ganduri | Psihologie servicii
13 Nov

Muramasa, sabia-demon

 

 

Am sa va spun o poveste cu doi fierari japonezi: Muramasa Sengo si Goro Masamune.

Insa inainte sa va spun povestea, o sa stim ca cei doi desi au existat, nu s-au intalnit niciodata: Goro Masamune a trait in Japonia intre 1264-1343, iar Muramasa a creat sabii in jurul anului 1500, intainte de vestitul shogunat Tokugawa.

Muramasa era descris ca un individ impredictibil, cu dese descarcari de furie, incontrolabile si neintelese. Caracterul sau era vazut ca rau format. Sabiile Muramasa, desi erau urate, aveau proprietatea unica de a despica nefiresc de usor adversarii. Se credea ca o katana Muramasa energiza si proteja in lupta pe cel care o manuia, dar era asemeni unei fiare insetate de sange: cerea victime.

Vreme de cateva sute de ani (1600-1868) sabiile Muramasa au fost interzise oficial in shogunatul Tokugawa (comandantul militar Tokugawa Ieyasu a fost cel care a pacificat Japonia in 1600). Aceasta interdictie pornea de la faptul ca bunicul,  tatal si sotia shogunului fusesera omorati cu lame Muramasa, legenda spunand ca spiritul unor astfel de sabii ar fi dusmanul familiei care stapanea Japonia in acele vremuri.

Atat de puternica era interdictia de a detine katane Muramasa, incat prefectul din Nagasaki, prins ca detinea 24 astfel de sabii, a fost obligat sa se sinucida de catre shogunul Tokugawa.

Masamune era un fierar ale carui creatii erau dorite de familia imperiala japoneza pentru frumusetea si aura de blandete care le insotea. Rareori Masamune isi semna sabiile, din dorinta de a ramane un modest creator de sabii.

Cea mai pretioasa sabie creata de el – Honjo Masamune – a ajuns in familia Tokugawa dupa ce Honjo Shigenaga, unul din generalii shogunului, a fost atacat cu aceasta sabie in cursul unui duel. Se povesteste ca sabia i-a despicat complet coiful care-i proteja capul, fara sa-i atinga pielea. Generalul Honjo a castigat sabia in acel duel si a daruit-o stapanului sau.

Pana astazi in spiritul poporului japonez cei doi fierari sunt vii si apar impreuna in povesti ca aceasta: se spune ca Muramasa, invidios ca era plasat al doilea in aprecierile sabiilor create pentru samuraii din vremea sa, a hotarat sa-l provoace pe Masamune la  un concurs. Ei aveau de construit cea mai buna sabie.

Dupa lungi meditatii si pregatiri, fierarii si ajutoarele acestora au aprins focul la forje si saptamani la rand otelul a fost modelat in ateliere.

Cei doi au iesit din ateliere, purtand fiecare creatia lui. S-au indreptat catre un rau din apropiere si au lasat sabiile in apa, cu taisul indreptat impotriva curgerii apei. S-a observat ca sabia Masamune ferea cu delicatete ceea ce venea pe apa spre taisul ei, iar pestii erau parca indepartati la apropierea de lama.

Sabia Muramasa insa atragea spre ea tot ce plutea pe rau, despicand imediat crengi, frunze si mai ales pestii si broastele din rau.

Muramasa a ranjit rautacios, gata sa-si asume victoria in competitia pentru o sabie desavarsita.

Insa un calugar care asistase la aceasta ciudata confruntare a spus: “degeaba te bucuri pentru demonul insetat de sange pe care l-ai creat, maestre Muramasa. Katana creata de tine poate taia la fel de usor flori sau capete omenesti. Ar fi o pacoste ajunsa in mana unui criminal. In schimb, katana Masamune stie cand sa taie si cand sa ocrotesca vietile nevinovate care-i ies in cale. Cel care ar manui-o nu ar fi niciodata cuprins de patimi. Aceasta este adevarata cale a samuraiului.”

Am citit povestea si m-am gandit la felul in care creatiile noastre raman amprentate de caracterul nostru: echipe, discursuri, programe (politice?)

M-am uitat apoi in jur si am inceput sa vad unde cei doi fierari legendari Masamune si Muramasa si-au pus amprenta, dupa cum lucrurile se aseaza lin si natural, sau intr-o cumplita agitatie si nemultumire.

