ganduri | Psihologie servicii | Page 3
02 Dec

Gerila

— Multe mai vede omul acesta cât trăiește! Măi tartorule, nu mânca gerilaharam și spune drept, tu ești Gerilă? Așă-i că taci?… Tu trebuie să fii, pentru că și focul îngheață lângă tine, de arzuliu ce ești.

— Râzi tu, râzi, Harap-Alb, zise atunci Gerilă tremurând, dar, unde mergi, fără mine n-ai să poți face nimica.

— Hai și tu cu mine, dacă vrei, zise Harap-Alb; de-abia te-i mai încălzi mergând la drum, căci nu e bine când stai locului.

Ion Creanga, Povestea lui Harap-Alb

Cautam de ceva timp o cale sa discut cu angoasa invadanta care se voia observata, inteleasa si cumva adusa mai aproape. Dar cum sa faci asta, cand personajul e “arzuliu” si face el ce face de ingheata si focul cand apare?

Uite, bunaoara, deunazi am chemat-o la o sedinta de psihoterapie. I-am dat si o porecla, sa nu se mai supere ca nu-i spunem cumva, mai personalizat.

Eu i-am zis Gerila si n-am gresit: de indata ce-a  intrat in cabinet am simtit fiori. M-am gandit ca-s obosit, dar…nu. Am facut acelasi lucru si la a doua intalnire si iar mi s-a facut frig. Ceva neclar, de dincolo de gandurile mele a intrat in camera. I-am simtit prezenta, fara sa intorc privirea. A traversat camera si am intuit ca se apropie, dupa teroarea rece care m-a cuprins. Mi-a intrat sub piele si a ocupat fotoliul, umplandu-l cu Nefiinta.

Nepoliticos, mi-a aruncat mintea rationala cat colo, privindu-ma adanc in ochi. Gerila poarta o masca imobila, impasibila.

Mi-e greu sa rezist, dar privesc atent masca cu orbite adanci, neguroase, a carei rasuflare astept din clipa in clipa  sa se transforme intr-o voce cavernoasa.

Amu Harap-Alb și cu ai săi mai merg ei cât merg și, într-o târzie vreme, ajung la împărăție, Dumnezeu să ne ție, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este. Și cum ajung, odată intră buluc în ogradă, tusșase. Harap-Alb înainte și ceilalți în urmă, care de care mai chipos și mai îmbrăcat, de se târâiau ațele și curgeau obielele după dânșii, parcă era oastea lui Papuc Hogea Hogegarul.

Gerila a incremenit clipele, dar imi aduc aminte ca mai am cale lunga de facut. Ma desprind din mrejele sale inghetate si-l poftesc cuviincios sa se astearna la drum. Asa cum sunt, insotit de o gasca de sentimente carora inca nu le-am dat straie civilizate, ma indrept catre ce mi-e drag sa devin.

Inca n-am aflat tot, dar vorba ceea: cuvântul din poveste, înainte mult mai este 😉

17 Nov

Mantra

A mantra creates a feeling in the practicing person, it has an emotive numinous effect, it mesmerizes, it defies expression, it creates sensations that are by definition private and at the heart of all religions and spiritual phenomena.
Harvey Alper (1989), Understanding Mantras, page 11-13

Ma uit la clientul din fata mea si imi dau seama ca mi-au obosit ochii. Se misca atat de repede in fotoliul sau si atat de des, incat am senzatia ca ma uit la un film cu ritm accelerat.
Vorbeste repede, sare de la o idee la alta. Isi misca degetele iute, iar varful piciorului stang danseaza precum o coada de motan 🙂
Hmm… am o vaga senzatie ca dialogul nostru, purtat in acest ritm, nu va produce decat o vaga informare a clientului, nicidecum o crestere a contactului cu gandurile si sentimentele sale. Mai mult, spectrul banalizarii intalnirii se ascunde imediat in spatele clipei urmatoare: o discutie de suprafata, purtata cu mintea prinsa intre sms-ul care tocmai a venit si gandul la ce voi face dupa ce plec din cabinet.
– Dar acum? Acum cum esti?
Ma priveste perplex:
– Nu stiu sa raspund.
Fiind prima intalnire, aleg sa-i spun un pic despre ce-ar insemna psihoterapia: te voi insoti o perioada si-ti voi spune o poveste despre drumul tau. Apoi, cand vei simti unde vrei sa ajungi, iti vei alege drumul si ne vom desparti.
Folosesc o voce joasa, alegand in minte sa ma simt relaxat si sa nu intru in alerta lui. Ma gandesc la cata bogatie zace in interiorul lui si-i vorbesc pornind din acest sentiment de admiratie.
O data, de doua ori…asta e! Corpul lui pare ca si-a mai pierdut din liniile dure, abrupte. Spatele nu mai e ca o rigla, s-a indoit ciudat, in lateral – parca pentru a-i permite sa asculte mai bine. Mainile i s-au relaxat si parca acum asculta ce-i spun cu obrazul, nu cu urechile.

