ganduri | Psihologie servicii | Page 5
05 Sep

Pe prispa la pitici

One day Alice came to a fork in the road and saw a Cheshire cat in a tree:
“Which road do I take?” she asked. “Where do you want to go?” was his response. “I don’t know”, Alice answered. “Then, said the cat, it doesn’t matter.”
If you don’t know where you’re going, any road will get you there.



Lewis Caroll – Alice in Wonderland

Am plecat la drum cu o intrebare mare: incotro? Stiu ca mai tot timpul ma intreb asta, dar de data asta pare ca timpul s-a compactat nitel si lucrurile se intampla mai repede in jurul meu. Am optiuni, dar imi lipseste o imagine de ansamblu, care sa-mi permita sa ma orientez.
Asa ca am de facut un drum pana la pitici. Sigur, mai am eu unii prin cap, dar ai mei sunt obositi si am hotarat sa-i duc intr-o excursie de toamna 😉
Dupa o cazare plina de peripetii (la un moment-dat mi-am imaginat cum ar fi sa ma gaseasca granicerii danezi dimineata bajbaind prin padure si tot intreband: unde-i cabana unde sunt cazat?) am reusit si-am adormit.
Intrebarea mea de dinainte de plecare pare acum departe, ingropata sub un maldar de sentimente, senzatii si ganduri aruncate alandala la mine prin cap, adunate in fuga peste zi. Interactiunea cu ceilalti mi-a umplut traista, e timpul s-o organizez un pic 🙂
IMG_20140903_062228_1De pe geam vad imaginea unui luminis prin care fuioarele de ceata alearga impinse de briza diminetii. Ai naibii pitici! N-au somn si pare-mi-se ca se harjonesc prin iarba plina de roua.
Ies din cabana, atent sa nu-mi trezesc colegii care inca viseaza si aleg cararea care incepe in spatele cabanei.

IMG_20140903_062402_1Ma duce agale printre copaci si raze de soare, odata cu gandurile care mi se involbureaza prin cap. Acum, mai clar ca la plecare, intrebarea INCOTRO? imi bubuie in cap. In treacat vad ciupercile portocalii pe marginea drumului si ma IMG_20140903_062550_1_1_1gandesc amuzat ca-s prea mici ca s-o tina pe omida fumatoare de narghilea din Alice in Tara Minunilor. E placut sa fiu aici, unde nu-s masini si nici internet.
Chiar, daca merg printre copacii de colo, ma pot rataci?
Si…intersectia asta…era aici? Realizez ca nu reusesc sa ma orientez, fie din cauza ca nu am fost atent pe unde am mers, fie din cauza ca pentru ochii mei copacii si drumul si iarba si pietrele sunt toate la fel. Pare ca in dreapta e drumul bun spre cabana, dar o sa-mi permit totusi 5 minute sa explorez ce-i in stanga. La cativa metri de marginea drumului domneste un bolovan imens, acoperit cu muschi. big stone_1Ma cheama sa-l incerc, asa cum ar face-o un fotoliu vechi. Ma asez, iar senzatia imi spune ca stau pe o lavita de lemn acoperita cu o patura de lana. Ce bine-ar fi sa apara careva sa-mi spuna clar incotro e decizia buna! Unde-o fi omida cu narghileaua ei acum?
Da, cred ca as putea adormi pe-aici, dar e timpul sa ma intorc.
Tin minte ca trebuie s-o iau inapoi, ca sa ajung la intersectie si apoi pe drumul spre cabana.
…constat ca imi reprezentam gresit drumul in minte, iar intuitia singura mi-a dat directia cea buna. Piatra cu pricina era pe drumul de intoarcere, cel bun. M-as fi invartit in cerc pentru vreo 15 minute daca bolovanul acoperit cu muschi nu m-ar fi chemat sa stau pe el.
Ma-ntorc la treaba si, pana seara, ceata din drumul meu se ridica: ceea ce credeam initial ca-i drumul spre casa se dovedeste pana la urma a fi o rasucire enervanta in cerc, iar drumul pe care mi l-a dat intuitia curge acum odihnitor spre intainte.
Mi-a placut la pitici 🙂IMG_20140903_064132_2

23 Jun

Calul negru

calul albStiti bancul cu acel cal negru care nu se pricepea la mecanica?

Nu-i nimic, eu tot vi-l zic:

Un tip mergea cu masina in afara orasului, cand deodata i se opreste motorul. Cum nu se pricepea deloc si se intreba cum s-o scoata la capat, apare un cal alb si-i spune:

– Vezi ca e infundat carburatorul!

