ganduri | Psihologie servicii | Page 8
04 Jan

Dragons and Dungeons

dragons and dungeons..ma gandesc sa fie asta introducerea la lucrarea de finalizare a patru ani de formare in psihoterapie 🙂

“As a matter of fact, the mind has gone to its present state of consciousness as an accorn grows into an oak or as saurians developed into mammals. As it has for so long been developing, so it still develops, and thus we are moved by forces from within as well as by stimuli from without.
These inner motives spring from a deep source that is not made by consciousness and is not uder its control. In the mythology of earlier times, these forces were called mana, or spirits, demons, and gods.
They are as active today as they ever were.
Yet, in order to sustain his creed,contemporary man pays the price in a remarkable lack of introspection. He is blind to the fact that, with all his rationality and efficiency, he is possessed by “powers” that are beyond his control. His goods and demons have not disappeared at all; they have merely got new names. They keep him on the run with restlesness, vague apprehensions, psychological complications, an insatiable need for pills, alcohol, tobacco, food- and, above all, a large array of neuroses.” Man and His Symbols, Carl Gustav Jung

Am inceput psihoterapia cu S. in conditiile in care mergea de cateva ori pe luna la Spitalul de Urgenta cu grave atacuri de panica, iar medicatia psihiatrica il ingenunchiase.

Supervizarea pentru caz mi-a confirmat (post-factum..) ca nu-i bine sa incerci sa relaxezi un anxios.. ca, de fapt, chiar s-ar putea simti mai rau in timp ce folosesti o tehnica de relaxare.. Am aflat pe parcurs ca nicio tehnica “ortodoxa” nu vindeca definitiv boala psihica cu care ma confruntam, ameliorari palide putand fi obtinute dupa indelungi antrenamente de suprafata, fara vreun impact major asupra subteranului problemelor.

Nu mi-a pasat prea mult de aceste avertizari ale tehnicienilor care ma supervizau si am continuat abordarea metaforica (de scos fraza asta din materialul ce va fi prezentat in fata comisiei..) 😛

Pe parcursul terapiei am intrebat de cateva ori cu voce tare clientul, mai mult pentru mine: “oare ce comoara pazeste acel dragon care te arde pe dinauntru atat de rau, de fiecare data cand incerci sa intelegi?”

Atacuri de panica la limita suportabilitatii au insotit pasii mai mari facuti in inconstient de catre client, moartea fiind pe parcursul acestor atacuri challenger-ul meu.

Ca n-a fost nici comoda, nici placuta “calatoria”, martori imi stau colegii de psihoterapie si supervizorii carora nu le-a fost usor cu mine: speriat de gravitatea si ineditul contactului cu un teritoriu aflat in umbra si populat cu continuturi psihice care refuzau si refuza constiinta, nu rare au fost iesirile mele agresive (verbal 😉 ) pe parcursul supervizarii.

Intelepciunea aparte si o stiinta de neanteles pentru mintea mea rationala au fost tot timpul apanajul acestor continuturi psihice care, odata chemate la “tratative” in lungile dialoguri cu S., au readus echilibrul sanatatii psihice.

Astazi S. nu mai are atacuri de panica, viseaza din belsug si a redus medicatia psihiatrica la minim.

Continua singur calatoria prin labirinturile in care-a pus atatea comori sufletesti, ferite de lumina zilei si a constiintei.

Jocul continua 😉

30 Dec

Obiective 2013

..un follow-up pentru anul prin care am trecut si pentru ce mi-am propus sa realizez:

– sa vad la timp directia: rezolvatdriving 2

 

 

 

– sa ma uit incotro trebuie: rezolvatdriving 3

 

 

 

 

– sa-mi inteleg erorile si sa profit de pe urma acestora: rezolvat

driving 4

 

 

 

– sa conduc cu viteza si in directia pe care le vreau eu: rezolvat

driving

 

 

 

Hmm..functioneaza asta cu obiectivele..hai si pentru 2013:

– sa am energie si sa pot adapta/ schimba ritmul in functie de traseu

energy

 

 

 

 

 

 

-sa-mi placa ce conduc 😉

both

 

road

 

 

 

 

 

 

– sa-mi pastrez placerea de a experimenta, in ciuda mizei

20 Nov

Legaturi cu timpul defunct

M-am intrebat adesea cum se face ca in grupurile cu care interactionez, unii din membrii acestor grupuri par sa nu fie prezenti. Nu ca n-ar fi atenti la dialoguri, dar parca inteleg nitel pe langa, nitel diferit de ceilalti. As zice ca-i percep defazati.

