ganduri | Psihologie servicii | Page 6
30 Dec

Obiective de motociclist pentru 2014 ;)


Strict Standards: Only variables should be assigned by reference in /home/rpsi3328/public_html/blog/wp-content/plugins/photo-galleria/photo-galleria.php on line 397

La inceputul anului, romanii obisnuiau sa-i promita zeului Janus (ianuarie… ceva coincidente ?), ca zeu al tranzitiei si noilor inceputuri, tot felul de chestii… Adica se inchinau acestui zeu raspunzator de schimbare, haos si oportunitati.

Am cetit eu pe undeva (studiu facut in 2007 la Bristol Univeristy pe 3000 oameni)  ca, desi 52% dintre indivizi sunt increzatori in promisiunile facute la inceputul anului, 82% dintre ei esueaza in a-si indeplini ce si-au propus.

Tot studiul asta arata ca rata de succes creste daca:

– se foloseste un sistem de urmarire a obiectivului 😉
– obiectivele sunt facute publice
– se cere ajutorul celorlalti in atingerea obiectivelor
– se discuta cu un profesionist despre obiectivele propuse

Hmm…anul trecut mi-am promis urmatoarele, fara sa stiu de Janus:

– sa am energie si sa pot adapta/ schimba ritmul in functie de traseu
– sa-mi placa ce conduc
– sa-mi pastrez placerea de a experimenta, in ciuda mizei

Ia sa vad, oi fi facut ce-am promis si in conformitate cu regulile enuntate de oamenii aia?

Oi fi respectat regula privitoare la masurarea obiectivelor… pai ce facem aici, daca nu asta?

Dar de spus la toata lumea obiectivele ce mi le-am propus ? Cred ca am rezolvat (o data prin blogul asta, a doua oara prin asocierile care se pare ca-s la mine in cap intre energie si… dezvoltarea impreuna cu ceilalti).

Regula privitoare la profesionistul cu care se discuta obiectivele… chiar am “eliminat” cativa din lista mea anul asta, incheind glorios formarea in psihoterapie – uf!

Ca sa vad cum am gandit un an de zile, am scos tot ce-am scris in 2013 pe blogul asta si am analizat cuvintele, alaturarile de idei, expresiile-cheie. O fi urmat  gandirea mea obiectivele propuse si promise lui Janus anul trecut?

Pe scurt, anul care tocmai trece am scris/ gandit despre:obiective 2013

 

Obiectivul cu energia la mine in cap pare sa aiba cel mai des legatura cu conceptele din schema de mai jos:energie-sursa

 

Pare ca cel mai des conceptul de energie e asociat manoperelor de deschidere/ creare a drumului catre ceilalti. Pare ca mi-am pastrat gandirea cum mi-am propus!

Pai… eu zic s-o luam de la capat si sa zicem ca in 2014 vreau sa:

– conduc ce am ales 😛
– imi dezvolt intuitia
– pot frana in situatiile si locurile potrivite 😉

 

La multi ani!

25 Dec

Cafeaua lui Mos Craciun


Strict Standards: Only variables should be assigned by reference in /home/rpsi3328/public_html/blog/wp-content/plugins/photo-galleria/photo-galleria.php on line 397

Acum serios: daca voi ati fi Mos Craciun, ati bea o cafea intr-o asemenea dezordine? aDa, si eu, dar comparatia se opreste aici.
Cu Mosul nu exista compromisuri, n-are timp de chestii asa-si-asa…
Acum ca stiu, imi ramane doar optiunea sa fac nitica ordine…
Gandim nitel o schita: Pinot Noir, un pahar si o foaie de hartie…oops!b

Reiau: rafturile vor avea un singur punct de sprijin. Asa ca e nevoie de paharul asta piesele astea, sa prinda lemnul. Canalul interior are rol dublu: conduce cablurile de alimentare si fixeaza rafturile. A? Punem repede pe perete un profil de otel in plan vertical, cu locasurile pentru rafturi..

 

 

 


Apoi il acoperim cu furnir din lemn de balsa si montam rafturile. Cred ca specialistul in design interior zice sa mai pun ceva aici… Aici ar mai merge niste ghivece cu iarba matzei? Daaaa!IMG_20131222_183001
Zzz… arata bine, doar ca peretele…nu e inca verde.

Asa, rezolvat.
Acum cafeaua, ca o fi obosit Mosul dupa atatea cadouri impartite: espresso, suc de rodie, miere de albine si lime.


Craciun fericit!

