ganduri | Psihologie servicii | Page 7
01 Sep

Efectul “Oz” – demonstratie

Pentru a dovedi ca, in mediile unde-i importanta “infruntarea” creativa a mediului si inventarea solutiilor (sa zicem ca un bun exemplu pentru un astfel de mediu ar fi…in vanzari?), predomina efectul “Oz”, am cautat sa vad distributia statistica a profilelor de personalitate.

Frecventele de aparitie a profilelor sunt luate de pe site-ul Ashidge Business School.

Ca o scurta reamintire, profilele sunt stabilite cu ajutorul testului MBTI.
mbtiNew
SJ (denumiti si Gardienii): centrati pe indatoriri si responsabilitati, vorbesc despre lucrurile de care pot avea grija. Exceleaza in inteligenta logistica: sunt atenti la respectarea regulamentelor, regulilor si la respectarea drepturilor celorlalti.

SP (denumiti si Artizanii): vorbesc despre lucrurile aflate chiar in fata lor, pe care le pot manipula cu mare usurinta. Optimisti si realisti, au un talent special in rezolvarea crizelor de orice fel, uneori chiar prin modificarea (incalcarea?) regulior. Impetuosi si impulsivi, se manifesta ca mari iubitori de libertate. Exceleaza in inteligenta tactica.

NT (denumiti si Rationali): sceptici, independenti in gandire, focalizati peintelegerea abstracta a problemelor cu care se intalnesc. Lideri strategici innascuti, au incredere in logica si isi doresc intelegerea felului in care sistemele functioneaza. Tind sa mearga la principiile pe care se fundamenteaza functionarea cazurilor particulare. Nu tin cont de ceea ce inseamna ” politic corect”, cauta cea mai eficienta solutie pentru o problema intalnita. Exceleaza in inteligenta strategica.

NF (denumiti si Idealisti): sunt preocupati de crestere si dezvoltare personala. Fac eforturi pentru a afla cine sunt si cum pot sa dezvolte la maxim potentialul personalitatii lor si al celor din jur. Prefera sa se focalizeze mai mult pe ceea ce ar putea fi, mai degraba decat pe realitatea concreta.

Exceleaza in inteligenta diplomatica.

temperamentePentru mai multe detalii despre cele patru tipologii (temperamente) descrise mai sus, vedeti si tipologia Keirsey.

Revenind la cifre, alaturat sunt ilustrate distributiile temperamentelor atat in populatia normala, cat si in bransa profesionala a directorilor de vanzari.

S-vs-NGraficul alaturat reprezinta distributia profilelor iNtuitive vs profilele Senzoriale (gandire abstract-conceptuala vs gandire concret-practica) in ansamblul populatiei normale (UK si US), precum si in ansamblul bransei profesionale a directorilor de vanzari.

Este evidenta, pe de o parte, ponderea aproate de patru ori mai mare a profilelor NT (ganditori intuitivi) in bransa directorilor de vanzari, prin comparatie cu populatia normala. Daca mai punem si faptul ca profilele intuitive in bransa vanzatorilor sunt de doua ori mai multe decat in populatia normala, cred ca putem incepe sa discutam de o adaptare creativa la un mediu eminamente caracterizat de lipsa de resurse si inventarea solutiilor.

Spuneam ca efectul ” Oz” ar fi capacitatea de a materializa o idee, de a face pe altii sa ne urmeze intr-o viziune asupra realitatii. Nu numai ca profilele de personalitate care creeaza realitatea sunt rare in populatia normala, dar putem spune ca aceste profile de personalitate sunt esentiale acolo unde resursele nu sunt usor accesibile si este necesara reconfigurarea mediului pentru a le accesa.

04 Aug

Obsesiv-compulsiv: cartea prefacerilor interzise

iching“The Chinese mind, as I see it at work in the I Ching, seems to be exclusively preoccupied with the chance aspect of events. What we call coincidence seems to be the chief concern of this peculiar mind, and what we worship as causality passes almost unnoticed. We must admit that there is something to be said for the immense importance of chance. An incalculable amount of human effort is directed to combating and restricting the nuisance or danger represented by chance. Theoretical considerations of cause and effect often look pale and dusty in comparison to the practical results of chance.”