Alege-ti cum sa-ti construiesti creatiile, caci ele vor purta maine amprenta spiritului tau de faurar 🙂

 

 

 

 

13 Oct

Homo poiesis

The task of the craftsman is not to generate the meaning, but rather to cultivate in himself the skill for discerning the meanings that are already there.

Hubert Dreyfus and Sean Dorrance Kelly, “All Things Shining”, 2011

N-am stiut, dar Organizatia mondiala a sanatatii are un plan de actiune pentru sanatate mentala, plan ce acopera anii 2013-2020. Asa ca, afland ca exista un astfel de action plan, m-am pus sa-l citesc, ca orice lucrator disciplinat 😉

Am aflat ca-i nasol, ca depresia e un inamic al productivitatii in lumea moderna (vezi mai jos un detaliu ):

 

 

 

Am cautat sa vad daca sunt ceva recomandari de interventie, ceva principii. Ce sa vezi, le-am gasit tot la Organziatia Mondiala a Sanatatii: 

Marturisesc ca mi-a placut mult ultimul principiu de jos, pentru ca e in acord cu delirul meu constant. Motiv pentru care am si subliniat ideea, sa n-o uit 😛

Asa ca acum ma simt si oarecum in legalitate cand aberez . Sa-i dam drumul, zic 🙂

Confruntarea intre Eu si lumea externa duce la obiectivarea celei din urma, cum ar spune un prieten de-al meu,  la transformarea acesteia in obiect al cunoasterii.  Cel putin asa spun filosofii (dl. Prajiturescu?).

Problema e ca, pe masura ce cunoastem lumea, realitatea, ne si scufundam in legile ei, in nemiscarea si incremenirea acesteia – deh, e obiectiva

Odata cu obiectivarea survine si iluzia ca, in calitate de cunoscatori ai realitatii, suntem in totalitate supusi legilor realitatii obiective pe care o cunoastem. Eul uita ca e subiect cunoscator si nu obiectul cunoscut, scufundandu-se astfel in uitarea impietrita a obiectului.

Vedem asadar necesar un echilibru intre ideal si real, fara ca celor doua dimensiuni sa li se permita sa se suprapuna.

Caci suprapunerea idealului peste real e denumita foarte sec in psihiatrie simptom productiv (delir, halucinatii), iar suprapunerea realului peste ideal poate fi foarte usor un simptom negativ (aplatizare afectiva, apatie).

Cum s-o dam, sa fie bine?

Pai sa ne-ntoarcem la ce recomanda Organizatia mondiala a sanatatii acolo, in ghidul lor anti-depresie: definirea unui sens in viata.

Am gasit aici o alaturare interesanta intre Ahile si zeul Marte, intre Odiseu si zeita Atena. Inspirati de zeul-calauza, eroii cu pricina au intrat in legenda. Adica in-spiratia (in latina cred ca-nseamna a fi invadat, locuit de spirit) aduce echilibrul intre real si ideal, puterea de a crea.

Si pe individul in-spirat, Natura il face sa fie un poet, un creator: homo poiesis. Realitatea lui are sens dat de ceea ce-i place, de ceea ce-l face sa fie viu-curgator.

Cauta-ti prin cotloanele sufletului pana gasesti locul in care pasiunea ta hiberneaza. Trezeste-o cu grija: e un monstru cu suflare de foc, in-spirata 🙂

Il mai stii pe capitanul-pirat Jack Sparrow, cel a carui busola arata nu Nordul, ci spre obiectul pasiunii?

Vei descoperi ca poti munci (cu pasiune), ca esti “bantuit” de placerea de a transforma in realitate idealurile tale.

Si-atunci busola sufletului tau iti va arata sensul in care sa-ti traiesti viata, in mod inspirat…

 

 

 

 

 

 

 

13 Sep

In revelator

 

In the last resort it is highly improbable that there could ever be a therapy which got rid of all difficulties. Man needs difficulties; they are necessary for health.
What concerns us here is only an excessive amount of them.

