psihoterapie | Psihologie servicii | Page 3
01 Oct

Teriac

teriacTERIÁC s.n. 1. (Ant.) Compoziție medicamentoasă folosită ca remediu contra mușcăturilor de șarpe, migrenelor și în multe maladii. 2. Medicament universal; panaceu. [Pron. -ri-ac. / cf. fr. thériaque, gr. theriake (antidosis) – antidot contra animalelor veninoase, sălbatice].

In evolutia Eu-lui nostru, miscarile de inhalare-exhalare ale acestuia nu sunt chiar o metafora: sunt aduse la interior imaginile lumii exterioare si ale personajelor importante din viata noastra. Apoi imaginile sunt traite ca o realitate interna, cu forta si autonomie proprii. Putem astfel sa simtim relatia cu Celalalt prin simturi, dar si prin relatia cu imaginea perceputa a Celuilalt, asa cum e ea stocata in noi. Emitem comportamente exterioare partial in baza perceptiei lumii fizice, si partial in baza reactiilor interne la lumea obiectelor introiectate (aduse la interior, in imaginatie).

Te-ai certat vreodata cu vreun sef in mintea ta ca apoi sa-i zambesti cand a trecut pe langa tine? Ei, cam despre asta-i vorba in multele randuri inutile de mai sus 🙂

Si astfel apar lumile interioare: Realul, Imaginarul si Simbolicul.

Realul e instanta primara care se vrea revelata, transpusa in sens si imagine. De acolo ne vin instinctele, pornirile cele mai greu sau chiar imposibil de inteles si simbolizat.

ris“Nu e nimic şi totuşi e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitării celei oarbe.

Mihai Eminescu, Luceafarul

In Simbolic, atribuim reguli, norme dupa care intelesul obiectelor poate fi conceput, iar obiectele manipulate. In Simbolic cream sensul dupa care se vor misca stelele din Universul intern:

“Dar deodat-un punct se mişcă… cel întâi şi singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!…
Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii…
De-atunci negura eternă se desface în făşii,
De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii..”

Mihai Eminescu, Scrisoarea I

Imaginarul contine reflectari ale lumii exterioare, incarcate de toate emotiile care au insotit intalnirea noastra cu aceste obiecte.

“Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale –
Astea toate te apropie de dânşii… Nu lumina”

Mihai Eminescu, Scrisoarea I

Imaginarul e populat de obiecte benigne, dar si de animale periculoase. Incarcate de forta telurica a primului contact intre noi-copii si Ceilalti-adulti, experientele cu Ceilalti bantuie prin noi partial cunoscute si explicate, furandu-ne tonusul si bucuria de a trai, modelandu-ne realitatea inconjuratoare dupa a lor emotie-chip.

Mai multa liniste si mai multa energie devin accesibile cand in spectrul Simbolic reusim reformulari care sa aduca mai multa congruenta intre nevoile Realului si hoardele de obiecte flamande de atentie ale Imaginarului. Nu intotdeauna este o munca usoara, de cele mai multe ori poate fi periculoasa: obiectele au viata lor si energia emotionala inmagazinata in acestea se poate dovedi brizanta.

Sigur, nu vorbesc aici de structura interna a cititorilor seriosi ai acestor randuri, ci de structura unor indivizi fantasmatici, utopici, care-si cauta dezvoltarea si pacea prin psihoterapie, meditatie si alte astfel de obiceiuri 😉

Am scris toate astea pentru a crea scena pe care voi invita sa apara imaginile-obiect din Imaginarul fiecaruia.

Te-ai intrebat vreodata cate salbaticiuni ai in menajeria personala?

Va urma 😉

 

 

 

 

01 Sep

Efectul “Oz” – demonstratie

Pentru a dovedi ca, in mediile unde-i importanta “infruntarea” creativa a mediului si inventarea solutiilor (sa zicem ca un bun exemplu pentru un astfel de mediu ar fi…in vanzari?), predomina efectul “Oz”, am cautat sa vad distributia statistica a profilelor de personalitate.

Frecventele de aparitie a profilelor sunt luate de pe site-ul Ashidge Business School.

