„Iar etica e amenajarea lumii în vederea locuirii ei, e întemeierea unui spatiu în care sufletul sa se poata simti ca si cum ar fi acasa.” Andrei Plesu- Minima moralia
Cam cat e de greu sa evadezi din toate proiectele posibile si sa gandesti nitel? Un pic…asa..cat sa intelegi pe unde te mai afli..
Gandurile pe care le astern aici sunt prilejuite de un dialog cu unul dintre colegi. Intr-una din zile povesteam cum e cu straturile de concepte sub care simtim nevoia sa ne ingropam ca sa ne protejam cand nu ne e foarte confortabila pozitia „la vedere in organizatie”. Ca si pe motocicleta: la inceput mi-a fost frica si n-ati vrea sa stiti cata armura aveam pe mine. Pe masura ce am devenit mai sigur pe manevrele de pilotaj, am descoperit ca sunt necesare doar anumite parti ale armurii..restul..Ajunge ca-s pe motor si ca-mi place senzatia
Revenind la organizatie, resimtim uneori teama pentru a nu pierde acel loc sau acele avantaje care ne aduc sursa de trai (sau de confort?). Cu cat e mai puternica teama, cu atat devenim mai rigizi in exprimare, mai putin dispusi sa riscam…
Cam la fraza asta colegul meu m-a intrebat brusc: „Si tie ti-e frica?” De inteles ca m-am ales brusc cu un client, dar asta e alta poveste.
Povestea care urmeaza e povestea care mi s-a derulat in 5 secunde prin cap, inainte sa deschid gura si sa-i cer sa intre in consiliere cu mine
Mintea rationala e cea care vehiculeaza concepte si ne explica realitatea cu ajutorul acestora. In alti termeni, daca un rau nu mai apare primavara, ne gandim ca s-o fi intamplat ceva cu el, cu panza freatica, cu albia…cautam sa intelegem abstract, sistemic fenomenul.
Mintea irationala (stati linistiti, functioneaza rar, din pacate..) s-ar „gandi” ca raul nu mai vrea sa apara. „S-o fi suparat..” Denumit si mitopoieza, procesul de atribuire a semnificatiilor simbolice fenomenelor reale ne insoteste din vremea cand nu stiam prea multe despre mediul in care ne-am trezit noi, niste bieti bipezi. Ca sa ne fie un pic mai usor, hematopoieza e cam acelasi fenomen, dar creeaza celulele care ne alcatuiesc sangele.

Mitopoieza genereaza simbolurile cu care ne alimentam cand nu gasim concepte. Iar simbolurile, asemenea celulelor din sange, transporta energie si informatie de la inconstient catre mintea rationala, unde sunt acestea “metabolizate” in concepte.
Functia asta mitopoietica se activeaza cand viitorul sau contextul prezent sunt neclare sau ambigue. Adica setul de concepte si paradigme pe care le folosim pentru a ne explica realitatea (in circulatie prin mintea noastra constienta), nu se mai potriveste cu mediul. Nevazand prea bine, ne imaginam, generam simboluri, povesti. De cate ori noaptea prin padure (ati fost?) n-am „vazut” crengi rasucite si nu ne-am gandit la vreun monstrulet de prin atatea filme vazute? Taman ala cel mai urat si mai ciudat ne vine in memorie..ca era la indemana si se potrivea cu peisajul
Cand functia rationala e ghiftuita, realitatea e clara si predictibila. Cand functia asta rationala da eroare.. Ce, credeati ca Microsoft Windows e doar in calculatoare?! Noo, surpriza: avem si noi “sistem de operare”, cu bug-uri vechi cat viata!
Ei bine, spuneam ca la o eroare dintr-asta comutam pe functia de generare a simbolurilor…adica intra in scena inconstientul.
Din asta decurg doua consecinte, la fel de probabile: ori ne adaptam prin crearea unor noi comportamente si simboluri care sa ne permita avansul in realitate, fie.. ne defectam.
N-am vazut libertatea de a locui creativ in realitatea din jurul lui la colegul meu, motiv pentru care i-am propus sa tragem pe marginea drumului si sa cautam in „sistem” niscaiva drivere noi, creative.

Stiti Povestea lui Harap Alb?