E bine… e semn ca tensiunea musculara poate fi modulata si ca are sansa sa poata simti starile pe care nu si le permite (inca?). “Mantra” si-a facut efectul si usa catre mintea care-i va ghida pasii pe drumul interior s-a intredeschis.
Esoterism? Nu cred 😉

copy_walkAm de partea mea in aceasta strategie o mica grupare de neuroni, denumiti neuroni-oglinda de catre neurofiziologul italian Giacomo Rizzolatti (studiul aici).
Rolul neuronilor-oglinda este acela de a ajuta intelegerea actiunii, a sensului acesteia. Surprinzator pentru cercetatorul italian a fost faptul ca acesti neuroni reactioneaza nu doar la vizualizarea actiunii, dar si la sunetul produs de o anumita actiune. Se creaaza o reprezentare mentala a sensului unei anumite actiuni chiar si pe baza sunetelor produse de acea actiune.

Cam ceea ce spun astia de mai sus e continut in etimologia cuvantului mantra: radacina man (a gandi) si sufixul –tra (instrument, unealta). Sensul literal ar fi “instrument al gandirii”.
Verbalizarea unor cuvinte poate transmite o informatie factuala: e verde la semafor.

Insa verbalizarea pornita dintr-un nucleu de traire bine precizata (cum te simti cand descrii ceva legat de un hobby al tau?) poate transmite tocmai acea traire in interiorul celui care asculta. Si restul cuvintelor se vor inchega in mintea celui cu care vorbesti. Si el va fi in trairea ta, iar cuvintele vor curge de la sine.

Mantra 😉

 

29 Sep

Ishin-denshin: studiu de caz

.personal values..na, daca-s in concediu, imi vin idei (de fapt asta era ideea cu concediul, nu?)

Titlul e o expresie in japoneza care se traduce literal “ceea ce mintea gandeste, corpul transmite”. Desemneaza un fenomen al comunicarii tacite, neintentionate, adesea produsa prin intermediul canalului non-verbal. Nuanta interesanta pe care o pun japonezii in expresie priveste o comunicare interna (produsa ca urmare a senzatiei, intuitiei), diferita de cea menita transmiterii intentionate de semnale (produsa ca urmare a citirii expresiilor faciale sau a cuvintelor).

Pe termen lung, o astfel de modalitate de traire si de expresie informala ar trebui sa asigure un discurs autentic, o expresie a personalitatii caracterizata de coerenta si suplete. Cu alte cuvinte, plecand dintr-o astfel de modalitate de traire si exprimare, individul si-ar urma visul si ar face ca lucrurile sa se materializeze in realitate dupa structura viselor sale.

As indrazni sa spun ca valorile personale puse in centrul deciziilor si al comportamentului unui individ  pot da senzatia descrisa de japonezi prin expresia ishin-denshin.

Hmm… multe cuvinte, or fi ele adevarate? Or fi aceste cuvinte parte a unei modalitati de exprimare care sa fie si pragmatice?

Ei, am sa va arat un personaj: Ivan Poupyrev, directorul tehnic al programului Google ATAP (Advanced Technology and Projects) si vom vedea daca ishin-denshin transmis de el e coerent, daca se traduce in cultura echipei pe care-o conduce. Cat despre echipa de inventatori ai Google, vorbim mai incolo 😉

Apropo, cultura echipei Google ATAP e sumarizata astfel (https://plus.google.com/+GoogleATAP/about) :

The future is what we choose to make. We make what we believe in. A small band of pirates. Believers. Makers

Ca sa incepem cu inceputul, cel analizat aici este inventatorul a aceea ce te ajuta chiar acum sa navighezi pe telefonul mobil: ecranul capacitiv.

