Iaca inca un psihoterapeut in web:
Ana de la psihoterapie-copii.ro

Idei multe si cititori iti doresc!

nah, e ziua mea. asa ca iete ce-am primit!

Adica se gandira unii ca-mi place in viteza, la bordul unei masinarii galbene. Mi-au construit jucaria si ma lasa s-o si pilotez. Cica n-are treapta de viteza pentru mers inapoi )
Cam asa ceva- Ford Nascar.

In 17 iunie 1940 Franta, prin Philippe Petain, accepta incetarea luptelor si semna armistitul cu Germania. Asa se face ca in 18 iune 1940 generalul de Gaulle cheama voluntarii francezi sa infiinteze ceea ce se va numi Rezistenta Franceza.
Rezistenta Franceza culegea informatii, sabota trupele de ocupatie germane si fortele regimului de la Vichy (condus de Petain).
In 1943, ca urmare a infiintarii Regimului de Munca Obligatorie (tinerii francezi erau obligati sa munceasca pentru Germania), ia nastere o miscare in interiorul Rezistentei: Maquis. In traducere libera- Boschetarii (traducerea onorifica este acceptata ca fiind “Luptatorii inarmati ai Rezistentei”).
Tinerii obligati sa munceasca pentru Germania iau calea Maquis-ului si devin cunoscuti prin faptul ca nu luau prizonieri din randul armatei germane. Acest motiv a facut ca nu de putine ori, replica germana la actiunile Maquis-ului sa fie extrem de violenta, maquisarzii fiind adesea deportati in lagare din care s-au intors foarte putini.
Maquis-ul intorcea pe dos toate planurile Wermacht-ului, folosind arme capturate chiar de la soldatii germani sau arme special construite in laboratoarele britanice (carabine cu amortizor de sunet). Minele lor antipersonal au ramas vestite: cuie si suruburi prinse in dinamita faceau ravagii in plutoanele germane trimise sa-i caute..

Facem adesea un efort sustinut sa alungam din constient ganduri sau emotii..emotii care se revolta si vor sa fie vazute, simtite chiar cu riscul renuntarii la o imagine de sine foarte clara si coerenta..disciplinata (?!)

Avem in zonele obscure ale personalitatii tot felul de “boschetari”, alungati acolo de disciplina germana a conceptului de sine: “Nu esti ca mine, n-ai ce cauta aici !”…

Cu cat ne credem mai “nemti” si mai stapani peste ele, emotiile capata mai multa energie si ne pot rasturna regimul de ordine interioara intr-un mod mai periculos. Si atunci ne trezim ca, in timpul unui mars triumfal printre evenimentele vietii noastre, de dupa vreo cotitura mai neclara ne apar in fata maquisarzii: vicleni, agresivi si nemilosi. Nu tin cont de ce credem noi despre noi insine, ne incarca cu teama si ne lasa fara energie.

Strategia lui Charles de Gaulle (seful guvernului francez din exil) a fost sa-i recunoasca pe maquisarzi si sa-i inregimenteze in armata franceza, sub forma Rezistentei. Le-a stabilit echivalenta in divizii de armata si i-a implicat in invazia din Normandia (au incetinit deplasarile de echipament ale armatei germane).

De Gaulle a fost probabil un lider inspirat (a reusit ce si-a propus, nu-i asa?) si a folosit in scop etic forta unor procese sociale natural aparute. Daca tot era comprimat arcul, de ce sa nu-i foloseasca energia si sa faca lucrurile sa mearga spre obiectivul atator francezi?

Pentru noi insine putem fi un de Gaulle..putem recunoaste si accepta acele emotii negative pe care avem tendinta sa le ascundem in inconstient. Le dam astfel un mediu in care sa se manifeste controlat si preantampinam aparitia lor terifianta de dupa cine-stie ce colt al drumului nostru prin viata. Vorba ceea : “To name it is to tame it”

As spune ca Maquisarzii pot apare in Piata Universitatii si alte locuri centrale din noi, dar mai intai cred ca e nevoie de ceva de genul Wermacht-ului, care sa incalce cultura si libertatea unei tari (individ..) atat de mult, incat sa duca multa energie in inconstient.

