bogdan | Psihologie servicii | Page 9
08 Oct

Teriac: simptome-tinta

hot glassLacrimile de Batavia sunt obiecte mici, formate din sticla topita hotheadturnata in apa foarte rece. In contact cu apa, sticla incandescenta se solidifica, formand picaturi cu o duritate extrema. Rezista aceste obiecte nou formate la lovitura unui ciocan, insa nu rezista la ruperea portiunii inguste- se distrug cu o viteza imensa (de noua ori viteza sunetului!), eliberand toata energia incatusata la formarea lor. Au fost aduse in 1660 de printul Rupert al Bavariei in Anglia si au capatat denumirea de “lacrimi de Batavia”. “Jucariile” din sticla ilustreaza si azi forta distructiva a tensiunii acumulate la formarea lor.

batavian tears1Ma voi folosi de ceea ce am descris pana acum pentru a ilustra modul de functionare al unor formatiuni din zona inconstienta a personalitatii noastre, procesul prin care aceste formatiuni iau nastere si, de ce nu, voi descrie intr-un post viitor cum au fost aceste formatiuni “tratate” cu ajutorul psihoterapiei unei doze de Teriac 😉

Simtul propriei persoane si al stimei de sine sunt emergente ale contactului cu un Altul. Polarizarile intre incredere-neancredere, autonomie-rusine si indoiala creeaza tensiuni greu de tolerat pentru identitatea inca in formare a copilului. Aceste tensiuni au un rasunet atat de profund, incat ajung in ceea ce neurologii denumesc proto-self (vezi Antonio Damasio), o instanta a personalitatii ce-si are temelia in insasi substanta fizica a creierului.

Acest mod de a fi al lucrurilor genereaza mai tarziu dileme in dezvoltare: sa lasam lucrurile cum sunt sau sa ne luam inima in dinti si sa acceptam schimbarea?

Sa fie oare de ajuns ca propunem adultului ce-si doreste a se dezvolta noi modele de comportament? Si astfel, intr-un veritabil “dresaj” acceptat cu buna stiinta, clientul nostru sa poata sa-si depaseasca limitele impotriva carora se lupta? Sa ne amintim totusi ca baza “softului” de identitate- Self-Concept-ul, nu pare deloc intangibila, abstracta, fiind compusa din retele neuronale si din energia care curge de-a lungul acestora…

Colectia de scripturi (suna ca-n informatica, dar…) formate prin combinarea de procese biochimice ale creierului, engramari emotionale, cognitii despre acestea si valori este “softul” care ne modeleaza viata. Se discuta din acest motiv despre tipare repetitive, cu auto-indeplinire, sau pur si simplu despre stil de viata.

Mda… si mie-mi vine in cap expresia aia cu liberul arbitru..unde-o fi?

Adica populatiile din Imaginar (vezi postul anterior) nu-s chiar asa..o metafora ?!

Daca metafora asta poate sa-mi “faca” un ulcer sau o boala de piele, parca as vrea sa stiu ce a adus-o prin Imaginarul meu si ce-i genereaza autonomia..

Obiectivul meu e sa va/ ma provoc (!) in a gandi mai aproape de ceea ce un individ pe nume Daniel Stern a denumit si descris in 1985 ca fiind: “representations of interactions that have been generalized”- RIGs. Nu imi doresc  neaparat o disertatie teoretica, ci sa-mi exprim uimirea fata de energia, forta cu care aceste formatiuni, odata „intrebate” de sanatate in cursul psihoterapiei, reusesc sa fure „peisajul” clientului si sa-l deturneze de la o discutie care le are drept obiect.

Da, lacrimile de Batavia stiu sa reziste tentativelor mai putin hotarate de a le face sa piarda suprematia asupra Imaginarului nostru!

Tot ele, RIGs, abordate cu rabdare si suficienta energie in cadrul psihoterapiei, pot ceda cantitatea de energie pe care au inmagazinat-o cu ani in urma la crearea lor. Altfel cum sa explici faptul ca un client care termina psihoterapia are pentru el, ideile si planurile sale mai mult entuziasm si creativitate?

Cam de-aici incepe liberul arbitru, dupa ce micile lacrimi de Batavia din Imaginarul nostru incep sa cedeze ce-au furat la formarea noastra ca fiinte autonome: simtul propriei persoane, Self-conceptul. Ne lasa, cu alte cuvinte, sa mai vedem/ sa ne simbolizam si altceva decat ce-au “vazut” ele la data formarii lor.