In 2013, Ivan Poupyrev a fost clasat intr-un top al revistei Fast Company ca fiind al 15-lea in topul celor mai creativi oameni (http://www.fastcompany.com/section/most-creative-people-2013)

Este oare el un individ care crede si face, asa cum e scrisa cultura echipei lui?

Am analizat ce spune si ce face cu mainile in timpul unor interviuri din 2009 (perioada in care lucra in echipa de cercetare Disney) si din 2015 (Conferinta I/O Google din 2015).

In 2009 se exprima asa: “1% din inventiile mele trec din stadiul de prototip in cel de produs final. De regula optez pentru a lasa ideile mele sa ajunga in dezvoltare intr-o comunitate. E o optiune personala”

poupyrev5Vezi filmul din 2009, din minutul 4:37 vorbeste de optiuni personale, vorbeste rar, iar mainile sale se misca altfel, semnificand contactul cu credintele personale:Si iata-l in 2015, folosindu-si din nou mainile pentru a arata lucrurile care-i marcheaza deciziile. Momentul cand vorbeste si gesticuleaza este acela in care ishin-denshin apare: omul e credibil, are 6 ani intre doua declaratii si doua locuri de munca. Precizare importanta (cea cu locurile de munca), pentru a exclude un eventual bias produs de identificarea cu vreuna din variantele de cultura corporatista cu care ar fi interactionat. De la Disney la Google, se exprima la fel, bazat pe aceleasi valori personale. Ba mai mult, cred ca induce aceste valori in statutul echipei pe care-o dezvolta (Believers. Makers 🙂

 poupyrev  poupyrev2
 poupyrev3  poupyrev4

Iata-l mai jos vorbind despre unul din proiectele lui: Soli. Incercati de la minutul 2:28 si va va arata cu mainile cum gandeste
Valori personale (vezi minutul 2:50 in filmul de mai jos):

– focalizare

– talent

– respectarea termenului-limita

– lucrul in echipa

– depasirea fricii de a face greseli

Simt ca nu v-am convins ca modalitatea asta e reala… stiu, e nevoie de ceva masuratori, asa cum sade bine unui psiholog. Va urma 😉

 

 

 

04 Jul

Tefen scorpionul

The educated man tries to repress the inferior man in himself, not realizing that by so doing he forces the latter into revolt. Carl Gustav Jung: Psychology and Religion

 

isis-serketSe povesteste ca dupa ce l-a nascut pe Horus, zeita egipteana Isis s-a indreptat spre mlastinile din delta Nilului. In fuga ei de intunecatul Seth, era insotita de sapte scorpioni-paznici. Ajungand obosita in tinutul mlastinilor, a cerut adapost in casa unei femei nobile.

Zeita a fost refuzata si a dormit in casa unui locuitor sarac din tinutul mlastinilor.  Acesta a primit-o in casa lui pe zeita, impreuna cu scorpionii ei. Pe timpul noptii cei sapte scorpioni-paznici si-au adunat otrava in acul unuia singur – pe nume Tefen.

Acesta a mers la casa femeii nobile, s-a strecurat pe sub usa inchisa si i-a intepat atat de tare copilul, incat casa in care locuia a luat foc. Copilul a indurat groaznice dureri din cauza veninului.

Isis a auzit plansetele femeii si degraba a vindecat copilul si a stins incendiul.

De-atunci si pana in tipurile de azi, egiptenii muscati de un scorpion se roaga zeitei ca aceasta sa anihileze otrava injectata.

Zilele astea m-am intalnit cu Tefen-scorpionul: stransese in adancimile intunecoase ale unui suflet otrava cat pentru multi ani de durere. Din cand in cand, la adapostul oboselii si fricii, iesea si ataca neinduplecat  taman pe cei mai apropiati gazdei neprimitoare.

Peste zi acestia erau vindecati cu multa compasiune, apoi alungati.

Stiind povestea lui Tefen, m-am gandit la un leac paradoxal: sa cer sa fie lasat sa intre pe usa larg deschisa a sufletului intregul alai de fiare care insotesc din umbra mersul nostru spre viitor. Ele ar intra oricum, chiar si pe sub pragul vechi.

Acum astept raspunsul scorpionului 😉

 

28 Jun

Rusalka

Stiti bancul cu oltenii care s-au dus la spectacolul Lacul lebedelor cu undite?

giselleDa, sigur: eu am modernizat bancul asta. Singurul spectator pe care plasatoarea de la Opera Nationala Bucuresti l-a avertizat ca n-are voie sa faca poze in timpul spectacolului am fost eu.

