analize | Psihologie servicii | Page 6
06 Feb

Festinger, girafa albastra

..despre Festinger, ce sa va spun? E o girafa nici prea-prea, nici foarte-foarte..doar ca-i albastra cu puncte portocalii. Si tine din cand in cand, prezentari la alte girafe.
De curand, Festinger a avut un sentiment ciudat: s-a simtit neanteles. A tinut o prezentare despre un subiect care-l pasioneaza rau: neuroleadershipul pentru animalele savanei. A folosit Festinger atea cuvinte care sa modeleze realitatea la care se gandea, pana cand a constatat ca celelalte girafe il priveau oarecum nemultumite: nu reauseau sa inteleaga toate cuvintele spuse. Si asa si-a dat seama Festinger ca numele sau este un nume predestinat: e numele unui alt mamifer care s-a preocupat de motivele pentru care oamenii accepta mai greu notiuni noi in constelatiile mentale deja existente in capetele lor. Adica, nu poti spune orice, oricui si sa te astepti ca sistemul de convingeri al aceluia sa se modifice imediat spre a ingloba convingerile afirmate de tine.
Asa ca Festinger (girafa albastra) a inceput sa studieze…
A aflat ca disonanta cognitiva este numele unui proces care desemneaza reactia emotionala de disconfort la aparitia unor informatii care tind sa restructureze  universul reprezentarilor celui care recepteaza mesajul.
De exemplu: Festinger (girafa albastra)  considera ca girafele sunt albastre, exceptandu-le pe cele din savana in care traieste el. El- Festinger- a elaborat o teorie potrivit careia, in mod accidental, in jurul lui se afla de ceva timp niste girafe ciudate, galbene cu pete maro.
Dar un statistician i-a spus ca s-ar putea ca majoritatea girafelor sa fie galbene cu pete maro..Pe cale de disonanta cognitiva, Festinger  considera acum respectivul statistician un individ nesuferit, rau-voitor, care spune doar neadevaruri despre girafe. Indiferent cat de bune ar putea sa fie informatiile statisticianului din poveste, ele sunt blocate de mintea lui Festinger-girafa albastra – pe motiv ca-i genereaza acestuia o stare de disconfort emotional.
Asa ca Festinger din poveste a analizat starea lui si starea celorlalte girafe prezente la conferinta si si-a dat seama ca strategia lui trebuie sa privesca in viitor marirea consistentei interne a sistemului de convingeri a ascultatorilor, nicidecum atomizarea acestui sistem…apoi s-a gandit cum se poate face asta..folosind definitii ale realitatii deja folosite de ascultatorii sai..folosind o parte din limbajul acestora..dar asta presupune sa-i cunoasca mai bine..

Si-a dat seama, cu alte cuvinte, ca are de jonglat cu doua elemente: unul intern (parametru de stare al personalitatii celui care primeste mesajul)- emotional. Al doilea element este extern si priveste informatia noua (cognitia exterioara). Tinta oricarui discurs e sa mentina la cat mai multi auditori o consonanta intre parametrii interni si cei externi..altfel Festinger al meu risca sa supere sau sa sperie prea multe girafe..
..si uite asa, Festinger ( pe numele lui mic Leon) a ramas pe ganduri si s-a hotarat sa se uite mai atent la lumea celor care-i audiau prezentarile..nu de alta, dar nu vrea sa se mai confrunte cu acel sentiment neplacut de disonanta cognitiva..

Asa ca Festinger a identificat si definit 4 situatii in care, pe viitor, se va putea gasi, din punctul de vedere al reactiei, ascultatorilor sai:
Reactia va privi atitudinea (dispozitia interioara)
1.    Adaptabil: modificarea atitudinii vechi conform unei cunostinte noi
2.    Speculativ: adoptarea unei noi atitudini consonanta cu cognitia exterioara, lasand neschimbata vechea atitudine

Reactia va privi cognitia exterioara:
3.    Conservator: respingerea (fara argumente), ignorarea sau uitarea unei cognitii exterioare
4.    Imaginativ: inlocuirea cognitiei exterioare cu o alta care consoneaza cu vechea atitudine interioara

Mai mult, uitandu-se pe geam si gandind la auditoriul sau, Festinger –girafa albastra- a descoperit ca exista o posibila corelatie (e de verificat, dar dupa ce se va impaca cu acel statistician nesuferit pomenit mai sus) intre tipul de modificare al disonantei si temperamentele hipocratice. Astfel ca:

– sangvinicii ar putea avea o reactie de tip adaptabil,

– flegmaticii o reactie de tip conservator,

– colericii o reactie de tip speculativ,

– melancolicii o reactie de tip imaginativ.
Dar asta..ramane de studiat

p.s. pe Festinger l-am primit dupa o prezentare la care aproape jumate din cei prezenti n-au inteles nimic din ce-am vorbit. E un tip de treaba, care m-a invatat toate cele scrise mai sus :). Multam!