Ca o scurta reamintire, profilele sunt stabilite cu ajutorul testului MBTI.
mbtiNew
SJ (denumiti si Gardienii): centrati pe indatoriri si responsabilitati, vorbesc despre lucrurile de care pot avea grija. Exceleaza in inteligenta logistica: sunt atenti la respectarea regulamentelor, regulilor si la respectarea drepturilor celorlalti.

SP (denumiti si Artizanii): vorbesc despre lucrurile aflate chiar in fata lor, pe care le pot manipula cu mare usurinta. Optimisti si realisti, au un talent special in rezolvarea crizelor de orice fel, uneori chiar prin modificarea (incalcarea?) regulior. Impetuosi si impulsivi, se manifesta ca mari iubitori de libertate. Exceleaza in inteligenta tactica.

NT (denumiti si Rationali): sceptici, independenti in gandire, focalizati peintelegerea abstracta a problemelor cu care se intalnesc. Lideri strategici innascuti, au incredere in logica si isi doresc intelegerea felului in care sistemele functioneaza. Tind sa mearga la principiile pe care se fundamenteaza functionarea cazurilor particulare. Nu tin cont de ceea ce inseamna ” politic corect”, cauta cea mai eficienta solutie pentru o problema intalnita. Exceleaza in inteligenta strategica.

NF (denumiti si Idealisti): sunt preocupati de crestere si dezvoltare personala. Fac eforturi pentru a afla cine sunt si cum pot sa dezvolte la maxim potentialul personalitatii lor si al celor din jur. Prefera sa se focalizeze mai mult pe ceea ce ar putea fi, mai degraba decat pe realitatea concreta.

Exceleaza in inteligenta diplomatica.

temperamentePentru mai multe detalii despre cele patru tipologii (temperamente) descrise mai sus, vedeti si tipologia Keirsey.

Revenind la cifre, alaturat sunt ilustrate distributiile temperamentelor atat in populatia normala, cat si in bransa profesionala a directorilor de vanzari.

S-vs-NGraficul alaturat reprezinta distributia profilelor iNtuitive vs profilele Senzoriale (gandire abstract-conceptuala vs gandire concret-practica) in ansamblul populatiei normale (UK si US), precum si in ansamblul bransei profesionale a directorilor de vanzari.

Este evidenta, pe de o parte, ponderea aproate de patru ori mai mare a profilelor NT (ganditori intuitivi) in bransa directorilor de vanzari, prin comparatie cu populatia normala. Daca mai punem si faptul ca profilele intuitive in bransa vanzatorilor sunt de doua ori mai multe decat in populatia normala, cred ca putem incepe sa discutam de o adaptare creativa la un mediu eminamente caracterizat de lipsa de resurse si inventarea solutiilor.

Spuneam ca efectul ” Oz” ar fi capacitatea de a materializa o idee, de a face pe altii sa ne urmeze intr-o viziune asupra realitatii. Nu numai ca profilele de personalitate care creeaza realitatea sunt rare in populatia normala, dar putem spune ca aceste profile de personalitate sunt esentiale acolo unde resursele nu sunt usor accesibile si este necesara reconfigurarea mediului pentru a le accesa.

04 Aug

Obsesiv-compulsiv: cartea prefacerilor interzise

iching“The Chinese mind, as I see it at work in the I Ching, seems to be exclusively preoccupied with the chance aspect of events. What we call coincidence seems to be the chief concern of this peculiar mind, and what we worship as causality passes almost unnoticed. We must admit that there is something to be said for the immense importance of chance. An incalculable amount of human effort is directed to combating and restricting the nuisance or danger represented by chance. Theoretical considerations of cause and effect often look pale and dusty in comparison to the practical results of chance.”

Carl Gustav Jung – I-Ching, foreword, 1949

Vinerea trecuta, cand am ajuns la munca, mi-a spus unu’: “La multi ani, bre!” Si daca tot m-am uitat la el mirat, mi-a precizat “Dai de baut, ca-i ziua lui Jung”. Asta asa-i, s-a nascut pe 26.07.1875 !

M-am hotarat sa scriu despre un subiect cercetat de Jung in ultima parte a vietii lui: Cartea prefacerilor- I Ching. Versiunea originala a cartii a fost publicata la noi de Editura Herald, cu prefata scrisa in 1923 de autorul ei, sinologul german Richard Wilhelm.