19 Dec

Köln- meditatie despre norma-Parinte

koln Stau in strada, asteptand un client nou. I-am explicat cum ajunge la cabinet, dar… da, e ceva in felul in care am discutat la telefon. Ceva care ma face sa nu fiu foarte sigur ca poate/ vrea sa ajunga azi la psihoterapie.
Am ajuns un pic ingrijorat la locul de intalnire, pentru ca-mi era frica sa nu fiu asteptat – dimineata, -3 grade Celsius. Acum realizez ca am fost (ca de obicei?!) nitel cam agitat si ca mi-am luat masuri de prevedere inutile pentru situatia asta.
Ma uit in lungul strazii, inca nu se vede niciun semn de client doritor sa “traga” de el asa de dimineata. Chiar, o fi corect ce fac? Parca trebuia sa-mi astept clientul in cabinet, invelit intr-un norisor roz-pal, emanand Zen… Sau nu? Ma rog, asta inteleg eu prin a fi politicos.

S-a dus Zen-ul odata cu tremuratul care ma avertizeaza ca-i frig chiar si pentru un psihoterapeut ce se vrea autentic.
Apoi ma gandesc la saptamana care a trecut si mi-a lasat amintirea unei grupe de nemti cu care lucrez de ceva timp. Ce m-o duce cu gandul la ei? Poate surpriza ca nu-s chiar conform stereotipului “neamt= rigid”? Ma duc cu gandul la bancurile cu scuzele prezentate de japonezii de la caile ferate, pentru intarzieri de 3 minute pentru intreagul an 🙂

De la ultima saptamana am inca in minte senzatia (confirmata) de seriozitate in sarcina si maturitate in asumarea unei decizii: “am venit aici, deci lucram”. Adulti prin atitudinea fata de ceea ce au agreat cu ei insisi. In proces sunt uneori plictisitori, vrand sa inteleaga sarcina la milimetru inainte s-o inceapa. Insa raportarea la sarcina se face de fiecarea data cu seriozitate, maturitate si cu maxim de efort (n-am vazut unul sa citeasca ceva prin telefon sau sa stea cu ochii pe pereti in timpul alocat introspectiei sau dialogului cu vreun coleg.

Mda… interesant ca ma gandesc la asta chiar acum, cat il astept pe omul asta!
Pe unde-o fi clientul meu? Ma gandesc la el si realizez ca-si fura singur caciula: deja are 20 minute intarziere. Dar daca asa vrea el, chiar fara sa-si dea seama? O fi posibil sa ma atraga intr-un joc al rezistentei la schimbare si sa ma faca sa-i observ comportamentul? Nu m-as hazarda prea mult acum, dar pare ca nu e intamplator comportamentul lui fata de ora de intalnire. Eu ma simt usor nemultumit, ma gandesc la seriozitatea nemteasca si am tendinta sa judec, sa evaluez. Sigur, cred ca ma si ajuta conditiile meteo la evaluarea asta 😉
Iata-l! mergem in cabinet si incepe prin a-si cere scuze… ma gandesc un pic si decid sa fiu deschis cat se poate: ”Uite, mi-e ciuda pe tine. Ai irosit jumatate din sedinta si nu putem recupera azi in niciun fel. Ai batut atata drum pentru a sta de vorba foarte putin timp. Va trebui sa-ti asumi asta si sa accepti ca sedinta se va termina la ora convenita, fara prelungire”.
Sta un pic pe ganduri si-mi povesteste apoi in timpul ramas despre dubiile pe care le are in a fi sau nu adult, in a-si respecta sau nu termenele-limita asumate. Imi povesteste despre riscurile si neplacerile la care se expune intr-un mediu in care oamenii il asteapta sa faca ce-a spus, si se intampla ca el sa aiba brusc o dilema privitoare la raportarea la termenul limita.
Povesteste despre ratarile produse din cauza unei instante interne careia pare sa-i fie frica sa devina/ sa constate ca-i adult. “Dar daca nu pot? Asta am auzit mereu in jurul meu…”
Sedinta se incheie si eu alerg unde mi-am propus sa ajung, iar clientul la treburile lui.
Dupa-amiaza primesc un sms de la client: “azi m-am simtit tratat ca un adult”.