Carl Gustav Jung – I-Ching, foreword, 1949

Vinerea trecuta, cand am ajuns la munca, mi-a spus unu’: “La multi ani, bre!” Si daca tot m-am uitat la el mirat, mi-a precizat “Dai de baut, ca-i ziua lui Jung”. Asta asa-i, s-a nascut pe 26.07.1875 !

M-am hotarat sa scriu despre un subiect cercetat de Jung in ultima parte a vietii lui: Cartea prefacerilor- I Ching. Versiunea originala a cartii a fost publicata la noi de Editura Herald, cu prefata scrisa in 1923 de autorul ei, sinologul german Richard Wilhelm.

Asta pentru ca, in ultima vreme, ma preocupa reactiile subiective in prezenta schimbarii, pe care le am si le au cei cu care lucrez. Ce, voi n-ati inchis niciodata masina pentru ca apoi sa verificati daca ati inchis-o pe bune?

Mai mult, traiesc convingerea ca, fara o “revizie” a felului in care gandesc, ma regasesc in fiecare an in punctul in care senzatia de invirtit in cerc incepe sa ma oboseasca. Nu neaparat fizic, dar parca nu mai fuge mintea atat de repede cand o accelerez (vorba ceea: depasim si noi pe careva in trafic? 😉

De la logici “imbatabile” si rigide care duc de rapa proiecte prin refuzul schimbarii/ adaptarii, la reactii cumplite ale pielii (zona zoster si psoriazis), insomnii si ritualuri obsesiv-compulsive obositoare, agatarea de neschimbare pare sa fie apararea suprema impotriva viitorului. Ne agatam de ceea ce ne securizeaza, pentru ca pasul in necunoscut ne introduce intr-un mediu rece. Asa cum costumul cosmonautului reduce haosul mortal al spatiului cosmic la un mediu propice vietii, tot astfel compulsiile par sa aiba ca functie mentinerea unui echilibru (de data asta inselator) in fata necunoscutului. ritual OCDVedem asadar cum intreaga noastra fiinta se poate gasi subjugata temerii de schimbare, de entropie crescuta. Nu este ceva care te omoara. Dar nici nu pleci prea departe de locul (si timpul..) unde te-a prins temerea.

As vrea sa cred ca de la generatiile care ne-au precedat mostenim si ceva reactii adaptative in adancul sufletului. Si printre reactiile astea sunt cele care ne arata cum sa reactionam la schimbarea mediului, a reperelor de orientare. Pe unii dintre noi, structurile de profunzime ale personalitatii ne fac sa cautam iluzia controlului. Pe altii, disconfortul schimbarii/ pierderii punctelor de reper din jur ne arunca in prospectare, in ascutirea simturilor.

Spun ca as vrea sa cred ce-am scris in paragraful anterior, pentru ca altfel suntem si mai culpabili pentru propria neschimbare.
Cati dintre voi n-ati observat exasperati lentoarea cu care un sofer din alta localitate se orienteaza in fata voastra, in intersectie? In mod sigur pentru el momentele acelea de orientare sunt obositoare si-l priveaza de accesul la toate informatiile din jurul sau. Adica, vreau sa spun, nici nu vede ca-i dati flash si uita sa dea semnal cand ia o directie… Ce m-a mai fugarit un domn dintr-asta dupa ce i-am aratat directia corecta cu unul din degetele mainii.. 😉
Revenind, putem spune ca adaptarea la schimbare este marcata de doua mari
atitudini: una caracteristica gandirii industriale (vestice), alta caracteristica gandirii metaforice (estice). Prima preamareste empirismul, senzatia si deductia. Doar obtinem rezultate predictibile cand aplicam metoda corecta, nu?

A doua atitudine se simte bine cu fenomenologia, metafora si intuitia. Asa.. ca si cand ti-ai propune sa faci o afacere, dar n-ai decat senzatia ca o sa mearga bine treaba. Sau ca si cand te-ai apuca de psihoterapie, doar cu credinta ca o sa te prinzi pe parcurs care-i medicamentul magic pentru suflet.
Niciuna din cele doua atitudini nu-i corecta si aplicabila in mod automat, doar ca gandirea fluida a metaforei e mai putin supusa oxidarii cauzate de stres.