Dar am o scuza: pe scena pe care se interpreta baletul Giselle eu vedeam altceva decat balerini. Era o poveste despre sperante, vise neimplinite si dezamagiri. Despre felul in care acestea cad unduind intr-o lume subterana, in care visam-traim.

Transformate in entitati de sine-statatoare, aceste emotii duc o viata fantomatica, luandu-ne din tonusul necesar trairii in prezent.

Da, stiu – nu e cazul tau: tu nu te-ai trezit niciodata cu ochii pironiti pe geam, ruminand nesfarsit ganduri despre ceea ce nu s-a putut intampla la un momentdat in trecut. Si nici n-ai simti atingerea frustranta a unui “De ce?” obositor si ciclic, care-ti tine mintea extenuata departe de orice solutie practica.

Bine, daca tu n-ai vazut cercul iluziilor imprejmuindu-ti mintea si tragandu-te in adancul neclar al fricilor inseamna ca… n-ai vazut baletul Giselle 😉GiselleballetAs fi vrut sa-i spun doamnei care, cu precizia unui lunetist mi-a pus un spot laser pe ecranul telefonului cu care voiam sa fotografiez nalucile de pe scena Operei Nationale, sa ma mai lase un pic.

As fi vrut sa-i spun ca e important sa inteleg din ce-s facute acele emotii rotitoare, acele fire care trageau in jos, intr-o amortire rece.

Ma dureau bratele de la pozitia incomoda in care incremenisem privind hipnotizat scena, asa ca mi-am cerut scuze doamnei plasatoare si m-am uitat din nou pe scena.

Nalucile disparusera, lasand loc gandurilor mele sa cladeasca bule ermetice – inchisori in care se zbat la nesfarsit emotii.

Incremenite intr-un trecut al dramei care le-a nascut, Rusalcele au timpul lor, infasurat in jurul unei perle de durere. Au o putere hipnotica cu care-ti fura trairea in prezent, ducandu-te in adancurile sufocante ale remuscarii, alienarii, limitarii in ATUNCI.

Una din Rusalce m-a intrebat dupa spectacol daca mi-a placut cum a dansat. Am vazut in ochii ei lucirea sidefie a perlei din adanc si mi-am dat seama ca nu visasem. Azi i-am raspuns, scriind aceste ganduri.

Ei bine, de data asta am scapat 😉

rusalka

 

 

 

 

10 Jun

Alive?

viuMa raportez la ceea ce scriu aici ca la un exercitiu de vointa, o disciplina a mea de a fi constient de gandurile si trairile care-mi insotesc trecerea.

N-am mai scris de ceva timp si, undeva intr-un colt al mintii, am intrebarea din titlu.

Ieri, in timp ce ma incruntam la un tabel – Excel(ati) la munca? 🙂 – de fereastra mea s-a lovit un soim. Mi-am dat seama ca-i soim dupa penele care zburasera din vrabia prinsa in ghearele lui (?!) Pe urma am realizat ca ma uitam pe geam si am vazut ce frumosi erau norii.

Si cred ca mi-am revenit :))

 

19 May

Enfleurage

For the alchemist the one primarily in need of redemption is not man, but the deity who is lost and sleeping in matter. His attention is directed (…) to the liberation of God from the darkness of matter.”
― C.G. Jung, Psychology and Alchemy

enfleurageSe spune despre parfumuri ca au personalitate. Ca-s iuti si puternice, languroase sau diafane.

As vrea sa-ti arat ca exista si un parfum al personalitatii, nu doar personalitatea parfumului! Si am sa-ti spun cum se extrag esentele unui astfel de parfum, apoi cum se combina notele intr-o formula vie.

Exista o tehnica de creare a parfumurilor despre care vreau sa gandesc azi. Tehnica asta presupune folosirea florilor si a unui material de extractie a parfumului. Ea consta in asezarea petalelor de flori pe un pat de vaselina animala (pomada), material caruia florile-i transfera uleiurile volatile. Parfumierul incarca cu flori containerul cu vaselina pana cand aceasta este saturata in esenta frumos mirositoare. Numarul de expuneri a vaselinei la contactul cu florile/ petalele este destul de mare (30), ceea ce presupune un timp lung de lucru si consumul unei cantitati mari de flori. Apoi separa esenta parfumului de vaselina prin tratarea cu alcool.