26 Nov

Etapa incheiata

image

Da, am sters din calendarul din ultimii doi ani evenimentul recurent denumit “supervizare psihoterapie”. Asta pentru ca s-a incheiat activitatea cu pricina! Pour les connaisseurs: uraaa!
Pai, ce-am realizat?
Iaca:
– mi-am atins un obiectiv asa cum l-am formulat acum ceva timp (sa termin supervizarea in 2013)
– am eliberat un loc in agenda pentru proiecte noi care bat la usa 😉
– am constatat ca structura personalitatii mele a capatat flexibilitate in urma interactiunii cu psihoterapeutul-supervizor
– am inchis frumos, rotund, o perioada de patru ani.
Interviul de admitere de la inceput de tot a fost urmat de un feed-back deschis in seara asta (v-ati prins, s-a “intamplat” sa fie aceeasi persoana si la interviu, si la supervizare).
Am o singura expresie pentru toata “intamplarea” care a durat ultimii patru ani (pregatirea pentru psihoterapie): feteasca neagra 😉

19 Nov

Trebuie sa…

trebuie“- …ma fac bine. Trebuie sa fiu odata fericita!”

Imi spune asta privindu-ma concentrata, ca si cum in urmatoarele 10 secunde ar fi pe punctul sa afle ceva important. Ceva de o asa mare importanta, ca si timpul s-a oprit, sa astepte acel ceva.

“- …aa…bun… ce ziceai ca-ti doresti?”

“- Nu stiu, dar trebuie sa scap de starea asta mizerabila.”

Si o luam de la capat, intr-un dialog al surzilor: ea nu aude intrebarile mele cu sufletul, eu refuz sa raspund intrebarilor puse de mintea ei rationala. Cred ca cel mai destept va ceda, si cum nu-s eu ala, mai e o singura varianta: rationalitatea ei o sa ia o pauza…

Iaca si o demonstratie pentru tine, asa cum am invatat-o eu prin clasa a VI-a, la gramatica:

Eu / trebuie/ sa fiu fericita./

trebuie= propozitie regenta, cu verb impersonal (nu are un subiect, actiunea nu e facuta de nimeni)

eu sa fiu fericita= propozitie secundara subiectiva

Incep sa vad semnele ca mintea ei isi face bagajul si vrea sa dispara: clienta mea clipeste des si se incrunta.

Asa ca-i dau inainte: de regula, modul conjunctiv al verbului e folosit pentru a exprima deliberare, a conditiona sau a spune ca o actiune e posibila, dar nu certa. Modul indicativ al verbului pare mai sanatos, pentru ca el descrie o actiune certa, reala.

Victorie! E tacere in mintea clientei mele. Ma priveste perplexa. Inca nu stiu daca “perplexa” e tot una cu “crucita”, dar vreau sa profit repede de pauza luata de mintea ei rationala.

Ma adresez asadar in liniste sufletului ei, nebagat in seama de atata amar de vreme:

“- Si…ce-ai vrea pentru tine?

– Sa fiu linistita.”

Acum stim ce lucram.

“Rolul sistemului supraordonat al constiintei, raspunzatoare de sentimentul “vointei libere”, este de a comenta actiunile declansate de subsistemele continute; asadar, vointa urmeaza dorintei, ea insoteste din “afara” actiunea, fiind o reactie tardiva a sistemului autojustificativ.” Dan Gogleaza, Viata ca autosugestie

Ce-am tot zis in randurile de mai sus e ceva care m-a izbit invatand alaturi de un client cum sa descifrez un atac de panica. Incarcat peste limite, inconstientul clientei protesta intr-un limbaj al lui, sub forma unor emotii si simptome organice exasperante, carora medicii nu aveau ce sa le faca. Asa ca am intrebat direct simptomele ce-ar vrea sa ne spuna.

Introspectia sincera, de cele mai multe ori cu efecte neplacute, a adus la masa tratativelor o instanta nemultumita de opresiunea exercitata de atatia ani: inconstientul.

“Problemele descifrarii acestei comunicari si a semnalelor (…) sunt sursa simptomelor psihosomatice, intrucat neantelegerile sunt intotdeauna ale eului care se poate autoamagi, niciodata ale sinelui”. Dan Gogleaza, Viata ca autosugestie

Folosirea impersonalului TREBUIE in setarea unor obiective imi arata tensiunea la care este supusa o instanta psihica salbatica, neimblanzita a celui din fata mea. Sigur, cred ca a fost unul pe nume Kant (salut, Florin!) care a propovaduit ceva teorie despre imperativele categorice… dar el avea o scuza: era educat intr-o cultura prusaca si si-a parasit somnul dogmatic odata cu moartea, “ocazie” cu care a reusit sa inteleaga ca “Es ist gut” (Totul este bine) 😉

Inconstinetul clientului meu pare nitel mai destept si nu stie de Kant…

Ce se intampla cand se intalneste imperativul TREBUIE cu emotiile? Pai incepe un domeniu vast al psihologiei/ medicinei (?), denumit psihosomatica. Domeniul asta e populat de “aratari” cu nume ciudate: astm bronsic, hipertensiune arteriala, stenocardie, ulcer duodenal, colita ulcerativa, dermatita atopica, diabet, psoriazis,  tulburari sexuale.