Eminescu- GlossaPentru intuitie, timpul curge mai lent, faptele au alt inteles, mai plin. Sigur, cu poezia asta in cap, e greu sa numeri banii 🙂 Dupa cum e si mai greu sa-i mai faci cand s-a schimbat mediul in care ai pornit sa-i faci acum cativa ani, nu-i asa?
Asa ma uit la mainile celor pe a caror piele vad psoriazis (reactie psihosomatica la stres), si asa inteleg repede povestea lor: stapanul acelor maini poseda o minte care se agata cu incapatanare de ceva care a expirat.
Pe o mica portiune din jurul nostru, ritualurile obsesiv-compulsive pot crea iluzia controlului. Ele sunt insa si un indicator al perimarii sistemului subiectiv pe care-l folosim la orientarea in mediul inconjurator. Sunt cu atat mai greu de stapanit si de eliminat aceste obsesii, cu cat schimbarea vine mai dinspre radacinile sufletului nostru.

Chilling_on_the_moonParadoxal, dar daca ai inceput sa observi ca anumite gesturi iti sunt necesare pentru a te linisti…si nu poti sa te relaxezi pana nu numeri de doua ori creioanele de pe biroul vecinului (ca pe ale tale le stii ca-s aliniate 😉 .. poti sa incepi sa te bucuri: schimbarea e la cativa centimetri de pielea ta!

Fa-ti un bine si relaxeaza-te…asa vei incepe sa devii.

p.s. DEX: a deveni. 1) A căpăta o altă formă sau un alt conținut; a se transforma; a se preface; a se preschimba; a se modifica; a se schimba. 2) A începe să fie; a ajunge; a se face

 

 

 

28 Jul

Obsesiv-compulsiv: tablou clinic

ratoi-OCDMarturisesc ca gandurile care urmeaza mi-au fost inspirate de vizionarea reclamelor in care un ratoi hidos o consiliaza pe o doamna de treaba in legatura cu modalitatea cea mai rapida de anihilare a populatiilor de extraterestri care locuiesc in wc-ul de acasa.

cerb-skizoAr mai fi vreo doua reclame care au tenta de gandire psihotica (de exemplu una in care domnul cu schizofrenie paranoida discuta cu cerbul despre o masina de productie romaneasca, totul insotit de bere 😉 -dar voi reveni mai incolo la ele.

As vrea sa va invit la un test banal: voi afisa mai jos cateva imagini. Ele reprezinta instantanee luate in bucatariile, dulapurile si rucsacii unor oameni (domni si doamne) respectabili din reteaua Pinterest. Prin aceste poze, indivizii respectivi intentioneaza sa ne invete cum sa ne organizam (adica ne impartasesc din experienta propriilor ritualuri obsesiv-compulsive).

Iaca:

352

 

How to organize stuff

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Acum, dupa ce v-ati uitat la cele patru poze anterioare, va rog sa fiti sinceri: pe care dintre voi 4l-a incercat starea doamnei din imaginea alaturata? Adica: v-a venit pofta sa frecati podele, mobila, sa spalati geamuri? Daca raspunsul este (chiar si vag) afirmativ-entuziast, va rog sa ma contactati.

Va voi face o oferta pe care n-o veti putea refuza: 5 sedinte de psihoterapie gratuite 😉

08 Jul

Reboot

Simteam nevoia disperata sa stau degeaba.
Asa ca am disparut din peisaj, cam tot atat de repede cum dispare motanul meu dupa ce-si potoleste foamea.
Liniste… si o carte pe care o evitam de doi ani (Jung. O biografie, Deirdre Bair).
Ma mai incearca din cand in cand un gand vag la munca, mesaje de e-mail si mai stiu eu ce proiecte lasate in asteptare. Imi trece repede si ma afund in povestea din carte.
Raiul asta a tinut exact trei zile. Mai tin minte doar ca tocmai terminasem de citit cartea.
Pe urma, un fenomen ciudat mi-a atras atentia: mi se parea ca bateriile de la cada si de la chiuveta din baie nu prea stateau bine. Asa ca…am cumparat altele si le-am schimbat.
Am fost la un magazin de bricolaj din marginea cea mai indepartata a orasului pentru asta. Chiar m-am dus de doua ori acolo, pentru ca noi, psihologii, n-am invatat la cursul de instalatii ca un racord olandez are doua capete, care de regula refuza cu incapatanare sa se puna de acord cu privire la filetul tevii destinate lor. Care este!
Apoi, mi s-a parut ca paharele de vin nu prea stateau bine pe raftul lor din bucatarie. Si brusc, pe masa de lucru mi-au aparut dalti, sfredele, carote, freze si adeziv..

