..dupa atatea sarmale de sarbatori am inceput sa visez aiurea..aseara, de exemplu, am visat salata de legume cu chips-uri de cartofi…atat de tare m-a impresionat visul, ca azi l-am si transpus in realitate. Nu de alta, dar m-am gandit ca subconstientul meu stie mai bine ce-mi trebuie 😉

Voi trata in cele ce urmeaza un subiect central al psihoterapiei: legatura dintre relatia psihoterapeut-client si evolutia emotionala a clientului. Pentru cei care nu au rabdare sa parcurga argumentatia, va recomand concluzia 🙂

Voi folosi pentru argumentare un studiu si un articol:

– un studiu intitulat  Oxytocin receptor genetic variation relates to empathy and stress reactivity in humans – in care se evalueaza rolul neurohormonului oxitocina in empatie

– un articol intitulat The Person-Centered Approach Meets Neuroscience – in care se evalueaza empatia din punct de vedere al proceselor neurologice implicate.

Studiul sus-mentionat priveste implicatiile pe care configurarea genetica a neuroreceptorului oxitocinei le are asupra empatiei si asupra reactiei la stres.

In primul rand, oxitocina este un hormon si totodata un neurotransmitator secretat in hipotalamus. Ea este eliberata atat in creier, cat si in fluxul sangvin din restul corpului. Tintele oxitocinei sunt hipotalamusul, nucleul amigdalian din creierul limbic, inima, uterul si regiunile parasimpatice ale maduvei spinarii.

Studii facute asupra oamenilor cu administrarea intra-nazala a oxitocinei au aratat o crestere a generozitatii, increderii, contactului vizual si a abilitatii de a face inferente privind starea mentala a altora (mai pe scurt- empatie). Totodata, oxitocina a fost dovedita ca avand efect in reducerea nivelului de cortizon, inhiband astfel raspunsul cardio-vascular la stres si atenuand responsivitatea nucleuluiamigdalian la stimuli emotionali.

Manipularile genetice realizate asupra neuro-receptorului oxitocinei la soareci au aratat ca eliminarea oxitocinei din creierul acestora a produs cresterea agresivitatii, diminuarea comportamentelor de ingrijire a puilor, precum si diminuarea comportamentelor ce implica memoria sociala.

La oameni, disfunctiile receptorului oxitocinei au fost asociate cu autismul si sindromul Asperger (manifestat prin dezechilibre ale functiei de interactiune sociala si comunicare). Totodata, aceste disfunctii genetice la oameni au fost corelate cu scaderea intensitatii comportamentelor de ingrijire/ protectie fata de progenituri.

Acum despre empatie si psihoterapie: la nivelul zonei frontoparietale a creierului se afla neuronii oglinda. Rolul acestora este de a asigura rezonantaemotionala in situatii de interactiune sociala. Aceasta se produce prin imitarea automata a expresiilor faciale ale celor intalniti si prin subsecventa replicare a proceselor interne ce au indus initial expresiile imitate.

Cu alte cuvinte, neuronii oglinda permit o simulare organica a unei actiuni, emotii senzatii observate la altul. Cel putin asa stipuleaza teoria empatiei prin imitatie postulata de Ferrari si Gallese in 2007. Imitarea organica este conceputa ca un mecanism automat, pre-reflexiv. Adica empatia e mai putin bazata pe o functie explicita, cognitiva (inferente legate de sensul comportamentului celui observat), cat mai mult o functie implicita, bazata pe procese din afara constiintei.

Procesele empatice capata astfel atributul “organic” pentru ca nu doar observam o alta persoana, dar observatia este acompaniata de schimbarice survin in regiunile proprioceptive(somato-senzitive) ale creierului nostru. Prin urmare, putem sti din proprie experienta cum se simte o persoana pe care o observam.

Un studiu interesant privind relatia terapeutica arata ca in cazul unei relatii terapeutice empatice, conductanta electrica a pielii co-variaza la terapeut si la client. Aceasta se intampla numai si direct proportional cu gradul in care clientul percepe din partea psihoterapeutului intelegerea empatica.

Si, ca sa nu fie postul asta o disertatie privind empatia, concluzia: conjugarea celor doua pachete de informatii prezentate aici indreptateste a afirma ca empatia nu numai ca ajuta participarea la viata emotionala a altuia si, pe cale de consecinta, adecvarea comportamentala in campul social. Mai mult, empatia folosita ca si unealta de interventie in relatia psihoterapeut-client are ca efect calmarea/ domolirea nivelului anxietatii celui vizat de actiunea empatica, cu toate efectele benefice ce decurg de aici: creativitate, decizie ancorata in realitate si mai buna adaptare la interactiunile sociale.

Voi reveni cu privire la primele doua aspecte.