Acum ca ti-am zis, nu-i asa ca IMI DORESC pare mai bun decat TREBUIE?

The only meaningful life is a life that strives for the individual realization–absolute and unconditional–of its own particular law…To the extent that a man is untrue to the law of his being…he has failed to realize his own life’s meaning.

Carl Gustav Jung

 

 

 

04 Nov

Quo vadis?

quo vadis“I am not what happened to me, I am what I choose to become.”― C.G. Jung

Facem mai intai expunerea modelului…apoi filosofam…sau invers? 🙂

Sa presupunem ca avem doua seturi de valori:

– un set al Agreabilitatii, in care includem: incredere, sinceritate, altruism, bunavointa, modestie, blandete
– un al set al Constiinciozitatii, in care includem: competenta, ordinea, simtul datoriei, dorinta de realizare, auto-disciplina, deliberarea
De ce doar pe astea? Se pare ca sunt singurele dimensiuni de personalitate care s-au confirmat prin studii longitudinale ca fiind un sprijin in cresterea eficientei echipelor… si, pe cale de consecinta, in ecologia contactului interpersonal in organizatii.

Si da, ati ghicit: le-am agregat asa si pentru ca se pot masura cu instrumente de psihodiagnostic !

Ne intelegem repede ca avem trei tipuri de grupari de scoruri:

scale

 

 

 

 

 

Ce inseamna gruparile de pe scala Agreabilitate:

  • sub media echipei (stanga): performanta echipei este afectata, informatia circula greu si ineficient
  • omogen fata de media echipei (echilibrat): sarcinile sunt structurate. Gruparea cu imprastiere mare poate duce la scaderea performantei echipei
  • peste media echipei (dreapta): imbunatateste performanta, poate duce in schimb la aparitia “gandirii de grup” si poate impiedica abordarile eficiente la rezolvarea de problem in echipa

Ce inseamna gruparile pe scala Constiinciozitate:

  • sub media echipei (stanga): in detrimentul echipei, intrucat membrii acesteia au o implicare scazuta si produc munca de o slaba calitate, putand sa apara fenomenul de lenevire (“social loafer”)
  • omogen fata de media echipei (echilibrat): poate duce la distribuire neomogena a sarcinilor, astfel generandu-se conflicte legate de urgenta si importanta unor sarcini
  • peste media echipei (dreapta): sarcinile sunt sistematice si guvernate de reguli

Uff… intr-o zi o sa trebuiasca sa tin cont de bancul cu iepurasul care s-a trezit de dimineata si a traversat noua mari si noua tari si, seara cand a ajuns acasa, si-a zis: “ba, da’ departe mai stau!”

Asa si eu… m-am hotarat sa va iau de taare departe 😉

Hai, mai avem un pic!

Combinatia dintre scalele Agreabilitate si Constiinciozitate e un model interesant, aplicabil atat la nivel individual, cat si la nivel de echipa.

In poza asta de mai jos e modelul dinamic realizat cu datele din trei ani diferiti pentru unul care nu se supara pe mine ca i-am divulgat personalitatea online 😛quo vadis-schema

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Se vede usor ca putem atribui combinatiilor de scoruri mari ( notate cu +) sau scazute (notate cu -) ale celor doua seturi A si C diverse semnificatii:

A scazut, C scazut= haos :nimic nu se leaga, relatiile nu functioneaza, planurile esueaza, viitorul se intampla “din vina” altora

A puternic, C scazut: suntem intr-o cultura de tip “gandire de grup”, nimeni nu contrazice pe nimeni, suntem foarte indatoritori si amabili, dar nu se-ntampla mare lucru..

A scazut, C puternic: birocatia si regulile au luat demult locul dinamismului si adaptarii, iar pe plan individual flexibilitatea gandirii e inlocuita de rutine sterile =OCD rules! 😉

A puternic, C puternic: drumul e asigurat spre obiectivele propuse, cu suficient curaj si resurse sociale din plin

Ce-am vrut sa zic cu toate astea? Buna intrebare! Ma gandesc ca directia spre care ne indreptam in viata e rareori constientizata. O fi din cand in cand reamintita, dar repede uitata in noianul de chestii care “cad” pe noi zilnic.

