.. un prim pas catre realizarea visului de a fi psiholog in restaurantul meu (?!) l-am facut acum ceva zile. Managerii IKEA au gatit pentru lucratori, iar unii s-au gandit sa faca ce stiu ei mai bine: sushi!

Reteta:

-unii invata – grea matematica japoneza

- altii ajuta

- rezultatul trebuie sa fie vizibil pana la ora 17

- totul garnisit cu umor si relaxare

Pofta buna!

p.s. Google spune ca s-au implinit 75 de ani de la nasterea lui Jim Henson, creatorul Muppet Show

-

“Taking it in its deepest sense, the Shadow is the invisible saurian tail that man still drags behind him. Carefully amputated, it becomes the healing serpent of the mysteries. Only monkeys parade with it.” Carl Gustav Jung-The Integration of the Personality. (1939)
Ne dezvoltam ca indivizi si ne integram in mediile din care fac parte cei dragi noua, cei pe care-i respectam. Toate astea infruntand in permanenta tensiunea dintre noianul de nevoi (declansate, poate, odata cu nasterea) si presiunea continua si nivelatoare a civilizatiei.
Nevoi pe care, mici fiind, le resimtim ca fiind amenintatoare si imposibil a fi implinite. Lipsa de profunzime a gandirii primilor ani face de multe ori ca viitorul urmatoarei clipe sa fie terifiant, aproape de necunoscutul mortii.
Abia mai tarziu incepem sa observam succesiunea dintre nevoi, frustrarea traita si implinirea care vine dupa un timp. Si astfel, incepem sa temporizam sub presiunea imperativa a starii de fapt, a socialului. Amanam, asteptam ca Norma (imperativul cultural) sa permita intrarea in constiinta a unei nevoi.
Alungam pentru scurte perioade de timp din conul de lumina al constiintei acele vietati flamande si salbatice care sunt gandurile, nevoile si senzatiile neconforme cu Norma. Cream atunci teritoriul celor neacceptati in Cetatea Eului, teritoriu dominat de forta insitinctelor, colindat in lung si-n lat de ganduri-paria.
In aerul acestui tinut pluteste teroarea, formata din mirosul atator fire de teama, atator ganduri exilate acolo.
In lumea Umbrei, acest teritoriu in opozitie cu care ne construim, traiesc acele ganduri cazute din inaltul Eului. Sigilate cu pecetea fricii, se zbat acolo jos in Umbra nevoi si ganduri neconforme cu planul arhitectului Eu.
De fiecare data cand, din inaltul constiintei noastre, strambam din nas la contactul cu aspectele dezagreabile ale realitatii, de fiecare data spun ca tocmai ne-a scapat din temnita Umbrei una din ideile/emotiile proscrise, una din senzatiile interzise. Saltul acestei salbaticiuni peste zidul Eului si descarcarea de furie ce-i urmeaza ne rup apoi de realitate-”Projections change the world into the replica of one’s own unknown face.” Jung-Aion (1955), traind astfel iluzia luptei dintre Norma si proscris.

Suntem pusi uneori in contact cu situatii care se aseamana sau contin chipul unei spaime de-a noastre. Reiteram atunci limitele iluzorii ale Eului, pierzand ocazia de a cuceri un pic din teritoriul salbatic al Umbrei. Si astfel Cetatea Eului ramane mai departe o oaza luminoasa, impresurata de mlastini cu miasme ancestrale.
Din cand in cand, insa, poarta grea a Eului se deschide si, in lumina ce se revarsa afara, e surprinsa cate o fiara din Umbra. Tematoare si nesigura, patrunde atunci in Cetate o entitate –gand ai carei ochi, gheare si muschi denota o forta mortala pentru privitor.
Hranita si adapata, fiara se imblanzeste, aducand noul si creativitatea comportamentelor ei intr-o cetate cu locuitori-ganduri mult prea pedanti si plitisiti de ei insisi.
Cu fiecare fiara imblanzita, aerul devine mai clar, miasmele fricii si ale mortii disipandu-se cate un pic.
Devenim astfel mai liberi si mai capabili sa privim in sus spre viitor, iar nu spre zidurile care ne pazesc de Frica.
Curiozitatea, curajul si daruirea unui imblanzitor de fiare sunt necesare extinderii si imbogatirii propriului Eu. Acceptate si hranite, gandurile si nevoile-paria, demult ostracizate, se reantorc in Cetatea Eu, aducand forta si vitalitatea lor neatinsa de trecerea timpului.