E acolo o vorba care-mi place: “na-ti aripa asta si, cand ii avea vreodata nevoie de mine, aprinde-o, si eu indata am sa-ti vin intru ajutor”.

Foarte pe scurt despre intelesul titlului si apoi despre aplicarea conceptului in lucrul cu echipe.

In cartea sa Inconstientul cognitiv, Adrian Opre descrie un flux de informatie care ne acceseaza in permanenta analizatorii, sursa acestuia fiind realitatea inconjuratoare. Din acest flux, o mica parte ajunge sa fie constientizata si procesata pentru decizie si adaptare la mediu. In privinta restului de informatie, parerile sunt impartite: fie se pierde, ramanand fara semnificatie, fie patrunde prin filtrele semantice ale constientului sub forma ..intuitiei

Pentru o mai buna intelegere a randurilor de mai sus, vom plasa filtrul semantic in dreptul semicercului rosu: acolo unde incepem sa atribuim semnificatie stimulilor din realitate. Tot la nivelul acestei bariere incepe intuitia sa se manifeste, asemanator osmozei din procesele celulare: chiar daca nu are acces direct, informatia exterioara se infiltreaza si ajunge in constiinta sub forma de senzatii nu foarte clare, sub forma de imagini sau emotii. Cam atat cu teoria.

M-a frapat un “accident” produs in una din interactiunile mele cu echipele care intra in sala de training, apoi am inceput sa provoc acest “accident” cu buna stiinta, pentru a vedea daca-i pot identifica mecanismul de producere.

Pe scurt, la exercitiile de comunicare, un obiectiv al oricarui comunicator (in special mi-a atras atentia comunicarea intre departamente sau echipe) este sa emita mesajul pe “limba” receptorului. Adica sa foloseasca acele cuvinte, expresii si atitudini din universul de manifestare al receptorului, pentru a asigura procesarea cat mai lesnicioasa a mesajului. Pentru asta, obisnuiam sa impart echipa de lucru in doua sub-grupe, pe baza unui criteriu identificat in stilurile lor de comunicare. De exemplu, pe baza preferintelor pe axa fapte-persoane (a se vedea paradigma DISC, stilurile dominante si analitice intr-o parte, stilurile influentiale si suportive in alta). In cadranul de mai jos, gruparile sunt indicate de rosu-albastru vs verde-galben. Repet, sunt indicatori comportamentali identificati empiric in cursul interactiunii cu echipa, nu cine stie ce concepte psihanalitice..

Asa.. o prima proba dupa splitarea pe sub-grupe e sa ceri construirea unei povesti pentru o imagine afisata..povestile celor doua grupuri difera enorm, din moment ce perceptia informatiei e mijlocita de aparate de simbolizare diferite. Adica din start cele doua sub-grupe au in interiorul lor stiluri perceptive coerente, vizibile la exterior in clustere polarizate pe dimensiunea dominare (date) vs influenta (amiabilitate).

Modelele de comunicare la nivelul celor doua grupe difera:

- unii pastreaza asezarea in linie, cu o structura de comunicare formala, iar produsul lor de creatie (povestea) este o dare de seama a detaliilor vizibile in fotografie, fara amanunte relationale (personajele nu au nume, sunt desemnate prin functiuni sau roluri).

- ceilalti sunt asezati in cerc, rad mult, comunica informal, iar povestea lor este ceva care nu are prea multa legatura cu datele de imput (fotografia), dar se bazeaza pe realitatea presupusa in afara cadrului fotografiei (creeaza date biografice pentru personaje, nume si caracteristici personale)

Partea distractiva incepe din momentul in care, dupa ce constata fiecare grup care-s elementele preferate in comunicare de celalalt grup, le ceri sa compuna o invitatie la o petrecere…pentru “ceilalti”. Dincolo de faptul ca in mod evident mesajul contine cuvintele grupului vizat de mesaj, se intampla ceva ciudat la nivel atitudinal.

In fiecare grup comportamentul non-verbal al membrilor ia modelul grupului vizat de mesaj! Cu alte cuvinte, registrele de comportamente non-verbale se inverseaza intre grupuiri odata cu sarcina de a imita structura de frazare a celuilalt grup.