Si m-am intrebat ce-i face sa filtreze mai tot timpul realitatea care vine spre ei, astfel ca ajung sa tot constate ca nu progreseaza odata cu toti, ba chiar sa simta acut efortul de a tine pasul cu miscarile echipei/ grupului.

Tindem cu totii spre un viitor, dar il intelegem probabil diferit de ceilalti sau recunoastem in el lucruri diferite.

Sub stratul interactiunilor de grup va exista intotdeauna un strat profund si greu sondabil, al inconstientului. Atunci cand legaturile noastre sunt adanci si rigide in acest inconstient, va deveni vizibil, sesizabil, ca ne miscam mai greu spre inainte. “Am senzatia ca nu prea se intampla lucruri” – imi spunea acum ceva timp un cunoscut. Sigur, daca traim intr-o bula emotionala in care timpul incremeneste, vom fi insensibili la orice avans al mediului. Vom fi bruiati de muzica interioara a trecutului.

Si iata cum, la un avans al mediului in care interactionam cu ceilalti, ne gasim frustrati, obositi si cu senzatia ca stam pe loc. Franam cu toata puterea, de frica de a nu fi dezradacinati si a pierde contactul cu felul nostru de a simti realitatea. A cui realitate, ma intreb?

Poate ca sesizam schimbarea din jurul nostru, poate ca sesizam modificarea coordonatelor de orientare ale grupului sau ale echipei, dar legatura noastra cu un timp emotional din care inca nu ne-am extras e prea puternica. Traim si judecam pe suprafata realitatii impartasite cu ceilalti, dar simtim dupa structura si regulile unui strat defunct.

Inca n-am aflat ca radacinile noastre emotionale se pot misca si reconecta la noi realitati..?!

 

17 Nov

Feed-back de la un mancau :)

Saptamana asta care a trecut am “mancat” bine: am fost cu o echipa care stie sa “gateasca” minunat. Am descoperit ca e nevoie doar de cateva grame de atentie si implicare ca sa produci o adevarata sarbatoare a comunicarii. Scosi din mediul organizatiei, unii chiar sunt capabili sa-si analizeze drumul parcurs si sa-si propuna chestii interesante pentru viitor.

Niciun instrument de diagnoza nu pare sa fie atat de indestulator si bun predictor ca o sesiune de feed-back cu de toate: cuvinte bune si rele, mai iuti, acide sau dulci.

hmm..gatiti bine!

Mai vin – multumesc.

 

 

11 Nov

Maimute pe beton

Ieri am aflat o poveste haioasa de la unul din colegii mei: o organizatie care salva maimute tinute captive mult timp, a trecut printr-o situatie ciudata. Au salvat o maimuta tinuta mult timp intr-o cusca cu podea de beton.
Vrand s-o lase in libertate pe iarba, oamenii au constatat ca maimuta devine agresiva. Ciudat, dar se simtea bine doar intr-o cusca cu podea de beton.
Mult timp dupa punerea ei in libertate in parc, eroina povestii noastre s-a simtit bine doar traind pe o placa de beton, in mijlocul unui parc verde. Fugea in afara placii, isi lua hrana, apoi revenea in zona ei familiara.
Mi-a placut povestea pentru ca mi-a explicat ce am observat adesea, fara sa inteleg insa, la unii dintre cei cu care stau de vorba.
Lasati liberi in cadrul psihoterapeutic, unii prefera sa observe constant limitele pe care altii le impun din exterior. Constant sunt invitati sa paseasca pe iarba verde a libertatii. La fel de constant, se intorc in limitele dragi lor, pe beton.
Dar nu oare asta facem cu totii?
Ne dorim libertatea si facem efort sa ne apropiem de ea. Dar ne aparam cu toata energia de ceea ce vine cand incepem sa fim liberi.
Nu stim ce sa facem cu noi, cei care am putea fi diferiti si cu mai putine limite.
Felul in care simtim si interpretam realitatea nu ni se pare atunci suficient de matur. Nu ne face sa renuntam la fragilitate.
Si astfel limitele par familiare, securizante, utile echilibrului.
Cat timp mai e valabil echilibrul tau?