..the future you see is the future you’ll get..

“The same organizing forces that have shaped nature in all her forms are also responsible for the structure of our minds.”
—Werner Heisenberg

Intamplarea care m-a facut sa scriu despre sincronicitate (de fapt mi-a adus aminte ca imi propuseem asta mai demult) a facut ca dimineata sa vad intr-un album de muzica dat de un cunoscut fotografia acestuia si a fiicei lui (iPhone-ul o afisa ca si coperta a albumului), iar seara sa ma intalnesc cu acesta si cu fiica lui la cinematograf.
Cuvantul “sincronicitate” este forjat de Jung pentru a reda un concept care-i apartine. Este vorba de inlantuirea a-cauzala a doua sau mai multe fenomene psiho-fizice .
Acest concept i-a fost inspirat de cazul unei paciente care se afla intr-o situatie de blocaj in tratament. Rationalismul ei exagerat (inflatia cu animus) o impiedica sa asimileze materialele inconstietului. Intr-o noapte, pacienta a visat un carabus de aur – cetonia aurata. A doua zi, la sedinta de psihoterapie, o insecta reala de data asta, s-a izbit de fereastra cabinetului lui Jung. Jung a prins-o si a descoperit cu surprindere ca era un carabus de aur, prezenta rarisima in acel climat.
Ideea este, deci, de coincidenta: in acest caz, intre carabusul visat de pacienta si aparitia lui in realitate in cabinetul de psihoterapie.
Impreuna cu fizicianul Wolfgang Pauli (premiul Nobel pentru fizica cuantica), Jung a aprofundat principiul sincronicitatii in opozitie cu cel al cauzalitatii. Daca la inceput Jung se focaliza in studiul sincronicitatii mai mult pe aspectele empirice, fenomenologice ale sincronicitatii, pe parcursul colaborarii cu Pauli au aparut legaturi cu fizica si cu instanta inconstienta a personalitatii (rezervorul arhetipurilor). Circula o poveste legata de „efectul Pauli”: acesta era un foarte bun teoretician al fizicii, nu un om de laborator. Simpla prezenta a lui Pauli intr-un laborator de fizica se sfarsea de fiecare data cu defectarea aparaturii de laborator extrem de sofisticate si scumpe. Otto Stern, bun prieten al lui Pauli, cunoscand acest „efect”, i-a interzis acestuia sa intre in institutul sau de fizica din Hamburg, pentru a preantampina eventualele defectari ale aparaturii de laborator.

Intr-o scrisoare din 1948 catre Jung, Pauli scria: “ideile fizicii teoretice provin din ceea ce eu denumesc fizica de fundal- background psysics. Termenul “fundal” pare sa fie legat mai degraba de o descriere holistica a naturii, descriere care include atat fizica, cat si psihologia.
Pentru a realiza o buna intelegere a naturii, fizicianul trebuie neaparat sa oscileze intre fizica de fundal si psihologie. Eu privesc fizica si psihologia ca fiind modalitati complementare de examinare. De aceea psihologul, prin examinarea arhetipurilor, ar trebui sa ajunga in lumea fizicii.”

Pauli, in aceeasi scrisoare catre Jung, afirma: “natura probabilistica a teoriei cuantice si Principiul Incertitudinii al lui Heisenberg au oferit posibilitatea de a descoperi ceva dincolo de diferenta minte-materie. Ar trebui postulat un principiu universal, dincolo de vointa noastra, ale carui subiecte ar fi atat obiectele materiale cat si imaginile mentale.”
Pauli credea ca exista o explicatie cuantica pentru evenimentele sincronistice: “propagarea undelor de sens in tesatura naturii. Daca cele mai profunde structuri ale realitatii sunt probabilitati, atunci ce fixeaza ceea ce se intampla in realitate?”
Jung si Pauli au cautat o teorie care sa permita interpretarea realitatii ca un tot pshiho-fizic. Pauli credea ca matematica probabilitatilor exprima fizic ceea ce este manifestat psihologic ca si arhetip (structuri profunde , tipare instinctuale ale experientei umane, probabilitate psihica) si eveniment sincronistic. Cu alte cuvinte, aparitia evenimentelor sincronistice este complementara faptului ca informatia arhetipala devine constienta.