A! si asta s-a intamplat pana acum de “vreo” 5-6 ori, cu echipe diferite (varsta, pregatire membri, nivel managerial).

La nivel organizational, asta poate sa fie o metoda de a gasi ieftin o modalitate de comunciare intre departamente: din moment ce mi-am propus sa-i invit pe ceilalti la ceva COMUN (aici e important de inteles ce inseamna comun si constientizat ca atare ca fiind IMPREUNA), restul este ajutat de creierul emotional, care va concepe mesajul pe lungimea de unda a celui vizat (grup sau individ).

Comutatorul intregului proces l-am gasit in proiectarea viitorului spre care ma indrept ca purtand atributul “IMPREUNA CU”.

“Conditions for creativity are to be puzzled; to concentrate; to accept conflict and tension; to be born everyday; to feel a sense of self.” Erich Fromm (German born American social Philosopher and Psychoanalyst, 1900-1980)
..care-o fi legatura dintre expresia functiei matematice din titlu si psihologie?!

Spunem despre variabila x din functie ca este in relatie cu y, x fiind independenta, iar y dependenta. Dupa ce alegi o oarecare valoare x, te poti “astepta” la un y…
Acum s-o luam altfel: ai vrea sa fii y? Rezultatul procesarii variabilelor independente este ca si stiut din momentul descrierii functiei.. Functia raspunde la intrebarea: ce pateste x daca e “prins” de functia f(x)? Si raspunsul e de fiecare data y. Independenta lui e redusa, destinul lui fiind limitat la ceea ce functia de relatie stie sa-i induca..

Construim din perioade fragede aparate de generare a sensului psihologic. Unii le numesc self-concept, eu prefer aici sa le spun functii. Orice farama de realitate, daca e cumva in sfera de “acoperire” a functiei, va fi procesata cu o acuratete matematica si va avea rezultatul pre-programat in structura functiei.

V-am pierdut? Hai s-o luam mai simplu, cu un exemplu:

Un tanar barbat se cearta cu sotia lui… apoi descopera un lucru ciudat: anumite gesturi ale sale nu au in perceptia partenerei aceeasi semnificatie pe care o au in intentia lui… Faptul ca-i acorda libertate si spatiu, in mintea lui inseamna incredere si naturalete. Reflectarea acestei atitudini in mintea partenerei sale inseamna raceala si distanta. Apoi..surpriza: descopera ca de aceleasi lucruri si-a acuzat tatal. Mic fiind, personajul meu isi vedea tatal distant, rece si arogant. In rarele momente in care se intampla sa interactioneze, avea surprize de proportii constatand ca parintele era prezent, atent la multe si capabil sa dea feed-back. Iata functia cum incepe sa fie programata. Vorbim de o functie emotionala, care “stie” sa preia stimului emotionali si sa-i aseze cu sens. Iar sensul..e cumva de dinainte stiut, daca tot am inteles ce-i functia matematica.

Pune-i functiei asteia un continut din alta relatie si ea incepe sa configureze comportamentele, pentru ca e singura din inventarul adultului de care va vorbesc in exemplul meu. Si de aici incepe intrebarea cu creativitatea asumarii unui destin: daca circumstantele le voi prelucra tot timpul prin aceleasi functii emotionale, cand voi descoperi ca functiile nu ma implinesc emotional, ce-am sa fac? Functiile contin o doza imensa de trecut si configureaza viitorul in sfera lui “stiu si sunt securizat”. Iesirea in afara teritoriului functiei poate fi uneori mai periculoasa decat functia in sine si sigur mai incomoda (la inceput).

Continuand exemplul cu tanarul barbat, cand a inceput sa observe consecintele functiei, a fost primul moment in care si-a scos masca de pe fiinta emotionala si a privit-o. Ups! Ce-i cu asta pe fata mea? La ce ajuta? N-am simtit-o niciodata pana acum, noi doi functionam natural impreuna..dar uite ca imi limiteaza deja miscarile si imi filtreaza destul de mult interactiunea cu ceilalti. Nu ma lasa sa fiu vazut ca plang, nu ma lasa sa-i vad pe ceilalti ce fac cand eu sunt vesel in preajma lor..Ce sa fac? Mi-e draga masca asta si m-a adus pana aici. Unde mai pui ca m-a si protejat de atatea ori cand nu aveam solutii..

