ganduri | Psihologie servicii
13 Sep

In revelator

 

In the last resort it is highly improbable that there could ever be a therapy which got rid of all difficulties. Man needs difficulties; they are necessary for health.
What concerns us here is only an excessive amount of them.

C.G. Jung
Collected Works 9, The Transcendent Function

In tinerete am facut si developat (multe!) fotografii. Tin mine si acum ca incercam o oarecare nesiguranta de la momentul in care scoteam filmul din aparat pana vedeam prima fotografie in tava cu revelator. Era un grad de nepravazut care plutea peste tot si care putea sa te lase fara imagini pe film. Daca era filmul tau mai era cumva, dar daca era filmul unui prieten sau coleg… sa vezi atunci familie de iepuri rozand la morcovi pe langa tine 😉

Era insa si o oarecare curiozitate de mic vrajitor care se manifesta in momentele in care priveam in lumina portocalie o bucata de hartie fotografica scufundata in tava cu revelator. Lent, unduindu-se in solutia mirosind a chimicale, apareau linii vagi pe hartie, apoi un ochi sau o mana se conturau si incepeai sa banuiesti ce-a vrut sa spuna fotograful.

Dupa o vreme te cam pricepeai la a scoate la  timp o fotografie din tava, inainte de a fi prea neagra, dar nu mai devreme de a avea un contrast bun. Cand se-ntampla asta?

Pai v-am spus: dupa o vreme. Adica dupa ce stricai multe si dupa ce te jurai ca nu-ti mai trebuie.

O sa sune ciudat, dar cred ca uneori developam imagini mai vechi, inregistrate de ochii nostri la momente in care nu intelegeam ce privim.

“Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.”

a? frumos? Interesant Eminescu asta…

Din nefericire atunci cand intelegerea realitatii la care privim e vitala mersului inainte, aceasta “developare” poate fi un proces dureros de lent. Si nu doar lent, ci plin de spaime si disconfort: cum e sa nu intelegi cine mai esti? dar cum e sa nu poti controla reactia la necunoscutul care apare in tine?

Exagerand poate (?), as compara minutele in care ne contemplam portiunile nerelevate din personalitate cu… un pic de moarte. Sunt zone din tine in care NU ESTI TU. Cel putin nu asa cum stii sa te recunosti. Odata ce incepi sa te scufunzi in ceea-ce-nu-stii-despre-tine, senzatia devine coplesitoare. Si-ai vrea s-o lasi balta cu totul: si experienta si intelegerea revelatoare si…tot.

Nah, probabil ca daca n-ar durea atat de tare, nici n-ar fi neaparat o Solutie (imagine) ceea ce apare la finalul acestui proces.

“N-ajuta, nu merge, doare, mi-e rau dupa ce discut cu tine”- unora le vor suna cunoscute cuvintele astea?

Infrunta-ti frica, dezgustul, apatia… vei contempla imagini care asteapta sa fie intelese, mesaje care te-asteapta sa vibrezi.

Apoi vei intelege ce-avrut sa spuna Fotograful 😉

30 Jun

Pe drum, inapoi

Merg in vis pe un drum foarte ingust, ciudat, cu margini netede inaltate. Am grija sa pasesc in asa fel incat sa nu cad. Stiu ca undeva mai jos de mine e un iaz adanc – simt adancimea apei si mi-e frica sa nu cad. Apa aia e ciudata, miroase a necunoscut.

In vis drumul ma duce intr-un loc unde in trecut obisnuiam sa-mi petrec vacantele de vara si sa ma joc. Destinatia e undeva la capatul drumului, ca o adiere de liniste. Cand era foarte cald in verile de la bunica, fugeam la iazul din vis si inotam. Dar mai e pana acolo, deocamdata ma tine alert drumul din fata mea.

Observ taluzul drumului si ma gandesc ca e o margine de acoperis, mare cat un deal…

Apoi drumul face un unghi si apare o scobitura, in care gasesc actele, agenda  si portofelul unui om care pare mai organizat decat mine 🙂

In agenda are note indescifrabile, titluri subliniate si scheme pe care nu le inteleg. Stiu in vis ca omul ala si-a lasat lucrurile acolo, pentru ca s-a dus sa se imbaieze in iazul de care mi-e mie frica.

The symbol-producing function of our dreams is an attempt to bring our original mind back to consciousness, where it has never been before, and where it has never undergone critical self-reflection. We have been that mind, but we never known it. We got rid of it before understanding it.