Il indruma cum sa faca si pleaca. Tipul ramane masca, dar face ce i-a zis calul si minune: motorul porneste! Se opreste in primul oras la primul politist si-i povesteste totul:

– N-o sa credeti ce mi s-a intamplat: mergeam cu masina, deodata motorul s-a oprit si a aparut un cal care mi-a spus cum sa-l repar.

– Ce culoare avea calul, alb sau negru? – intreaba politistul.

– Alb.

– Dom’le, ai avut mare noroc ca nu era ala negru, ca si ala iti spune, dar nu se pricepe!

Pornesc eu de dimineata, mandru ca am “scapat” de la Registrul Auto Roman cu motocicleta omologata…si ma duc la politie, vorba ceea, sa-mi iau numar de inmatriculare.

Credeati ca s-a terminat? ntz… n-am certificat de TVA de la …ANAF Sectorul 1. Vedeti cate litere sunt capabil sa tin minte in ultima luna? Dupa o asa luna, cred ca pot sa-mi deschid linistit o firma de consiliere in inmatriculari auto- moto si carute cu coviltir.

Deci: ma duc la ANAF…intru val-vartej intr-un birou, la intamplare – oricum n-ai cum sa gresesti pentru ca esti oricum intr-un loc gresit din momentul in care esti in acea cladire.

Si… capat un raspuns: “mergeti in cladirea de alaturi, la camera 5″… ei, pe cine credeti ca gasesc eu in camera 5 din cladirea de alaturi? V-ati prins: pe domnul cal negru. Asta-mi explica sa meg inapoi la Circulatie, dar la un alt ghiseu, pentru ca aia nu se pricep la chestii si m-au indrumat gresit. Adica ai lor sunt mai negri – caii.

Bun. Ies afara, sa mai trag niste hartii la xerox- e ritualul meu obsesiv-compulsiv de linistire  cand interactionez cu autoritatile – si aud pe unu’ care cere o adeverinta cum ziceau aia de la politie ca-mi trebuie… providenta! Il interoghez pe loc, fara anestezie si omul marturiseste: la camera 2, dar nu in cladirea aia!

..aha…mai stau un pic la o coada, mai socializez cu alti motociclisti rebeli (dar supusi autoritatilor fiscale) ca si mine si…surpriza! Spiritul protector al celor-care-inmatriculeaza-motociclete-importate-din-uniunea-europeana-dar-de -la cetateni-cu-dubla-cetatenie (de aici a inceput toata harababura) imi da un semn: doamna imi face dosarul si imi indica sa merg in cladirea de alaturi, la camera 2. Unde… ce mirare, era un cal alb, care stia legislatie!

V-ati prins: in toata povestea asta am alergat vreo doua ore intre doua cladiri si intre diverse birouri ale aceleiasi institutii, populate de diversi cai de diverse culori 😉

Aveam pregatit de dimineata intre acte, pentru varianta in care n-am ce face pana-mi ies aprobarile (iluzii…) un raport despre dimensiunile leadershipului realizat de unii care cerceteaza acest fenomen social ciudat. Am regasit cele 4o de pagini pe seara, neatinse.

Poate sa am sansa asta maine, cand stau la coada pentru alte aprobari? Parca nici nu-mi vine sa mai citesc…am senzatia ca asta-mi aduce ghinion in contact cu autoritatile statului 😉

20 Jun

Don’t be afraid of the dark

mr. Hu

The unconscious mind of man sees correctly even when conscious reason is blind and impotent.

Carl Gustav Jung

Constructorii japonezi de la Yamaha cred ca-s verii lui Jung 🙂

Ei au construit o motocicleta pe care o promoveaza sub sloganul: “Sa nu-ti fie frica de intuneric”.

Ei bine, nu mi-e frica de intuneric si mi-am cumparat monstrul din poza: Yamaha Vmax ’98 (145 CP).

Numai ca surpriza mea a inceput nu cand am condus dihania, ci cand am vrut s-o omologhez pentru strazile din Romania.

In acest sens m-am adresat unui club select, in care intri doar daca ai coeficient de inteligenta cel mult la nivel mediu, precum si o desconsiderare “gretoasa” fata de tot ceea ce ar insemna orientare catre clientul-bovina-platitor.

“Clubul” se numeste Registrul Auto Roman si are ca misiune declarata: “Este vizata cresterea calitatii serviciilor si a increderii clientilor nostri, acestea reprezentand principalele repere pentru perioada urmatoare.”