Ce-ar fi daca, din cand in cand, ne-am intreba care mai e in interiorul nostru concentratia de ordine, disciplina, altruism si incredere in altii?

Si acum…am sa va las fara concluzii. Am sa pun doar o intrebare:

Unde mergi?

 

23 Oct

Almhult, meditatie despre pietre

1Saptamana trecuta am umblat pe la casele altora, de pe alte meleaguri. Stiam ca o sa plec si ma asteptam sa fie greu. Adica sa fie necesar un efort de autodefinire.
Asa ca m-am antrenat: am facut scheme, am gandit -de regula nu reusesc sa fac asta, e drept 🙂 M-am pregatit de efort. Chiar si in drum spre destinatie, inca mazgaleam pe niste hartii de prin avion tot felul de idei 😉

schema

 

 

Acum, drept s-o spun, nu m-a dus capul sa-mi imaginez si alte forme de efort.
Ajuns insa la fata locului, am realizat ca pluteam intr-o poveste si ca efortul era de alta natura. Sa nu ma intelegeti gresit: imi plac povestile.

Doar ca nu eram pregatit sa lucrez cu materia din care era facuta aceasta poveste. Si nu ma asteptam la efortul de a lucra cu asta.
In povestea asta, pamantul e viu, respira odata cu anotimpurile. Iarna e imobil si inghetat, dar odata ce simte caldura swedish wallsoarelui, incepe sa respire. Si ies din pamant pietre.
Oamenii care locuiesc pe pamantul asta sunt intr-un “antrenament” continuu: orice urma de apatie  in viata lor ii costa o palma de ogor, ocupata acum de o piatra tocmai “rasarita”.
Si astfel sunt nevoiti sa culeaga pietrele, sa construiasca cu ele ziduri in jurul proprietatii. Semne lungi pe pamant, despre o continua prefacere.
Am inteles ca nu exista bunastare de la sine, ci un echilibru fragil in care investesti continuu efort ca sa te definesti si granituiesti.

Tot astfel, eu devin, imi relev celelalte dimensiuni al personalitatii printr-un efort continuu de a intelege ceea ce vine neasteptat din interiorul sufletului meu. Efortul de a da deoparte ceea ce initial pare un blocaj, un dar nedorit al traseului, are ca rezultat final trasarea lui “Eu sunt“.
Pentru mine am luat din casele gazdelor mele un gand despre pietrele cate-mi stau in drum. E drumul meu catre mine cel din interior. Si repede-mi vine in cap imaginea mai multor maini care construiesc o temelie, pe masura ce inlatur pietrele din drumul catre mine.

21 Sep

Cercetasul

face“Un grup de aborigeni australieni inaintau odata prin mijlocul unui desert, insotiti de un etnolog. Acesta observa si nota constiincios tot ce faceau. Si astfel a remarcat ca, din cand in cand, grupul format din barbati si femei se oprea pentru un timp mai scurt sau mai lung. Nu se opreau ca sa manance, nici ca sa priveasca ceva, nici pentru a se odihni. Se opreau, pur si simplu.

Dupa doua-trei opriri din acestea, etnologul i-a intrebat pentru ce se opreau.

– E foarte simplu, i-au spus ei, stam si ne asteptam sufletele, le asteptam sa ne ajunga din urma.

I-au explicat etnologului ca, din cand in cand, sufletele se opreau din mers ca sa priveasca, sa miroasa ori sa asculte ceva ce trupurilor le scapa.

Motivele acestor opriri, chiar daca ramaneau ascunse, puteau sa fie foarte presante, chiar irezistibile. De aceea, in timp ce trupurile continuau sa mearga, sufletele se opreau uneori si un ceas.

Apoi trebuiau asteptate.”

Jean-Claude Carriere – Cercul Mincinosilor (povesti filozofice)

O fi..n-o fi.. am gasit totusi o configuratie a Eu-lui descrisa in psihologia creativitatii. Configuratia asta suna taman ca-n povestea noastra de mai sus: “se presupune ca gandirea logica de tip stiintific elimina aceste vestigii ale gandirii animiste. Si totusi exista semne ca ele intervin mai mult decat se recunoaste oficial, anume in faza de descoperire a unei noi abordari a problemei. Este vorba de intuitie care se refera la acele faze inconstiente ale gandirii, care survin brusc si al caror rezultat nu poate fi dedus pe calea unei gandiri conventionale de tip deductiv.