Carl G.Jung, The Symbolic Life

Ma gandesc acum trezit din vis: oare ce-o fi in casa de sub acoperisul gigantic?

There are no longer any gods whom we can invoke to help us. […] increasing anaemia because the helpful numina have fled from the woods, rivers, mountains, and animals, and the God-men have disappeared underground into the unconscious.

Carl G.Jung, The Symbolic Life

 

 

 

05 Jun

Berserker

Have you noticed that all your foundations are completely mired in madness? Do you not want to recognize your madness and welcome it in a friendly manner? […] Let the light of your madness shine, and it will suddenly dawn on you. Madness is not to be despised and not to be feared, but instead you should give it life.

Carl Jung, Red Book, page 298

Aseara m-am uitat la Split, filmul despre un personaj interesant, cu 23 de personalitati (nah…) Spoiler alert: e un moment la finalul filmului in care monstrul recunoaste durerea pe corpul victimei si-i intelege furia, drama.

Mi-am adus apoi aminte de povestile despre vikingii berserkeri si despre cum i-a tinut istoria minte: monstri furiosi, greu de infruntat in lupta.

Am sa ma folosesc de filonul berserkerilor ca sa meditez un pic despre transmiterea valorilor si influenta acestora asupra comportamentului nostru.

Constantin al VII-lea mentioneaza in termeni elogiosi garda personala a imparatului: Tágma tōn Varángōn – garda vikinga. Varangienii au fost cunoscuti vreme de 500 ani (!) de catre imparatii bizantini ca fiind extrem de loiali si temuti ca razboinici. Termenul varangian este derivat din nordicul væringi (aparator de cuvant, loial).

Cautand mai departe, gasim ca la baza atitudinii cunoscute si recunoscute a garzii varangiene sta povestea berserkerilor: luptatori vikingi de o ferocitate iesita din comun, chiar si pentru o epoca in care niste capete taiate si ceva oameni zdrobiti nu insemna mare lucru. Adepti ai cultului zeului Odin, berserkerii (purtatori de piele de urs) jurau credinta unui ideal, in numele caruia luptau.

Ynglinga Saga: “… his men went without mailcoats, and were as frantic as dogs or wolves; they bit their shields and were as strong as bears or boars; they slew men but neither fire nor iron could hurt them. This is known as ‘running berserk’.”

Odin, stapanul din Asgard era cu siguranta un personaj ciudat: razboinic salbatic, strateg iscusit si poet talentat.

Berserkerii il “invitau” in sufletele lor pe Odin, pentru a deveni una cu timpul. Odin n-a fost niciodata o idee abstracta pentru vikingi, ci un curent viu pornit din adancurile fantanii timpului –Urd, curent urcat pe scoarta copacului celor 9 lumi – Yggdrasil.

Sub influenta acestui curent, berserkerii traiau viu un set de 9 valori-emotii: Curaj,  Adevar, Onoare,  Fidelitate, Disciplina, Ospitalitate, Perseverenta, Harnicie, Incredere in sine. Valorile de mai sus stau la baza mitologie nordice… a odinismului modern si a modelului de bunastare scandinav (!).

O fi important cum ne construim si traim valorile? Conform raportului de competitivitate al Forumului economic mondial, din  primele 12 pozitii ale topului competitivitatii, 7 apartin nordicilor.

Se pare ca Tágma tōn Varángōn are radacini adanci, vizibile astazi in topurile economice mondiale.

Sa ne intoarcem la berserkeri…sa-i privim astazi ca metafora-model: un rezultat dovedit istoric al trairii valorilor.

Intensitatea cu care-ti traiesti si asumi valorile, asemeni energiei unui berserker, face ca viitorul, trecutul si prezentul sa vibreze si sa se configureze sub forta ta.

Tu esti un berserker? Care-i chipul nebuniei tale? Ce te face sa vibrezi?

 

 

21 Feb

Na-koja-Abad

Astazi, la plecarea din cabinetul meu a unui client cu care am lucrat in ultimii doi ani mi-am adus aminte o poveste persana, venita de dincolo de muntii Qaf.

E povestea unui oras si a fantanii acestui oras. Se povesteste ca la inceput, orasul era o oaza in calea caravanelor care aduceau marfuri si vesti celor care locuiau acolo.

Orasul de care va spun a decazut cu timpul din cauza lipsei de apa. Furtunile de nisip acopereau toate fantanile, facand vitele sa moara de foame si gradinile sa se usuce.

Cadiul orasului a convocat locuitorii, impreuna hotarand sa caute un fantanar iscusit, care sa le faca cea mai buna fantana.