.. aflati voi singuri ce-a patit Philippe Pétain dupa ce-a fost condamnat la moarte si gratiat de Charles de Gaulle

…ca sa puteti intelege ce am de zis/ facut, luati mai intai o masura de precautie: inchideti pe balcon tot ce seamana cu “chestia” paroasa din poza alaturata. Daca-i cedati si-i dati drumul in casa..va va privi de sus tot timpul cat lucrati
Asa..acum suntem gata sa gatim un proiect, in doua variante: varianta impletita si varianta “ciorap” (calzone). Sunt ambele pline cu somon, telemea sarata, sos pesto. Pe de-asupra sunt ciuperci calite-n apa si un pic de ulei de masline, cu un catel de usturoi. Inainte de a le pune deasupra painicilor, printre ele amestecam un ou crud.

Pozele spun si demonstreaza tot. Precizare: in aluat am pus sare, zahar brun si plante uscate.

In esenta, ies doua chestii care arata diferit, dar au acelasi gust si aceeasi compozitie.

M-am gandit sa gatesc asa ca sa inteleg un proiect care se configureaza in functie de foarte multi participanti. E proiectul meu si tendinta era sa devin rigid si sa incerc sa-l aduc la forma imaginata initial de mine.. apoi am constatat ca singura mea preocupare e sa ramana ingredientele aceleasi..sa serveasca aceleiasi functiuni..forma nu conteaza

Revin cu teoria.

2011..a fost un an bun, in care am reusit sa vad directia din timp.

Atunci cand n-am vazut directia, probabil ca ma uitam in alta parte..

Cand am gresit, am simtit imediat si mi-am inteles lectia.

Am ramas in sea in marea majoritate a situatiilor

Pentru 2012 imi doresc:
- sa pot creste viteza de cate ori vreau si cand vreau

- sa-mi pot conduce in continuare destinul asa cum vreau

- To boldly go where my mind has never gone before

..dimineata am stat de vorba la masa cu un coleg..a venit vorba despre familie si planuri, serviciu si obiective. Mi-a spus ca n-am abordat persoana potrivita, pentru ca nu are familie si nu vede decat urmatorul obiectiv profesional.

N-o fi nici primul, nici ultimul de felul asta, si nici macar un exemplar rar (ma gandesc in timp ce scriu aceste randuri ca am vreo doua-trei exemple personale dintr-astea .

E ca si cum ai sti ca unul din cauciucurile masinii are un cui infipt in el, dar merge si asa. Cel putin o perioada, te multumesti sa vezi ca unul din pneuri pare mai dezumflat, dar opresti pe fuga la cate o benzinarie si faci presiunea, apoi alergi mai departe, catre nu-stiu-ce obiective urgente. Dar sentimentul ca ceva nu e tocmai in regula te urmareste si-ti aduci aminte seara, cand sa pleci acasa, ca ai un motiv de ingrijorare: “oare pot merge cu masina sau intre timp s-a dezumflat de tot roata aia? Uf! Pare in regula..sa nu uit maine dimineata sa mai fac o data presiunea..”

Nu merge la drum lung: trebuie sa aloci un timp pentru a merge la vulcanizare, sa stai pana nenea ala scoate cuiul din cauciuc, reechilibreaza roata, o monteaza la loc..timp cheltuit. Dar macar il cheltui o data si bine, nu de zece ori mai mult, in portii enervant de dese..

Pana la un nou proiect..i-am urat bafta colegului meu si putere de a duce cat mai multe ganduri cu el.

Mi se pare mult mai simplu sa ma opresc un pic si sa gandesc directia in care merg si felul cum imi folosesc resursele.

Dar asta cere timp..si n-am

.. un prim pas catre realizarea visului de a fi psiholog in restaurantul meu (?!) l-am facut acum ceva zile. Managerii IKEA au gatit pentru lucratori, iar unii s-au gandit sa faca ce stiu ei mai bine: sushi!

