Povesti (cuantice) la gura sobei (II) | Psihologie servicii
13 Jun

Povesti (cuantice) la gura sobei (II)

..nu v-a placut fizica, asa ca ne intoarcem la psihologie.
Ce-ar fi daca, pe parcursul dezvoltarii si formarii sale, structura de baza a personalitatii viitorului adult ar fi supusa actiunii unui camp morfic? Sau, ca sa nu sperii prea multa lume, ce efect au conditiile de valorizare emise (constient sau inconstient) de catre adult asupra emotiilor copilului in formare?
La urma-urmei, cred ca gasim repede ceva studii pe tema asta, dar prefer abordarea retorica (deocamdata.. 😉 ) Ce-ar fi daca, spuneam, pe fondul legaturii emotionale create intre adult si copil, acesta din urma ar fi supus unui proces de modelare? Pai ar fi natural!
Si mai interesant ar fi de vazut cum, in cazul a mai multor frati, structurile lor particulare ar reactiona diferit la “campul morfic” creat de parintele semnificativ emotional. Din start se pare ca excludem aleatoriul si liberul arbitru din dezvoltarea viitorului adult.
Reactiile copilului la mediu nu mai sunt un fenomen independent, ci mai degraba un raspuns modulat de conditii anterioare oricarui stimul: conditiile de valorizare induse de relatia cu parintele.
Redundant in dialogurile cu clientii din terapie apare unul sau altul din parinti. Acel parinte care apare in dialogurile cu clientul pare sa fie nitel mai rigid, mai puternic in a induce structura personalitatii sale. As indrazni sa merg si mai departe si sa presupun ca e mai “eficient” in a-si transmite temerile in orice relatie, chiar si aceea cu un copil.
Treptat, otrava emotionala injectata in relatie de un astfel de parinte (ne referim aici la neancredere, ignorare, agresivitate verbala sau fizica) ataca si modifica naturaletea si fluiditatea celuilalt in relatie cu el.
Inseparabilitatea celor doi din perechea parinte-copil se mentine la distante mari si chiar peste timp (surpiza?) La fel ca si inseparabilitatea particulelor din fizica cuantica, inseparabilitatea emotionala reduce suma infinita de posibilitati de adaptare la doar cateva variante.
Acestea sunt acele corelate cu starea emotionala a parintelui. Cu cat mai sarac acest prim set de atitudini la parinte, cu atat mai putine raspunsurile posibile de adaptare la mediu ale copilului.
Set atitudinal sarac la nivelul parintelui- optiuni putine la viitorul adult..iacata-i gata tulburarea de personalitate! Si astfel codurile de reactie se diminueaza, producand aparitia unui fenomen descris “pattern de reactie si de simtire rigid si pervaziv, care produce dezinsertie sociala”.
Una peste alta, pe calea asta se transmit eficient (trist, dar putem fi extrem de precisi cand este implicat inconstientul, fie in bine, fie in rau) temerile unor intregi generatii.
Peste umarul nostru privesc experienta curenta multe fantome din trecut, si nu toate impacate.
Cum se vindeca? Ca sa reformulez in termenii folositi aici: cum se poate intrerupe inseparabilitatea emotionala?
Am o veste proasta si una buna: manualul de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale (DSM IV) zice ca nu se vindeca. Structura de baza a personalitatii va pastra tot timpul amintirea si senzatia amprentei celui/ celei care a dat forma trairii emotionale. Vestea buna e ca se amelioreaza reactia initiala si pot fi invatate si alte reactii.
As zice ca ar mai fi si alte planuri de interventie, dar…sunt povesti (cuantice) la gura sobei ;)=

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com