31 Jan

Limbajul picioarelor

Pe o scala verticala a expresivitatii, pornind de la talpi spre fata, in mod evident capacitatea de a traduce starile emotionale creste, odata ce ne apropiem de “interfata” de socializare cea mai observata si interpretata de obicei. Traducerea priveste capacitatea celorlalti de a citi reflex si a interioriza o expresie afisata de cel care se exprima. Totodata, traducerea este si capacitatea efectiva a zonei faciale de a transpune in configuratii particulare, cu semnificatie sociala, universul interior al celui care se exprima folosind expresiile faciale.

Dar nu asta era subiectul, adica nu zona faciala..partea ei opusa si, aparent, neexpresiva…si anume picioarele! Pentru ca la nivelul muschilor faciali controlul este destul de pronuntat si, adesea, expresiile faciale sunt manipulate pentru a adauga emotie falsa sau exagerata unui act de comunicare. Cel mai greu de controlat raman picioarele…In toiul unei dispute, repede dau de gol atitudinea proprietarului.

Uneori proprietarul (picioarelor) le orienteaza in afara zonei de interes chiar inainte sa spuna ca nu-l intereseaza discutia, situatia sau persoana..Alteori e util sa observi varful picioarelor a doi indragostiti, caci ele arata un interes in persoana celuilalt, interes ce face ca talpile si genunchii sa se atraga precum magnetii..

Alteori, in timpul unor discutii interesante sau argumentari foarte intense, mintea interlocutorului te poate fascina atat de mult, incat varful piciorului dominant arata intregul interes pe care-l acorzi, sau chiar simpatie daca cel vizat e “privit”cu partea interna a gleznei.

E frumos sa privesti mesajul pe care picioarele il transmit, mai ales stiind ca sunt greu de controlat si, in consecinta, printre cele mai sincere parti ale corpului nostru 🙂

V-am intrebat saptamana trecuta ce credeti despre imaginea alaturata..m-am bucurat vazand votul vostru (simpatie retinuta , expectativa).

Argumentele la care m-am gandit pentru aceasta concluzie, intr-o ordine a disolutiei lor spre fantezie (ca si semnatura a subconstiantului, limbajul non-verbal poarta caracteristica metaforica a exprimarilor acestei instante psihice):

– centrul de greutate al domnisoarei este mutat spre inainte, pe directia piciorului dominant (presupun ca e dominant piciorul drept, dupa pozitia manii care acopera pe deasupra abdomenul)

– pe cale de consecinta, dinamica spatiului dintre cei doi pare sa tinda spre micsorarea distantei (avansarea varfului drept al piciorului sau este urmata de un avans al partii inferioare a interlocutoarei, chiar daca torsul acesteaia ramane usor in spate)

– piciorul dominant este orientat cu varful catre interlocutor, in oglinda fata de varful piciorului acestuia (unii ar numi asta rapport:)

– la o aparenta solicitare/ argumentare cu mana stanga, interlocutorul “obtine” o inclinare spre aceeasi parte din partea domnisoarei

Acu’, ai de au votat “interes manifest” si “simpatie retinuta” sa puna mana sa contrazica ce-am scris 😉

p.s. imaginea alaturata e pentru cele care nu cred ca picioarele se pot “uita” singure dupa fete pe strada 🙂

23 Jan

Street view

..cautand eu deunazi informatii ca sa nu ma incurc ca de obicei cand trebuie sa ajung undeva unde n-am mai fost, iete ce-am gasit (pentru a mari imaginea, faceti click).

M-am tot gandit si pana la urma am hotarat sa intreb si pe altii:

Care stare se potriveste mai bine cu miscarea facuta de tine?