Subiectul “simte” numai ca a ajuns la o solutie valabila.” (Susan Deri, Introducere in testul Szondi, pag. 166)

Avem asadar in interiorul personalitatii noastre, capsulat sub straturi de istorie personala, un strat (sa-i zicem) animalic. Manifestarile acestui strat le recunoastem adesea cand ni se “nazar” lucruri, ni se “pune pata” pe anumite intamplari sau persoane din jurul nostru. Pentru unii, aceste momente sunt material important in intelegerea felului in care stratul de profunzime al personalitatii noastre functioneaza. Devenim sensibili la modificarile ambiantei in acele momente, ne conduc emotiile si ne incita la actiune. As forta un pic nota si v-as spune ca acestea sunt momentele cand devenim sensibili la semnalele primite de la inconstientul celorlalti.

Foloseste careva tehnic simtul asta? E bun la ceva?

“De multe ori psihiatrul nu poate pune un diagnostic in absenta unor manifestari clinico-simptomatice clare, dar el poate simti persoana bolnavului si natura suferintei acestuia prin surprinderea ambiantei atmosferice pe care o degaja pacientul sau.

Aceasta descoperire a atmosfericului este calea de acces catre interioritatea bolnavului, pe care psihiatrul o simte ca pe o modificare psihopatologica a persoanei acestuia. Ea reprezinta intuitia sau sentimentul anormalului pe care-l poate surprinde psihiatrul experimentat cu ajutorul “simtului clinic”.  Acest simt este rezonanta interioara, in sfera subiectivitatii medicului psihiatru a subiectivitatii alterate a bolnavului.” (Tratat de psihopatologie, Constantin Enachescu, pag. 45).

In paragraful citat mai sus, unul din cei doi are cu siguranta ceva la “mansarda”…

Cu toate astea, Cercetasul poate fi util si noua, astia cu “mansarda” (inca) in ordine 😉

Daca…mi-as lasa un pic mintea deoparte? Asa, fara concepte si fara vreun scop precis legat de realitatea spre care ma indrept? Si, pasind agale spre ceea ce vine spre mine, sa ma intreb care-i senzatia pe care corpul meu o are. Oare sunt imagini ce apar in minte sau senzatii care-mi viziteaza muschii?

Caci astfel pot sa-i dau drumul acelui Cercetas din interior. Sa caute, sa simta in avans ceea ce vine. Apoi “discutia” cu el, in care, fara cuvinte, poate sa-mi transmita un continut.

Tine minte, nu stie cuvinte, pentru ca natura l-a pus in noi inainte de stadiul in care am invatat sa rostim in cuvinte ceea ce simteam. Asculta-i senzatiile pe care ti cercetasulle aduce. Sau temerile pe care le-a simtit in contact cu ceilalti intalniti de tine. Chiar crezi ca-s toate numai ale lui? Dar daca ti-a adus si o parte din continutul emotional al celor cu care ai interactionat tu? Poti astfel sa “vezi” in lumea emotiilor tale si ale celorlalti.

Incepe prin a-l lasa liber. Apoi cheama-l la tine sa-ti spuna ce-a simtit in desisul noptii.

 

01 Sep

Efectul “Oz” – demonstratie

Pentru a dovedi ca, in mediile unde-i importanta “infruntarea” creativa a mediului si inventarea solutiilor (sa zicem ca un bun exemplu pentru un astfel de mediu ar fi…in vanzari?), predomina efectul “Oz”, am cautat sa vad distributia statistica a profilelor de personalitate.

Frecventele de aparitie a profilelor sunt luate de pe site-ul Ashidge Business School.

Ca o scurta reamintire, profilele sunt stabilite cu ajutorul testului MBTI.
mbtiNew
SJ (denumiti si Gardienii): centrati pe indatoriri si responsabilitati, vorbesc despre lucrurile de care pot avea grija. Exceleaza in inteligenta logistica: sunt atenti la respectarea regulamentelor, regulilor si la respectarea drepturilor celorlalti.

SP (denumiti si Artizanii): vorbesc despre lucrurile aflate chiar in fata lor, pe care le pot manipula cu mare usurinta. Optimisti si realisti, au un talent special in rezolvarea crizelor de orice fel, uneori chiar prin modificarea (incalcarea?) regulior. Impetuosi si impulsivi, se manifesta ca mari iubitori de libertate. Exceleaza in inteligenta tactica.