Mda. Greu de imaginat pentru ei cum arata o motocicleta custom. Cu un oarecare efort, reusim 😉

Cum spuneam: sa nu-ti fie frica de intuneric. El (intunericul) se creeaza atunci cand normele incearca sa ramana pe loc doar pentru ca asa-i situatia de cand lumea. Pentru ca-s Norme si pentru ca trebuie respectate doar ca le cheama cu vreun nume important. Cum suna: Registrul Auto Roman…? A? Ma cutremur si acum, dupa ce m-am intors de la Mecca motociclismului!

“…dar pentru a face pacientul sa se angajeze la o atfel de terapie este un obstacol major.
Prognosticul nu este foarte bun datorita a doi factori contributori. Primul pentru ca boala este caracterizata de esecul conformarii la normele societatii, acesti indivizi sunt frecvent incarcerati datorita comportamentului criminal. Cel de-al doilea, o lipsa a constientizarii bolii, acesti oameni vad lumea din exterior ca fiind cu probleme si nu ei insisi, cautand rar tratament.”

Am citat in randurile de mai sus ceva legat de prognosticul de insanatosire al tulburarii de personalitate antisociale.

Deci: nu ma tratez, pentru ca Normele sunt gresite 😉

Domnilor ingineri mecanici de la Registrul Auto Roman, va doresc viteza maxima spre nicaieri!
image

 

09 Jun

Sisif (2)

The good life,  from the point of view of my experience, is the process of movement in a direction which the human organism selects when it is inwardly free to move in any direction.

On Becoming a Person, Carl Rogers 1961

sisifDupa ce am constatat cat de frustranta poate fi o sarcina fara sens – in timpul activitatii fizice programul-monitor imi anula constant senzatia ca lucrez, vocea asistentului digital spunandu-mi ca progresul e zero – mi-am propus sa inteleg. Sa inteleg reactia mea de iritare si greutatea pe care am resimtit-o in a continua ce-mi propusesem (sa termin de alergat toata distanta propusa, nu?)

Si mi-am adus aminte de Sisif, regele Corintului si tatal lui Ulise. In legenda, el este atat de istet, incat pacaleste pe Tanatos, ingerul mortii.

Pentru ca despre mintea lui Sisif se spunea ca-i mai agera decat a marelului Zeus insusi, pedeapsa pe care a primit-o Sisif in temnita sa din Infern a fost sa impinga un bolovan pana in varful unui munte, iar cand sarcina era aproape gata, bolovanul aluneca la vale, silindu-l pe Sisif sa reia astfel o sarcina vesnica, fara sens. Asta ca sa nu mai apuce sa gandeasca sau sa aiba mintea clara… ca nu cumva sa-i mai vina vreo idee periculoasa pentru zei…hmm..

Pana sa termin alergarea cu pricina, deja imi propusesem sa folosesc ocazia, ca nu cumva sa ramana o simpla intamplare enervanta si fara sens- rezultatul hotararii mele de atunci sunt randurile acestea 🙂

Thus, one aspect of this process which I am naming “the good life” appears to be a movement away from the pole of defensiveness toward the pole of openness to experience. The individual is becoming more able to listen to himself, to experience what is going on within himself. He is more open to his feelings of fear and discouragement and pain. He is also more open to his feelings of courage, and tenderness, and awe.

On Becoming a Person, Carl Rogers 1961

sensAsa ca am meditat la toata tarasenia de indata ce am terminat alergarea. Senzatia lipsei de sens a fost inlocuita de constatarea ca nu m-am lasat in non-sens, ca mi-am inteles nevoia de directie si coerenta.

Am inteles cat de dragi imi sunt obiectivele mele si cat de mult sunt dispus sa inaintez prin non-sens, pana gasesc sensul dorit.

…sau pana creez un sens dorit? 😉

09 Jun

Sisif (1)

sisif

Sisif (bronz) – Gyarmathy János.

Marturisesc ca nu sunt deloc mandru de felul in care reusesc sa am rabdare. Cu toate astea…sunt unele lucruri care-mi plac si carora mi-e drag sa le daruiesc din timpul meu. Sau sa ma aplec asupra lor, sa le inteleg.