22 Oct

Prin depozit, dupa solutii

Adesea mi se intampla sa intalnesc clienti care cer ceva “unelte” care sa-i ajute sa fie mai rapizi in decizie, mai intuitivi, mai buni.
Cum ar fi sa-ti imaginezi acum, stand la masa, ca spatial din jurul tau se dizolva, lasand sa se vada un imens depozit?
In rafturile acestui depozit sunt asezate mii de informatii, senzatii si ganduri, ale caror voci inca n-au reusit sa se faca auzite. Le-ai pus chiar tu acolo, odata cu fiecare contact cu lucrurile, situatiile si oamenii cu care te-ai intalnit de-a lungul timpului.
Uita-te, sunt toate pe rafturi, aliniate pe parcursul anilor.

La capat de rand vezi etichete mari, rosii, ce desemneaza emotii; or fi uitate informatiile legate de prima zi de scoala sau prim zi la munca…dar ia gandeste-te la o emotie pentru acele zile. Degraba ai sa vezi cum informatiile vin de pe rafturile inconstientului tau, dand contur acelei zile.
Alte informatii sunt chiar langa tine, pentru ca abia au “sosit” din mediul inconjurator si n-ai apucat sa le asezi pe niciunde.
Inconstientul tau intreaba: vrei ceva? Avem!
Cand ne lipsesc informatii pentru o decizie, avem tendinta sa asteptam cuminti pana colectam TOATE datele. Am vrea sa asteptam pana documentam, pana suntem siguri. Dar lumea din jurul nostru nu ne asteapta sa decidem, sa avem toate datele pentru a fi departe de incertitudine. Sau ma insel si numai eu patesc asa, iar voi ceilalti ati descoperit solutia magica pentru decizii documentate 100%? 😛
Aseaza-te atunci la masa si uita-te in “depozit”. Cheama in ajutor emotii si stari pe care le-ai avut cand ai rezolvat problem grele, cand ai fost mandru de tine. Cand ai fost creativ sau cand ai controlat cu succes iuresul de fapte din jurul tau.
Maini nevazute vor apuca atunci de pe rafturile inconstientului informatiile de care ai nevoie.
Poate nu-ti sunt inca vizibile legaturile intre aceste pachete pe care ti le aduce inconstientul la vedere si problema pe care vrei s-o rezolvi. E mai greu de unul singur, dar avem solutii… 🙂
Cauta un interlocutor. Discuta cu el despre neclaritatile tale si despre ceea ce-ti doresti, asa incat pachetele din inconstient sa se asambleze in directia inca neclara.
Vrei unelte si solutii? Ti-am aruncat manusa: uita-te in tine!

07 Oct

Sabii de Damasc

“Unfortunately there can be no doubt that man is, on the whole, less good than he imagines himself or wants to be.” Carl Gustav Jung – Psychology and Religion (1938)

Forjat in lingouri in India si adus in Siria, otelul wootz sta la baza legendarelor sabii de Damasc. Damascus steel patternCaracteristica evidenta, vizibila a lamelor produse din acest otel o constituie dungile sau punctele de diferite nuante de gri-albastru de pe suprafata lor. Mai putin vizibile, dar la fel de cunoscute, duritatea si elasticitatea acestor lame le-au transformat vreme de doua mii de ani in obiecte temute si respectate.
Atestate in jurul anului 300 b.C., sabiile de Damasc dispar in jurul anului 1700, odata cu ultimii mesteri care le cunosteau secretul fabricarii. Vreme de zeci de ani, pe toata durata Cruciadelor (1095-1270), fierarii europeni au incercat fara succes sa le copieze. Efortul a fost reluat in secolul 21, folosind tehnici ale metalurgiei moderne, cu acelasi rezultat: sabiile refuza sa-si dezvaluie secretul (al)chimic 😉
Motivul pentru care povestesc aici despre aceste obiecte misterioase e faptul ca am trait de curand mirarea pe care trebuie s-o fi incercat acei fierari in vechime, incercand proprietatile nemaivazute ale sabiilor de Damasc.
M-am gandit la o metafora buna care sa exprime profunzimile personalitatii unora din cei cu care stau de vorba.
Ceea ce gasesc uneori coborand pe funia subtire a dialogului pare sa fie ceva inzestrat cu o memorie aparte, cu o vointa ce transcende constientul. Isi urmareste cu incapatanare si rezistenta directia, orice abatere fiind recastigata printr-un spasm iute si taios ce despica tesatura realitatii pe lungimi de ani intregi.
BlacksmithNevazuta si nestiuta, personalitatea de adancime pare a fi facuta de un mester faurar legat printr-un juramant al tacerii. Nimic nu e lasat la vedere, doar indicii vagi sub forma unor unduiri inselatoare la suprafata.
Taman cand credeai ca ai modificat ceva in structura ei, personalitatea de adancime revine la forma initiala cu viteza si elasticitate surprinzatoare.
Ma gandesc la cel din fata mea ca la o teaca: scopul structurii de suprafata e Damascus bladesa protejeze posesorul sabiei de contactul cu taisul acesteia. Teaca sugereaza vag forma interna, prin accesoriile si materialul de la suprafata. Face uitata pentru moment functia razboinica a miezului misterios- sabia de Damasc.
Odata insa indepartata, teaca lasa libera energia salbatica, neamblanzita a unui nucleu apt sa despice orice realitate fizica.