NT (denumiti si Rationali): sceptici, independenti in gandire, focalizati peintelegerea abstracta a problemelor cu care se intalnesc. Lideri strategici innascuti, au incredere in logica si isi doresc intelegerea felului in care sistemele functioneaza. Tind sa mearga la principiile pe care se fundamenteaza functionarea cazurilor particulare. Nu tin cont de ceea ce inseamna ” politic corect”, cauta cea mai eficienta solutie pentru o problema intalnita. Exceleaza in inteligenta strategica.

NF (denumiti si Idealisti): sunt preocupati de crestere si dezvoltare personala. Fac eforturi pentru a afla cine sunt si cum pot sa dezvolte la maxim potentialul personalitatii lor si al celor din jur. Prefera sa se focalizeze mai mult pe ceea ce ar putea fi, mai degraba decat pe realitatea concreta.

Exceleaza in inteligenta diplomatica.

temperamentePentru mai multe detalii despre cele patru tipologii (temperamente) descrise mai sus, vedeti si tipologia Keirsey.

Revenind la cifre, alaturat sunt ilustrate distributiile temperamentelor atat in populatia normala, cat si in bransa profesionala a directorilor de vanzari.

S-vs-NGraficul alaturat reprezinta distributia profilelor iNtuitive vs profilele Senzoriale (gandire abstract-conceptuala vs gandire concret-practica) in ansamblul populatiei normale (UK si US), precum si in ansamblul bransei profesionale a directorilor de vanzari.

Este evidenta, pe de o parte, ponderea aproate de patru ori mai mare a profilelor NT (ganditori intuitivi) in bransa directorilor de vanzari, prin comparatie cu populatia normala. Daca mai punem si faptul ca profilele intuitive in bransa vanzatorilor sunt de doua ori mai multe decat in populatia normala, cred ca putem incepe sa discutam de o adaptare creativa la un mediu eminamente caracterizat de lipsa de resurse si inventarea solutiilor.

Spuneam ca efectul ” Oz” ar fi capacitatea de a materializa o idee, de a face pe altii sa ne urmeze intr-o viziune asupra realitatii. Nu numai ca profilele de personalitate care creeaza realitatea sunt rare in populatia normala, dar putem spune ca aceste profile de personalitate sunt esentiale acolo unde resursele nu sunt usor accesibile si este necesara reconfigurarea mediului pentru a le accesa.

04 Aug

Obsesiv-compulsiv: cartea prefacerilor interzise

iching“The Chinese mind, as I see it at work in the I Ching, seems to be exclusively preoccupied with the chance aspect of events. What we call coincidence seems to be the chief concern of this peculiar mind, and what we worship as causality passes almost unnoticed. We must admit that there is something to be said for the immense importance of chance. An incalculable amount of human effort is directed to combating and restricting the nuisance or danger represented by chance. Theoretical considerations of cause and effect often look pale and dusty in comparison to the practical results of chance.”

Carl Gustav Jung – I-Ching, foreword, 1949

Vinerea trecuta, cand am ajuns la munca, mi-a spus unu’: “La multi ani, bre!” Si daca tot m-am uitat la el mirat, mi-a precizat “Dai de baut, ca-i ziua lui Jung”. Asta asa-i, s-a nascut pe 26.07.1875 !

M-am hotarat sa scriu despre un subiect cercetat de Jung in ultima parte a vietii lui: Cartea prefacerilor- I Ching. Versiunea originala a cartii a fost publicata la noi de Editura Herald, cu prefata scrisa in 1923 de autorul ei, sinologul german Richard Wilhelm.

Asta pentru ca, in ultima vreme, ma preocupa reactiile subiective in prezenta schimbarii, pe care le am si le au cei cu care lucrez. Ce, voi n-ati inchis niciodata masina pentru ca apoi sa verificati daca ati inchis-o pe bune?