Asa se face ca sambata dimineata, cand m-am dus sa alerg nu m-am gandit ca o sa ma si enervez. Shit happens! Chestia (device-ul, pentru geeks) care-mi canta muzica in urechi cat alerg are si un soft care stie cand alerg si ma cronometreaza. Pe scurt, ceva s-a intamplat si pe tot traseul m-a enervat o voce de cucoana blazata care-mi soptea in urechi ca am “fix”  (zero barat) km si  progres. hrrr..! Aveam de ales intre a ma opri si a ma certa cu vocea din chestie sau… a o ignora. Colac peste pupaza, la terminarea traseului, cu limba scoasa, am verificat chestia si zicea ca n-am facut nimic. Pai normal ca m-am enervat! mda…fiecare cu tulburarea lui!

Toate bune si frumoase, doar ca a doua zi, m-am intors sa ma razbun! Nu mai conta ca scopul normal e sa alerg, acum scopul era sa alerg in tandem cu vocea cucoanei care-mi spunea tot felul de chestii tehnice in ureche. A? Splendid! Iete ce de parametri am scos, nu conteaza ca n-am ce sa inteleg din ei.run keeper

Apoi, intr-un spasm al inteligentei mele academice, am hotarat sa investighez nitel fenomenul: oare de ce m-am enervat si cum as putea intelege intamplarea asta?

17 May

Doar un lacat?

lacat2Am schizofrenie. Bine, nu eu- lacatul meu are. E lacatul pe care-l folosesc sa inchid vestiarul de la sala de sport. Din cand in cand imi joaca feste.

Adica isi schimba cifrul singur. In fine, cred ca eu i-l schimb, dar nu-mi dau seama. De asta mi-e si frica de el. Penultima oara l-am lasat in geanta si…nu l-am mai putut deschide un timp. A acceptat sa se deschida dupa un timp, cand am uitat cat m-a enervat.

Ultima oara lacatul meu s-a “suparat” pe mine taman cand sa plec din vestiar. Am constatat cu groaza ca nu mai aveam acces la hainele mele. M-am enervat infiorator. Nicio combinatie numerica nu-l deschidea.  Sincer, nu-mi venea deloc sa sa apar in fata celor doua receptionere in prosop, rugandu-le sa ma ajute sa ajung la pantalonii proprietate personala! Mda… am rupt incuietoarea dulapului (da, suna urat, dar practic am indoit o tabla) si m-am hotarat sa-l las acolo – pe el, pe lacat.

Peste trei zile, m-am dus linistit la sala, gandindu-ma ca intre timp a fost taiat de cei de la paza (nu ai voie sa lasi dulapuri incuiate). Am imprumutat un lacat (normal) de la receptie si m-am dus tinta la vestiar. Ei bine, cand am intrat in vestiar am inghetat: lacatul meu ma privea zeflemitor 😉

Mi-am lasat echipamentul de sala langa dulapul cu pricina si, cu o stare de spirit noua, am incercat codul numeric pe care-l stiam. Ei, n-a mers. Dar de data asta, mai linistit, am mai incercat cateva combinatii. Si… s-a deschis! Pam, pam!

Bine, acum ma gandesc la doua variante:

  • prima varianta: cand sunt linistit pot sa inteleg si sa trec peste o problema, accesand cine stie ce date lipsesc mintii mele rationale (ca doar de aia-i o problema problema)
  • a doua varianta: lacatul meu are schizofrenie.

Pana ma lamuresc, il tin incuiat. Il astept sa se deschida 😉

 

 

15 Apr

Straturi de timp (2)

ceas….The unconscious has no time. There is no trouble about time in the unconscious. Part of our psyche is not in time and not in space. They are only an illusion, time and space, and so in a certain part of our psyche time does not exist at all.”

C G Jung – The symbolic life

E luni dimineata devreme si as mai dormi…cum as mai dormi!

Decid sa-mi incep saptamana cu o celebrare a vointei si…mai dorm 5 minute 😛

Gandul ca la 7:45 am un client nu-mi da pace si somnul s-a dus. Din mers iau cafeaua si un pahar cu apa, dau mancare la motanul care mi se incurca printre picioare (oare modelul asta de motan are buton de volum?) si gata! Sunt in masina, in drum spre client.

Aglomerata strada… sper sa nu-ntarzii. Ajung la timp si am timp sa-mi las la usa acea parte din gandurile mele care ma sincronizeaza cu strada, cu soferii, cu lumea de-afara. Aici, in camera unde stau de vorba cu clientul de azi, port cu mine doar ganduri care-mi lasa libertatea sa inteleg incotro ma duce clientul.