Si astfel, in Simbolic, (vazut ca domeniu psihic al sensului si semnificatiilor atribuite obiectelor inconjuratoare si trairilor noastre) , apar definitii ale realitatii noi, mai functionale, actualizate 😉

Mai pe romaneste, de fiecare data cand ne fuge mintea de la ceva important legat de noi, ar fi interesant s-o readucem cu blandete la traseul initial, acela in care eram angajati in auto-lamurire. Cu cat fuge mai mult, cu atat e un semn mai bun ca dedesubt e o lacrima de Batavia (stiu, si mie-mi place limbajul ultra-specializat al oricarei scoli de psihoterapie, asa ca am sa traduc metafora anterioara in acronimul RIGs 😉. Ea trebuie reancalzita, pentru ca doar astfel energia din ea se poate reantoarce pasnic la noi si ne poate alimenta creativitatea si pofta de viata. Interventia in forta poate cel mult sa ne oboseasca, sa ne confirme ca stratul de protectie al acestei formatiuni e mai puternic decat vointa noastra. Mai rau, daca reusim sa ciobim suprafata lacrimii de Batavia, efectul e unul singur: eliberarea dureroasa si distructiva a energiei care a fost inmagazinata la momentul formarii acesteia.

Daca n-ati adormit pana aici, probil ca deja sunteti nerabdatori sa vedeti daca se poate masura povestea spusa de mine… Vine si statistica, data viitoare 😉

 

 

01 Oct

Teriac

teriacTERIÁC s.n. 1. (Ant.) Compoziție medicamentoasă folosită ca remediu contra mușcăturilor de șarpe, migrenelor și în multe maladii. 2. Medicament universal; panaceu. [Pron. -ri-ac. / cf. fr. thériaque, gr. theriake (antidosis) – antidot contra animalelor veninoase, sălbatice].

In evolutia Eu-lui nostru, miscarile de inhalare-exhalare ale acestuia nu sunt chiar o metafora: sunt aduse la interior imaginile lumii exterioare si ale personajelor importante din viata noastra. Apoi imaginile sunt traite ca o realitate interna, cu forta si autonomie proprii. Putem astfel sa simtim relatia cu Celalalt prin simturi, dar si prin relatia cu imaginea perceputa a Celuilalt, asa cum e ea stocata in noi. Emitem comportamente exterioare partial in baza perceptiei lumii fizice, si partial in baza reactiilor interne la lumea obiectelor introiectate (aduse la interior, in imaginatie).

Te-ai certat vreodata cu vreun sef in mintea ta ca apoi sa-i zambesti cand a trecut pe langa tine? Ei, cam despre asta-i vorba in multele randuri inutile de mai sus 🙂

Si astfel apar lumile interioare: Realul, Imaginarul si Simbolicul.

Realul e instanta primara care se vrea revelata, transpusa in sens si imagine. De acolo ne vin instinctele, pornirile cele mai greu sau chiar imposibil de inteles si simbolizat.

ris“Nu e nimic şi totuşi e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitării celei oarbe.

Mihai Eminescu, Luceafarul

In Simbolic, atribuim reguli, norme dupa care intelesul obiectelor poate fi conceput, iar obiectele manipulate. In Simbolic cream sensul dupa care se vor misca stelele din Universul intern:

“Dar deodat-un punct se mişcă… cel întâi şi singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!…
Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii…
De-atunci negura eternă se desface în făşii,
De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii..”

Mihai Eminescu, Scrisoarea I

Imaginarul contine reflectari ale lumii exterioare, incarcate de toate emotiile care au insotit intalnirea noastra cu aceste obiecte.

“Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale –
Astea toate te apropie de dânşii… Nu lumina”

Mihai Eminescu, Scrisoarea I

Imaginarul e populat de obiecte benigne, dar si de animale periculoase. Incarcate de forta telurica a primului contact intre noi-copii si Ceilalti-adulti, experientele cu Ceilalti bantuie prin noi partial cunoscute si explicate, furandu-ne tonusul si bucuria de a trai, modelandu-ne realitatea inconjuratoare dupa a lor emotie-chip.

Mai multa liniste si mai multa energie devin accesibile cand in spectrul Simbolic reusim reformulari care sa aduca mai multa congruenta intre nevoile Realului si hoardele de obiecte flamande de atentie ale Imaginarului. Nu intotdeauna este o munca usoara, de cele mai multe ori poate fi periculoasa: obiectele au viata lor si energia emotionala inmagazinata in acestea se poate dovedi brizanta.

Sigur, nu vorbesc aici de structura interna a cititorilor seriosi ai acestor randuri, ci de structura unor indivizi fantasmatici, utopici, care-si cauta dezvoltarea si pacea prin psihoterapie, meditatie si alte astfel de obiceiuri 😉

Am scris toate astea pentru a crea scena pe care voi invita sa apara imaginile-obiect din Imaginarul fiecaruia.

Te-ai intrebat vreodata cate salbaticiuni ai in menajeria personala?

Va urma 😉

 

 

 

 

21 Sep

Cercetasul

face“Un grup de aborigeni australieni inaintau odata prin mijlocul unui desert, insotiti de un etnolog. Acesta observa si nota constiincios tot ce faceau. Si astfel a remarcat ca, din cand in cand, grupul format din barbati si femei se oprea pentru un timp mai scurt sau mai lung. Nu se opreau ca sa manance, nici ca sa priveasca ceva, nici pentru a se odihni. Se opreau, pur si simplu.

Dupa doua-trei opriri din acestea, etnologul i-a intrebat pentru ce se opreau.

– E foarte simplu, i-au spus ei, stam si ne asteptam sufletele, le asteptam sa ne ajunga din urma.