23 Sep

Nadir

nadirNe consideram normali si, pe cale de consecinta, avem si orgoliul de a considera ca suntem stapani pe gandurile noastre. Apoi se intampla sa constatam ca parti mai mari sau mai mici din sufletul nostru au o oarecare autonomie. Dorinte care apar, emotii care nu tin cont de ora de culcare. Se contureaza ca imaginea unor ghetari care plutesc pe ape adanci. Ce-i misca? In niciun caz noi, caci aceste continuturi par sa se supuna altor forte decat pura noastra vointa.

Mi-au trecut aceste ganduri prin cap odata cu dialogul avut cu o clienta care-mi povestea uimita cum si-a recunoscut povestea vietii ei intr-un om pe care-l intalnise la un curs. Mai mult decat recunoastere, a venit intelegerea propriei povesti odata cu privirea aruncata in sufletul celuilalt. In joaca, mi-am intrebat clienta ce-ar face daca ar fi psihoterapeuta acelui om. Ceea ce a urmat a fost o descriere exacta a propriei probleme si o strategie de tratament mai eleganta decat tot ce-as fi indraznit sa imaginez eu.

Daca lumea pe care o privim zilnic ar fi cea de deasupra, un nume potrivit pentru ea ar fi Zenit. Si astfel ar exista si opusul ei – Nadir. Una decurge din cealalta; fiinta uneia e ecoul de teama al celeilalte.

Odata cu pasii timizi dincolo de linia de demarcatie Zenit – Nadir, pe langa teama amplificata, solutii si resurse inimaginabile pentru mintea noastra sunt revelate. Avem nevoie numai de rabdarea de a asculta soapta metaforica a inconstientului.

“Cu cat este insa omul mai civilizat, adica mai constient si mai complicat, cu atat isi poate urma mai putin instinctul. Conditiile sale complicate de viata si influenta mediului sunt atat de rasunatoare, incat acopera vocea slaba a naturii. Atunci ii iau locul opinii si convingeri […] In astfel de cazuri trebuie sa se acorde atentie inconstientului in mod intentionat, pentru ca sa poata actiona compensatia” Carl Jung -Aion. Contributii la simbolistica Sinelui