Inchei aici exemplul.. deloc teoretic, ci doar simplificat.

Momentul de la care ne hotaram sa mergem mai departe si sa reinventam modalitatile de expresie e un moment naucitor, dureros pentru cel care experimenteaza asa ceva. Tendinta e aceea a unui recul spre functie, spre trecut (“daca tot am facut asa si pana acum, ce-ar fi sa fac ca de obicei?”)

Numai ca, asa cum am vazut, rezultatele functiei sunt predictibile. Rezultatele astea sunt in relatie cu pasii prescrisi de functie. Si mai e ceva: functia de care tot vorbim aici e o modalitate cvasi-emotionala de procesare. Adica stim sa o descriem nitel in cuvinte, rational. Restul suntem capabili doar sa simtim si sa constatam, in termeni de consecinte ale actiunii.

Credeti ca acei dintre voi carora le e frica in cursul unei decizii, stiu tot despre frica respectiva? Gasim intr-adevar motive sa explicam frica, dar subteranul emotiei il vedem doar cand desprindem masca de pe noi. Tot atunci vedem si “gandirea” care sta la baza mastii pe care-o purtam: e o functie emotionala care ne-a ajutat sa punem sens pe realitatea perioadelor timpurii din viata noastra.

Ai vrea sa fii y in expresia f(x)=y (unde x este orice parte a realitatii in care traiesti, iar y este rezultatul actiunilor tale, dependent de o modalitate veche de a simti) ?

Uita-te la masca, pe dinauntru.

Iaca inca un psihoterapeut in web:
Ana de la psihoterapie-copii.ro

Idei multe si cititori iti doresc!

nah, e ziua mea. asa ca iete ce-am primit!

Adica se gandira unii ca-mi place in viteza, la bordul unei masinarii galbene. Mi-au construit jucaria si ma lasa s-o si pilotez. Cica n-are treapta de viteza pentru mers inapoi )
Cam asa ceva- Ford Nascar.

Nu stiu cat va plac voua albinele, dar eu am crescut printre ele, la bunici. Asa ca am adesea placerea sa vad in jur prin ochii celui care ingrijea micile ganganii colorate intr-o cutie frumos mirositoare

Inca-mi aduca aminte ca bunica-mea imi spunea uneori sa nu ma supar pe “ganganii”, ca ele inteapa doar daca-s deranjate de noi. Si cam asta faceam..le intrerupeam din lucru.

Ei, asa se face ca uneori ma uit la cate-o echipa “schioapa”..si imi aduc aminte ca uneori stupul ramanea fara regina. Atunci stuparul avea de ales o alta regina, din alt stup si o “planta” in colonia orfana. Problema aparea cand albinele nu acceptau noua regina pe motiv de..parfum. Da, o miroseau si-si dadeau seama ca nu e de-a lor..si exista riscul s-o omoare. Atunci stuparul gasea o cusca micuta si punea inauntru regina, dupa care lasa cusca aceea in mijlocul coloniei de albine. Dupa cateva zile, activitatea albinelor dadea de inteles ca au acceptat noua “sefa”: o hraneau deja cu miere si pastura prin plasa custii..asa ca stupul avea o noua conducatoare.

Chiar daca mi-ar placea sa povestesc despre albine, scopul e sa intelegem impreuna ce se intampla cu o echipa cand are un nou lider si cam ce are de facut liderul ca sa fie acceptat..apoi cum sa-ti dai seama pe unde se potriveste cu echipa si cand se cheama ca a luat-o la “zbor”printre flori, pentru ceva miere?

Ne trebuie nitica statistica pentru asta, v-ati prins deja..

Pai..

Pentru demonstratie se “ia”o echipa si i se pune un lider nou…ambele sunt verificate in prealabil cu un test de personalitate..ala de-l stiti voi (banuiesc eu ca stiti NEO PI R deja

Asa ca masuram pe coordonatele stiute: echilibru emotional, extraversie, deschidere la experienta, agreabilitate si constiinciozitate (ordinea din tabel ca sa zic asa).