Mai mult, traiesc convingerea ca, fara o “revizie” a felului in care gandesc, ma regasesc in fiecare an in punctul in care senzatia de invirtit in cerc incepe sa ma oboseasca. Nu neaparat fizic, dar parca nu mai fuge mintea atat de repede cand o accelerez (vorba ceea: depasim si noi pe careva in trafic? 😉

De la logici “imbatabile” si rigide care duc de rapa proiecte prin refuzul schimbarii/ adaptarii, la reactii cumplite ale pielii (zona zoster si psoriazis), insomnii si ritualuri obsesiv-compulsive obositoare, agatarea de neschimbare pare sa fie apararea suprema impotriva viitorului. Ne agatam de ceea ce ne securizeaza, pentru ca pasul in necunoscut ne introduce intr-un mediu rece. Asa cum costumul cosmonautului reduce haosul mortal al spatiului cosmic la un mediu propice vietii, tot astfel compulsiile par sa aiba ca functie mentinerea unui echilibru (de data asta inselator) in fata necunoscutului. ritual OCDVedem asadar cum intreaga noastra fiinta se poate gasi subjugata temerii de schimbare, de entropie crescuta. Nu este ceva care te omoara. Dar nici nu pleci prea departe de locul (si timpul..) unde te-a prins temerea.

As vrea sa cred ca de la generatiile care ne-au precedat mostenim si ceva reactii adaptative in adancul sufletului. Si printre reactiile astea sunt cele care ne arata cum sa reactionam la schimbarea mediului, a reperelor de orientare. Pe unii dintre noi, structurile de profunzime ale personalitatii ne fac sa cautam iluzia controlului. Pe altii, disconfortul schimbarii/ pierderii punctelor de reper din jur ne arunca in prospectare, in ascutirea simturilor.

Spun ca as vrea sa cred ce-am scris in paragraful anterior, pentru ca altfel suntem si mai culpabili pentru propria neschimbare.
Cati dintre voi n-ati observat exasperati lentoarea cu care un sofer din alta localitate se orienteaza in fata voastra, in intersectie? In mod sigur pentru el momentele acelea de orientare sunt obositoare si-l priveaza de accesul la toate informatiile din jurul sau. Adica, vreau sa spun, nici nu vede ca-i dati flash si uita sa dea semnal cand ia o directie… Ce m-a mai fugarit un domn dintr-asta dupa ce i-am aratat directia corecta cu unul din degetele mainii.. 😉
Revenind, putem spune ca adaptarea la schimbare este marcata de doua mari
atitudini: una caracteristica gandirii industriale (vestice), alta caracteristica gandirii metaforice (estice). Prima preamareste empirismul, senzatia si deductia. Doar obtinem rezultate predictibile cand aplicam metoda corecta, nu?

A doua atitudine se simte bine cu fenomenologia, metafora si intuitia. Asa.. ca si cand ti-ai propune sa faci o afacere, dar n-ai decat senzatia ca o sa mearga bine treaba. Sau ca si cand te-ai apuca de psihoterapie, doar cu credinta ca o sa te prinzi pe parcurs care-i medicamentul magic pentru suflet.
Niciuna din cele doua atitudini nu-i corecta si aplicabila in mod automat, doar ca gandirea fluida a metaforei e mai putin supusa oxidarii cauzate de stres.

Eminescu- GlossaPentru intuitie, timpul curge mai lent, faptele au alt inteles, mai plin. Sigur, cu poezia asta in cap, e greu sa numeri banii 🙂 Dupa cum e si mai greu sa-i mai faci cand s-a schimbat mediul in care ai pornit sa-i faci acum cativa ani, nu-i asa?
Asa ma uit la mainile celor pe a caror piele vad psoriazis (reactie psihosomatica la stres), si asa inteleg repede povestea lor: stapanul acelor maini poseda o minte care se agata cu incapatanare de ceva care a expirat.
Pe o mica portiune din jurul nostru, ritualurile obsesiv-compulsive pot crea iluzia controlului. Ele sunt insa si un indicator al perimarii sistemului subiectiv pe care-l folosim la orientarea in mediul inconjurator. Sunt cu atat mai greu de stapanit si de eliminat aceste obsesii, cu cat schimbarea vine mai dinspre radacinile sufletului nostru.

Chilling_on_the_moonParadoxal, dar daca ai inceput sa observi ca anumite gesturi iti sunt necesare pentru a te linisti…si nu poti sa te relaxezi pana nu numeri de doua ori creioanele de pe biroul vecinului (ca pe ale tale le stii ca-s aliniate 😉 .. poti sa incepi sa te bucuri: schimbarea e la cativa centimetri de pielea ta!

Fa-ti un bine si relaxeaza-te…asa vei incepe sa devii.

p.s. DEX: a deveni. 1) A căpăta o altă formă sau un alt conținut; a se transforma; a se preface; a se preschimba; a se modifica; a se schimba. 2) A începe să fie; a ajunge; a se face

 

 

 

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com