C.G. Jung
Collected Works 9, The Transcendent Function

In tinerete am facut si developat (multe!) fotografii. Tin mine si acum ca incercam o oarecare nesiguranta de la momentul in care scoteam filmul din aparat pana vedeam prima fotografie in tava cu revelator. Era un grad de nepravazut care plutea peste tot si care putea sa te lase fara imagini pe film. Daca era filmul tau mai era cumva, dar daca era filmul unui prieten sau coleg… sa vezi atunci familie de iepuri rozand la morcovi pe langa tine 😉

Era insa si o oarecare curiozitate de mic vrajitor care se manifesta in momentele in care priveam in lumina portocalie o bucata de hartie fotografica scufundata in tava cu revelator. Lent, unduindu-se in solutia mirosind a chimicale, apareau linii vagi pe hartie, apoi un ochi sau o mana se conturau si incepeai sa banuiesti ce-a vrut sa spuna fotograful.

Dupa o vreme te cam pricepeai la a scoate la  timp o fotografie din tava, inainte de a fi prea neagra, dar nu mai devreme de a avea un contrast bun. Cand se-ntampla asta?

Pai v-am spus: dupa o vreme. Adica dupa ce stricai multe si dupa ce te jurai ca nu-ti mai trebuie.

O sa sune ciudat, dar cred ca uneori developam imagini mai vechi, inregistrate de ochii nostri la momente in care nu intelegeam ce privim.

“Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.”

a? frumos? Interesant Eminescu asta…

Din nefericire atunci cand intelegerea realitatii la care privim e vitala mersului inainte, aceasta “developare” poate fi un proces dureros de lent. Si nu doar lent, ci plin de spaime si disconfort: cum e sa nu intelegi cine mai esti? dar cum e sa nu poti controla reactia la necunoscutul care apare in tine?

Exagerand poate (?), as compara minutele in care ne contemplam portiunile nerelevate din personalitate cu… un pic de moarte. Sunt zone din tine in care NU ESTI TU. Cel putin nu asa cum stii sa te recunosti. Odata ce incepi sa te scufunzi in ceea-ce-nu-stii-despre-tine, senzatia devine coplesitoare. Si-ai vrea s-o lasi balta cu totul: si experienta si intelegerea revelatoare si…tot.

Nah, probabil ca daca n-ar durea atat de tare, nici n-ar fi neaparat o Solutie (imagine) ceea ce apare la finalul acestui proces.

“N-ajuta, nu merge, doare, mi-e rau dupa ce discut cu tine”- unora le vor suna cunoscute cuvintele astea?

Infrunta-ti frica, dezgustul, apatia… vei contempla imagini care asteapta sa fie intelese, mesaje care te-asteapta sa vibrezi.

Apoi vei intelege ce-avrut sa spuna Fotograful 😉

30 Jun

Pe drum, inapoi

Merg in vis pe un drum foarte ingust, ciudat, cu margini netede inaltate. Am grija sa pasesc in asa fel incat sa nu cad. Stiu ca undeva mai jos de mine e un iaz adanc – simt adancimea apei si mi-e frica sa nu cad. Apa aia e ciudata, miroase a necunoscut.

In vis drumul ma duce intr-un loc unde in trecut obisnuiam sa-mi petrec vacantele de vara si sa ma joc. Destinatia e undeva la capatul drumului, ca o adiere de liniste. Cand era foarte cald in verile de la bunica, fugeam la iazul din vis si inotam. Dar mai e pana acolo, deocamdata ma tine alert drumul din fata mea.

Observ taluzul drumului si ma gandesc ca e o margine de acoperis, mare cat un deal…

Apoi drumul face un unghi si apare o scobitura, in care gasesc actele, agenda  si portofelul unui om care pare mai organizat decat mine 🙂

In agenda are note indescifrabile, titluri subliniate si scheme pe care nu le inteleg. Stiu in vis ca omul ala si-a lasat lucrurile acolo, pentru ca s-a dus sa se imbaieze in iazul de care mi-e mie frica.

The symbol-producing function of our dreams is an attempt to bring our original mind back to consciousness, where it has never been before, and where it has never undergone critical self-reflection. We have been that mind, but we never known it. We got rid of it before understanding it.

Carl G.Jung, The Symbolic Life

Ma gandesc acum trezit din vis: oare ce-o fi in casa de sub acoperisul gigantic?