Caut raspunsul la urmatoarele intrebari:

1. care-i clusterul de factori care va ajuta noul manager sa se integreze in echipa (grad de afinitate maxima)?

2. data fiind evolutia personalitatii managerului (trendul relevat test-retest), in care dimensiuni de dezvoltare ale echipei o sa-i vad amprenta?

3. de unde stiu cine induce miscarea observata (echipa sau liderul)?

Dupa cum deja cred ca s-a prins toata lumea, am asteptat un an sa vad daca “regina” mea va fi mancata sau nu de colonia ei.. a scapat si produce miere, dupa cum veti vedea

1. Asa ca am descoperit intre mediile initiale ale echipei si scorurile factorilor de personalitate (de inceput) ale managerului o corelatie Pearson puternica in zona agreabilitatii..iaca parfumul ca sa nu-l manance “colonia”..

Acum sa vedem incotro se dezvolta managerul (fac precizarea ca dezvoltarea managerului s-a facut in proportie destul de mare neasistata prin consiliere, asa ca mini-experimentul descris aici e destul de natural..cam ca si stuparitul

2. Pentru manager, intre scorurile de la primul test si scorurile de la al doilea test (intervalul de “vreo”400 zile intre ele) a aparut un ecart, o deplasare (ca urmare a adaptarii naturale la mediu a personalitatii celui examinat). Acelasi fenomen s-a produs si la nivelul echipei, inregistrandu-se un ecart intre mediile de la primul test la mediile de la al doilea test. Iaca trendurile cu pricina ilustrate mai jos:

Si-acum intrebarea: incotro merge stupul asta? Pai..corelatiile de dezvoltare (vezi tabelul alaturat cu corelatii noi) arata ca “zboara”catre:

- deschidere puternica la experienta- clusterul O- (include empatia si creativitatea aici),

- interactiune moderata cu altii – clusterul E

- constiinciozitate puternica (centrare pe obiective) – clusterul C

Corelatiile din rubricile verzi sunt extrem de mari- arata identitate pentru factorii masurati.

3. Si mai am o intrebare: daca liderul doar se adapteaza la un trend intern al echipei?

Iaca pozna! Am calculat care era diferenta intre scorurile individuale ale liderului si mediile echipei, numai ca am inclus personalitatea liderului ca medie a celor doua teste ale sale. M-am gandit ca-i mai aproape asa de ceea ce are ca si potential de dezvoltare in interiorul sistemului de personalitate.

…apoi am calculat trendul de dezvoltare a echipei (T2-T1). Ma gandesc ca diferenta initiala lider-echipa poate anticipa evolutia sistemului ? Dap: din matricea de corelatii (diferenta initiala lider vs echipa corelata cu trendul de dezvoltare al echipei) se vede din nou ca profilul de personalitate al liderului continea “miscarea” obtinuta la final, si ca aceasta miscare nu a fost un rezultat indus de interactiunea sa cu echipa:

q.e.d: cel mai flexibil element al unui sistem poate induce structura lui in evolutia sistemului pe care-l “pastoreste”. Bun si albinaritul la ceva, ca m-a ajutat sa inteleg ce mi-a aratat statistica

In 17 iunie 1940 Franta, prin Philippe Petain, accepta incetarea luptelor si semna armistitul cu Germania. Asa se face ca in 18 iune 1940 generalul de Gaulle cheama voluntarii francezi sa infiinteze ceea ce se va numi Rezistenta Franceza.
Rezistenta Franceza culegea informatii, sabota trupele de ocupatie germane si fortele regimului de la Vichy (condus de Petain).
In 1943, ca urmare a infiintarii Regimului de Munca Obligatorie (tinerii francezi erau obligati sa munceasca pentru Germania), ia nastere o miscare in interiorul Rezistentei: Maquis. In traducere libera- Boschetarii (traducerea onorifica este acceptata ca fiind “Luptatorii inarmati ai Rezistentei”).
Tinerii obligati sa munceasca pentru Germania iau calea Maquis-ului si devin cunoscuti prin faptul ca nu luau prizonieri din randul armatei germane. Acest motiv a facut ca nu de putine ori, replica germana la actiunile Maquis-ului sa fie extrem de violenta, maquisarzii fiind adesea deportati in lagare din care s-au intors foarte putini.
Maquis-ul intorcea pe dos toate planurile Wermacht-ului, folosind arme capturate chiar de la soldatii germani sau arme special construite in laboratoarele britanice (carabine cu amortizor de sunet). Minele lor antipersonal au ramas vestite: cuie si suruburi prinse in dinamita faceau ravagii in plutoanele germane trimise sa-i caute..