8

 

 

 

 

 

Asa ca… le-am facut paharelor un suport cu dichis.

31

Lemn de balsa cumparat din magazinul de bricolaj cu pricina (la primul drum) si inel anti-soc din pluta.

 

 

4

5

A? Pai pentru situatia in care tocmai ai folosit paharul sa bei…apa 😉 si vrei sa-l pui la loc. Dar daca vrei totusi sa te mai tii de el (paharul)? Asa nu se strica nici lemnul si poti sa stai atarnat ca-n autobuz (pana la capat sau…pana se termina sticla).

67

 

 

 

 

 

 

10Ar zice unii – pe care-i stiu eu ca-s carcotasi – ca paharele stau inclinate din cauza noului meu suport pentru pahare.9

 

 

 

 

 

Mda…ca daca bei cu astea stai mai drept?
Off..ce greu e sa stai degeaba!
Am obosit relaxandu-ma, asa ca de maine merg la munca 😉
Astfel sper sa inceteze acest fenomen ciudat, care apare de fiecare data cand incerc sa stau degeaba.

07 Jun

Tatuaj

tatuaj ” – Ce-ti doresti?

– Ceva care sa-mi aduca aminte de pragul pe care l-am trecut.

– Stii ca nu-ti mai iese din piele decat cu mare durere: va trebui ars cu laserul daca te razgandesti.

– Da, stiu.

– Facem o proba sa vedem daca rezisti.. o sa doara un pic cand acul de tatuaj o sa-ti strapunga pielea.”

Mi-am deschis atelierul de scoatere tatuaje de pe suflet. Ii vad cum vin: au pe ei tot felul de hieroglife, impregnate demult de cine stie ce cumpana din viata lor.

Unii sunt inchisi in borcane mari, ermetice. Isi contempla reflectia in peretii de sticla din jurul lor. Disting vag ce-i inconjoara si ma lovesc peste mana daca intind degetele dupa ei in borcan. Le e teama?

..ce-avem noi aici? ..mda ..un alt om incremenit in timp. Traieste cu jumatate din suflet intr-un timp apus, restul de suflet e deja obosit. Alearga continuu intre incremenirea tatuata adanc in el si respiratia vietii din jurul lui.

Ii vad privirea indreptata catre o piesa de teatru al carui regizor a uitat demult ce-a vrut sa zica. Omul meu inca-si stie rolul si da replici de-atunci.

– Ei? Pe unde mergi?

– Vreau sa scap de tatuajul asta.

– O sa te doara pana-n suflet.

Uneori amprenta-tatuaj e atat de adanca incat oricat ai arde, cicatricea ramasa va arata urat, iar tatuajul isi va spune povestea in continuare. Mai bine nu faci nimic.

Pielea ce-i acopera emotiile poarta in profunzimea ei tatuajul creat de atatea situatii in care replici sau priviri ascutite au strapuns-o. Pe alocuri e amortita, traieste altcandva. Fiinta asta penduleaza intre fasii de timp, traindu-si povestea. Imi spune:

– Nu stiu daca vreau sa ma uit la ce-am aflat azi la terapie. E prea mult, mi-e rau si nu mai vin aici.

Il privesc cum se indeparteaza.

Nu stie ca aripile lui, chiar asa tatuate cu semne ciudate, inca pot zbura.

wings

 