There are no longer any gods whom we can invoke to help us. […] increasing anaemia because the helpful numina have fled from the woods, rivers, mountains, and animals, and the God-men have disappeared underground into the unconscious.

Carl G.Jung, The Symbolic Life

 

 

 

05 Jun

Berserker

Have you noticed that all your foundations are completely mired in madness? Do you not want to recognize your madness and welcome it in a friendly manner? […] Let the light of your madness shine, and it will suddenly dawn on you. Madness is not to be despised and not to be feared, but instead you should give it life.

Carl Jung, Red Book, page 298

Aseara m-am uitat la Split, filmul despre un personaj interesant, cu 23 de personalitati (nah…) Spoiler alert: e un moment la finalul filmului in care monstrul recunoaste durerea pe corpul victimei si-i intelege furia, drama.

Mi-am adus apoi aminte de povestile despre vikingii berserkeri si despre cum i-a tinut istoria minte: monstri furiosi, greu de infruntat in lupta.

Am sa ma folosesc de filonul berserkerilor ca sa meditez un pic despre transmiterea valorilor si influenta acestora asupra comportamentului nostru.

Constantin al VII-lea mentioneaza in termeni elogiosi garda personala a imparatului: Tágma tōn Varángōn – garda vikinga. Varangienii au fost cunoscuti vreme de 500 ani (!) de catre imparatii bizantini ca fiind extrem de loiali si temuti ca razboinici. Termenul varangian este derivat din nordicul væringi (aparator de cuvant, loial).

Cautand mai departe, gasim ca la baza atitudinii cunoscute si recunoscute a garzii varangiene sta povestea berserkerilor: luptatori vikingi de o ferocitate iesita din comun, chiar si pentru o epoca in care niste capete taiate si ceva oameni zdrobiti nu insemna mare lucru. Adepti ai cultului zeului Odin, berserkerii (purtatori de piele de urs) jurau credinta unui ideal, in numele caruia luptau.

Ynglinga Saga: “… his men went without mailcoats, and were as frantic as dogs or wolves; they bit their shields and were as strong as bears or boars; they slew men but neither fire nor iron could hurt them. This is known as ‘running berserk’.”

Odin, stapanul din Asgard era cu siguranta un personaj ciudat: razboinic salbatic, strateg iscusit si poet talentat.

Berserkerii il “invitau” in sufletele lor pe Odin, pentru a deveni una cu timpul. Odin n-a fost niciodata o idee abstracta pentru vikingi, ci un curent viu pornit din adancurile fantanii timpului –Urd, curent urcat pe scoarta copacului celor 9 lumi – Yggdrasil.

Sub influenta acestui curent, berserkerii traiau viu un set de 9 valori-emotii: Curaj,  Adevar, Onoare,  Fidelitate, Disciplina, Ospitalitate, Perseverenta, Harnicie, Incredere in sine. Valorile de mai sus stau la baza mitologie nordice… a odinismului modern si a modelului de bunastare scandinav (!).

O fi important cum ne construim si traim valorile? Conform raportului de competitivitate al Forumului economic mondial, din  primele 12 pozitii ale topului competitivitatii, 7 apartin nordicilor.

Se pare ca Tágma tōn Varángōn are radacini adanci, vizibile astazi in topurile economice mondiale.

Sa ne intoarcem la berserkeri…sa-i privim astazi ca metafora-model: un rezultat dovedit istoric al trairii valorilor.

Intensitatea cu care-ti traiesti si asumi valorile, asemeni energiei unui berserker, face ca viitorul, trecutul si prezentul sa vibreze si sa se configureze sub forta ta.

Tu esti un berserker? Care-i chipul nebuniei tale? Ce te face sa vibrezi?

 

 

21 Feb

Na-koja-Abad

Astazi, la plecarea din cabinetul meu a unui client cu care am lucrat in ultimii doi ani mi-am adus aminte o poveste persana, venita de dincolo de muntii Qaf.

E povestea unui oras si a fantanii acestui oras. Se povesteste ca la inceput, orasul era o oaza in calea caravanelor care aduceau marfuri si vesti celor care locuiau acolo.

Orasul de care va spun a decazut cu timpul din cauza lipsei de apa. Furtunile de nisip acopereau toate fantanile, facand vitele sa moara de foame si gradinile sa se usuce.