Am ales ca model de gandire acest procedeu folosit de parfumieri, in primul rand pentru ca e un procedeu vechi (documentat in jurul anului 1850), costisitor, tot asa cum sunt si unele din procesele noastre psihice. Si mai ales pentru ca presupune cedarea esentelor in mod lent, prin simplul contact intre flori si materia care primeste esenta lor.enfleurage03

De-a lungul evolutiei personale, intram in contact cu persoane a caror esenta o pastram in interiorul nostru, ca marturie a anilor in care materia lor emotionala devine o parte a felului nostru de a fi. Felul in care am fost tratati, felul in care ni s-a raspuns la nevoile emotionale sunt esente impalpabile si fragile. Acestea raman intr-o memorie a sufletului, tot asa cum este pastrata esenta florala in pomada folosita de parfumier.

Identitatea noastra se construieste asemenea unui parfum, din ceea ce e inmagazinat in “biblioteca” cu esente.

Ne raportam la aceasta “biblioteca” de esente personale aflata in posesia sufletului la fel cum ne raportam la persoanele reale. Ne simtim rusinati, mandri sau furiosi inspirand un pic din esenta continuta in unul din aceste recipiente, inchise si puse la pastrare cu mult timp in urma, cand am simtit prima data respectiva emotie in preajma unei persoane reale.

Ca si adevaratii parfumieri, extragem din cei care ne inconjoara acele esente care dau unicitatea parfumului personalitatii noastre. Si construim din notele acestea o armonie careia-i vom spune mai incolo Eu.

Notele de varf ale parfumului Eu, cele mai rapide, sunt usoare si volatile. In povestea mea, ele pot contine cea mai recenta interactiune cu colegii, cu cel/ cea care te-a condus la usa cand ai plecat dimineata de acasa.

Continuand comparatia cu parfumurile, putem spune ca notele de mijloc sunt cele generate de relatii de durata cu persoane a caror amprenta e bine conturata in sufletul nostru – de cate ori ai putut spune in ultima vreme “ma simt ca in copilarie, la bunici”? Si totusi nota de melancolie o recunosti chiar acum, citind randurile astea. Sau, daca preferi, pune esenta reconfortanta pe care o aduce relatia cu cel/ cea draga de acasa.

Ma voi gandi (si poate tu) la notele de baza ale unui parfum, acele accente puternice si stabile de-a lungul multor ani. As indrazni sa spun ca aceste note sunt cele care insotesc dintotdeauna personalitatea ta, simtindu-se cel mai puterninc la deciziile mari ale vietii tale.

Si as mai indrazni sa spun ca nu sunt sigur cand si cine (sau ce?) le-a pus acolo, pe rafturile ascunse si prafuite ale sufletului, spre a fi gasite cand te vei construi.

 

 

 

 

04 May

Fafnir dragonul

fafnirStiu ca va plac povestile, asa ca azi am sa va spun povestea lui Siegfried si a dragonului Fafnir.

Fafnir era fiul regelui piticilor, vestitul magician Hreidmar. Era un iscusit luptator si avea doi frati: Otr-vidra si Regin-fierarul.