Fantanarul a venit, a dormit o noapte in piata orasului, iar a doua zi s-a apucat de sapat chiar in mijlocul acesteia. A muncit zile in sir pana cand a gasit un izvor. Spre mirarea locuitorilor orasului, mesterul a zidit acest prim izvor si a continuat sa sape.

A sapat pana intr-o zi, cand de sub cazmaua sa au cazut caramizi. Un tunel captusit cu piatra se deschidea in fata sa, prin peretele fantanii. A mers prin acest tunel multe ore si a ajuns in alta fantana, aflata in mijlocul altui oras. Fantanarul a iesit din fantana astfel descoperita, s-a uitat la locurile din jur in jur: a inteles ca se afla in Na-kojd-Abad (Orasul-de-nicaieri).

S-a intors in fantana si apoi la santierul sau.

A terminat de sapat fantana care s-a dovedit abundenta si rezistenta la toate furtunile abatute asupra orasului.

Cadiul, impreuna cu toti locuitorii l-au rugat pe fantanar sa ramana la ei in oras. El insa a cerut merinde si apa si a plecat intr-o dimineata sa caute orasul pe care fantana i-l aratase.

Se prea poate ca in cautarile noastre sa ne apropiem de surse ale inspiratiei, de solutii- unele mai indestulatoare, altele volatile.

Avem de sapat in interiorul nostru si de ales izvorul care ne poate ajuta sa stam in mijlocul celor mai mari arsite.

Odata cu tine, eu aflu drumuri noi, pe care voi merge de indata ce fantana va fi gata 😉

14 Jan

Imunocompromis

Am sa scriu si-am sa gandesc despre infectii nosocomiale si despre profilaxia lor.

Glumesc, am sa folosesc o analogie, pornind de la ce sunt aceste infectii: le faci fie ca ai sau nu germenii lor in tine, la momentul contactului cu un mediu bolnav. Ma rog, asa am inteles eu citind niste lucruri.

Chestii oportuniste (microorganisme), care de altfel sunt mai tot timpul pe noi sau in preajma noastra, sesizeaza momentul in care tu ai o bresa in imunitate (ce frumos suna: imunodepresie…) si-o pun de-o petrecere prin tine.

Na, si ce legatura are asta cu psihologia? Ei bine, trebuie sa ne intoarcem nitel la bazele psihologiei, ca sa vedem de unde apare aberatia pe care-o voi descrie.

Avem in interiorul nostru un sistem care se activeaza doar in interiorul campului social, in interiorul sistemului de interactiuni cu ceilalti din jurul nostru. Acest sistem are o denumire foarte bine cunoscuta: caracter.

“Caracterul se structureaza prin integrarea […] a ceea ce este semnificativ pentru individ in situatiile, evenimentele si experientele sociale. Ca urmare, el se manifesta numai in asemenea imprejurari” (Mihai Golu, Fundamentele psihologiei, pag.794)

Vedem asadar ca modalitatea cea mai eficienta de cunoastere si evaluare a caracterului o reprezinta analiza adaptarilor in situatii sociale semnificative pentru individ. V-a placut asta? E din manual 😉

Adaptarea inseamna o punere la masa tratativelor a doua tabere:

  • obiectivele pe care ni le-am asumat
  • mijloacele de atingere a acestor obiective

Si de-aici incepe scandalul – ceva de genul: mint ca mi-am atins obiectivul ca sa capat prima de performanta sau accept ca nu am atins obiectivul si ma vad nevoit sa ma descurc cu mai putini bani la sfarsitul anului?

Cred ca v-am mai spus ce fiinte ciudate suntem – nu e ca si cum n-ati sti, dar m-am gandit sa ne reamintim impreuna asta 🙂 …in structura caracterului exista in permanenta o disociere intre convingeri si exprimarea acestora in opinii si actiuni.

Disocierea, ruperea intre ce gandim si ce facem/spunem e naturala asadar. E la fel de naturala ca si mantaua de bacterii, virusi pe care-o purtam pe noi in permanenta.

Felul in care te descurci cu disocierea asta face diferenta intre un caracter marunt (centrat doar pe valori de mica amploare) si unul mare (centrat pe valori ample, care implica interesul mai multor indivizi). Lamurim alta data ce-i cu diferenta asta intre valori marunte si valori mari, bine? Dar deocamdata tinem minte ca”virusii” caracterului sunt in noi, in aceasta disociere. Nimeni nu-i perfect, cu alte cuvinte 😉

Si sa ne intoarcem la disociere. Ea are un nivel optim, suportabil. Peste acest nivel, ea se transforma in infectie morala: acceptam ca spunem si facem altfel decat simtim.