Cadiul orasului a convocat locuitorii, impreuna hotarand sa caute un fantanar iscusit, care sa le faca cea mai buna fantana.

Fantanarul a venit, a dormit o noapte in piata orasului, iar a doua zi s-a apucat de sapat chiar in mijlocul acesteia. A muncit zile in sir pana cand a gasit un izvor. Spre mirarea locuitorilor orasului, mesterul a zidit acest prim izvor si a continuat sa sape.

A sapat pana intr-o zi, cand de sub cazmaua sa au cazut caramizi. Un tunel captusit cu piatra se deschidea in fata sa, prin peretele fantanii. A mers prin acest tunel multe ore si a ajuns in alta fantana, aflata in mijlocul altui oras. Fantanarul a iesit din fantana astfel descoperita, s-a uitat la locurile din jur in jur: a inteles ca se afla in Na-kojd-Abad (Orasul-de-nicaieri).

S-a intors in fantana si apoi la santierul sau.

A terminat de sapat fantana care s-a dovedit abundenta si rezistenta la toate furtunile abatute asupra orasului.

Cadiul, impreuna cu toti locuitorii l-au rugat pe fantanar sa ramana la ei in oras. El insa a cerut merinde si apa si a plecat intr-o dimineata sa caute orasul pe care fantana i-l aratase.

Se prea poate ca in cautarile noastre sa ne apropiem de surse ale inspiratiei, de solutii- unele mai indestulatoare, altele volatile.

Avem de sapat in interiorul nostru si de ales izvorul care ne poate ajuta sa stam in mijlocul celor mai mari arsite.

Odata cu tine, eu aflu drumuri noi, pe care voi merge de indata ce fantana va fi gata 😉

14 Jan

Imunocompromis

Am sa scriu si-am sa gandesc despre infectii nosocomiale si despre profilaxia lor.

Glumesc, am sa folosesc o analogie, pornind de la ce sunt aceste infectii: le faci fie ca ai sau nu germenii lor in tine, la momentul contactului cu un mediu bolnav. Ma rog, asa am inteles eu citind niste lucruri.

Chestii oportuniste (microorganisme), care de altfel sunt mai tot timpul pe noi sau in preajma noastra, sesizeaza momentul in care tu ai o bresa in imunitate (ce frumos suna: imunodepresie…) si-o pun de-o petrecere prin tine.

Na, si ce legatura are asta cu psihologia? Ei bine, trebuie sa ne intoarcem nitel la bazele psihologiei, ca sa vedem de unde apare aberatia pe care-o voi descrie.

Avem in interiorul nostru un sistem care se activeaza doar in interiorul campului social, in interiorul sistemului de interactiuni cu ceilalti din jurul nostru. Acest sistem are o denumire foarte bine cunoscuta: caracter.

“Caracterul se structureaza prin integrarea […] a ceea ce este semnificativ pentru individ in situatiile, evenimentele si experientele sociale. Ca urmare, el se manifesta numai in asemenea imprejurari” (Mihai Golu, Fundamentele psihologiei, pag.794)

Vedem asadar ca modalitatea cea mai eficienta de cunoastere si evaluare a caracterului o reprezinta analiza adaptarilor in situatii sociale semnificative pentru individ. V-a placut asta? E din manual 😉

Adaptarea inseamna o punere la masa tratativelor a doua tabere:

  • obiectivele pe care ni le-am asumat
  • mijloacele de atingere a acestor obiective

Si de-aici incepe scandalul – ceva de genul: mint ca mi-am atins obiectivul ca sa capat prima de performanta sau accept ca nu am atins obiectivul si ma vad nevoit sa ma descurc cu mai putini bani la sfarsitul anului?

Cred ca v-am mai spus ce fiinte ciudate suntem – nu e ca si cum n-ati sti, dar m-am gandit sa ne reamintim impreuna asta 🙂 …in structura caracterului exista in permanenta o disociere intre convingeri si exprimarea acestora in opinii si actiuni.

Disocierea, ruperea intre ce gandim si ce facem/spunem e naturala asadar. E la fel de naturala ca si mantaua de bacterii, virusi pe care-o purtam pe noi in permanenta.