Iata-l! E iute inca, dar lasa deoparte telefonul de pe care a dat mai stiu eu cate mail-uri. Mi-a explicat ca lunea-i singura zi din saptamana cand are timp si energie sa inteleaga ce vorbim, in restul saptamanii fiind pana peste cap prins in iuresul industriei in care lucreaza.

Povestim un pic…asa, cat sa inceapa discutia. Nu pare sa aiba o directie de explorat inca. Si povestim inca un pic, cum a fost interactiunea cu X, cum s-a simtit. Apoi interactiunea cu Y si incep sa simt ca ne vom invarti pe o suprafata plata, populata cu evenimente fara legatura intre ele. O fi nevoia mea sa fac legatura intre lucruri?

Aduce cu el emotiile din interactiunile despre care povesteste si simt ca mi se duce calmul, ca traiesc la fel ca el tensiune, bucurie, frustrare sau furie.

Il trag deoparte din Timpul industrial pe care-l traieste atat de intens si-i arat ce mi-a adus de-acolo: o lume a emotiilor. Ramane un pic pe ganduri apoi isi reia treptat firul povestilor din Timpul din care vine. Se misca acum intre Timpul relational si Timpul industrial.

E din cand in cand captiv in urzeala emotiilor carora nu li se poate impotrivi.

Il ascult si apoi il intreb daca i-e bine. Nu, nu i-e bine, s-a enervat.

E ca-n aeroport: te grabesti sa prinzi o cursa? Ai un trotuar rulant, cu viteza mai mare decat a mersului. Ai la dispozitie inca doua ore pana la urmatoarea cursa? Mergi agale, ai timp sa te gandesti la tine, la ce vei face, nu-i nicio graba.

Spatiul din jurul meu e compact, la fel de dur ca si peretii. E harmalaie. Stam impreuna intr-un Timp dens, in care se-ghesuie toate evenimentele, nevoile si bagajele lor pline de emotii. Cu sufletul la gura, asteptam cursa spre Acum.

Il trag usor de maneca si-i fac semn sa iesim din aglomeratie, undeva unde ne putem auzi.

– Tu… unde te grabesti asa? Ai acum-acum nevoie sa decolezi?

– Sigur ca nu.

– Pai… la cursa spre Mai incolo sunt locuri si vad ca nu se-ghesuie prea multi.

 Aici e mai bine, spatiul nu mai e atat de dens, putem observa impreuna incotro se misca evenimentele si nevoile acelea grabite. Toate vor Acum.

Noi mergem la urmatoarea cursa, cea spre Mai incolo.

Faptele impreuna cu emotiile care le insotesc sunt traite in Acum. E un timp al cauzalitatii si al proceselor clare, ca-ntr-o fabrica de construit masini. Aici ai siguranta concretului.

In Mai incolo  n-ai confortul de a sti clar, dar de-aici incepi sa intelegi si sa poti influenta. Aici lucrurile si faptele par unite prin fire, prin relatii. Aici ai sens.

Alege-ti un ritm in care sa vizitezi cele doua straturi de timp: din Timpul industrial in Timpul relational si-napoi.

 

 

 

14 Apr

Straturi de timp (1)

anafE 9:30 deja? Am de alergat o multime azi: m-am hotarat sa-mi platesc impozitele, taxele si ce-o mai vrea Ministerul Finantelor prin hartiile pe care mi le trimite. Le-am pus frumos pe scaunul masinii, langa mine, sa ma organizez. Nu as vrea sa pierd prea mult timp.

Hai sa scap mai intai de impozitul pe profit. A, ma scuzati, nu la ghiseul 5, la ghiseul 7? Da’ eu de ce-am stat aici 15 min… Nu-i nimic, doamna draguta de alaturi ma inregistreaza in calculator (?!) si ma trimite sa platesc la casa nr. 9. Dar mai intai imi sopteste conspirativ: “Aveti restante, sa stiti!”. Imi trec prin minte conjugarile verbului a se face vinovat de evaziune fiscala. Nici nu stiu daca exista un astfel de verb, na! Nu ma descurc decat pentru timpul viitor, ce sa-mi faci? Ma aplec si ma uit pe sub folia de aluminiu cu care doamna si-a acoperit “interfata” cu clientul (fereastra ghiseului). O fi blindaj impotriva microundelor?! Ma uit, zic, la doamna (evit sa emit micorunde, sa nu inchida ghiseul) si-i spun ca platesc exact cat scrie pe hartia trimisa de institutia la care lucreaza dumneaei. Cu restul se descurca contabilul meu 😉 Dau o “fuga” de 10 minute si la casa de la ghiseul 9 si platesc fix 16 ron. Restul de bani mi-i pastrez ca sa invat conjugarea verbului mentionat anterior. Dap!