20 May

..nitel mai linistit

“Urmaream atenta cum fetita aceea construia pe mal un castel de nisip. Tragea cu mainile nisipul si-l presa cu genunchii, ridicand o gramajoara de nisip. Apoi valul i-a spulberat munca, lasand-o pentru o clipa prada surprizei. S-a apucat iar de construit, presand de zor nisipul cu palmele si genunchii.
Cand alt val i-a topit castelul, a luat in palma nisip si s-a apropiat de apa:
–    Poftim, ia-l tu!
Si astfel a descoperit Marea”. psihoterapeut Liliana Malahov
congresSunt dupa trei zile de participare la Congresul National de psihoterapie organizat de Societatea de Analiza Existentiala si Logoterapie si de Asociatia Romana de psihoterapie centrata pe Persoana . Tema evenimentului a fost Fenomenologia. Marturisesc ca a trebuit sa caut semnificatia termenului, ca nu-l stiam. Nu de alta, dar greseam lucrarea!
Mișcare filozofica inițiata de Ed. Husserl, la începutul sec. 20, care opune teorii cunoașterii bazate pe atitudinea naturalista (presupunerea unei lumi fizice obiective existând independent de conștiința) o interpretare a elementelor experienței noastre (fenomenele) prin prisma intenționalitații. Ca metoda, Fenomenologia consta în suspendarea sau punerea în paranteza a atitudinii naturaliste (empirice) și ridicarea, printr-o succesiune de reducții la conștiința pura, independenta de orice determinație a lumii empirice.
Greu! Prima data cand am citit randurile de mai sus, mi-am zis: luati doua kile de cartofi si faceti-le o reductie eidetica la piure. Mai greu e ca prin reductia asta nu ajung sa mananc nimic, ci doar sa-mi imaginez ca mananc si sa vorbesc despre asta. Dar..pot descrie o reteta, si voi s-o realizati in bucatariile voastre?!
Din certitudinea senzoriala demna de un sofer de Bucuresti, in trei zile intense de Congres am esuat in valurile iuti ale sensului subiectiv.
Marturisesc ca n-am fost pregatit sa inot  in materia densa pe care am gasit-o in atmosfera din sala de congres. Mai ales ca lucrarea (o gasiti aici) pe care o redactasem dupa toate regulile metodei empirice (obiectiv, metoda, instrumente riguroase si concluzii pertinente), investiga tocmai zona de confluenta intre obiectiv-subiectiv in perceptie. Adica imi inchipuiam ca-mi voi folosi creierul (sau macar partea lui rationala) si voi vedea incotro bate vantul.
Nu stiu cati dintre voi ati incercat senzatia (si sper sa nu fie cazul prea curand) dintr-un accident auto. La momentul asta mediul din jurul meu are niste caracteristici clare, apoi mediul se schimba brutal intr-o fractiune de secunda. Si-ti vine sa intrebi: da’ tu..de unde ai aparut in portiera mea?
La inceputul lucrarilor imi treceau prin cap chestii de pe la psihiatrie (“schizofrenia s-ar putea manifesta in plan clinic prin fenomenologie productiva intensa, dezorganizare in plan cognitiv si frecvente episoade de tip autist”- Pamfil Ogodescu, Persoana si devenire). Tentatia a fost mare in a ma agata de empirism, mai ales la lucrarile care au continut studii de caz clinice.
Progresiv, realitatea din sala a fost metamorfozata si au aparut forme de simtire vie, puternica. Unele lucrari au fost plictisitoare si am “vazut” valuri-valuri de furie politicoasa trecand prin sala (ce, doar nu era sa ne manifestam nepoliticos intre atatia psihiatri si psihologi… cu pastilele la ei! 😉 Alte lucrari au fost emotionante si am simtit magnetismul comunicarii compasiunii si al empatiei.sala congres
Nu pot spune ca m-am intors odihnit de la Congresul din Predeal… dezbaterile din grupul psihoterapeutilor se intindeau pana tarziu in noapte, totul insotit de apa plata si lamaie 😉

La final, empiristul din mine a luat diploma asta:

diplomaInsa noul convertit la fenomenologie din mine pot spune ca s-a intors mai linistit. Am inteles ca noi „vedem” sensuri, idei, avem intuitii care ne determina sa vedem specia în spatele individului, conceptul în spatele lucrului concret. Am inteles ca esentele sunt accesibile intuitiei deoarece constituie acel „ceva” sub care se releveaza „lucrul însusi”.
M-am intors, cu alte cuvinte, mai increzator in intutitia si creativitatea mea.