Loki-trisorul le daruieste piticilor, ca recompensa pentru o greseala facuta de el, o comoara blestemata.
Orbit de lacomie, dorind sa pastreze comoara astfel dobandita doar petru el, piticul Fafnir se transforma intr-un dragon.
In clipa in care eroul Siegfried il omoara, Fafnir il surprinde pe acesta, cerandu-i sa-si spuna numele si neamul din care vine. In acest fel, suflarea otravita a dragonului patrunde in destinul lui Siegfried, influentandu-l catre un final tragic.
Da, si acum rasetele din fundal… nu va grabiti, e o metafora 😉
Deciziile rationale sunt de mult timp o iluzie. In aroganta sa, creierul orbito-frontal isi asuma decizia rationala. Insa rolul sau real este acela al unui organ al comparatiilor: sunt puse in balanta emotii, obiceiuri vechi si memoria pe termen scurt. In batalia perpetua din craniul nostru, cortexul are de infruntat emotiile (sistemul limbic) si reflexele supravietuirii (creierul reptilian).
Surpriza neplacuta incepe din momentul in care balanta de care vorbeam (creierul deciziilor noastre, cortexul orbito-frontal) nu pare foarte rationala. Nu va ganditi la gradul de educatie – studiile arata ca un grad mai mare de educatie nu are impact mai mare in claritatea deciziei, ci doar in felul in care decizia este explicata, argumentata. Pentru curiosi, articolul complet aici: The Brain, Decision Making and the Unconscious
Cu cat mai multa pregatire academica, cu atat mai pretentioasa explicatia deciziei si nu neaparat mai clare motivele deciziei. Care – motivele – de cele mai multe ori par a fi izvorate dintr-un strat irational , inconstient al fiintei noastre.
Asa ca lasati-ma sa va spun povestea cu Fafnir, dragonul indragostit de comoara lui.
In povestea cu pricina, Siegfried capata o piele indestructibila dupa ce se imbaiaza in sangele dragonului. Doar o frunza lipita pe un umar aduce aminte despre vulnerabilitatea viitoare a eroului. Blestemul dragonului va pandi in inconstientul eroului pana cand deciziile acestuia creeaza contextul in care agresorul potrivit nimereste vulnerabilitatea, cauzandu-i moartea.
A, si ce-i cu adevarat haios, e semnificatia numelui eroului: Sigfried (scris si Sigurd) compus din doua cuvinte:
– sigu: victorie
– frid: protectie, pace
L-am intalnit pe Fafnir in deciziile mele, indemnandu-ma spre esec, sugerandu-mi modele de decizie despre care credeam ca nu ma mai caracterizeaza. L-am gasit pe Fafnir in dialogul unor clienti care isi imaginau ca intelegand, au scapat de soapta unor modele reprimate in inconstientul lor.
Acum pare mai interesanta lupta lui Siegfried cu dragonul, cand stim ca un erou rational poate fi invins pe termen lung de “destinul” soptit lui de un dragon adormit?

13 Apr

Reificare

It is on the whole probably that we continually dream, but that consciousness makes such a noise that we do not hear it.” Carl Gustav Jung Children’s Dreams: Notes from the Seminar Given in 1936-1940

conform

“conformitate”

Sigur , imediat dupa Paste doar nu va asteptati ca in salile de sport sa fie altfel de tipologii decat maniaci (ca mine) si domnite cu 20g in plus la cantar. Sau invers?! 😛
In fine, azi m-a izbit ceva ce are legatura cu titlul. Apropo, reificarea inseamna transformarea mecanica a unei realitati fluide intr-o concluzie sterila, inutila. Ceva de genul titlurilor de pe site-urile consacrate: “5 lucruri care-ti vor asigura inteligenta emotionala garantat”.
Asadar, uitandu-ma eu in jur la diverse lucruri, am sesizat (pentru a cata oara?) ca opritorul de la unul din aparatele din sala era pus neconform cu “instructiunile” de pe carcasa acestuia. Am verificat, mergea si asa… “gresit”. Si atunci la ce bun “instructiunile”?

instructiuni

“instructiuni”

Lasand deoparte faza cu cate grame ia o domnisoara dupa concediul de Paste, sa ne intoarcem la realitatile psihice 😉
Exista, spun unii, dimensiuni deloc profunde ale psihicului, dimensiuni pe care orice manual de psihologie de clasa a X-a le va descrie ca fiind guvernate de legitati (vezi definitia personalitatii – DEX: ansamblu de însușiri stabile ce caracterizează mental și comportamental o persoană; felul propriu de a fi al cuiva). Dupa definitia asta, ar trebui ca mie (tie) sa ne fie clar mult timp de-aici incolo cine suntem si care ne sunt valorile, idealurile.
Numai ca, spun unii, un Eu puternic are tocmai capacitatea de a renunta la functiile sale de control si organizare, tocmai pentru a permite altor parti ale psihicului sa infloreasca.
Naah! Si eu m-am gandit tot asa: ce prostie, cum adica alte parti ale psihicului? Sa spunem ca mergi prin orasul tau si cam stii cartierele, cladirile…poate si oamenii din cartier ti se par unii familiari. Insa intr-o zi nu esti atent la statii si te trezesti ca autobuzul te-a dus pe undeva pe unde doar banuiesti ca e aceeasi localitate. Cobori dezorientat si constati ca oamenii din jur sunt imbracati un pic diferit, ca privirile lor si vorba lor nu sunt chiar cum te asteptai, ca familiaritatea a disparut. Astepti cu nerabdare autobuzul care sa te intoarca intr-o zona cunoscuta. Tocmai ai facut o incursiune in ceea ce exista si fara stirea ta.
Tocmai ai capatat sansa sa-ti accesezi resursele necunoscute ale psihicului tau de profunzime.
Drumul familiar acasa-serviciu poate fi totuna cu partea cunoscuta a psihicului nostru. In clipa in care te-ai abatut (din greseala, neatentie, ai adormit) de la traseul rutinei si ai pasit in neasteptat, ai deschis poarta de manifestare unui Eu diferit. Vezi tu, o alta definitie a personalitatii spune ca aceasta reprezinta acel sistem de insusiri ce ne permit adaptarea dinamica la realitate.