Ajung langa masina parcata la aproximativ 800-900 metri si rasuflu usurat: nu mi-au ridicat-o cei de la…cum s-o chema institutia care are grija de disciplina parcarii pe drumurile publice. Sun contabilul si-i reiau cuvintele pe care mi le-a susurat doamna de la ghiseul anti-radiatii de la ANAF. Ma linisteste: “vorbim cand vedem hartiile de la ei. Sunt nepregatiti, nu-ti face griji! ” As intreba de ce niste nepregatiti ajung sa-mi umble la buzunar, dar timpul e scurt si inchei convorbirea, multumindu-i pentru indrumare. Uite niste bani bine investiti, imi zic. Cu contabilul asta ma simt ca si cum as avea bodyguard campion la box. A?

Acum, cu speranta in priviri, ma indrept catre cei de la Impozite si taxe locale. Am o amenda platita in 2010(!) la politia rutiera (sa nu uit: sa pun bani de-oparte din impozit, sa invat ca numele unei institutii a Statului se scrie cu litere mari). Insa dovada pentru amenda platita de mine pe loc in 2010 (ca sa nu mai merg eu la CEC sau mai stiu pe unde) n-a ajuns inca la ei, la Finante.

Imi aduc aminte nostalgic de acele vremuri cand incercam eu pe DN1 sa vad cat de repede merge masina sefului! 😉

Simpatici si aici! Am de facut doar o cerere si o copie xerox…dar la xerox se fac contracte auto si stai la rand. Hmm… gasesc la doua strazi mai incolo un xerox si astept un pic sa termine de xeroxat niste studenti. Bine, reformulez: nu tragea nimeni studentii la xerox, isi trageau ei niste cursuri. Adica le copiau. In fine, uitati expresia “a si-o trage“. Da’ carcotasi mai sunteti, fratilor, zau! Am de pus bani de-oparte si pentru lectii de gramatica, bag seama!

Normal ca n-am o moneda de 10 bani pentru copie, dar rezolv cu una de 50 bani. Plec razand de gluma celui de la ghiseu: eu intelesesem 10 ron copia. Chiar era o idee buna de afaceri!

Imi suna telefonul. Ntz! De la o revista medicala, sa public anunt publicitar pentru cabinetul de psihoterapie. Putem vorbi mai incolo, fix dupa 5 minute? Pare tensionata domnisoara de la capatul celalalt al firului (ca parca nu-mi vine sa scriu “capatul celalalt al semnalului GSM”). Ea imi explica destul de apasat ce bine mi-ar fi cu reclama la ei. Nu merge s-o “cotesc” si sa-i spun ca-s specializat doar in psihologie organizationala. STIE de la colegii ei de la departamentul RESEARCH ca-s psihoterapeut si ca am numarul asta de telefon. A? Cearta-te tu cu ea, ca eu nu mai am argumente!

Va suparati daca ma grabesc nitel si va cer un e-mail cu detalii legate de pret si alte chestii? Sunt la un rand la un ghiseu la care depun o dovada care trebuia sa ajunga la Finante acum 4 ani… da, va raspund la e-mail pana in ora 18.

De ce-o fi fost asa tensionata domnisoara de la revista medicala, totusi? Nu mai gasesti domnule, vanzatori relaxati!

Imi suna iar telefonul (un coleg). Las’ ca te sun eu mai incolo, sa ma pot intelege cu tine.

In fine… Doamna din fata mea ma roaga frumos s-o depasesc, pentru ca ea asteapta o copie xerox de la biroul de acte auto. Mda… stiu filmul asta. Hai c-am scapat!

Pun bine procesul verbal, chitanta de la politia rutiera si numarul de ordine de la Impozite si taxe. Nu timp (2)de alta, dar poate ma roaga in viitor sa-i mai ajut la o restaurare de baze de date, ceva. E bine sa fii amabil cu asemenea institutii. Nu de alta, dar au acces la portofelul tau 😉

Pe drum imi aduc aminte de colegul cu telefonul…a rezolvat. Off. E 12:10 si ma gandesc sa-mi incep si eu ziua de lucru “normala”.

O sa-i raspund la e-mail domnisoarei de la revista medicala, dar am nevoie sa ma adun mai intai.

Timpul meu s-a imprastiat nitel.

Oare de ce?