“..un locus al evaluarii intern. Poate cea mai importanta conditie a creativitatii este aceea ca sursa sau locusul judecatilor evaluatoare sa fie interna. Pentru persoana creativa, valoarea produsului ei este data nu de laudele sau criticile venite de la altii, ci de ea insasi. Am creat ceva care ma multumeste pe mine?  (…) Putem spune ca EU-ul aduce o structura in relatie cu realitatea. “
Carl Rogers – A deveni o persoana, p.481

02 May

Select workout

select workout1“Stateam acolo in camera si simteam cum incep sa ma enervez. Doctorul nu parea sa inteleaga ca ma grabesc, continua sa scrie la tastatura cu cate doua degete de la fiecare mana, spre disperarea mea. Intarziam la o alta intalnire si el parea ca n-are habar de asta. Apoi m-am gandit: daca tot am ajuns pana aici, ce-ar fi sa ma hotarasc ce-i mai important? Intre nevoia mea de precizie a programului si sanatate, am ales sanatatea. M-am linistit si am putut sa inteleg ce am de facut.”
Mergem pe un drum cu jaloane valorice, pe care le simtim adanc in centrul emotiilor noastre de fiecare data cand le atingem sau le ratam. Aparent luam decizii rationale, dar mintea noastra emotionala “decide” cu secunde bune inainte ca ratiunea sa realizeze “motivul”.

Ce ne-am face fara familiaritatea conferita de recunoasterea valorilor care s-au sedimentat si ne-au securizat in deciziile de pana acum? In loc sa parcurgem relaxati un drum ale carui intersectii le putem recunoaste usor, fara valori ne-am folosi excesiv mintea rationala, iar drumul ar fi obositor si plin de teama difuza.
Dar se intampla ca nu mergem singuri pe drum si, la intalnirea cu un altul, facem comparatia rapida intre sistemul lui de orientare si al nostru. Rezultatul comparatiei ne spune daca putem continua drumul impreuna sau nu. Sisteme similare de reprezentare arata un drum comod, fara dificultati in adaptare. Sisteme de orientare usor diferite fac sa se simta “optica” straina la decizii minore. Nu neaparat ne deranjeaza decizia diferita, ci mai mult senzatia de disconfort creata de expunerea la un aspect al lumii pe care nu-l vedeam pana atunci. Caci omul din fata noastra s-a format intr-o alta istorie decat a noastra si se adapteaza la realitate cu alte valori.
Scriptul semi-automat conform caruia ne programam traseul se zdruncina in aceste cazuri si ne trezim fata in fata cu realitatea de care uitasem ca exista.

Si, uite asa, o luam de la capat: iar anxietate, iar adaptare…

Si dezvoltam variante: ne retragem, pentru ca efortul e mare, senzatia de teama si disconfortul sunt greu de dus la momentul selecto workout2deciziei..mergem pe calea cunoscuta. Efort minim, drum cunoscut, crestere modesta.
Sau… acceptam ca n-am vazut tot si strangem haina subtire a ratiunii in jurul nostru, pasind in viscolul haosului din jur. Gandul e la destinatie si la cum fiinta noastra va fi mai puternica, fericita si adaptabila cand vom fi ajuns acolo. Trecem prin transformarea ceruta de acceptarea si/sau adoptia noilor valori, induram senzatia de alienare.

Dar la final zambim, pentru ca am crescut in urma efortului, iar la destinatie am ajuns tot noi, insa usor diferiti si intariti de experienta inedita.

Sau.. mergem la intamplare?

16 Apr

Nu-mi place culoarea!

“(…) in mod inevitabil acolo trebuie sa ne deplasam pe un teren nesigur si sa luam pe alocuri in ajutor o ipoteza speculativa sau sa construim o anumita conexiune cu titlu de experienta. E firesc ca orice cercetator trebuie sa-si documenteze constatarile si opiniile cat se poate de temeinic, dar este bine ca din cand in cand el sa si cuteze sa emita o ipoteza, cu riscul de a se insela. Erorile au alcatuit in definitiv de cele mai multe ori fundamentele adevarului si, daca nu stim despre un lucru ce este, schitam deja un pas inainte pe calea cunoasterii daca stim ce nu este el.” Carl Gustav Jung- Aion. Contribuţii la simbolistica Sineluinu-mi place culoarea

De curand am terminat un proiect foarte drag mie si am constatat ca neclaritatile, nelamuririle initiale au fost inlocuite de altele noi. Chiar daca am aflat cu certitudine ca se poate influenta felul in care gandesc, actioneaza si simt membrii unei organizatii (cultura organizationala?), intelegerea sintetica (inca) imi lipseste.

Ma uit inca la un calup de date de analiza, dar nu reusesc sa ma desprind de detalii si sa vad incotro a curs raul caruia i-am facut fotografii.