15 Sep

Castana cu tepi

20120915-163648.jpgMa scufund pentru prima data mai adanc decat de obicei. Am niste jucarii noi: ochelari si tub de scufundare.
Observ cu mare curiozitate peisajul care se releva sub mine: volume imense, ca niste spinari de balene, pe care joaca halucinant, unduit, raze de soare.
In jurul meu se aduna pesti, accentuand senzatia inedita de plutire intr-un mediu cu profunzimi noi.
Privesc orizontal si mi se strange un pic stomacul: apa e clara cam pana la 20 m de mine. Dincolo de distanta asta, un albastru opac imi opreste creierul.
Nu stiu ce-i pe acolo, stancile subacvatice continua nedefinit in adancuri, iar lumina de la suprafata nu mai e asa vie si vesela.
O fractiune de secunda imi trece prin fata ochilor o fantasma intunecata si groaznica, ce se repede cu gura flamanda spre mine. Clipesc si imaginea intunecata dispare. Ma gandesc ca e momentul sa fiu atent la cum ma simt in mediul nou.
Ies la suprafata pentru o pauza de respirat. Nu mi-e bine, chiar mi-e frica. Dintr-o data, apa din jurul meu are o nuanta noua: a angoasei de necunoscut.
Ma scufund din nou si ma surprinde sunetul produs de o barca cu motor. Vine puternic, rotund, din toate partile. Am senzatia unui pericol ce vine direct spre mine.
Ma scufund si mai adanc, apuc contragreutatea unei geamanduri. Profitand de ragaz, dau curs nevoii foarte vii de a privi in toate partile, sa vad de unde vine pericolul.
Lipsa de aer imi da ghes, ma ridic la suprafata privind in jur la fel de precaut.
Brusc, toata distractia s-a transformat in nerabdare de a ajunge la mal. Ma simt obosit si fara chef.
Ma odihnesc pe mal si ma gandesc la teama incercata acolo jos, sub apa. As asocia-o cu o castana tepoasa. Greu de tolerat la primul contact. Odata desfacuta insa, coaja verde si aspra pare sa lase loc unei suprafete netede, rotunde, placuta privirii, usor de tinut.
Ma intorc in apa, pastrand aceasta imagine a fricii care odata intelese, lasa in locul ei ceva rotund-rostogolitor.
Surpriza, indata ce mediul neclar-nesigur imi face din nou “oferta” de spaima, apare in mintea si stomacul meu metafora castanei cu tepi. Efectul e neutralizarea fricii, iar ceea ce ramane e ceva rotund-rostogolitor: imi permit sa prospectez in continuare.
Constat ca energia mea se cheltuie acum doar in efortul de a inota, fara arderea angoasei de necunoscut.
De cate ori, in mediul organizatiei, adesea populat cu rechini si angoase negre, n-ai simtit tepii spaimei in stomac?
De cate ori ti-ai irosit energia in spaima de adanc?
Intors pe mal, iti recomand sa cauti sa discuti cu teama ta. S-o lasi sa-si spuna toata povestea, intr-o deplina acceptare. Si-o sa vezi lucruri noi la teama ta, rotund-rostogolitoare.
Apoi intoarce-te si-noata.

04 Sep

Trei povesti

20120904-224445.jpgWerner Heisenberg (1932-awarded the Nobel Prize for Physics “for the creation of quantum mechanics”):

“For the first time in history man, on this planet, is discovering that he is alone with himself . . . The conventional division of the world into subject and object, into inner and outer world, into body and soul, is no longer applicable.”

Prima:
Era tarziu si toata energia si entuziasmul de peste zi se consumasera. Ramasese in mine doar oboseala a 12 ore de munca si calatorit. Nerabdarea de a ajunge acasa o simteam fizic, ca pe foame. Colac peste pupaza, avionul care facea legatura spre casa era “consemnat” la sol din cauza unei furtuni.
Asa ca am intrat intr-un aer umed si cald incarcat de tensiunea zecilor de oameni care asteptau ca si mine sa ajunga dupa miezul noptii acasa.
Casti n-aveam la mine, chef sa citesc nici macar..as fi dormit, dar in spatele meu un ins guraliv povestea jumate in romana, jumate in germana, aventuri demne de Papillon: arestat pe nedrept in Austria, cunoscut si indragit de toti gardienii din nu stiu ce inchisoare…Tonul lui ma irita dintr-un motiv neclar.
E laudaros, vorbeste de rau despre romanii din randul carora face si el parte (asta daca n-o fi de alta etnie, ca inca nu-l vad). Chiar daca mi-as dori sa taca nitel, sa pot adormi, continua povestea vietii lui. Da si datele de contact celor doi care-l asculta (cum intri in orasul X, prima poarta mare si verde; intreaba de mine, ca ma stie toti”), apoi se ofera sa-i si conduca pana la Gara de Nord. De, Bucurestiul e mare si plin de tot felul de indivizi..
Din momentul in care am auzit ca are 37 ani, am devenit atent. Chiar, cum o arata insul asta? Toata povestea lui contine un mozaic cu tente vagi asemanatoare cu o parte din amintirile mele. Chiar daca pe alocuri piesele sunt antinomice memoriei mele: el puscarias de tanar (asa cariera..), eu fost politist (tot tanar, de!) Laudarosenia si nuanta infantila a discursului sau ma irita. Oare de ce?
In fine, ajungem pe aeroportul de acasa si, asteptand sa deschida trapa avionului sa iesim, nu rezist tentatiei sa vad cum arata “oglinda negativa” a mea. Imi plimb ochii prin avion si, ca din intamplare, ma uit si la personajul agasant din spatele meu. Nimic deosebit fata de ceea ce am vazut atatia ani la interviurile de dinaintea testului poligraf..un borfas “obisnuit”.
La scurt timp dupa ce-l privisem, surpriza! “Prietenul” meu ma bate usor pe brat:
-Esti roman?
Raspund ca da.
– Te cunosc.
Ii raspund ca nu si ma rog in gand sa mearga mai repede pasagerii din fata mea, neavand chiar deloc chef de dialoguri marete..
– Ba da, te cunosc: te cheama Adrian si esti politist.
Cobor din avion zambind la replica pe care i-am dat-o in gand: “ai gresit doar trei litere si sapte ani, in rest ai dreptate; si eu te stiu pe tine.”