21 Mar

Moscova- poveste despre contrarii

poveste despre contrariiAm plecat la drumul asta cu o chestie ciudata in suflet: dar daca felul in care tind sa ma raportez in mod constant la realitatea din jur vine reflectat inapoi catre mine?
Nu e deloc o intrebare retorica, ci e o chestie extrem de practica: ca sa-mi fie mai clar la ce ma uit, am de inteles mai intai cum tind sa vad lucrurile.
Asa ca am mers in Rusia, stiind toate cate se intampla acolo, cu bune si mai putin bune.
M-am gandit in prima seara acolo ca sunt usor paranoid, ca sunt tensionat si nu-mi era prea clar daca e realitatea din mediu sau proiectia mea. Apoi am devenit atent la ce era in jurul meu: colegii cu care stateam la masa erau ca pisicile nervoase, cu urechile ciulite, iar temele in discutie erau situatia locala si ultimele stiri din regiune.
Unii din ei chiar n-au dormit de grija unor explozii…pasamite artificiile din Piata Rosie i-au cam speriat 😉
Apoi am inceput sa merg pe strada, sa interactionez, sa simt. Soferul de taxi cu care m-am incapatanat sa merg, un tatar care vorbea in orice alta limba decat rusa sau engleza, parea tare relaxat in comparatie cu mine. Teritoriu necunoscut, nu pot vorbi, destinatia e aiurea-n camp… dar omul pare linistit. Ce-ar fi sa ma iau dupa el si sa stau linistit si eu? Uite ca functioneaza, am ajuns unde voiam si soferul Rajad zambeste si-mi da un numar de telefon, sa-l chem sa ma ia cu taxiul lui la intoarcere (dupa toate filmele vazute pe postul TV Moscova 1 inainte de Revolutie, macar stiu sa intreb cum il cheama si sa-i cer in rusa un creion  😉

kremlinSeara urmatoare e Piata Rosie. Plina de cantece, lumina si steaguri. Soldati cam de toate felurile si filtre de securitate, dar in mod ciudat, nu simt ostilitate nicaieri. Hmm…dar daca ma insel si pun preconceptiile inaintea perceptiei? Cum or fi oamenii astia daca las deoparte aiurelile din capul meu? moscova minsterul afacerilor interneMerg pe strada si observ structurile gigantice construite pentru a simboliza puterea: cladirea Ministerului Afacerilor Interne imi da dureri de ceafa la cat e de inalta… dar in metrou ma simt ca-n Bucuresti.

Trec pe langa Kremlinul moscovit si vad povesti.

vulpea si cocorul

Nu, nu e din cauza ca nu mi-am luat pastilele! Vad cei doi vecini, vulpea si cocorul. Foarte diferiti, curiosi sa stie fiecare cum e celalalt. Asa ca intr-o buna zi, vulpea il invita pe cocor sa vina la cina, sa serveasca impreuna orez. Vulpea manca tacticoasa orezul, fara sa bage de seama cocorul care incerca neputincios sa ciuguleasca orezul din farfurie.
Nu peste mult timp, cocorul intoarce invitatia vulpii… doar ca-i serveste orez intr-o amfora cu gatul lung si subtire, din care doar un cocor poate manca.
Asa se face ca pana astazi, cand un cocor se aseaza pe camp, o vulpe se va furisa in preajma lui pentru a pedepsi rusinea suferita in timpuri de poveste 😉
Incet-incet, linistea vine catre mine si pot sa le simt caldura interioara, energia si entuziasmul celor care se misca in jurul meu pe strada, in magazine, in sala de training. In 45 minute poti fi cel mai bun prieten al lor si vei fi surprins cat de repede isi iau in serios rolul de gazda.
In jurul meu oamenii sunt usor diferiti, dar extrem de atenti in a-ti anticipa nevoile. Redescopar semnificatia termenului reverentios interactionand cu unii dintre ei.
N-am nicio sansa sa ma simt ca vulpea, si n-as vrea sa-i tratez ca pe cocorul din poveste.
In zilele care trec lucrurile vin usor, curg: e ultima intalnire cu ei si, din ce-mi spun, imi dau seama cat de atenti au fost la comportamentul meu timp de cinci luni in fata lor si cat de multe au inteles fara sa le spun explicit ce fac.

Da, simt ca se potriveste expresia:

As above, so below, as within, so without.  Hermes Trismegistus.