Tentatia de a fi dezamagit a fost prezenta, dar apoi am vazut imaginea de mai sus si am zambit.

Da, tocmai am terminat de zugravit, dar nu-mi place culoarea. Asa ca..facem alte ipoteze si continuam locuirea intr-un spatiu al posibilitatii.

 

17 Mar

Shamyaza – hybris

meDEX: HÝBRIS s. n. (Lit.) Mândrie nemăsurată a unui individ, supraapreciere a forțelor și libertății sale în confruntarea cu destinul (considerate ca surse ale tragicului în teatrul antic)

Clientul sta in fata mea si priveste ingandurat in podea, cu o privire incetosata.

– De ce nu resusesc sa trec de asta si sa devin o persoana fericita? Ma simt ca si prins intr-o plasa care nu ma lasa se merg pe drumul meu.

Mi-as dori sa nu raspund la o intrebare care incepe in maniera perfida a rationalului “de ce?”. Pur si simplu cred ca inconstientul nu e un domeniu al vietii noastre caruia sa-i fie de ajuns un raspuns care sa inceapa cu “pentru ca”.

Ma uit la el acum. Il stiu prins in paienjenisul unor ritualuri si angoase obositoare, infrant de fiecare data in fata temerilor, esuand in repetitii.

..mda..dureros..sa-mi iau oare responsabilitatea sa-i zic? Dar daca propriile ganduri despre el si despre felul in care-si traieste viata vor bloca ce-i spun? Pe de alta parte, nici sa-l las in prag n-as vrea..pare ca mai are un pic. Ma gandesc ca ar trebuie sa-l astept cuminte, asa cum Principiul scolii de psihoterapie din care fac parte imi dicteaza.

Sau…sa-l trag discret de maneca si sa-i arat ceva care sa-l ajute?

Doar n-oi fi luat degeaba de atatea ori nota 2 pentru suflat la scoala… ceva-ceva era si atunci prezent. Asa! La naiba cu regulile!

Decid din nou sa sar parleazul peste toate deontologiile si normele.. fie ce-o fi! Trag aer in piept, constient ca pulsul mi-e accelerat de insolenta, si-i spun:

-Ti-s mai dragi compulsiile tale decat drumul inainte, bag seama.

Se uita la mine incruntat. De atatia ani e urmarit de teama de a nu fi ca al sau parinte, incat nu mai e sigur de nimic: o fi ceva in el din structura parintelui sau nu? Si daca da, cat e buna structura asta mostenita, cat din ea contine virusul distrugerii atat de bine cunoscut si simtit de-a lungul copilariei?

– Mai bine mergeam la un psihoterapeut cognitivist… macar mi-ar fi dat teme!

Sa rezist tentatiei de a-l “ajuta” cu o tema sau nu? Grea intrebare! Nici eu n-am multa minte… si pare ca, in spatele cuvintelor, inca imi spune ca e in cautarea rolului de Parinte. Ma tin in continuare pe valul insolentei ce-mi da putere:

– Timp de-o saptamana sa citesti cate o pagina mai mult in fiecare zi.

– Dar n-am mai citit de doua luni!

– …si sa-ti notezi cat de prezent/ atent ai putut sa fii de-a lungul exercitiului. Cand o sa apara renuntarea, sa stai cu ochii treji si sa-ti devii simpatic, chiar si asa sever 🙂

Intors mereu din drum de teama de a nu gresi, omul din fata mea e prins in mrejele unui trecut demult apus. Pot doar sa alerg odata cu el, in cerc, fara a-mi pierde rabdarea. Din cand in cand o iau fatis pe alta cale decat a lui. Ma asigur ca relatia noastra e inca suportabila pentru el si ma intorc. Apoi discutam despre ce-a simtit cand a constatat ca se poate si altfel, fara sa mori subit intr-un atac de panica.

Inca nu-s sigur, dar azi am vazut in ochii lui o scanteiere. Va indrazni oare sa comita gestul suprem al infruntarii? Pana acum imaginea terifianta a Parintelui l-a zdrobit, confirmandu-i ca lumea din jur poate fi stapanita doar prin “magia” tulburarii obsesiv-compulsive.