In analiza propriilor noastre actiuni folosim doua etaloane:

  • cel al valorilor personale
  • cel al normei de grup

Ultimul nu-i intotdeauna cea mai buna idee, pentru ca s-ar putea sa fim in mijlocul unui focar de infectie. Ma rog, in mijlocul unui colectiv/ grup structurat stramb, fara valori majore. E o solutie ieftina, folosita pana in perioada adolescentei: trebuie sa fii cool, dar la un momentdat ti se ia si devii tu insuti/ insati. Iti aduci aminte, da?

Vorbesc asadar de un model valoric, ca “antibiotic” util atunci cand te afunzi  in infectia unor decizii neclare. Sigur, nu-i tot una daca eu am o dilema legata de:

  • partea pe care sa-mi fac freza (tinand cont ca-s chel 😉
  • renunt sau nu la un prieten care ma dezamageste

Ultima din cele doua are miza, prima nu. Pentru prima decizie am nevoie de umor 🙂 Pentru a doua decizie am nevoie de ceva antibiotice morale.

Pastila cu antibiotice, atunci cand esti in dilema morala, contine un set de convingeri fara de care nu te poti uita la tine in oglinda. Un set de convingeri care sa te ajute sa stai flamand sau in frig daca nu esti de acord cu pretul mancarii sau al caldurii. Si intelegeti voi ca nu vorbesc de “pret” in bani, ci in atitudinile cerute la schimb ca sa fii acceptat sau sa capeti ceea ce-ti trebuie.

Sa fii “de treaba”, “baiat bun”, “de-al nostru”… versus sa  stii ca te minti. Aici incepe sa se rupa ceva in tine, sa se produca o reactie.

Revenind la infectii si motivul pentru care unii trec peste ele, iar altii nu: e o chestie de imunitate, de mediu intern. Toti suntem expusi la riscul unei brese in sistemul imunitar al caracterului, dar nu toti  suferim de infectie – spun unii ca suntem imunocompetenti 😉

Pe unii valorile personale-i ajuta sa priveasca curat. Pe altii, necultivarea unui mediu intern ii expune la imunocompromitere.

A? Frumos termenul asta imprumutat de la medici… asta ca sa nu folosesc  unul mai urat, din analiza de caracter.

12 Jan

Golem

Who has fully realized that history is not contained in thick books but lives in our very blood?” Carl Gustav Jung, 1927

E frig pe-afara si cred ca cel mai bine pe o vreme de-asta e sa spunem povesti, cu un vin fiert alaturi.

Azi am sa va  spun o poveste despre Golem, uriasul din Praga.

Terorizati de atacurile irationale ale supusilor imparatului Rudolf al II-lea (1552 – 1612) al Sfântului Imperiu Roman, evreii din Praga si-au construit un paznic din lut: Golem.

Se povesteste ca rabinul Pragai, Loew ben Bezalel (1512-1609) a insufletit uriasul din lut scriindu-i pe piept trei litere, fiecare cu intelesul ei:

  • Aleph: vointa, suflu
  • Mem: materie, haos, apa
  • Tav: invizibil

Cele trei litere impreuna formeaza cuvantul “emet”: adevar. Fara litera Aleph, ramane doar cuvantul Moarte (met).

Uriasul Golem veghea linistea comunitatii, avand, pe langa forta fizica (mem), puterea de a se face invizibil (tav). Era oprit doar vinerea, inainte de Sabbath.

Pana la urma el a fost oprit de tot, pentru ca devenise greu de controlat.

In timpul unei slujbe tinute de rabinul Loew, in dreptul psalmului 92, Golemul a inceput sa distruga totul in calea lui. Rabinul Loew a intrerupt slujba si l-a oprit pe Golem, stergandu-i de pe piept litera care semnifica sufletul, vointa: Aleph.

…cred c-am mai vazut “manopera” asta, cand proiecte care au toate resursele necesare, prezentari Powerpoint si ore de discutii sunt oprite – din lipsa de suflet. Mda, sa revenim.

Dupa asta, rabinul s-a intors in sinagoga si a continuat slujba, repetand Psalmul 92.

