bogdan I shall take the heart. […] For brains do not make one happy, and happiness is the best thing in the world.
― L. Frank Baum, The Wonderful Wizard of Oz
M-am trezit dimineata…e weekend…dar asa mi-am promis. Nu am chef deloc sa ies sa alerg, dar stiu ca nu mi-ar placea de mine daca nu mi-as respecta promisiunea, asa ca ma mobilizez: hainele, playerul…cainele…Iata-ma pe drum!
Intr-un echilibru precar, intre dorinta clara sa ma intorc in pat la o cafea fierbinte si atentia necesara drumului, m-am gandit ca nu pare sa fie cea mai inspirata idee sa alerg azi pe noroiul asta. Chiar, cum ar fi sa raman blocat pe-aici? Nu ca nu as mai fi ramas blocat in noroi pe camp, dar azi chiar n-am chef de neprevazut. Oare am prin telefon pe vreunul cu tractor pe-acasa care sa vrea sa vina sa ma scoata? 😉
Am in fata Teama care-mi da un recul, ma trimite inapoi: “toti oamenii normali stau la cafea la ora asta…singurul hipster pe care-l vor gasi (plin de noroi) pe camp vei fi tu”
Oare ce personaje am nevoie sa fie cu mine azi aici? Imi aduc aminte de “echipa” de pe Cararea Galbena, in drumul ei spre Vrajitorul din Oz: Sperie-Ciori cea fara minte, Omul de Tinichea cel nepasator, Leul cel Fricos… ei bine, asta din urma pare sa fie acum in fata mea, pe post de “calauza”.
Ce te faci insa, ajutorul/ copilotul meu cu coada e nerabdator sa ajungem in spatele padurii, sa-l las sa alerge liber.
Alergarea in sine nu e mare lucru – pandemia m-a adus pe ruta asta toata primavara, vara si toamna. Doar ca acum noroiul si frigul fac drumul dificil: insule de iarba inconjurate de apa si noroi, departe de ceea ce am vazut pana acum pe-aici. Ma surprind curios: oare cum trec de asta? Dar pe-acolo oare reusesc?
Una peste alta, realizez ca nu-i nicio sansa sa alerg normal azi. Cred ca e mai interesant ce-i pe dinauntru decat ce-i pe-afara.
De fapt… ia stai: pare ca ce-i pe-afara imi face mintea sa inteleaga mai usor ce simt. Usor-usor Sperie Ciori devine inteleapta si ma ajuta sa “vad” cu adevarat drumul: nu e drumul pe care alerg, e Cararea Galbena, cea pe care am pornit sa inteleg. Cararea e anevoioasa, fiind odinioara pavata cu caramizi galbene, din care acum sunt multe sparte sau lipsa. Trebuie sa fii atent la pasi, te poti impiedica de indata ce nu mai esti cu ochii pe drum.
Tin Man: you people with hearts,’ he said once, ‘have something to guide you, and need never do wrong; but I have no heart, and so I must be very careful.”
― L. Frank Baum, The Wonderful Wizard of Oz
Dar oare voi intelege la timp? In fata ochilor mei alterneaza imaginea baltilor si a noroiului cu imaginea Cararii Galbene.
Personajele de care ma folosesc ca sa inteleg isi continua drumul pe Carare, alaturi de mine: pe masura ce inaintam, ele evolueaza, se transforma in opusul lor. Astfel, Frica devine Curiozitatea, Lipsa de gandire devine Intelegerea, iar Nepasarea devine Compasiunea.
Cararea Galbena incepe din locul in care ti-ai pierdut reperele, din locul in care nu mai esti acasa la tine (in Kansas?). E o carare greu de vazut. As spune ca se ascunde la o secunda in spatele Fricii. Cararea devine insa din ce in ce mai clara, te duce din ce in ce mai sigur inapoi la tine, daca te concentrezi sa simti personajele despre care ti-am povestit azi.
Acestea sunt parti din tine, ti se vor alatura de-a lungul drumului. Priveste-le cum se transforma si-si deapana povestea.
Nu te dezvolti acasa la tine, in Kansas, ci pe drumul periculos spre orasul Oz 😉