Am facut amandoi loc, cu rabdare si delicatete. Loc pentru mai multa lumina intr-o incapere a sufletului tapetata cu fricile copilariei. Am aruncat prin fereastra deschisa ganduri prafuite, imagini injumatatite. Inca nu vede fereastra, i-e doar frica de inaltime.

Acum se apropie de “examen”: are de vazut cu proprii ochi Parintele din el, instanta psihica interna care-l judeca si coordoneaza. Doar ca de data asta ar trebui sa simta dragoste si compasiune, in locul fricii si insingurarii.

Sau o sa cada iar.

Eu am indraznit si i-am aratat cum e sa infrunti cu capul sus Principiul-ce-limiteaza si consecinta acestuit gest: propria vinovatie.

Astept ca Shamyaza, duhul mandriei, sa-i dea aripi sa indrazneasca sa vada primavara de afara.

Cerul e dincolo de geam.

20 Feb

Shamyaza

shamyaza2” De aceea este pentru mine un lucru extrem de important sa ştiu cat mai multe posibil despre psihologia primitiva, mitologie, arheologie şi istoria comparata a religiilor, întrucât aceste domenii imi ofera analogii nepreţuite, cu care pot imbogaţi ideile ce le vin pacienţilor. Astfel putem sa mutam împreună ceea ce este aparent lipsit de insemnatate in apropierea zonei a ceea ce este plin de importanţa şi sa marim astfel considerabil sansa eficacitatii.”
C.G. Jung

Am sa va spun o poveste.. o poveste despre un copil care, incepand sa se dezvolte, a simtit ca nu poate sa accepte cele doua trairi dominante din interiorul lui. Pe de o parte, simtea ca i-e teama ca va muri intr-o zi. Atat de teama, incat parea ca lumea se sfarseste la fiecare indepartare a mamei de el, la fiecare vaga senzatie de foame.

Pe de alta parte, simtea ca e plin de iubire si bucurie in preajma parintilor sai. Simtea cum creste si cum inoata in iubirea alor sai in fiecare zi.

Numai ca cele doua trairi nu puteau fi acceptate simultan de sufletul sau crud, asa ca, natural, una din ele trebuia scoasa in mediul din jur. A incercat sa vada in jur obiecte care sa-i justifice furia si durerea pricinuite de clepsidra care-i numara clipele in interior, inca din prima zi de nastere.. si a vazut chipul unui parinte. Tocmai pe-al celui iubit. “Nu pot sa cred – si-a spus – ca tu ai acceptat ca eu pot muri si totusi m-ai creat.”

Si s-a simtit vinovat, si s-a intristat.

Apoi s-a trezit adult, arzand mocnit pe dinauntru, cuprins de o furie oarba, neanteleasa si salbatica.

Numele copilului e oarecare, dar, pentru ca e din povestea mea, vom conveni ca-l cheama Shamyaza. Asa cum il chema si in alta poveste, scrisa in cartea lui Enoh. Acolo, in povestea lui Enoh, numele lui Shamyaza insemna “mandru si razvratit, Puternicul lui Dumnezeu”. Pe buna dreptate era o forta acest personaj cu nume de rebel. Isi iubea Parintele, dar era animat de ura impotriva Lui. Personajul din cartea lui Enoh era la fel de uman cat de uman e fiecare din noi, doar ca traia mai repede si mai viu totul. Era un Gardian, trimis sa implineasca Cuvantul pe pamant. N-a reusit sa treaca de natura muritorilor cu care se asemana atat de mult. Puternic si feroce, a pornit o adevarata rascoala atunci, in timpurile lui. Si a ramas un excomunicat, suspendat intre Cer si Pamant, pururea ars pe dinauntru de flacarile furiei, vinovatiei si ale iubirii pentru al sau Parinte.

Il intalnesc pe Shamyaza de fiecare data cand, in terapie, al meu client imi shamyazapovesteste despre dualitatea sentimentelor pe care el are fata de unul din parinti: iubire sincera, urmata de furie vinovata ca nu-i lasat sa creasca, sa fie liber.

Dar Shamyaza din povestea lui Enoh nu e nicicand suficient de puternic sa rupa legatura ce-l tine langa imaginea parintelui…penduleaza vesnic intr-un dute-vino ce-l sfarseste.

In povestea mea insa, el trece mai departe, acceptand ca poate fi si bun si rau, de data asta liber.

Tu… l-ai vazut vreodata in tine?

 

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com