I-au explicat etnologului ca, din cand in cand, sufletele se opreau din mers ca sa priveasca, sa miroasa ori sa asculte ceva ce trupurilor le scapa.

Motivele acestor opriri, chiar daca ramaneau ascunse, puteau sa fie foarte presante, chiar irezistibile. De aceea, in timp ce trupurile continuau sa mearga, sufletele se opreau uneori si un ceas.

Apoi trebuiau asteptate.”

Jean-Claude Carriere – Cercul Mincinosilor (povesti filozofice)

O fi..n-o fi.. am gasit totusi o configuratie a Eu-lui descrisa in psihologia creativitatii. Configuratia asta suna taman ca-n povestea noastra de mai sus: “se presupune ca gandirea logica de tip stiintific elimina aceste vestigii ale gandirii animiste. Si totusi exista semne ca ele intervin mai mult decat se recunoaste oficial, anume in faza de descoperire a unei noi abordari a problemei. Este vorba de intuitie care se refera la acele faze inconstiente ale gandirii, care survin brusc si al caror rezultat nu poate fi dedus pe calea unei gandiri conventionale de tip deductiv.

Subiectul “simte” numai ca a ajuns la o solutie valabila.” (Susan Deri, Introducere in testul Szondi, pag. 166)

Avem asadar in interiorul personalitatii noastre, capsulat sub straturi de istorie personala, un strat (sa-i zicem) animalic. Manifestarile acestui strat le recunoastem adesea cand ni se “nazar” lucruri, ni se “pune pata” pe anumite intamplari sau persoane din jurul nostru. Pentru unii, aceste momente sunt material important in intelegerea felului in care stratul de profunzime al personalitatii noastre functioneaza. Devenim sensibili la modificarile ambiantei in acele momente, ne conduc emotiile si ne incita la actiune. As forta un pic nota si v-as spune ca acestea sunt momentele cand devenim sensibili la semnalele primite de la inconstientul celorlalti.

Foloseste careva tehnic simtul asta? E bun la ceva?

“De multe ori psihiatrul nu poate pune un diagnostic in absenta unor manifestari clinico-simptomatice clare, dar el poate simti persoana bolnavului si natura suferintei acestuia prin surprinderea ambiantei atmosferice pe care o degaja pacientul sau.

Aceasta descoperire a atmosfericului este calea de acces catre interioritatea bolnavului, pe care psihiatrul o simte ca pe o modificare psihopatologica a persoanei acestuia. Ea reprezinta intuitia sau sentimentul anormalului pe care-l poate surprinde psihiatrul experimentat cu ajutorul “simtului clinic”.  Acest simt este rezonanta interioara, in sfera subiectivitatii medicului psihiatru a subiectivitatii alterate a bolnavului.” (Tratat de psihopatologie, Constantin Enachescu, pag. 45).

In paragraful citat mai sus, unul din cei doi are cu siguranta ceva la “mansarda”…

Cu toate astea, Cercetasul poate fi util si noua, astia cu “mansarda” (inca) in ordine 😉

Daca…mi-as lasa un pic mintea deoparte? Asa, fara concepte si fara vreun scop precis legat de realitatea spre care ma indrept? Si, pasind agale spre ceea ce vine spre mine, sa ma intreb care-i senzatia pe care corpul meu o are. Oare sunt imagini ce apar in minte sau senzatii care-mi viziteaza muschii?

Caci astfel pot sa-i dau drumul acelui Cercetas din interior. Sa caute, sa simta in avans ceea ce vine. Apoi “discutia” cu el, in care, fara cuvinte, poate sa-mi transmita un continut.

Tine minte, nu stie cuvinte, pentru ca natura l-a pus in noi inainte de stadiul in care am invatat sa rostim in cuvinte ceea ce simteam. Asculta-i senzatiile pe care ti cercetasulle aduce. Sau temerile pe care le-a simtit in contact cu ceilalti intalniti de tine. Chiar crezi ca-s toate numai ale lui? Dar daca ti-a adus si o parte din continutul emotional al celor cu care ai interactionat tu? Poti astfel sa “vezi” in lumea emotiilor tale si ale celorlalti.

Incepe prin a-l lasa liber. Apoi cheama-l la tine sa-ti spuna ce-a simtit in desisul noptii.

 

14 Sep

Cu masina de facut paste la…stomatolog

aN-oi fi eu cel mai inteligent de pe fata pamantului, dar sigur sunt cel mai puternic bucatar 🙂 Daca se indoieste cineva de adevarul postulat in randurile acestea, il invit sa vada cum am stricat toti dintii masinii mele de facut paste! Pe toti dintr-o lovitura. Mai, mai!

Am cautat un mester pentru mecanisme fine, dar se pare ca zilele astea toti  “mesterii” sunt pe strazile orasului, certandu-se pe diverse subiecte…

Acum ce ma fac?

bcdIncercam o solutie disperata: ne descurcam cu ce avem prin casa: niste monede, ceva scule…

Iaca, masina mea de facut paste tocmai a venit de la stomatolog cu dinti noi si arata ca si cum ar functiona!

f
Dar oare functioneaza? Ard de nerabdare sa-i fac o proba.