Pana in ziua de azi, singurul loc din lume unde Psalmul 92 este citit de doua ori in timpul unei slujbe este Sinagoga Veche-Noua din Praga (Staronová synagoga), iar in podul sinagogii cu pricina nimeni nu are voie sa intre de sute de ani 😉

Ma gandesc daca s-o fi oprit Golemul pe bune sau spiritul lui inca bantuie?

p.s. In 2013 apar discutii discrete despre dezvoltarea unei inteligente artificiale care sa incorporeze internetul: conferinta Beyond AI: Artificial Golem Intelligence, in 12 noiembrie 2013 din cadrul Universitatii Pilsen, Boemia de Vest, Cehia.

In noiembrie 2016 “monstrul” Golem (primul supercomputer raspandit de-a lungul intregului Internet) strangea din subscriptii publice, in 29 minute (!), fondurile necesare proiectului: 8,6 mil dolari.

Scopul proiectului: “The Golem Network will have computing power that rivals and eventually dwarfs (and possibly includes) that of Amazon Web Services, Google Cloud Services, rendering farms and the like

 

04 Jan

Monstrul din adancuri

“Pierzandu-ne timpul cu futilitati si intrebari frivole, nu ne omoram numai pe noi […] omoram, prin moarte lenta si sterilizare, o particica din Cosmos. Cand omul uita sa se intrebe in ce parte sta izvorul mantuirii lui, se ofilesc campurile si se-ntristeaza, sterpe, pasarile.”

Mircea Eliade, Un amanunt din Parsifal

…il privesc tacut. A incercat sa-mi raspunda, dar vorbirea i s-a poticnit. Nu o mai controleaza, semn ca-i atent la altceva, suficient de intens incat sa-i distraga atentia de la ce e pe-aici.

E bine sa-i lasi sa-si regaseasca firul vorbirii in astfel de situatii. E un semn bun: sunt departe, in adancul lor si stau de vorba cu acea parte din ei demult alungata. Nu-i tulbura, pentru ca tocmai privesc hipnotizati in ochi un monstru.

Cel din fata mea l-a intalnit acum si incepe sa-i inteleaga infratirea: niciodata complet acceptat, niciodata dorit. Intrezarit doar in momente de intensa durere, spaima sau furie. Si poate din acest motiv si confundat cu o cauza a starilor cu care se asociaza aparitia lui, a monstrului.

In forma naturala, asa-zisul monstru e un Eu niciodata ascultat sau deplin lasat liber: am risca sa ramanem singuri daca l-am lasa.

Si totusi… suntem la inaltimea fiintei noastre civilizate pentru ca picioarele noastre stau pe umerii lui, ai monstrului din adancuri. Ne-am ridicat folosind energia, simturile, puterea lui.

E greu de tolerat prezenta acestui Eu ciudat. Il zarim in oglinda cand viata ne-mpinge la marginea hartii pe care-o folosim ca sa ne parcurgem drumul stiut. Nah, nu-i placut!

Invita-l la un ceai: s-ar putea sa afli, odata cu povestea lui, secretul care-ti deschide calea catre viitor.

 

 

25 Dec

Cafeaua lui Mos Craciun

Anul asta Mosul a fost cam zurbagiu: azi-noapte a facut scandal ca el nu mai nimereste sa intre in casa, ca el e om batran…chestii.cafea-2

I-am dat o cafea cu rodie, lime si un shot de espresso, totul indulcit cu miere. E acolo in poza un ingredient secret – un shot de Jack Daniel’s.

cafea-1S-a imbunat abia cand i-am pus si un croasant cald.

Cred ca Mosul plecat cu sticla mea 🙂

Craciun fericit!

 

 

03 Oct

UN zeu – introducere

ra-zeuSince narcissists deep down feel themselves to be faultless, it is inevitable that when they are in conflict with the world they will invariably perceive the conflict as the world’s fault.”

Morgan Scott Peck – psychiatrist

Acum sa nu credeti ca spun povesti asa… de dragul povestilor – desi fac  asta uneori 🙂

Povestea mea de azi se cheama UN zeu pentru ca Ra este Singurul. Am sa va spun povestea lui si apoi o sa-l analizam – de fapt o sa va invit sa-l cautati in voi sau in jurul vostru, in echipele sau organizatiile din care faceti parte. Vom face asta prin chestionarul pe care-l voi afisa intr-un post viitor pe aceasta tema.

Se povesteste ca intr-o zi Ra, zeul soarelui, privind la oameni, s-a infuriat. Desi erau supusii sai dragi, totusi nu-l respectau pe el si  Legea Ma’at. In Egipt, Ma’at era legea eticii, o lege care tinea toate lucrurile in balanta si se opunea in acest fel lui Nun (haosul).