Felul in care te descurci cu disocierea asta face diferenta intre un caracter marunt (centrat doar pe valori de mica amploare) si unul mare (centrat pe valori ample, care implica interesul mai multor indivizi). Lamurim alta data ce-i cu diferenta asta intre valori marunte si valori mari, bine? Dar deocamdata tinem minte ca”virusii” caracterului sunt in noi, in aceasta disociere. Nimeni nu-i perfect, cu alte cuvinte 😉

Si sa ne intoarcem la disociere. Ea are un nivel optim, suportabil. Peste acest nivel, ea se transforma in infectie morala: acceptam ca spunem si facem altfel decat simtim.

In analiza propriilor noastre actiuni folosim doua etaloane:

  • cel al valorilor personale
  • cel al normei de grup

Ultimul nu-i intotdeauna cea mai buna idee, pentru ca s-ar putea sa fim in mijlocul unui focar de infectie. Ma rog, in mijlocul unui colectiv/ grup structurat stramb, fara valori majore. E o solutie ieftina, folosita pana in perioada adolescentei: trebuie sa fii cool, dar la un momentdat ti se ia si devii tu insuti/ insati. Iti aduci aminte, da?

Vorbesc asadar de un model valoric, ca “antibiotic” util atunci cand te afunzi  in infectia unor decizii neclare. Sigur, nu-i tot una daca eu am o dilema legata de:

  • partea pe care sa-mi fac freza (tinand cont ca-s chel 😉
  • renunt sau nu la un prieten care ma dezamageste

Ultima din cele doua are miza, prima nu. Pentru prima decizie am nevoie de umor 🙂 Pentru a doua decizie am nevoie de ceva antibiotice morale.

Pastila cu antibiotice, atunci cand esti in dilema morala, contine un set de convingeri fara de care nu te poti uita la tine in oglinda. Un set de convingeri care sa te ajute sa stai flamand sau in frig daca nu esti de acord cu pretul mancarii sau al caldurii. Si intelegeti voi ca nu vorbesc de “pret” in bani, ci in atitudinile cerute la schimb ca sa fii acceptat sau sa capeti ceea ce-ti trebuie.

Sa fii “de treaba”, “baiat bun”, “de-al nostru”… versus sa  stii ca te minti. Aici incepe sa se rupa ceva in tine, sa se produca o reactie.

Revenind la infectii si motivul pentru care unii trec peste ele, iar altii nu: e o chestie de imunitate, de mediu intern. Toti suntem expusi la riscul unei brese in sistemul imunitar al caracterului, dar nu toti  suferim de infectie – spun unii ca suntem imunocompetenti 😉

Pe unii valorile personale-i ajuta sa priveasca curat. Pe altii, necultivarea unui mediu intern ii expune la imunocompromitere.

A? Frumos termenul asta imprumutat de la medici… asta ca sa nu folosesc  unul mai urat, din analiza de caracter.

12 Jan

Golem

Who has fully realized that history is not contained in thick books but lives in our very blood?” Carl Gustav Jung, 1927

E frig pe-afara si cred ca cel mai bine pe o vreme de-asta e sa spunem povesti, cu un vin fiert alaturi.

Azi am sa va  spun o poveste despre Golem, uriasul din Praga.

Terorizati de atacurile irationale ale supusilor imparatului Rudolf al II-lea (1552 – 1612) al Sfântului Imperiu Roman, evreii din Praga si-au construit un paznic din lut: Golem.

Se povesteste ca rabinul Pragai, Loew ben Bezalel (1512-1609) a insufletit uriasul din lut scriindu-i pe piept trei litere, fiecare cu intelesul ei:

  • Aleph: vointa, suflu
  • Mem: materie, haos, apa
  • Tav: invizibil

Cele trei litere impreuna formeaza cuvantul “emet”: adevar. Fara litera Aleph, ramane doar cuvantul Moarte (met).

Uriasul Golem veghea linistea comunitatii, avand, pe langa forta fizica (mem), puterea de a se face invizibil (tav). Era oprit doar vinerea, inainte de Sabbath.

Pana la urma el a fost oprit de tot, pentru ca devenise greu de controlat.