Nici una nici alta, hop! Paste cu faina integrala (daca noii “dinti” rezista la combinatia asta se cheama ca-s meserias).1 Si, ca pastele astea sa fie asortate cu ceva, am ales caracatita. Am uitat sa va spun ca pastele sunt facute in casa, din 4 oua si faina de grau integrala (doar de asta folosesc masina tocmai “insanatosita”). Iese el un aluat bun, dar sunt convins ca cele 6 caracatite mici si triste au nevoie de un miros familiar in pastele mele, asa ca se vor simti ca acasa daca amestec ceva alge verzi in aluat (foi de sushi-nori fierte).23

Intr-un final, aluatul e gata si arata delicios (miros, ce sa mai spun?)

Lasam aluatul 15-20 min intr-o folie, sa-si traga sufletul si sa se desavarseasca magia (faina, oua si alge= love). Intre timp, lasam caracatitele vesele intr-o baie cu ulei de masline, vin rosu, ceapa rosie, usturoi, sare, ardei iute, unt si…un pic de branza albastra (nu toate de-odata, ci pe rand).

Cand caracatitele incep sa para foarte vesele (tentaculele lor stau deja in sus), aluatul nostru e facut deja paste.4

Fierbem nitel pastele (sunt mai fragede decat cele din comert, asa ca se fierb mult mai repede). Le gustam ca sa fim siguri ca-s cum trebuie.

Eu am preferat pentru toata combinatia asta un vin rosu. Stiu eu un prieten la Belgrad care va avea ceva de comentat, dar pana vine-n tara, eu beau ce-mi place, nu ce recomanda le chef Florin 😉

Intr-un final, facand proba noilor dinti ai masinii mele de facut paste, am obtinut asta:65

Vrea careva sa-i repar masina de facut paste? 😉

 

 

01 Sep

Efectul “Oz” – demonstratie

Pentru a dovedi ca, in mediile unde-i importanta “infruntarea” creativa a mediului si inventarea solutiilor (sa zicem ca un bun exemplu pentru un astfel de mediu ar fi…in vanzari?), predomina efectul “Oz”, am cautat sa vad distributia statistica a profilelor de personalitate.

Frecventele de aparitie a profilelor sunt luate de pe site-ul Ashidge Business School.

Ca o scurta reamintire, profilele sunt stabilite cu ajutorul testului MBTI.
mbtiNew
SJ (denumiti si Gardienii): centrati pe indatoriri si responsabilitati, vorbesc despre lucrurile de care pot avea grija. Exceleaza in inteligenta logistica: sunt atenti la respectarea regulamentelor, regulilor si la respectarea drepturilor celorlalti.

SP (denumiti si Artizanii): vorbesc despre lucrurile aflate chiar in fata lor, pe care le pot manipula cu mare usurinta. Optimisti si realisti, au un talent special in rezolvarea crizelor de orice fel, uneori chiar prin modificarea (incalcarea?) regulior. Impetuosi si impulsivi, se manifesta ca mari iubitori de libertate. Exceleaza in inteligenta tactica.

NT (denumiti si Rationali): sceptici, independenti in gandire, focalizati peintelegerea abstracta a problemelor cu care se intalnesc. Lideri strategici innascuti, au incredere in logica si isi doresc intelegerea felului in care sistemele functioneaza. Tind sa mearga la principiile pe care se fundamenteaza functionarea cazurilor particulare. Nu tin cont de ceea ce inseamna ” politic corect”, cauta cea mai eficienta solutie pentru o problema intalnita. Exceleaza in inteligenta strategica.

NF (denumiti si Idealisti): sunt preocupati de crestere si dezvoltare personala. Fac eforturi pentru a afla cine sunt si cum pot sa dezvolte la maxim potentialul personalitatii lor si al celor din jur. Prefera sa se focalizeze mai mult pe ceea ce ar putea fi, mai degraba decat pe realitatea concreta.

Exceleaza in inteligenta diplomatica.

temperamentePentru mai multe detalii despre cele patru tipologii (temperamente) descrise mai sus, vedeti si tipologia Keirsey.

Revenind la cifre, alaturat sunt ilustrate distributiile temperamentelor atat in populatia normala, cat si in bransa profesionala a directorilor de vanzari.

S-vs-NGraficul alaturat reprezinta distributia profilelor iNtuitive vs profilele Senzoriale (gandire abstract-conceptuala vs gandire concret-practica) in ansamblul populatiei normale (UK si US), precum si in ansamblul bransei profesionale a directorilor de vanzari.

Este evidenta, pe de o parte, ponderea aproate de patru ori mai mare a profilelor NT (ganditori intuitivi) in bransa directorilor de vanzari, prin comparatie cu populatia normala. Daca mai punem si faptul ca profilele intuitive in bransa vanzatorilor sunt de doua ori mai multe decat in populatia normala, cred ca putem incepe sa discutam de o adaptare creativa la un mediu eminamente caracterizat de lipsa de resurse si inventarea solutiilor.

