durerea şi mândria şi furia, diverse experienţe trecute, speranţe şi nevoi şi aşteptari … precum şi acele lucruri care sunt specifice pentru tine în această situaţie particulară. Toate merg în cea de-a treia cutie.
Dacă priveşti problema acum, vei găsi că are o configuraţie modificată. Este mult mai mică, pentru că tocmai ai aruncat două părţi mari din ea. Dar acea parte care a rămas este partea cu care ai şanse să FACI ceva! … şi ştii şi tu că atunci când ai şanse să FACI ceva, este cu totul altfel decât atunci când te simţi neajutorat.
Si astfel, în final, ai rămas cu foarte puţine parţi ale problemei, poate doar una sau doua, pe care le-ai determinat tu si pe care esti dispus sa le schimbi.
Aici încep de obicei rezolvarile de probleme. Lasa-te sa gaseşti, lasa-te sa percepi o astfel de mică parte a problemei; doar un lucru marunt, o modificare mică pe care ai putea să o faci, pentru inceput, sau ceva ce ai putea începe, sau poate ai putea incepe sa opresti sau sa faci altfel.
Odata ce te-ai angajat la aceasta primă mica schimbare, ai inceput rezolvarea problemei tale şi într-o zi, in curand, – foarte curand, vei fi surprins – te vei gandi la această mica problema şi vei spune: “Dar asta nu e o problema la urma urmei! Este doar o situatie de care ma pot ocupa foarte bine.”
Si asa vei face.
Mosul m-a ascultat, a luat cele trei cutii si a plecat zambind.
Daca o reusi sau nu sa-si rezolve PROBLEMA, vedem noi diseara.
Sa va uitati sub brad si sa-mi spuneti si mie daca am reusit sa-l ajut sa treaca de impas 😉
Craciun fercit!
— Multe mai vede omul acesta cât trăiește! Măi tartorule, nu mânca
haram și spune drept, tu ești Gerilă? Așă-i că taci?… Tu trebuie să fii, pentru că și focul îngheață lângă tine, de arzuliu ce ești.
— Râzi tu, râzi, Harap-Alb, zise atunci Gerilă tremurând, dar, unde mergi, fără mine n-ai să poți face nimica.
— Hai și tu cu mine, dacă vrei, zise Harap-Alb; de-abia te-i mai încălzi mergând la drum, căci nu e bine când stai locului.
Ion Creanga, Povestea lui Harap-Alb
Cautam de ceva timp o cale sa discut cu angoasa invadanta care se voia observata, inteleasa si cumva adusa mai aproape. Dar cum sa faci asta, cand personajul e “arzuliu” si face el ce face de ingheata si focul cand apare?
Uite, bunaoara, deunazi am chemat-o la o sedinta de psihoterapie. I-am dat si o porecla, sa nu se mai supere ca nu-i spunem cumva, mai personalizat.
Eu i-am zis Gerila si n-am gresit: de indata ce-a intrat in cabinet am simtit fiori. M-am gandit ca-s obosit, dar…nu. Am facut acelasi lucru si la a doua intalnire si iar mi s-a facut frig. Ceva neclar, de dincolo de gandurile mele a intrat in camera. I-am simtit prezenta, fara sa intorc privirea. A traversat camera si am intuit ca se apropie, dupa teroarea rece care m-a cuprins. Mi-a intrat sub piele si a ocupat fotoliul, umplandu-l cu Nefiinta.
Nepoliticos, mi-a aruncat mintea rationala cat colo, privindu-ma adanc in ochi. Gerila poarta o masca imobila, impasibila.
Mi-e greu sa rezist, dar privesc atent masca cu orbite adanci, neguroase, a carei rasuflare astept din clipa in clipa sa se transforme intr-o voce cavernoasa.
Amu Harap-Alb și cu ai săi mai merg ei cât merg și, într-o târzie vreme, ajung la împărăție, Dumnezeu să ne ție, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este. Și cum ajung, odată intră buluc în ogradă, tusșase. Harap-Alb înainte și ceilalți în urmă, care de care mai chipos și mai îmbrăcat, de se târâiau ațele și curgeau obielele după dânșii, parcă era oastea lui Papuc Hogea Hogegarul.
Gerila a incremenit clipele, dar imi aduc aminte ca mai am cale lunga de facut. Ma desprind din mrejele sale inghetate si-l poftesc cuviincios sa se astearna la drum. Asa cum sunt, insotit de o gasca de sentimente carora inca nu le-am dat straie civilizate, ma indrept catre ce mi-e drag sa devin.
Inca n-am aflat tot, dar vorba ceea: cuvântul din poveste, înainte mult mai este 😉