Facem adesea un efort sustinut sa alungam din constient ganduri sau emotii..emotii care se revolta si vor sa fie vazute, simtite chiar cu riscul renuntarii la o imagine de sine foarte clara si coerenta..disciplinata (?!)

Avem in zonele obscure ale personalitatii tot felul de “boschetari”, alungati acolo de disciplina germana a conceptului de sine: “Nu esti ca mine, n-ai ce cauta aici !”…

Cu cat ne credem mai “nemti” si mai stapani peste ele, emotiile capata mai multa energie si ne pot rasturna regimul de ordine interioara intr-un mod mai periculos. Si atunci ne trezim ca, in timpul unui mars triumfal printre evenimentele vietii noastre, de dupa vreo cotitura mai neclara ne apar in fata maquisarzii: vicleni, agresivi si nemilosi. Nu tin cont de ce credem noi despre noi insine, ne incarca cu teama si ne lasa fara energie.

Strategia lui Charles de Gaulle (seful guvernului francez din exil) a fost sa-i recunoasca pe maquisarzi si sa-i inregimenteze in armata franceza, sub forma Rezistentei. Le-a stabilit echivalenta in divizii de armata si i-a implicat in invazia din Normandia (au incetinit deplasarile de echipament ale armatei germane).

De Gaulle a fost probabil un lider inspirat (a reusit ce si-a propus, nu-i asa?) si a folosit in scop etic forta unor procese sociale natural aparute. Daca tot era comprimat arcul, de ce sa nu-i foloseasca energia si sa faca lucrurile sa mearga spre obiectivul atator francezi?

Pentru noi insine putem fi un de Gaulle..putem recunoaste si accepta acele emotii negative pe care avem tendinta sa le ascundem in inconstient. Le dam astfel un mediu in care sa se manifeste controlat si preantampinam aparitia lor terifianta de dupa cine-stie ce colt al drumului nostru prin viata. Vorba ceea : “To name it is to tame it”

As spune ca Maquisarzii pot apare in Piata Universitatii si alte locuri centrale din noi, dar mai intai cred ca e nevoie de ceva de genul Wermacht-ului, care sa incalce cultura si libertatea unei tari (individ..) atat de mult, incat sa duca multa energie in inconstient.

.. aflati voi singuri ce-a patit Philippe Pétain dupa ce-a fost condamnat la moarte si gratiat de Charles de Gaulle

Acum vreo doua seri agenda mea arata ca  ma vad cu un client intr-o parte a orasului, apoi cu un alt client, in celalalt capat al orasului. Teoretic, totul lin si, in mare privind lucrurile, un program nu foarte diferit de cel de toate zilele…

Iesirea, deraierea din normalul lui “ca de obicei” s-a produs cand mi-am gasit roata din fata a masinii blocata de paznicii cartierului unde locuieste primul client.

La nivel intrapersonal, am avut opunea intre doua atitudini: a ma lasa enervat de lipsa de logica a gestului in sine sau a intelege situatia de fapt si a ramane focalizat pe ceea ce aveam de facut in continuare. Prima atititudine ma centra strict intr-un prezent cu limite si frustrare, a doua imi dadea dinamica necesara pentru a face ce-mi propusesem.

Pe scurt, am negociat cu paznicii (destul de rigizi la inceput..) pana au redus perioada de blocare de la cateva ore la 30 minute..Comunicarea cu ei  a trecut de la uniforma la atentia pentru indivizii care o poarta.. si atunci viitorul s-a unduit, aparand primul semn ca ma indrept catre ce-mi propusesem

Si iata-ma in drum spre al doilea client, gandind la accidentul survenit in planificarea mea.

Pe drum, stand in coloana de masini (cred ca nu doar mie mi s-a intamplat sa ma grabesc undeva si sa fie semafoarele pe rosu sau sa se faca coloana pe drumul catre destinatie..?) m-am surprins gandind la felul in care viitorul din acea seara parea sa fie inca nedecis.

