January | 2017 | Psihologie servicii
14 Jan

Imunocompromis

Am sa scriu si-am sa gandesc despre infectii nosocomiale si despre profilaxia lor.

Glumesc, am sa folosesc o analogie, pornind de la ce sunt aceste infectii: le faci fie ca ai sau nu germenii lor in tine, la momentul contactului cu un mediu bolnav. Ma rog, asa am inteles eu citind niste lucruri.

Chestii oportuniste (microorganisme), care de altfel sunt mai tot timpul pe noi sau in preajma noastra, sesizeaza momentul in care tu ai o bresa in imunitate (ce frumos suna: imunodepresie…) si-o pun de-o petrecere prin tine.

Na, si ce legatura are asta cu psihologia? Ei bine, trebuie sa ne intoarcem nitel la bazele psihologiei, ca sa vedem de unde apare aberatia pe care-o voi descrie.

Avem in interiorul nostru un sistem care se activeaza doar in interiorul campului social, in interiorul sistemului de interactiuni cu ceilalti din jurul nostru. Acest sistem are o denumire foarte bine cunoscuta: caracter.

“Caracterul se structureaza prin integrarea […] a ceea ce este semnificativ pentru individ in situatiile, evenimentele si experientele sociale. Ca urmare, el se manifesta numai in asemenea imprejurari” (Mihai Golu, Fundamentele psihologiei, pag.794)

Vedem asadar ca modalitatea cea mai eficienta de cunoastere si evaluare a caracterului o reprezinta analiza adaptarilor in situatii sociale semnificative pentru individ. V-a placut asta? E din manual 😉

Adaptarea inseamna o punere la masa tratativelor a doua tabere:

  • obiectivele pe care ni le-am asumat
  • mijloacele de atingere a acestor obiective

Si de-aici incepe scandalul – ceva de genul: mint ca mi-am atins obiectivul ca sa capat prima de performanta sau accept ca nu am atins obiectivul si ma vad nevoit sa ma descurc cu mai putini bani la sfarsitul anului?

Cred ca v-am mai spus ce fiinte ciudate suntem – nu e ca si cum n-ati sti, dar m-am gandit sa ne reamintim impreuna asta 🙂 …in structura caracterului exista in permanenta o disociere intre convingeri si exprimarea acestora in opinii si actiuni.

Disocierea, ruperea intre ce gandim si ce facem/spunem e naturala asadar. E la fel de naturala ca si mantaua de bacterii, virusi pe care-o purtam pe noi in permanenta.

Felul in care te descurci cu disocierea asta face diferenta intre un caracter marunt (centrat doar pe valori de mica amploare) si unul mare (centrat pe valori ample, care implica interesul mai multor indivizi). Lamurim alta data ce-i cu diferenta asta intre valori marunte si valori mari, bine? Dar deocamdata tinem minte ca”virusii” caracterului sunt in noi, in aceasta disociere. Nimeni nu-i perfect, cu alte cuvinte 😉

Si sa ne intoarcem la disociere. Ea are un nivel optim, suportabil. Peste acest nivel, ea se transforma in infectie morala: acceptam ca spunem si facem altfel decat simtim.

In analiza propriilor noastre actiuni folosim doua etaloane:

  • cel al valorilor personale
  • cel al normei de grup

Ultimul nu-i intotdeauna cea mai buna idee, pentru ca s-ar putea sa fim in mijlocul unui focar de infectie. Ma rog, in mijlocul unui colectiv/ grup structurat stramb, fara valori majore. E o solutie ieftina, folosita pana in perioada adolescentei: trebuie sa fii cool, dar la un momentdat ti se ia si devii tu insuti/ insati. Iti aduci aminte, da?

Vorbesc asadar de un model valoric, ca “antibiotic” util atunci cand te afunzi  in infectia unor decizii neclare. Sigur, nu-i tot una daca eu am o dilema legata de:

  • partea pe care sa-mi fac freza (tinand cont ca-s chel 😉
  • renunt sau nu la un prieten care ma dezamageste

Ultima din cele doua are miza, prima nu. Pentru prima decizie am nevoie de umor 🙂 Pentru a doua decizie am nevoie de ceva antibiotice morale.

Pastila cu antibiotice, atunci cand esti in dilema morala, contine un set de convingeri fara de care nu te poti uita la tine in oglinda. Un set de convingeri care sa te ajute sa stai flamand sau in frig daca nu esti de acord cu pretul mancarii sau al caldurii. Si intelegeti voi ca nu vorbesc de “pret” in bani, ci in atitudinile cerute la schimb ca sa fii acceptat sau sa capeti ceea ce-ti trebuie.

Sa fii “de treaba”, “baiat bun”, “de-al nostru”… versus sa  stii ca te minti. Aici incepe sa se rupa ceva in tine, sa se produca o reactie.

Revenind la infectii si motivul pentru care unii trec peste ele, iar altii nu: e o chestie de imunitate, de mediu intern. Toti suntem expusi la riscul unei brese in sistemul imunitar al caracterului, dar nu toti  suferim de infectie – spun unii ca suntem imunocompetenti 😉

Pe unii valorile personale-i ajuta sa priveasca curat. Pe altii, necultivarea unui mediu intern ii expune la imunocompromitere.