Astfel infuriat, Ra a trimis-o pe pamant pe fiica sa, Sekhmet (denumita si Ochiul lui Ra). Aceasta s-a transformat intr-o leoaica si aproape a distrus omenirea. Speriat si plin de remuscari, Ra a incercat s-o opreasca pe Sekhmet, numai ca aceasta era deja o fiara insetata de sange. Nun-haosul era fericit.

Ca s-o potoleasca din furia ei distrugatoare, Ra a turnat intr-un rau din calea lui Sekhmet bere cu suc de rodie si matraguna. Crezand ca e sange, leoaica a baut si a adormit. Cand s-a trezit, furia ei disparuse si astfel omenirea a fost salvata de la nimicire.

Numai ca, odata cu venirea lui Sekhmet pe Pamant, Moartea, Neincrederea si  Frica isi facusera culcus pentru vecie in inimile supusilor lui Ra: legea Ma’at era acum respectata, dar din motive externe esentei acestei legi a armoniei.

Personalitatea narcisica despre care vorbesc psihologii e usor de recunoscut, prin manifestarile descrise de mine in poveste.

Tulburarea de personalitate narcisica este descrisa in DSM-IV (Manualul de Diagnistic si Statistica a tulburarilor Mentale al Asociatiei Americane de Psihiatrie) ca:

„Un patern marcant de grandiozitate in fantezii sau in comportament, nevoia de admiratie, lipsa de empatie, incepand cu perioada adulta timpurie si prezenta intr-o varietate de contexte, dupa cum este indicat in cinci (sau mai multe) din urmatoarele:

1. Are un simt grandios al importantei sale (de exemplu, exagereaza realizarile si talentele, se asteapta sa fie recunoscut ca superior)
2. Este preocupat cu fantezii de succes nelimitat, putere, stralucire, frumusete sau iubire ideala
3. Crede ca el este „special” si unic si nu poate fi inteles sau asociat decat cu alti oameni (sau institutii) speciale
4. Pretinde admiratie excesiva
5. Are sentimentul ca totul i se cuvine, adica are asteptari nerealiste cu privire la un tratament deosebit de favorabil sau intelegere imediata a asteptarilor lui/ei
6. Este un exploatator al celorlalti, adica profita de pe urma celorlalti pentru a-si atinge obiectivele
7. Lipsa de empatie. Nu doreste sa recunoasca sau sa se identifice cu sentimentele si nevoile celorlalti
8. Este adesea invidios pe ceilalti sau crede ca ceilalti sunt invidiosi pe el/ea
9. Arata comportamente sau atitudini arogante, trufase” (DSM-IV-TR, 2000, p. 717)

Paradoxul este ca nevoia insatiabila de afirmare a sinelui creeaza astfel o nevoie de a fi admirat necontenit pentru narcisist, una sortita esecului.
Ion Dafinoiu, Psihologie sociala clinica, pag. 223

va urma…

 

 

 

 

08 Sep

Cheie

rusted_key“I could tell you my adventures—beginning from this morning,” said Alice a little timidly; “but it’s no use going back to yesterday, because I was a different person then.”
Lewis Carroll, Alice’s Adventures in Wonderland

Suntem noi insine si ne recunoastem astfel de fiecare data cand spunem lumii din jur ce vrem. Suntem noi insine si astfel avem continuitate in a deschide acele usi care par sa recunoasca prezenta si felul nostru de a fi.

Uneori acest proces, trecerea mai deprte prin usa oportunitatilor se face intr-o clipa, fara a mai apuca sa gandim/ decidem – felul nostru de a fi pare sa fie o mana invizibila care ne precede si care deschide calea.

Se intampla insa, asa cum Alice a descoperit in Wonderland, ca pentru a intra unde n-am mai fost, sa trebuiasca sa ne transformam pe noi pentru a trece printr-o usa noua. Iar transformarea asta nu-i ceva subinteles, care sa se poata produce fara atentia si interesul nostru.

E nevoie ca procesul de transformare sa fie ceva voit, ceva care sa fie observat asa cum observam si urmarim cresterea unei plante.

E de la sine inteles ca-i frustranta lentoarea intregului proces (“Cand o sa stiu ca-s bine daca vin la psihoterapie?”)
Dar intr-o zi cresterea o sa te surprinda: atunci noul TU o sa se deschida usi de care te izbeai pana mai ieri.

Tu esti cheia 😉

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com