Am explorat cu mare curiozitate felul in care, in functie de starea din interiorul meu, solutiile practice apareau in mare viteza.

Daca observam oboseala si iritarea produse de cele 30 minute petrecute in frig pentru a negocia deblocarea masinii, parea foarte fireasca si vizibila varianta drumului spre casa. Deja partea asta putea continua cu imaginea unui ceai cald si a unei carti, clientul sunat la telefon si stabilita alta data pentru intalnire..oricum deja sunt mai bine de 30 minute intarziere..

Dar..e printre rarele ocazii cand al meu client pare mai hotarat sa afle ce-i cu el, iar eu chiar mai curios sa stiu ce fel de proces poarta in interior..Cu astea in minte, viitorul din seara asta deja pare mai ademenitor, mai plin de povesti.

Asa ca iata-ma in fata clientului, o realitate psihica inedita si..clientul se angajeaza in autoexplorare treptat, la fel cum un motor bine reglat merge rotund la cateva minute dupa pornirea de dimineata..

Provocarea tehnica implica de multe ori doar gasirea pasilor prin care o idee ajunge sa se transforme in ceva concret. Adica provocarea tehica iti poate aduce raspunsul la intrebarea: “Cum fac asta?” Destul de mult legata de trecut si de rezolvari anterioare: “Am mai rezolvat asta asa sau intr-un mod asemanator !” Definitiile din cadrul de referinta raman neschimbate si propaga in acest context aceleasi solutii sau variante asemanatoare ale cadrului de referinta initial (familiar).

Prococarea adaptativa insa, te pune in situatia de a alege care versiune de viitor sa fie a ta. Chiar daca tehnic pot fi ambele configurate, practic poate exista doar unul. Versiunea inca neexplorata, cu un grad de inedit mai mare adesea contine un grad sporit de neliniste, ca urmare a parasirii lui “ca de obicei”. Poate apare disconfortul emotional la contactul cu “Ce-o fi nou acolo si necunoscut mie?” Definitiille din cadrul de referinta sunt inlocuite de raspunsurile la intrebarile pe care mi le pun despre cadrul de referinta insusi. La un nivel mai avansat, provocarea adaptativa poate duce la modificarea insusi a cadrului de referinta initial (?!)

Cum sa-mi doresc sa fiu?

…ca sa puteti intelege ce am de zis/ facut, luati mai intai o masura de precautie: inchideti pe balcon tot ce seamana cu “chestia” paroasa din poza alaturata. Daca-i cedati si-i dati drumul in casa..va va privi de sus tot timpul cat lucrati
Asa..acum suntem gata sa gatim un proiect, in doua variante: varianta impletita si varianta “ciorap” (calzone). Sunt ambele pline cu somon, telemea sarata, sos pesto. Pe de-asupra sunt ciuperci calite-n apa si un pic de ulei de masline, cu un catel de usturoi. Inainte de a le pune deasupra painicilor, printre ele amestecam un ou crud.

Pozele spun si demonstreaza tot. Precizare: in aluat am pus sare, zahar brun si plante uscate.

In esenta, ies doua chestii care arata diferit, dar au acelasi gust si aceeasi compozitie.

M-am gandit sa gatesc asa ca sa inteleg un proiect care se configureaza in functie de foarte multi participanti. E proiectul meu si tendinta era sa devin rigid si sa incerc sa-l aduc la forma imaginata initial de mine.. apoi am constatat ca singura mea preocupare e sa ramana ingredientele aceleasi..sa serveasca aceleiasi functiuni..forma nu conteaza

Revin cu teoria.

2011..a fost un an bun, in care am reusit sa vad directia din timp.

Atunci cand n-am vazut directia, probabil ca ma uitam in alta parte..

Cand am gresit, am simtit imediat si mi-am inteles lectia.

Am ramas in sea in marea majoritate a situatiilor

Pentru 2012 imi doresc:
- sa pot creste viteza de cate ori vreau si cand vreau

- sa-mi pot conduce in continuare destinul asa cum vreau

- To boldly go where my mind has never gone before