A? Frumos termenul asta imprumutat de la medici… asta ca sa nu folosesc  unul mai urat, din analiza de caracter.

12 Jan

Golem

Who has fully realized that history is not contained in thick books but lives in our very blood?” Carl Gustav Jung, 1927

E frig pe-afara si cred ca cel mai bine pe o vreme de-asta e sa spunem povesti, cu un vin fiert alaturi.

Azi am sa va  spun o poveste despre Golem, uriasul din Praga.

Terorizati de atacurile irationale ale supusilor imparatului Rudolf al II-lea (1552 – 1612) al Sfântului Imperiu Roman, evreii din Praga si-au construit un paznic din lut: Golem.

Se povesteste ca rabinul Pragai, Loew ben Bezalel (1512-1609) a insufletit uriasul din lut scriindu-i pe piept trei litere, fiecare cu intelesul ei:

  • Aleph: vointa, suflu
  • Mem: materie, haos, apa
  • Tav: invizibil

Cele trei litere impreuna formeaza cuvantul “emet”: adevar. Fara litera Aleph, ramane doar cuvantul Moarte (met).

Uriasul Golem veghea linistea comunitatii, avand, pe langa forta fizica (mem), puterea de a se face invizibil (tav). Era oprit doar vinerea, inainte de Sabbath.

Pana la urma el a fost oprit de tot, pentru ca devenise greu de controlat.

In timpul unei slujbe tinute de rabinul Loew, in dreptul psalmului 92, Golemul a inceput sa distruga totul in calea lui. Rabinul Loew a intrerupt slujba si l-a oprit pe Golem, stergandu-i de pe piept litera care semnifica sufletul, vointa: Aleph.

…cred c-am mai vazut “manopera” asta, cand proiecte care au toate resursele necesare, prezentari Powerpoint si ore de discutii sunt oprite – din lipsa de suflet. Mda, sa revenim.

Dupa asta, rabinul s-a intors in sinagoga si a continuat slujba, repetand Psalmul 92.

Pana in ziua de azi, singurul loc din lume unde Psalmul 92 este citit de doua ori in timpul unei slujbe este Sinagoga Veche-Noua din Praga (Staronová synagoga), iar in podul sinagogii cu pricina nimeni nu are voie sa intre de sute de ani 😉

Ma gandesc daca s-o fi oprit Golemul pe bune sau spiritul lui inca bantuie?

p.s. In 2013 apar discutii discrete despre dezvoltarea unei inteligente artificiale care sa incorporeze internetul: conferinta Beyond AI: Artificial Golem Intelligence, in 12 noiembrie 2013 din cadrul Universitatii Pilsen, Boemia de Vest, Cehia.

In noiembrie 2016 “monstrul” Golem (primul supercomputer raspandit de-a lungul intregului Internet) strangea din subscriptii publice, in 29 minute (!), fondurile necesare proiectului: 8,6 mil dolari.

Scopul proiectului: “The Golem Network will have computing power that rivals and eventually dwarfs (and possibly includes) that of Amazon Web Services, Google Cloud Services, rendering farms and the like

 

04 Jan

Monstrul din adancuri

“Pierzandu-ne timpul cu futilitati si intrebari frivole, nu ne omoram numai pe noi […] omoram, prin moarte lenta si sterilizare, o particica din Cosmos. Cand omul uita sa se intrebe in ce parte sta izvorul mantuirii lui, se ofilesc campurile si se-ntristeaza, sterpe, pasarile.”

Mircea Eliade, Un amanunt din Parsifal

…il privesc tacut. A incercat sa-mi raspunda, dar vorbirea i s-a poticnit. Nu o mai controleaza, semn ca-i atent la altceva, suficient de intens incat sa-i distraga atentia de la ce e pe-aici.

E bine sa-i lasi sa-si regaseasca firul vorbirii in astfel de situatii. E un semn bun: sunt departe, in adancul lor si stau de vorba cu acea parte din ei demult alungata. Nu-i tulbura, pentru ca tocmai privesc hipnotizati in ochi un monstru.

Cel din fata mea l-a intalnit acum si incepe sa-i inteleaga infratirea: niciodata complet acceptat, niciodata dorit. Intrezarit doar in momente de intensa durere, spaima sau furie. Si poate din acest motiv si confundat cu o cauza a starilor cu care se asociaza aparitia lui, a monstrului.

In forma naturala, asa-zisul monstru e un Eu niciodata ascultat sau deplin lasat liber: am risca sa ramanem singuri daca l-am lasa.

Si totusi… suntem la inaltimea fiintei noastre civilizate pentru ca picioarele noastre stau pe umerii lui, ai monstrului din adancuri. Ne-am ridicat folosind energia, simturile, puterea lui.

E greu de tolerat prezenta acestui Eu ciudat. Il zarim in oglinda cand viata ne-mpinge la marginea hartii pe care-o folosim ca sa ne parcurgem drumul stiut. Nah, nu-i placut!

Invita-l la un ceai: s-ar putea sa afli, odata cu povestea lui, secretul care-ti deschide calea catre viitor.

 

 

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com