Reteta:

-unii invata – grea matematica japoneza

- altii ajuta

- rezultatul trebuie sa fie vizibil pana la ora 17

- totul garnisit cu umor si relaxare

Pofta buna!

p.s. Google spune ca s-au implinit 75 de ani de la nasterea lui Jim Henson, creatorul Muppet Show

-

“Taking it in its deepest sense, the Shadow is the invisible saurian tail that man still drags behind him. Carefully amputated, it becomes the healing serpent of the mysteries. Only monkeys parade with it.” Carl Gustav Jung-The Integration of the Personality. (1939)
Ne dezvoltam ca indivizi si ne integram in mediile din care fac parte cei dragi noua, cei pe care-i respectam. Toate astea infruntand in permanenta tensiunea dintre noianul de nevoi (declansate, poate, odata cu nasterea) si presiunea continua si nivelatoare a civilizatiei.
Nevoi pe care, mici fiind, le resimtim ca fiind amenintatoare si imposibil a fi implinite. Lipsa de profunzime a gandirii primilor ani face de multe ori ca viitorul urmatoarei clipe sa fie terifiant, aproape de necunoscutul mortii.
Abia mai tarziu incepem sa observam succesiunea dintre nevoi, frustrarea traita si implinirea care vine dupa un timp. Si astfel, incepem sa temporizam sub presiunea imperativa a starii de fapt, a socialului. Amanam, asteptam ca Norma (imperativul cultural) sa permita intrarea in constiinta a unei nevoi.
Alungam pentru scurte perioade de timp din conul de lumina al constiintei acele vietati flamande si salbatice care sunt gandurile, nevoile si senzatiile neconforme cu Norma. Cream atunci teritoriul celor neacceptati in Cetatea Eului, teritoriu dominat de forta insitinctelor, colindat in lung si-n lat de ganduri-paria.
In aerul acestui tinut pluteste teroarea, formata din mirosul atator fire de teama, atator ganduri exilate acolo.
In lumea Umbrei, acest teritoriu in opozitie cu care ne construim, traiesc acele ganduri cazute din inaltul Eului. Sigilate cu pecetea fricii, se zbat acolo jos in Umbra nevoi si ganduri neconforme cu planul arhitectului Eu.
De fiecare data cand, din inaltul constiintei noastre, strambam din nas la contactul cu aspectele dezagreabile ale realitatii, de fiecare data spun ca tocmai ne-a scapat din temnita Umbrei una din ideile/emotiile proscrise, una din senzatiile interzise. Saltul acestei salbaticiuni peste zidul Eului si descarcarea de furie ce-i urmeaza ne rup apoi de realitate-”Projections change the world into the replica of one’s own unknown face.” Jung-Aion (1955), traind astfel iluzia luptei dintre Norma si proscris.

Suntem pusi uneori in contact cu situatii care se aseamana sau contin chipul unei spaime de-a noastre. Reiteram atunci limitele iluzorii ale Eului, pierzand ocazia de a cuceri un pic din teritoriul salbatic al Umbrei. Si astfel Cetatea Eului ramane mai departe o oaza luminoasa, impresurata de mlastini cu miasme ancestrale.
Din cand in cand, insa, poarta grea a Eului se deschide si, in lumina ce se revarsa afara, e surprinsa cate o fiara din Umbra. Tematoare si nesigura, patrunde atunci in Cetate o entitate –gand ai carei ochi, gheare si muschi denota o forta mortala pentru privitor.
Hranita si adapata, fiara se imblanzeste, aducand noul si creativitatea comportamentelor ei intr-o cetate cu locuitori-ganduri mult prea pedanti si plitisiti de ei insisi.
Cu fiecare fiara imblanzita, aerul devine mai clar, miasmele fricii si ale mortii disipandu-se cate un pic.
Devenim astfel mai liberi si mai capabili sa privim in sus spre viitor, iar nu spre zidurile care ne pazesc de Frica.
Curiozitatea, curajul si daruirea unui imblanzitor de fiare sunt necesare extinderii si imbogatirii propriului Eu. Acceptate si hranite, gandurile si nevoile-paria, demult ostracizate, se reantorc in Cetatea Eu, aducand forta si vitalitatea lor neatinsa de trecerea timpului.

..the future you see is the future you’ll get..