Spuneam ca efectul ” Oz” ar fi capacitatea de a materializa o idee, de a face pe altii sa ne urmeze intr-o viziune asupra realitatii. Nu numai ca profilele de personalitate care creeaza realitatea sunt rare in populatia normala, dar putem spune ca aceste profile de personalitate sunt esentiale acolo unde resursele nu sunt usor accesibile si este necesara reconfigurarea mediului pentru a le accesa.

26 Aug

Efectul “Oz” – introducere ;)

imageSensul comun, pe care-l gasim intr-o relatie, creeaza o alveola in realitate. Cream o alveola de liniste si familiaritate. De fapt, abia atunci se creeaza realitatea. Gasim acelasi sens si cand suntem pasionati de o idee, de un concept, de ceva care se vrea inventat de noi 😉

Din masa de nedefinit din jurul nostru, sculptam conform sensului propriu, subiectiv, acea realitate in care ne definim si pe care o definim astfel. Apoi traim bucuria si fericirea lui “Acasa”.

Chiar si cei mai putin treziti (constienti ?) dintre noi isi creeaza un sens al lor. Diferenta apare cred, atunci cand sensul cu ajutorul caruia construim e unul fluid si nu unul rigid.

Realitatea construita pe baza celui dintai e fluid-crescatoare, iar realitatea construita pe baza celui de-al doilea e securizanta-neschimbatoare.
Boat ThrottleIn prima varianta, realitatea pe care o construim e saturata cu emotia jocului, a placerii de a ne imagina. In cea de a doua varianta, cream o realitate din ceea ce avem la dispozitie, si din acest motiv gradele de libertate sunt reduse.
In varianta gandirii centrate pe posibilitati si imaginatie, starea celui care detine un astfel de “procesor” (da, cam ca la computere, dar mai simplu 😉 poate sa inspire si pe altii. Adica sa-i atraga, sa-i faca sa locuiasca in realitatea sa. Ce, voi n-ati auzit de viziunea care, traita de un ganditor, poate sa faca sa apara un intreg proiect sau produs nou?! Haide…o sa-mi spuneti ca nici de Steve Jobs n-ati auzit?!
In varianta gandirii centrate pe inventarierea mediului inconjurator si a descoperirii celei mai bune optiuni…ei bine… As risca sa spun ca astfel, in cel mai bun caz, putem continua sa traim intr-o versiune imbunatatita a…trecutului.

Nu ma credeti…

O sa urmeze niste statistica 😉

15 Aug

Lampa lui Aladdin

doorwayTe plimbi de-a lungul plajei, incantat de senzatia pe care pietricelele si nisipul o transmit talpilor tale. Gandesti departe, fara sa vezi prea multe in jur.
Si apoi, ridicand privirile, constati ca plaja s-a sfarsit. Aici a rasarit o stanca imensa, iar plaja a devenit doar o panglica ingusta la picioarele stancii.
Continui drumul, sprijinindu-te cu mana de peretele de piatra. Si imediat devii constient de un sentiment destul de ciudat – ca si cum un fel de putere ar veni prin mainile tale de la stanca.
Recunosti in stomac senzatia pe care o aveai cand erai mic, in preajma sarbatorilor de iarna si, chiar daca mintea ta de adult inca se impotriveste, esti absolut convins in adancul sufletului ca stanca asta e magica. magic doorContinui drumul si, iata! O usa intredeschisa te asteapta in peretele neted de stanca. E incrustata cu semne ciudate, care-ti transmit ca s-ar putea sa fi ajuns mai aproape de raspunsurile cautate.
Pasesti pragul si intri intr-o curte interioara. Nu mai e nimeni altcineva acolo, dar te simti binevenit. E un spatiu frumos, decorat cu sculpturi din piatra. Observi ferestre in partea de sus a peretilor si o lumina care vine dintr-o deschidere de deasupra. Ferestrele au obloane sculptate, din lemn. Detalii naucitoare ale sculpturilor de pe aceste obloane te fac sa gandesti ca artizanii caresecond chamber le-au creat au avut tot timpul din lume sa-si exprime pasiunea pentru a crea.
Inaintezi si, din curtea interioara, intri intr-o camera cu lumina aramie, plina de divane si perne moi. Simti in aer mirosul de mirodenii (paciuli si scortisoara, dar parca si un miros vag de piper). Stii ca ai putea ramane aici pentru un somn odinitor. Totusi… mai e ceva: in capatul acestei incaperi – o usa care te cheama.
Pasii te duc intr-acolo si, dupa draperii, descoperi o scara care coboara. Fiecare trepta e luminata de un felinar.staircase-arabic-lights
Un pas… doi… simti ca, pe masura ce cobori treptele, te linistesti din ce in ce mai mult si simti ca te apropii de ceva vechi, demult cautat. Treptele te duc direct intr-o incapere de mici dimensiuni, in care gasesti un scaun de lemn si un scrin.
Te asezi, stiind ca vei deschide unul din sertarele scrinului si vei gasi ceva al tau. Intarzii un pic, ca pentru a te umple pe deplin de bucuria raspunsurilor care vor veni.
Intinzi mana stanga si tragi un sertar al scrinului, iar inauntru vezi lucirea aurie a alamei. Asta e: lampa lui Aladdin!
Tii deja in maini acest obiect si observaladdin vesseli ca, in lumina slaba a celor cateva lumanari din incapere, el scoate un fum albastrui.
Si-ti vine in minte intrebarea soptita: Ce-ai dori?
Te lasi in voia vocii din interior si a povestilor pe care ti le spune. Si afli despre toate cele cate le contii, minunate comori ale sufletului tau, uitate in fuga printre ganduri.
E timpul acum sa parasesti aceasta incapere. Dar stii ca te poti intoarce aici, oricand vei dori acest lucru, pentru ca aceasta camera iti apartine, este in interiorul tau.
Urca treptele luminate de felinare magice si indreapta-te catre poarta de afara. Sa nu uiti s-o lasi putin intredeschisa, pentru atunci cand vei dori sa te intorci.
Ai revenit pe panglica de plaja de la baza stancii, punand din nou mainile pe piatra pentru a te sprijini. Inca o data , simti sentimentul ca suportul, stabilitatea si securitatea vin din interior.
Ai inca in suflet cuvintele pe care duhurile lampii (Ente si Krisztina) ti le-au soptit, acolo, departe, la tabara de hipnoza ericksoniana 😉