Mi se confirma ca ce-i in mine vine catre mine prin cei cu care ma intalnesc.
Ma voi intoarce 🙂

25 Feb

Ulise – anthropos polytropos

fabricImaginati-va o panza intinsa in fata voastra, pe care aruncati bile de diferite materiale si dimensiuni. Unele vor apasa mai mult in panza, altele mai putin. Cert e ca cele mai usoare vor fi atrase in adanciturile facute de cele mai grele.

Probabil ca asta-i modelul mental cel mai simplu pentru intelegerea gravitatiei ca fenomen fizic. O fi si un model de intelegere a relatiilor si continutului emotional al acestora?

Am observat in dialogurile cu unii dintre clientii mei ca apare un moment al abandonului in a povesti despre un X care ne enerveaza. Si atat de mult traim acolo, in povestire, ca pana si psihoterapeutul ajunge sa simta tensiunea! Si mi-am imaginat ca al meu client esueaza intr-o depresiune a tesaturii emotionale dintre el si un altul. Odata cu el, si eu merg in starea respectiva. Doar ca eu il cunosc pe Ulise si stiu sa ma leg de catarg atunci cand cantecul de sirena al emotiilor ma ademeneste sa uit de drum 😉

Mi-a placut Ulise cand am citit Odiseea. Pe langa faptul ca era cel mai istet dintre ahei, regele din Itaca mi-a parut iscusit la oameni. Pentru fiecare gaseste un stil, fiecaruia pare sa-i gaseasca un “carlig”. In Odiseea, Homer il denumeste pe Ulise – anthropos polytropos, adica “omul cu multe feluri de a fi”. Istetul e cunoscut pentru felul in care i-a facut pe locuitorii Troiei sa darame portile scheene ca sa introduca in cetate calul troian.

Intoarcerea acasa a eroului este presarata cu multe aventuri – de!, asa se intampla cand superi “sponsorii” din Olimp! In toate aventurile sale Ulise ramane un individ curios, gata sa riste totul de dragul cunostintelor: “nici milă de părinţi şi nici iubire/ de fiu şi de nevastă ori dorinţa/ de-a fi prilej în veci de fericire,/ n-au izbutit să-mi stîmpere dorinţa/ de-a cerceta pămîntu-n lung şi lat/ şi omului virtutea-ori neputinţa” (Dante, Divina comedie)

Mi-a atras atentia istoria in care Ulise se intalneste cu sirenele. Nu sirenele lui Vasile Roaita (!), ci cu fiintele magice care ademeneau marinarii si-i faceau sa esueze. Ulise stia ca sirenele l-ar fi ademenit cuOdysseus-and-the-Sirens…promisiunea cunoasterii! Avid dupa a sti, eroul grec risca sa fie atras pe solul steril al insulei sirenelor si sa piara acolo. Isi sfatuieste tovarasii de calatorie sa-si astupe urechile cu ceara, iar el cere sa fie legat de catargul vasului. Astfel asculta cantecele si promisiunile sirenelor, fara a putea sa-si paraseasca ruta catre casa (nostos).

Daca uiti de drumul tau, te poti trezi ca Ulise in insula vrajitoarei Circe: ademenit cu nemurire, fericire si cate-n luna si in stele in lumea frumoasei, are nevoie de un an ca sa-si aminteasca de casa si de drumul inca neterminat.

Hmm… banuiesc ca nu te-ai gandit la tine niciodata ca fiind in ipostaza lui Ulise, nu? Nu te-ai gandit ca ai parcursul tau emotional, din care te poti opri din cand in cand sa asculti ce simt altii? Si nici n-ai gandit ca daca uiti drumul poti sfarsi pe un teren steril al contemplarii emotiilor altora, poate mai puternici decat tine in a-si trai lumea si a o impune?

Cum ar fi sa vezi in graficele din postul anterior (cine zice ca un pic de matematica nu-i buna la psihoterapie?) ca ni se intampla asta in mod curent? Ca doar gandul la un oarecare individ ne poate da o stare diferita de cea avuta in momentul anterior gandului in sine?

Si te-as mai invita sa vezi ceva: ca in momentul in care stii de cantecul de sirena al emotiilor altora, poti sa-l asculti si sa afli. Poti sa fii asemeni lui Ulise – anthropos polytropos, sa te lasi ademenit daca vrei sa simti cum e in lumea altuia. Sa te lasi sa experientiezi a fi ca altul. Dar apoi ai de amintit de drumul tau si de urmat propria cale, fara a te lasa sa fii un satelit pe orbita emotionala a altuia.

 

 

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com