“The same organizing forces that have shaped nature in all her forms are also responsible for the structure of our minds.”
—Werner Heisenberg

Intamplarea care m-a facut sa scriu despre sincronicitate (de fapt mi-a adus aminte ca imi propuseem asta mai demult) a facut ca dimineata sa vad intr-un album de muzica dat de un cunoscut fotografia acestuia si a fiicei lui (iPhone-ul o afisa ca si coperta a albumului), iar seara sa ma intalnesc cu acesta si cu fiica lui la cinematograf.
Cuvantul “sincronicitate” este forjat de Jung pentru a reda un concept care-i apartine. Este vorba de inlantuirea a-cauzala a doua sau mai multe fenomene psiho-fizice .
Acest concept i-a fost inspirat de cazul unei paciente care se afla intr-o situatie de blocaj in tratament. Rationalismul ei exagerat (inflatia cu animus) o impiedica sa asimileze materialele inconstietului. Intr-o noapte, pacienta a visat un carabus de aur – cetonia aurata. A doua zi, la sedinta de psihoterapie, o insecta reala de data asta, s-a izbit de fereastra cabinetului lui Jung. Jung a prins-o si a descoperit cu surprindere ca era un carabus de aur, prezenta rarisima in acel climat.
Ideea este, deci, de coincidenta: in acest caz, intre carabusul visat de pacienta si aparitia lui in realitate in cabinetul de psihoterapie.
Impreuna cu fizicianul Wolfgang Pauli (premiul Nobel pentru fizica cuantica), Jung a aprofundat principiul sincronicitatii in opozitie cu cel al cauzalitatii. Daca la inceput Jung se focaliza in studiul sincronicitatii mai mult pe aspectele empirice, fenomenologice ale sincronicitatii, pe parcursul colaborarii cu Pauli au aparut legaturi cu fizica si cu instanta inconstienta a personalitatii (rezervorul arhetipurilor). Circula o poveste legata de „efectul Pauli”: acesta era un foarte bun teoretician al fizicii, nu un om de laborator. Simpla prezenta a lui Pauli intr-un laborator de fizica se sfarsea de fiecare data cu defectarea aparaturii de laborator extrem de sofisticate si scumpe. Otto Stern, bun prieten al lui Pauli, cunoscand acest „efect”, i-a interzis acestuia sa intre in institutul sau de fizica din Hamburg, pentru a preantampina eventualele defectari ale aparaturii de laborator.

Intr-o scrisoare din 1948 catre Jung, Pauli scria: “ideile fizicii teoretice provin din ceea ce eu denumesc fizica de fundal- background psysics. Termenul “fundal” pare sa fie legat mai degraba de o descriere holistica a naturii, descriere care include atat fizica, cat si psihologia.
Pentru a realiza o buna intelegere a naturii, fizicianul trebuie neaparat sa oscileze intre fizica de fundal si psihologie. Eu privesc fizica si psihologia ca fiind modalitati complementare de examinare. De aceea psihologul, prin examinarea arhetipurilor, ar trebui sa ajunga in lumea fizicii.”

Pauli, in aceeasi scrisoare catre Jung, afirma: “natura probabilistica a teoriei cuantice si Principiul Incertitudinii al lui Heisenberg au oferit posibilitatea de a descoperi ceva dincolo de diferenta minte-materie. Ar trebui postulat un principiu universal, dincolo de vointa noastra, ale carui subiecte ar fi atat obiectele materiale cat si imaginile mentale.”
Pauli credea ca exista o explicatie cuantica pentru evenimentele sincronistice: “propagarea undelor de sens in tesatura naturii. Daca cele mai profunde structuri ale realitatii sunt probabilitati, atunci ce fixeaza ceea ce se intampla in realitate?”
Jung si Pauli au cautat o teorie care sa permita interpretarea realitatii ca un tot pshiho-fizic. Pauli credea ca matematica probabilitatilor exprima fizic ceea ce este manifestat psihologic ca si arhetip (structuri profunde , tipare instinctuale ale experientei umane, probabilitate psihica) si eveniment sincronistic. Cu alte cuvinte, aparitia evenimentelor sincronistice este complementara faptului ca informatia arhetipala devine constienta.