04 Aug

Obsesiv-compulsiv: cartea prefacerilor interzise

iching“The Chinese mind, as I see it at work in the I Ching, seems to be exclusively preoccupied with the chance aspect of events. What we call coincidence seems to be the chief concern of this peculiar mind, and what we worship as causality passes almost unnoticed. We must admit that there is something to be said for the immense importance of chance. An incalculable amount of human effort is directed to combating and restricting the nuisance or danger represented by chance. Theoretical considerations of cause and effect often look pale and dusty in comparison to the practical results of chance.”

Carl Gustav Jung – I-Ching, foreword, 1949

Vinerea trecuta, cand am ajuns la munca, mi-a spus unu’: “La multi ani, bre!” Si daca tot m-am uitat la el mirat, mi-a precizat “Dai de baut, ca-i ziua lui Jung”. Asta asa-i, s-a nascut pe 26.07.1875 !

M-am hotarat sa scriu despre un subiect cercetat de Jung in ultima parte a vietii lui: Cartea prefacerilor- I Ching. Versiunea originala a cartii a fost publicata la noi de Editura Herald, cu prefata scrisa in 1923 de autorul ei, sinologul german Richard Wilhelm.

Asta pentru ca, in ultima vreme, ma preocupa reactiile subiective in prezenta schimbarii, pe care le am si le au cei cu care lucrez. Ce, voi n-ati inchis niciodata masina pentru ca apoi sa verificati daca ati inchis-o pe bune?

Mai mult, traiesc convingerea ca, fara o “revizie” a felului in care gandesc, ma regasesc in fiecare an in punctul in care senzatia de invirtit in cerc incepe sa ma oboseasca. Nu neaparat fizic, dar parca nu mai fuge mintea atat de repede cand o accelerez (vorba ceea: depasim si noi pe careva in trafic? 😉

De la logici “imbatabile” si rigide care duc de rapa proiecte prin refuzul schimbarii/ adaptarii, la reactii cumplite ale pielii (zona zoster si psoriazis), insomnii si ritualuri obsesiv-compulsive obositoare, agatarea de neschimbare pare sa fie apararea suprema impotriva viitorului. Ne agatam de ceea ce ne securizeaza, pentru ca pasul in necunoscut ne introduce intr-un mediu rece. Asa cum costumul cosmonautului reduce haosul mortal al spatiului cosmic la un mediu propice vietii, tot astfel compulsiile par sa aiba ca functie mentinerea unui echilibru (de data asta inselator) in fata necunoscutului. ritual OCDVedem asadar cum intreaga noastra fiinta se poate gasi subjugata temerii de schimbare, de entropie crescuta. Nu este ceva care te omoara. Dar nici nu pleci prea departe de locul (si timpul..) unde te-a prins temerea.

As vrea sa cred ca de la generatiile care ne-au precedat mostenim si ceva reactii adaptative in adancul sufletului. Si printre reactiile astea sunt cele care ne arata cum sa reactionam la schimbarea mediului, a reperelor de orientare. Pe unii dintre noi, structurile de profunzime ale personalitatii ne fac sa cautam iluzia controlului. Pe altii, disconfortul schimbarii/ pierderii punctelor de reper din jur ne arunca in prospectare, in ascutirea simturilor.