..“n-am cum sa fac asta, organizatia ma blocheaza”..sau variante alternative pe aceeasi tema aud des. In special cand imi propun sa facilitez in cadrul unei echipe un proces de amplificare a creativitatii.
In primul moment mi-a aparut in minte o entitate neguroasa si amenintatoare, care anticipeaza orice miscare sau dorinta a mea si reactioneaza la gandurile mele exact inainte de a apuca sa fac ceva. Asa, un fel de joc de-a soarecele si pisica.
Un adversar redutabil organizatia asta, care are atata capacitate de a anticipa si bloca initiativele membrilor componenti…
Vestea buna e ca nu exista asa monstri, ci doar suntem noi prea focalizati in a face ca de obicei sau a gandi intre aceleasi limite. Daca gandim ca de obicei, constatam normal reactiile “ca de obicei”ale organizatiei din care facem parte. Adica al tau comportament a fost deja normat intr-un moment anterior, iar tu emitandu-l, te conformezi unei forme preexistente. Asta se lasa cu disconfort (daca vrei sa schimbi in jurul tau), sau cu liniste, daca vrei sa ai un mediu predictibil.
Pe linia timpului o procedura/ regula/ norma interna a fost emisa inainte ca tu sa constati ca te blocheaza…asa ca nu putem vorbi de intentie cu privire la blocarea actiunilor tale. Si mie mi-ar placea sa zbor, dar ce sa faci, o “procedura interna” a lumii asteia a fost numita de Newton gravitatie, inca din 1687
Asa ca am sa te mai intreb o data, pe tine cel creativ din organizatie: cand ai facut ultima oara ceva diferit de ceea ce faci de obicei?

“Tocmai atunci balonul fu cuprins din toatc partile de un fel de fum sau ceata. Pamantul de sub el disparu. De jur imprejur numai niste valuri albe.

— Ce-i asta? incepura sa strige cu totii. De unde a ajuns fumul aici?

— Asta nu-i fum, spuse Stietot. E un nor. Ne-am inaltat pana la nori si acum zburam printr-un nor.

— Ei, asta-i o nascocire de-a ta, fu de parere Habarnam. Norul e ceva ca piftia, ca un piureu de ovaz, pe cand asta nu-i decat un fel de abur.

— Dar tu din ce crezi ca e facut un nor? il intreba Stietot. Norul este facut intr-adevar din abur. Numai privit de departe pare consistent.

Habarnam nu crezu asa ceva si spuse:

— Nu-l ascultati, fratilor. Toate astea sunt scorneli de-ale lui, ca sa credem noi ca stie multe, cand, de fapt, el nu stie nimic. Parca n-am alta treaba decat sa cred ca norul este abur! Norul este un piureu. Ce, parca n-am mancat eu piureu, zau asa!

Curand balonul se ridica mai sus, iesi dintre nori si incepu sa zboare pe deasupra acestora.

Habarnam arunca o privire afara din cos si vazu dedesubt norii care acopereau pamantul.

— Doamne, Dumnezeule, incepu el sa racneasca, cerul e dedesubt! Noi zburam cu picioarele in sus!

— Cum cu picioarele in sus! se mirara toti piticii.

— Ia uitati-va: cerul e sub picioarele noastre, inseamna ca zburam cu picioarele in sus.

— Zburam deasupra norilor, explica Stietot. Ne-am ridicat mai sus decat norii, de aceea ei nu mai sunt deasupra noastra, ci sub noi.

Insa Habarnam nu crezu nici asta. Incremenise pe locul sau si-si apasa din toata puterea, cu amandoua mainile, palaria pe cap. Credea ca palaria poate sa-i cada, de vreme ce sta cu picioarele in sus. Vantul ii gonea repede pe deasupra norilor, dar in curand bagara de seama cu totii ca balonul incepe sa coboare.”

Nikolai Nosov- Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai

..long time, no see.