A doua:
Acum 10 ani am cumparat o carte cu un titlu ciudat-Zen- scrisa de un autor sl carui nume am banuit ca-i scris gresit de cei de la Editura Herald- Dōgen Zenji.
M-a atras atunci la carte promisiunea unei minti care parea mai relaxata decat a mea. N-am reusit sa citesc decat introducerea cartii, restul fiind asemenea unui zid pentru mine: de nepatruns. Am “recidivat” de cateva ori de atunci si am mai cumparat cateva carti pe aceeasi tema, de fiecare data senzatia fiind aceeasi: pasul Oituz si “pe-aici nu se trece!”
Am pus cartile astea deoparte, pentru ziua cand o sa le pot cuprinde dincolo de introducere.
Mi-am adunat curajul si le-am luat cu mine in concediu (ma rog, am uitat una acasa).. le-am citit cap-coada, surpriza mare!
Acum nu-i nicio deosebire intre ce scriu oamenii aia acolo si principiile psihoterapiei.
Spune Jung (parca despre personajul din povestea de mai jos): constiinta […] poate fi inundata si chiar inghitita de materialele inconstiente activate si supradimensionate. Continuturile psihice nu imprumuta atunci numai caracterul de realitate, ci ele reflecta conflictul. Interpretarea la nivelul subiectului […] inlesneste intelegerea dificultatilor si conflictului in sau cu lumea exterioara ca pe o oglindire, ca pe o reproducere a unui eveniment intrapsihic, putand astfel duce la […] solutionarea problemelor in spatiul propriului psihic. (Despre psihologia inconstientului)

A treia:
In cap imi galgaie ceva ( o fi apa de mare sau vin?) si iar n-am castile la mine. Autocarul ma duce intr-o excursie fata de care n-am apucat sa-mi exprim oroarea la timp.
Neuronul meu cu insolatie se onduleaza gratios la curbe, facandu-ma sa cred ca vinul grecesc e naspa. Nici vorba sa citesc!
In spatele meu e unul care mai are un pic si calculeaza cu voce tare productivitatea caprelor de pe marginea drumului…Imi trece prin minte ca-i vreun foarte bun diriginte de santier, de la care nici nu apuci sa te gandesti sa furi un cui ca te-a si prins la inventar.
Momentul culminant cu tovarasul Dorel al meu apare la masa de pranz: ma trezesc fata in fata cu el. Si tin-te, Dorele, discutie (monolog..) despre detalii pe care nici in vis n-as fi stiut ca exista intr-un peisaj in care oamenii mananca ceva ca sa poata pleca mai departe. De la fata de masa, la mesajul care- culmea- nu-i si-n romana..Doar platim si noi, nu numai nemtii si francezii, nu?
In fine, mi-e foame si-mi dau silinta sa nu par (foarte) necioplit daca mananc in timp ce-mi vorbeste un om.
O fi asta motivul pentru care simt ca ma irita individul? O fi vreo portiune din sufletul meu careia-i refuz accesul la constient si pe care o recunosc la el?
Filosofarea mi-e intrerupta brusc de un val de furie, la vederea mainii lui, care numara nonsalat cati struguri mi-a pus chelnerul in farfurie.. Evident mai putini decat lui!
Respir adanc si-l pun la punct, moment din care nu ma mai priveste si-si reduce debitul verbal, evident imbufnat.
Ce-o fi cu mine? De unde reactia atat de vie in interiorul meu?..mult prea aproape de mine, mult prea in spatiul meu un comportament pe care eu il resping. Si evident nu din motive constiente.
I-am multumit in gand mai tarziu tovarasului Dorel pentru oportunitatea de a ma descoperi si l-am salutat cordial la terminarea concediului, despartindu-ne in aeroportul de acasa. Ajutat de intelegerea interactiunii cu Dorel al meu, m-am intors mai bogat sufleteste si cu intelegerea citatului:

“Ca si cum te-ai contempla in oglinda,
Forma si reflectarea se privesc
Tu nu esti reflectarea
Insa reflectarea esti tu.”

Dōgen Zenji (1200-1253)

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com