In timpul unei slujbe tinute de rabinul Loew, in dreptul psalmului 92, Golemul a inceput sa distruga totul in calea lui. Rabinul Loew a intrerupt slujba si l-a oprit pe Golem, stergandu-i de pe piept litera care semnifica sufletul, vointa: Aleph.

…cred c-am mai vazut “manopera” asta, cand proiecte care au toate resursele necesare, prezentari Powerpoint si ore de discutii sunt oprite – din lipsa de suflet. Mda, sa revenim.

Dupa asta, rabinul s-a intors in sinagoga si a continuat slujba, repetand Psalmul 92.

Pana in ziua de azi, singurul loc din lume unde Psalmul 92 este citit de doua ori in timpul unei slujbe este Sinagoga Veche-Noua din Praga (Staronová synagoga), iar in podul sinagogii cu pricina nimeni nu are voie sa intre de sute de ani 😉

Ma gandesc daca s-o fi oprit Golemul pe bune sau spiritul lui inca bantuie?

p.s. In 2013 apar discutii discrete despre dezvoltarea unei inteligente artificiale care sa incorporeze internetul: conferinta Beyond AI: Artificial Golem Intelligence, in 12 noiembrie 2013 din cadrul Universitatii Pilsen, Boemia de Vest, Cehia.

In noiembrie 2016 “monstrul” Golem (primul supercomputer raspandit de-a lungul intregului Internet) strangea din subscriptii publice, in 29 minute (!), fondurile necesare proiectului: 8,6 mil dolari.

Scopul proiectului: “The Golem Network will have computing power that rivals and eventually dwarfs (and possibly includes) that of Amazon Web Services, Google Cloud Services, rendering farms and the like

 

04 Jan

Monstrul din adancuri

“Pierzandu-ne timpul cu futilitati si intrebari frivole, nu ne omoram numai pe noi […] omoram, prin moarte lenta si sterilizare, o particica din Cosmos. Cand omul uita sa se intrebe in ce parte sta izvorul mantuirii lui, se ofilesc campurile si se-ntristeaza, sterpe, pasarile.”

Mircea Eliade, Un amanunt din Parsifal

…il privesc tacut. A incercat sa-mi raspunda, dar vorbirea i s-a poticnit. Nu o mai controleaza, semn ca-i atent la altceva, suficient de intens incat sa-i distraga atentia de la ce e pe-aici.

E bine sa-i lasi sa-si regaseasca firul vorbirii in astfel de situatii. E un semn bun: sunt departe, in adancul lor si stau de vorba cu acea parte din ei demult alungata. Nu-i tulbura, pentru ca tocmai privesc hipnotizati in ochi un monstru.

Cel din fata mea l-a intalnit acum si incepe sa-i inteleaga infratirea: niciodata complet acceptat, niciodata dorit. Intrezarit doar in momente de intensa durere, spaima sau furie. Si poate din acest motiv si confundat cu o cauza a starilor cu care se asociaza aparitia lui, a monstrului.

In forma naturala, asa-zisul monstru e un Eu niciodata ascultat sau deplin lasat liber: am risca sa ramanem singuri daca l-am lasa.

Si totusi… suntem la inaltimea fiintei noastre civilizate pentru ca picioarele noastre stau pe umerii lui, ai monstrului din adancuri. Ne-am ridicat folosind energia, simturile, puterea lui.

E greu de tolerat prezenta acestui Eu ciudat. Il zarim in oglinda cand viata ne-mpinge la marginea hartii pe care-o folosim ca sa ne parcurgem drumul stiut. Nah, nu-i placut!

Invita-l la un ceai: s-ar putea sa afli, odata cu povestea lui, secretul care-ti deschide calea catre viitor.

 

 

25 Dec

Cafeaua lui Mos Craciun

Anul asta Mosul a fost cam zurbagiu: azi-noapte a facut scandal ca el nu mai nimereste sa intre in casa, ca el e om batran…chestii.cafea-2

I-am dat o cafea cu rodie, lime si un shot de espresso, totul indulcit cu miere. E acolo in poza un ingredient secret – un shot de Jack Daniel’s.

cafea-1S-a imbunat abia cand i-am pus si un croasant cald.

Cred ca Mosul plecat cu sticla mea 🙂

Craciun fericit!

 

 

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com