View Results

Loading ... Loading ...
15 Jan

Semnificarea


..ca un pian: toate corzile sunt intinse si unesc partea mai indepartata a pianului cu clapele si, implicit cu apropierea pianistului. In schimb, pianistul nu foloseste toate legaturile la dispozitie. El atinge doar anumite clape, facand sa vibreze doar anumite corzi. Astfel ia nastere melodia si, in plan secund, interpretarea personala a piesei, amprenta artistului.
Semnificam si intelegem din lumea inconjuratoare doar anumite portiuni, in functie de melodia pe care ne-o cantam (mai mult sau mai putin constient) pentru noi. Potentialul de expresie e maxim, dar alegem acele portiuni din realitate care ne ajuta sa fim noi insine.
O melodie noua inseamna in primul rand puterea de a folosi si alte clape decat cele cu care suntem familiarizati.

09 Jan

..sarmale si neurologie

salata..dupa atatea sarmale de sarbatori am inceput sa visez aiurea..aseara, de exemplu, am visat salata de legume cu chips-uri de cartofi…atat de tare m-a impresionat visul, ca azi l-am si transpus in realitate. Nu de alta, dar m-am gandit ca subconstientul meu stie mai bine ce-mi trebuie 😉

Voi trata in cele ce urmeaza un subiect central al psihoterapiei: legatura dintre relatia psihoterapeut-client si evolutia emotionala a clientului. Pentru cei care nu au rabdare sa parcurga argumentatia, va recomand concluzia 🙂

Voi folosi pentru argumentare un studiu si un articol:

– un studiu intitulat  Oxytocin receptor genetic variation relates to empathy and stress reactivity in humans – in care se evalueaza rolul neurohormonului oxitocina in empatie

– un articol intitulat The Person-Centered Approach Meets Neuroscience – in care se evalueaza empatia din punct de vedere al proceselor neurologice implicate.

Studiul sus-mentionat priveste implicatiile pe care configurarea genetica a neuroreceptorului oxitocinei le are asupra empatiei si asupra reactiei la stres.

In primul rand, oxitocina este un hormon si totodata un neurotransmitator secretat in hipotalamus. Ea este eliberata atat in creier, cat si in fluxul sangvin din restul corpului. Tintele oxitocinei sunt hipotalamusul, nucleul amigdalian din creierul limbic, inima, uterul si regiunile parasimpatice ale maduvei spinarii.

Studii facute asupra oamenilor cu administrarea intra-nazala a oxitocinei au aratat o crestere a generozitatii, increderii, contactului vizual si a abilitatii de a face inferente privind starea mentala a altora (mai pe scurt- empatie). Totodata, oxitocina a fost dovedita ca avand efect in reducerea nivelului de cortizon, inhiband astfel raspunsul cardio-vascular la stres si atenuand responsivitatea nucleuluiamigdalian la stimuli emotionali.

Manipularile genetice realizate asupra neuro-receptorului oxitocinei la soareci au aratat ca eliminarea oxitocinei din creierul acestora a produs cresterea agresivitatii, diminuarea comportamentelor de ingrijire a puilor, precum si diminuarea comportamentelor ce implica memoria sociala.

La oameni, disfunctiile receptorului oxitocinei au fost asociate cu autismul si sindromul Asperger (manifestat prin dezechilibre ale functiei de interactiune sociala si comunicare). Totodata, aceste disfunctii genetice la oameni au fost corelate cu scaderea intensitatii comportamentelor de ingrijire/ protectie fata de progenituri.

Acum despre empatie si psihoterapie: la nivelul zonei frontoparietale a creierului brain2se afla neuronii oglinda. Rolul acestora este de a asigura rezonantaemotionala in situatii de interactiune sociala. Aceasta se produce prin imitarea automata a expresiilor faciale ale celor intalniti si prin subsecventa replicare a proceselor interne ce au indus initial expresiile imitate.

Cu alte cuvinte, neuronii oglinda permit o simulare organica a unei actiuni, emotii senzatii observate la altul. Cel putin asa stipuleaza teoria empatiei prin imitatie copiipostulata de Ferrari si Gallese in 2007. Imitarea organica este conceputa ca un mecanism automat, pre-reflexiv. Adica empatia e mai putin bazata pe o functie explicita, cognitiva (inferente legate de sensul comportamentului celui observat), cat mai mult o functie implicita, bazata pe procese din afara constiintei.

Procesele empatice capata astfel atributul “organic” pentru ca nu doar observam o alta persoana, dar observatia este acompaniata de schimbarice survin in regiunile proprioceptive(somato-senzitive) ale creierului nostru. Prin urmare, putem sti din proprie experienta cum se simte o persoana pe care o observam.

Un studiu interesant privind relatia terapeutica arata ca in cazul unei relatii terapeutice empatice, conductanta electrica a pielii co-variaza la terapeut si la client. Aceasta se intampla numai si direct proportional cu gradul in care clientul percepe din partea psihoterapeutului intelegerea empatica.

