Tuning psihologic pentru tine si organizatia ta

…pt Alexandra: daca am zis ca scriu, scriu. Imi ia mai mult pana apuc sa si gandesc

In ultima luna m-am oprit de cateva ori inainte sa scriu aici. Nu cred ca-mi sta in fire sa fiu perfectionist, dar subiectul mi-e neclar (inca) si evit sa deschid gura daca nu sunt coerent.

Au circulat pe net multi mb de fisiere video si multe prezentari power point legate de balerina rotiotare. Se afirma adesea ca, daca esti de “emisfera dreapta”, vei vedea balerina miscandu-se in sens orar – si viceversa daca esti “de emisfera stanga”.

Apoi am descoperit ca pot hotara in care parte balerina se va roti, in ciuda faptului ca am o tendinta emisferica accentuat de dreapta. Asadar, nu coreleaza cu testul.

Acum cateva saptamani problema a venit din nou in momentul in care, aflandu-ma la un curs intr-un hotel, am putut privi de la etajul al X-lea o macara in plina activitate. Am constatat ca nu-mi pot da seama in care parte se roteste. Si asta in conditiile in care macaraua, in propriul sistem de referinta, avea manipulant (sa-i spunem constiinta…) si obiectiv stabilit (sa-i spunem orientarea teleonomica a comportamentului..).

Am pus in cele 2 paranteze se mai sus 2 caracteristici ale personalitatii unui individ oarecare, cu care putem interactiona oriunde.

In seara asta m-am hotarat sa scriu deoarece problema bias-urilor cognitive (erori de interpretare) incepe sa apara din ce in ce mai des in mintea mea, atat la cursurile pe care le sustin, cat si la cursurile la care particip in calitate de instruit (trainee, cum ar spune unii mai cosmopoliti).

Concret, bias-urile cognitive sunt modalitati rigide, stereotipe, in care procesam si catalogam informatia din mediul inconjurator. Unii ar spune ca oricum personalitatea, ca modalitate stabila si predictibila de reactie emotional-comportamentala la mediul inconjurator exact acest rol il are. Sa nu uitam insa de functia de adaptare la nou cu mentinerea identitatii (homeostazie) pe care personalitatea o are, functie care poate fi anulata de bias-urile cognitive.

Netinand cont, sau fiind incapabil sa percep corect realitatea din cauza unei iluzii (incapacitate a analizatorului optic), eu am presupus despre macaraua descrisa la inceputul acestor randuri ca se roteste in alt fel decat se rotea in realitate. Simultan au coexistat astfel 2 realitati: cea din interiorul mintii mele si cea din lumea fizica, materiala.

Am transpus apoi aceasta constatare la nivelul contactului intre 2 persoane si am ajuns sa ma intreb: cat din ce percep legat de prezenta celuilalt i se datoreaza si cat se datoreaza propriilor mele stiluri rigide de perceptie ?

Am inceput apoi sa ma uit in jurul meu si am observat (chiar la subiecti antrenati- sa nu zic profesionisti) tipare predictibile in care erau cantonati:

- tiparul unor tulburari de persoalitate (narcisici care vorbesc doar despre ei si ideile lor, histrionici care sunt disperati sa caute dovezi ale atentiei in anturajul in care plonjeaza elegant)

- tiparul bias-urilor de analiza informationala (intuitivi grabiti sa vada o imagine de ansamblu si senzoriali atenti la fiecare pas din analiza lor minutioasa asupra mediului inconjurator)

- tiparul extravertilor hotarati sa reactioneze cu toata energia lor si cel al introvertilor atenti la felul in care mediul inconjurator vine peste ei

- indivizi puternic centrati pe un nucleu axiologic care nu le este propriu, ci apartine familiei de origine; nucleul se impune tiranic in toate evaluarile si alegerile pe care le fac, viciindu-le liberul arbitru si starea de confort. In toate alegerile lor apare astfel o suferinta acuta, o tensiune penibila intre planul propriului stil si al propriilor nevoi si cel al unor alegeri dinainte engramate in ei printr-o educatie valorica inflexibila

Intr-un manual de analiza a gandirii manageriale – Paul Goodwin si George Wright, am gasit urmatoarea expresie: cu cat e mai stresanta situatia curenta si mai pretabila la a produce pagube, cu atat vom avea tendinta sa folosim modalitati de reactie care anterior ne-au asigurat succesul.

In ultima luna de gandit pe tema asta, mi-am dezvoltat un nou stereotip: cand interactionez cu un necunoscut, cat timp imi ia pana gasesc un mod mecanicist in care acesta percepe lumea?

Scriind aici a inceput sa-mi incolteasca in minte o intrebare: si daca elimin toate aceste intermedieri cognitive intre mintea mea si realitate, ce ramane?

p.s. am intrebat si pe altii daca au ceva in minte care le blocheaza accesul la realitate si am descoperit ca sunt multe chestii care te pot impiedica (pe tine) sa vezi realitatea, iar pe altii nu

Mergeam eu azi prin oras si-mi spuneam in capul meu, ca sa inteleg:”O.U.G. nr.195/2002, Conducerea unui autovehicul pe spatiul destinat circulatiei tramvaiului atunci cind drumul public este prevazut cu mai mult de o banda pe sens in afara caii de rulare a tramvaiului, ma costa, ca sa zic asa, 4 puncte la permis”.

Pe urma m-am uitat in jur si am inteles ca abordarea nomotetica din psihologie nu e totuna cu cea idiografica.

Acum, ca am inteles ce-i cu notiunile astea, ma duc sa mananc si pe urma gandesc ce mai scriu aici.