Cat sa-mi explic din ceea ce simt si cat e real din ceea ce am concluzionat?
Nu exista o legatura clara intre ce vrem si felul in care fortele din interiorul nostru ne raspund. “Aparatul de fitness” care exista in profunzimile psihicului nostru functioneaza si altfel decat l-am defini noi cu mintea treaza. Iar asta m-ar face sa nu ma grabesc cu prea multe definitii despre ce sunt acum.
Mai degraba as spune: in devenire 😉

07 Mar

Poveste cu aripi

Without this playing with fantasy, no creative work has ever yet come to birth. The debt we owe to the play of the imagination is incalculable.”

Carl Gustav Jung

aripiOm fi noi conectati la realitatea exterioara prin simturi, dar avem in permanenta o alta realitate care ruleaza la interior. Sunt doua filme care ruleaza in paralel si ne place sa credem ca realitatea interioara e reflexia palida si lipsita de substanta a celei exterioare.

Dar daca…

Intre simturile noastre si raspusul la ceea ce e simtit e un spatiu. Si spatiul asta nu pare deloc un mediu cu sens unic, cu functionare mecanica. Ceea ce e simtit poate declansa mai multe feluri de reactii.

Mai multe feluri de desfasurare a realitatii ce urmeaza dupa momentul simtirii sunt astfel in statu nascendi – gata sa devina.

Il mai stiti pe Manole, ala cu manastirea Argesului? Da, ala de i se surpa constructia pana la momentul in care a pus un suflet in ea?

Ieri m-a invatat un client ce va povestesc eu aici: idei interesante apar in mintea noastra si par sa genereze un viitor care-i pentru noi. Asta pana in momentul in care nu mai simtim pasiunea pentru acele idei si totul se naruie. Iti pastrezi entuziasmul pentru ideile tale si uite cum obstacolele par sa se transforme in bornele unui drum catre acel moment in care-ti vei contempla rezultatele.

Abandonarea pasiunii pentru idei pare sa fie sora buna cu nostalgia dupa o realitate care se incapataneaza sa nu dureze.

Ce face ca numai anumiti indivizi sa modifice cararile realitatii si ce fac acesti indivizi mai bine decat altii?

Nu stiu.

Dar daca… am zice ca acesti indivizi capabili sa-si transforme visele in realitate sunt povestitori mai buni decat altii? Ca pun mai multa emotie in povestea interna si acorda mai putina atentie realitatii externe?

mda…aiureli(?)

In 1902, directorul observatorului U.S. Naval, matematicianul Simon Newcomb, decreta: “Zborul cu ajutorul masinilor mai grele decat aerul este nepractic si greu de luat in calcul, daca nu chiar absolut imposibil”.

Bine ca au fost altii mai aiuriti, care n-au “aflat” asta!

Sigur, eu gandesc pentru mine acum – nu faceti asta acasa, ceea ce cititi e pentru “cascadori” profesionisti 😉

Dar daca…niciuna din deciziile mari pe care le-am luat pana acum n-au fost 100% in acord cu sensul realitatii din jurul meu de la momentul respectivelor decizii? Ce-a facut sa se intample schimbarea macazului si asezarea lucrurilor ca-n povestea mea?

Pentru asta as da vina pe emotia din povestea pe care mi-o spun. Povestea-si sapa singura drumul in realitate, folosindu-se de  trairea si nu de mintea mea.

Cand povestea se tese, urzeala ei e o parte in suflet si o alta parte in realitatea pe care o schimba.

Unii cred ca partea din poveste care-i in realitate e mai importanta.

Dar daca…?

In faptă lumea-i visul sufletului nostru.

Sarmanul Dionis, Mihai Eminescu

 

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com