Si, ca sa nu fie postul asta o disertatie privind empatia, concluzia: conjugarea celor doua pachete de informatii prezentate aici indreptateste a afirma ca empatia nu numai ca ajuta participarea la viata emotionala a altuia si, pe cale de consecinta, adecvarea comportamentala in campul social. Mai mult, empatia folosita ca si unealta de interventie in relatia psihoterapeut-client are ca efect calmarea/ domolirea nivelului anxietatii celui vizat de actiunea empatica, cu toate efectele benefice ce decurg de aici: creativitate, decizie ancorata in realitate si mai buna adaptare la interactiunile sociale.

Voi reveni cu privire la primele doua aspecte.

05 Dec

Quo vadis?

..e deja tarziu, iar dupa o zi grea, nu prea mai am rabdare..Am plecat la 5 dimineata din casa spre locul unde nu stiam exact ce voi face. Asta mi-a dat o senzatie de usor disconfort si agitatie. “O sa ma intorc acasa fericit”- mi-am spus si am iesit pe autostrada. Asa a si fost 🙂

Gandind la cum mi-a fost ziua, nu sunt atent la portiunea de gheata pe care rulez..si iata ca masina merge sub un “oarecare” unghi fata de axul drumului..stomacul mi se face un ghem de nervi si evit in ultima clipa sa trag de volan..masina revine chinuitor de greu la directia initiala..am avut senzatia ca directia s-a facut rigida in cursul derapajulului si ca mi-a venit apoi mai usor sa controlez totul.  Un indicator galben din bord imi arata ca am derapat si ca ceva a reactionat sub capota. Am scapat..

O fi si in mintea mea asa ceva? Tare mi-ar trebui pe distantele lungi si obositoare dintre doua “statii”, distante pe care nu am timp sa ma gandesc la mine si la ce fac.. Mi-ar trebui un dispozitiv, ceva, care sa ma repuna pe drum, daca eu am uitat in care parte am hotarat ca mi-ar fi bine sa merg.

Pai…axioma dreptei spune ca prin doua puncte trece o singura dreapta. Singurul punct pe care-l am in permanenta si sigur e experienta prezenta. Motive, trebuinte…toate se vor alimentate din energia clipei prezente. Cum le pun in ordine, cum le fac sa astepte?

Constientizarea unei nevoi in planul psihic face ca obiectele din lumea exterioara sa se polarizeze in grade de valenta fata de acea nevoie: foarte utile pentru nevoie, mai putin utile, nesatisfacatoare..Cum aleg intre valente asemanatoare? Cum stiu unde trag linia spre viitorul care vine?

..viitorul mi-l alcatuiesc din imagini despre mine, in care simt, vad, aud in jurul meu si in mine o stare pe care o voi trai atunci: voi fi fericit cand voi ajunge acasa, voi simti ca ma relaxez dupa o zi obositoare..Voi fi odihnit sau voi fi cu prietenii, sau voi fi multumit.

O fi asta important, sa prefigurez mental catre ce ma indrept?

Sa ne imaginam ca trebuie in permanenta sa imi aduc aminte de ce tin mainile pe volanul masinii cu care merg pe autostrada, la 140 km/h…sa ne imaginam ca derapez pe gheata la care nu ma asteptam sa apara in drumul meu..Cam multe de gandit..Ce bafta! Subconstientul are grija sa lanseze sistemul de stabilitate a directiei daca abaterea spre un scop nou nu e subsumata unui ideal proiectat anterior. Intre motive (directii?) echivalente, subconstientul poate procesa fluxuri imense de date, in fractiuni de secunda..”oportunitatile” ar putea fi doar concentratii mai bune de fire cauzale care sa ne duca la ceea ce ne-am dorit.

Mai spun unii (matematicieni cred ca le spune..) ca printr-un punct trec o infinitate de drepte concurente, prin doua puncte trece o singura dreapta. Un punct (prezentul) nu e de ajuns sa ai o directie. Viitorul dorit si prefigurat intr-un limbaj pe care sa-l inteleaga subconstientul (emotii) deja e o directie coerenta, un destin. Abaterile de la proiectia initiala se fac numai pentru un consum mai mic sau pentru ajustarea la obstacole neprevazute…

Busola interna ne duce mai departe.. curiozitatea ajuta 🙂

Carl Gustav Jung: “You meet your destiny on the road you take to avoid it”

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com