– Bă! Știți ce-am făcut io azi-noapte? Am făcut la țigări și m-am gândit. M-am gândit și am făcut la țigări. Bă, voi auziți? Am băut la tutun toată noaptea și stam și mă gândeam. […]Și am adormit.
– Și… la ce te-ai gândit, mă, Cocoșilă?
– Bă, nu vă spun, că sunteți proști și nu știți să vă țineți gura.

Morometii, Marin Preda

Sunt dupa o saptamana alerta, cu multe decizii si multe discutii in care mi-am facut cunoscute deciziile cu pricina. Cred mi-am explicat chiar si mie deciziile mai bine, prezentandu-le altora motivele deciziilor  mele (!)

Ma gandesc de ceva timp la frica fata de lipsa de sens si, ca sa inteleg mai bine, m-am hotarat sa ma las un timp fara sens. Asta la propriu si la figurat. Asa ca ieri m-am indreptat spre niciunde cu motocicleta. Am ales doar drumul care sa-mi permita viteza (autostrada A3). Pe urma am inteles ca am ales drumul care sa ma si frustreze, prin lipsa de benzinarii 🙂

Sigur, psihoterapeuti de talia unui Viktor Frankl au fundamentat deja termenul de vid existential daar… de data asta eu n-am chef sa citesc, am chef sa experientiez raceala Non-sensului.

La fel ca si tine, de indata ce simt plictiseala, pot sa apuc telefonul si sa ma pierd in lumina rece-albastra a vreunei retele de socializare. Sau pot iesi in oras. Sau pot citi articolul ala lasat de mult timp deoparte, din lipsa de timp. Dar asta ar insemna sa ma turez steril, sa evit ceva mergand pe margine. Asa ca mi-am pus o intrebare si m-am urcat pe motocicleta, in cautarea unor raspunsuri autentice 🙂

Mi-am luat o tigara buna si mi-am pus intrebarea: care-i acea forta care ma tine turat pe margine? Asa cum la circ am vazut motociclistii pe Zidul Mortii: acestia se invart pe interiorul unui put imens, la viteze ametitoare. Odata incetinita motocicleta, circarul risca sa se zdrobeasca de podeaua putului,  sub tirania reinstaurata a gravitatiei.

Mentinem aceasta viteza atat timp cat ne ferim de un nivel al durerii  pe care n-am putut sau n-am stiut sa-l suportam cu ani in urma, cand am pornit in cursa. Ceea ce nu ne este cunoscut la momentul in care ne luam startul in cursa, e ca nu vom putea sa ne rotim la nesfarst pe Zidul Mortii. In cursa asta, vine un moment in care vom ramane fara energie.

Si atunci gasim ca reintoarcerea la nivelul din care am fugit e inteleapta daca se face reducand viteza si acceptand ceea ce ne-a facut sa evadam.

Zis si facut: am “baut” tigara cea buna, gandind precum Cocosila din Morometii. Apoi am intrat pe autostrada fara sa verific nivelul rezervorului, cu gandul tot la intrebarea cu pricina. Gandurile si contemplarea peisajului mi-au fost intrerupte in mod abrupt de indicatorul luminos al rezervei de benzina a motocicletei. Asta m-a facut sa optez pentru a iesi de pe autostrada spre o localitate, sperand ca voi gasi pe undeva o benzinarie. Toata placerea drumului se dusese, iar eu eram cand cu ochii pe kilometraj, cand pe indicatoarele rutiere. Doar-doar s-o vedea ceva care sa-mi dea de inteles ca nu voi ramane cu o motocicleta neagra in camp, sub soarele de la ora 11 🙂

La prima benzinarie nu acceptau plata cu cardul (ce, voi aveti bani cash la voi cand mergeti cu motocicleta?!), dar benzinarul mi-a indicat amabil ca la 9 km “si ceva” in fata mea mai e o benzinarie…Drept pentru care dupa vreo 8 km m-am oprit in padure, pe un deal, sa vad daca am semnal, sa stiu daca pot chema pe careva sa ma “extraga” din lumea ideilor mele si eventual din padure, cu tot cu motocicleta..

N-aveam semnal, asa ca am zis sa merg pana la capat. Am rasucit cheia in contact si am ascultat cu stomacul strans de emotie cum motorul cauta prin rezervor ceva benzina…surpriza! A pornit.

Imediat dupa varful dealului s-a facut lumina: padurea s-a terminat si, in vreo doi kilometri, am ajuns la benzinarie. M-am uitat la kilometraj, depasise de mult cifra la care eu ma asteptam sa apara un stop definitiv.

La randul meu, eu depasisem de mult angoasa ca ma voi dizolva din cauza lipsei de resurse 😉