..creativitatea presupune disciplina. Asta am descoperit dupa ce, cu mare greutate, m-am apucat de scris din nou aici. Mintea imi e in alta parte, dar consider in continuare ca disciplina de a gandi despre psihologie si a cauta ceva nou face diferenta dintre adaptarea stereotipa la ceilalti si solutiile creative, vii. Nu mi-ar fi pe plac un profesionist care are aceeasi explicatie pentru indiferent care problema a mea (era un banc cu medic care, indiferent de boala pacientului, spunea acestuia ca are limbrici

Asa ca…uite-l pe Pygmalion: poetul Ovidiu descrie peripetiile sculptorului cipriot in partea a X-a a cartii sale “Metamorfoze”. Cipriotul o sculpteaza din fildes pe frumoasa Galateea de care se si indragosteste. Apoi invoca ajutorul zeitei Venus si… creatia invie!

Aici voi face loc lui Robert Merton, profesor de sociologie la Columbia University. In lucrarea sa din 1957 intitulata ‘Social Theory and Social Structure‘, Merton afirma ca un fenomen apare cand “o definitie falsa a situatiei produce un comportament nou, care face ca acea definitie falsa sa devina realitate”. Nu de putine ori, prin “magia” unei asteptari puternic programate emotional, realitatea a aparut.

Intr-un experiment clasic pe tema mitului lui Pygmalion (denumit adesea si teoria profetiei ce se auto-implineste), cercetatorii Rosenthal si Lenore Jacobson au lucrat cu elevi de scoala generala. Din 18 clase, a fost ales la intamplare un esantion de 20% si s-a comunicat profesorilor ca acestia sunt copii cu inteligenta peste medie. In consecinta, li s-a explicat profesorilor, ca acesti copii pot dezvolta performante deosebite pe parcursul anului scolar.

Masuratorile au aratat ca lotul experimental a castigat o medie de doua puncte pentru abilitatile verbale, o medie de sapte puncte pentru abilitati de analiza si o medie de patru puncte in coeficientul general de inteligenta. Explicatia a venit naucitor de simplu: profesorii au investit mai multa atentie in copii “semnalati”ca fiind supra-dotati din punct de vedere intelectual.

Masura in care reusim sa proiectam asupra colegului (sa-i zic “follower”ar fi deja leadership, nu?) expectanta de performanta si simpatia noastra pentru acea persoana este masura performantei viitoare. O incruntare a sprincenelor sau o tensionare a vocii este citita repede de subconstientul celuilalt. Un zambet, o atingere pe umar sau o emotie pozitiva impartasita cu privire la ceea ce vine sunt la fel tezaurizate in subconstientul celuilalt. Il pregatim pentru performanta viitoare in masura in care-i transmitem confort emotional si empatie.

Or fi toate astea un vesnic cantec al psihologiei organizationale si al departamentelor de HR… asta nu neaga forta procesarilor subconstiente si a perceptiei subliminale de care este capabila instanta subconstientului…( de vazut Adrian Opre-Inconstientul cognitiv)

Ce-ar fi daca in loc sa afirmam despre persoana X ca nu ne place sa ne intrebam ce anume am “recunoscut” la el din ceea ce vrem sa uitam la propria persoana?

Marturisesc ca-s nitel suparat: in ultima vreme am fost intr-un iures de oameni, locuri si comportamente (da, acele manifestari exterioare ale oamenilor prin care ei incearca sa exprime cum au inteles realitatea).
Am lasat in urma gandurile si senzatiile ce le insoteau si am inotat prin concret.
Am descoperit (pentru a cata oara?) ca, in contact cu o miza, creativitatea paleste: nu-ti vine sa experimentezi sau sa te joci cand esti evaluat..sau cand conceptele tale se izbesc de privirea impietrita a unor indivizi pragmatici..
Speranta exista, totusi..pentru ca am simtit ca m-am indepartat de ceva care ma ajuta sa pot admira si intelege lumea interioara a altora.
M-a intrebat deunazi un prieten daca-i soare..i-am raspuns ca n-am observat, fiind ocupat toata ziua. “Te intrebasem despre tine, nu despre exterior..” a venit replica.
Mi-a parut rau ca mintea mea n-a avut rabdare sa se joace un pic printre cuvinte, dar ma voi revansa

..egiptenii s-au agitat mult zilele astea, iar eu am aflat ca-s hackeri buni…


Site-ul pe butuci
Revenim.

..la mine Mosul sta mai mult, ca avem de povestit