Spun ca as vrea sa cred ce-am scris in paragraful anterior, pentru ca altfel suntem si mai culpabili pentru propria neschimbare.
Cati dintre voi n-ati observat exasperati lentoarea cu care un sofer din alta localitate se orienteaza in fata voastra, in intersectie? In mod sigur pentru el momentele acelea de orientare sunt obositoare si-l priveaza de accesul la toate informatiile din jurul sau. Adica, vreau sa spun, nici nu vede ca-i dati flash si uita sa dea semnal cand ia o directie… Ce m-a mai fugarit un domn dintr-asta dupa ce i-am aratat directia corecta cu unul din degetele mainii.. 😉
Revenind, putem spune ca adaptarea la schimbare este marcata de doua mari
atitudini: una caracteristica gandirii industriale (vestice), alta caracteristica gandirii metaforice (estice). Prima preamareste empirismul, senzatia si deductia. Doar obtinem rezultate predictibile cand aplicam metoda corecta, nu?

A doua atitudine se simte bine cu fenomenologia, metafora si intuitia. Asa.. ca si cand ti-ai propune sa faci o afacere, dar n-ai decat senzatia ca o sa mearga bine treaba. Sau ca si cand te-ai apuca de psihoterapie, doar cu credinta ca o sa te prinzi pe parcurs care-i medicamentul magic pentru suflet.
Niciuna din cele doua atitudini nu-i corecta si aplicabila in mod automat, doar ca gandirea fluida a metaforei e mai putin supusa oxidarii cauzate de stres.

Eminescu- GlossaPentru intuitie, timpul curge mai lent, faptele au alt inteles, mai plin. Sigur, cu poezia asta in cap, e greu sa numeri banii 🙂 Dupa cum e si mai greu sa-i mai faci cand s-a schimbat mediul in care ai pornit sa-i faci acum cativa ani, nu-i asa?
Asa ma uit la mainile celor pe a caror piele vad psoriazis (reactie psihosomatica la stres), si asa inteleg repede povestea lor: stapanul acelor maini poseda o minte care se agata cu incapatanare de ceva care a expirat.
Pe o mica portiune din jurul nostru, ritualurile obsesiv-compulsive pot crea iluzia controlului. Ele sunt insa si un indicator al perimarii sistemului subiectiv pe care-l folosim la orientarea in mediul inconjurator. Sunt cu atat mai greu de stapanit si de eliminat aceste obsesii, cu cat schimbarea vine mai dinspre radacinile sufletului nostru.

Chilling_on_the_moonParadoxal, dar daca ai inceput sa observi ca anumite gesturi iti sunt necesare pentru a te linisti…si nu poti sa te relaxezi pana nu numeri de doua ori creioanele de pe biroul vecinului (ca pe ale tale le stii ca-s aliniate 😉 .. poti sa incepi sa te bucuri: schimbarea e la cativa centimetri de pielea ta!

Fa-ti un bine si relaxeaza-te…asa vei incepe sa devii.

p.s. DEX: a deveni. 1) A căpăta o altă formă sau un alt conținut; a se transforma; a se preface; a se preschimba; a se modifica; a se schimba. 2) A începe să fie; a ajunge; a se face

 

 

 

28 Jul

Obsesiv-compulsiv: tablou clinic

ratoi-OCDMarturisesc ca gandurile care urmeaza mi-au fost inspirate de vizionarea reclamelor in care un ratoi hidos o consiliaza pe o doamna de treaba in legatura cu modalitatea cea mai rapida de anihilare a populatiilor de extraterestri care locuiesc in wc-ul de acasa.

cerb-skizoAr mai fi vreo doua reclame care au tenta de gandire psihotica (de exemplu una in care domnul cu schizofrenie paranoida discuta cu cerbul despre o masina de productie romaneasca, totul insotit de bere 😉 -dar voi reveni mai incolo la ele.

As vrea sa va invit la un test banal: voi afisa mai jos cateva imagini. Ele reprezinta instantanee luate in bucatariile, dulapurile si rucsacii unor oameni (domni si doamne) respectabili din reteaua Pinterest. Prin aceste poze, indivizii respectivi intentioneaza sa ne invete cum sa ne organizam (adica ne impartasesc din experienta propriilor ritualuri obsesiv-compulsive).

Iaca:

352

 

How to organize stuff

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Acum, dupa ce v-ati uitat la cele patru poze anterioare, va rog sa fiti sinceri: pe care dintre voi 4l-a incercat starea doamnei din imaginea alaturata? Adica: v-a venit pofta sa frecati podele, mobila, sa spalati geamuri? Daca raspunsul este (chiar si vag) afirmativ-entuziast, va rog sa ma contactati.

Va voi face o oferta pe care n-o veti putea refuza: 5 sedinte de psihoterapie gratuite 😉

22 Jul

Scutul Atenei

gorgon's shieldThe relationship which I have found helpful is characterized by a sort of transparency on my part, in which my real feelings are evident by an acceptance of this other person as a separate person with value in his own right and by a deep empathic understanding which enables me to see his private world through his eyes.
(Carl Rogers, 1902- 1987)

Legenda spune ca Meduza era una dintre cele trei Gorgone, cea mai frumoasa si singura muritoare.

Ranita de dubla nedreptate care i s-a facut de catre zei (violata de Neptun si apoi transformata intr-un monstru de Atena cea razbunatoare si inteligenta- zeita ratiunii, da?), Meduza a ramas in legenda ca fiind capabila sa impietreasca cu privirea. Meduza a fost decapitata de Perseu care a reusit sa se fereasca de privirea ingrozitoare a monstrului (era si ea suparata, na!) folosind scutul imprumutat de Atena. Pana la urma, capul Meduzei a ajuns pe scutul Atenei, sporind puterea de protectie a acestui “scut psihologic”. Vedem de ce-i spun asa imediat.

Legenda e atat de raspandita, incat ostiri intregi au ajuns sa-si puna pe armuri efigia Meduzei, pentru a fi protejati imptriva nenorocului si a spaimelor din timpul luptei.

Unele din cele mai frumoase scuturi si armuri facute de armurierul milanez Filippo Negroli (ca. 1510–1579) au capul monstrului pe ele, ca pentru a-l proteja pe purtatorul lor nu numai de agresiunile fizice, dar si de agresiunile emotionale.

Astfel, armuraarmour capata functie apotropaica (greu termenul, dar mi-a placut dupa ce l-am inteles :p) – protejeaza impotriva raului spiritual.

Si, va veti intreba poate, care-i motivul pentru care o disertatie despre armuri si monstri apare in randurile scrise de un psihoterapeut?

Hai sa ne mai uitam impreuna inca o data la una din functiile de baza ale Eu-lui: apararea impotriva stresului. Si apare corelatul apararii: mecanismul de aparare.

Suna vreun clopotel pe undeva?

Hai sa vedem, cu alte cuvinte, ce monstri punem pe noi ca sa ne aparam de monstrii pe care ni-i  imaginam in exterior.

Am zice ca mecanismele de aparare psihice sunt procese psihice inconştiente, care vizează reducerea sau anularea efectelor neplăcute ale pericolelor reale sau imaginare, remaniind realitatea internă şi/sau externă, şi ale căror manifestări -comportamente, idei şi afecte pot fi conştiente sau inconştiente” (Ionescu și colaboratorii, 2002, pagina 35).

Daca le numaram prin manuale, lista mecanismelor de aparare (gorgonele..) cuprinde intre 10 si 17 itemi (vezi lista aici).

Ia ganditi-va nitel… e cald, suntem obositi si ..tre’ sa caram si o armura cu noi (motociclistii stiu!) Asta in caz ca ne sperie careva si nu stim cum sa-l privim. Nicio problema, armura vie pe care o purtam la exteriorul personalitatii se ocupa de toate. Ideal ar fi ca armura sa fie usoara, fluida si..adaptabila la multe situatii.

Asta inseamna ca mecanismele de aparare sunt si ele care mai evoluate…care mai infantile. Pe cale de consecinta, aceste mecanisme de aparare, consuma mai putina si respectiv mai multa energie din rezerva noastra. Rolul lor ramane acela de a “intoarce” raul la agresorul care, cu vorba, fapta sau gandul ne pune in incurcatura.

Mda… mi-am adus aminte de ce am inceput sa scriu azi: mi-am propus sa facem impreuna un experiment: sa cream o noua armura-Gorgona. Si promit ca nu cer nimanui sa-mi spuna Negroli 😉 E o armura vie, care respira odata cu noi, e usoara!

Hai sa ne imaginam ca cel de langa noi e speriat, trist si ne face sa simtim (chiar si peste birou poti sa-l simti, asa-i?) o stare de rau. Logica (experienta?) spune ca nu-l putem ajuta atat timp cat suntem in aceeasi stare ca si el sau ne taraste cu forta emotiei sale in ceva de care trebuie sa ne aparam.

Si atunci ne imaginam scutul Atenei intorcand Gorgonei privirea care impietreste. Lasand deoparte violenta legendei, un simplu procedeu mental ne poate ajuta sa curatam un pic spatiul perceptiei interpersonale, pentru a putea interveni sa aducem nitica empatie si (eventual) ajutor.

Lasa-i emotiile sa ajunga la tine (si sigur vor veni, daca le traieste tot atat de intens pe cat iti traiesti si tu frica, dezamagirea sau durerea), apoi imagineaza-ti separarea pe care o produce un scut pe care-l pui intre tine si cel care se afla in fata ta. Acum poti sa-ti dai seama ca te uiti la emotiile pe care le traieste, fara sa te confunzi cu spaimele la care te “invita”.

Sigur, nu cred sa ma fi deranjat vreodata bucuria vreunui om de langa mine… n-as folosi vreun procedeu ca sa ma protejez impotriva fericirii si cred ca nici tu n-ai face-o. Ce vorbim aici inseamna raspunsul la intrebarea “cum sa fiu functional intr-un mediu cu emotii innorate?”

De aici (ai inteles starea lui si poti s-o separi de a ta) poti decide tu singur daca-l ajuti sau nu.

Sigur ai facut un pas in a intelege ca ceea ce te enerva era, de exemplu, disperarea celulalt. Si sigur armura pe care-o folosesti acum nu mai e atat de costisitoare, lasandu-ti timp si energie sa descoperi chestii noi in jur 😉

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com