Asta pentru ca, in ultima vreme, ma preocupa reactiile subiective in prezenta schimbarii, pe care le am si le au cei cu care lucrez. Ce, voi n-ati inchis niciodata masina pentru ca apoi sa verificati daca ati inchis-o pe bune?

Mai mult, traiesc convingerea ca, fara o “revizie” a felului in care gandesc, ma regasesc in fiecare an in punctul in care senzatia de invirtit in cerc incepe sa ma oboseasca. Nu neaparat fizic, dar parca nu mai fuge mintea atat de repede cand o accelerez (vorba ceea: depasim si noi pe careva in trafic? 😉

De la logici “imbatabile” si rigide care duc de rapa proiecte prin refuzul schimbarii/ adaptarii, la reactii cumplite ale pielii (zona zoster si psoriazis), insomnii si ritualuri obsesiv-compulsive obositoare, agatarea de neschimbare pare sa fie apararea suprema impotriva viitorului. Ne agatam de ceea ce ne securizeaza, pentru ca pasul in necunoscut ne introduce intr-un mediu rece. Asa cum costumul cosmonautului reduce haosul mortal al spatiului cosmic la un mediu propice vietii, tot astfel compulsiile par sa aiba ca functie mentinerea unui echilibru (de data asta inselator) in fata necunoscutului. ritual OCDVedem asadar cum intreaga noastra fiinta se poate gasi subjugata temerii de schimbare, de entropie crescuta. Nu este ceva care te omoara. Dar nici nu pleci prea departe de locul (si timpul..) unde te-a prins temerea.

As vrea sa cred ca de la generatiile care ne-au precedat mostenim si ceva reactii adaptative in adancul sufletului. Si printre reactiile astea sunt cele care ne arata cum sa reactionam la schimbarea mediului, a reperelor de orientare. Pe unii dintre noi, structurile de profunzime ale personalitatii ne fac sa cautam iluzia controlului. Pe altii, disconfortul schimbarii/ pierderii punctelor de reper din jur ne arunca in prospectare, in ascutirea simturilor.

Spun ca as vrea sa cred ce-am scris in paragraful anterior, pentru ca altfel suntem si mai culpabili pentru propria neschimbare.
Cati dintre voi n-ati observat exasperati lentoarea cu care un sofer din alta localitate se orienteaza in fata voastra, in intersectie? In mod sigur pentru el momentele acelea de orientare sunt obositoare si-l priveaza de accesul la toate informatiile din jurul sau. Adica, vreau sa spun, nici nu vede ca-i dati flash si uita sa dea semnal cand ia o directie… Ce m-a mai fugarit un domn dintr-asta dupa ce i-am aratat directia corecta cu unul din degetele mainii.. 😉
Revenind, putem spune ca adaptarea la schimbare este marcata de doua mari
atitudini: una caracteristica gandirii industriale (vestice), alta caracteristica gandirii metaforice (estice). Prima preamareste empirismul, senzatia si deductia. Doar obtinem rezultate predictibile cand aplicam metoda corecta, nu?

A doua atitudine se simte bine cu fenomenologia, metafora si intuitia. Asa.. ca si cand ti-ai propune sa faci o afacere, dar n-ai decat senzatia ca o sa mearga bine treaba. Sau ca si cand te-ai apuca de psihoterapie, doar cu credinta ca o sa te prinzi pe parcurs care-i medicamentul magic pentru suflet.
Niciuna din cele doua atitudini nu-i corecta si aplicabila in mod automat, doar ca gandirea fluida a metaforei e mai putin supusa oxidarii cauzate de stres.

Eminescu- GlossaPentru intuitie, timpul curge mai lent, faptele au alt inteles, mai plin. Sigur, cu poezia asta in cap, e greu sa numeri banii 🙂 Dupa cum e si mai greu sa-i mai faci cand s-a schimbat mediul in care ai pornit sa-i faci acum cativa ani, nu-i asa?
Asa ma uit la mainile celor pe a caror piele vad psoriazis (reactie psihosomatica la stres), si asa inteleg repede povestea lor: stapanul acelor maini poseda o minte care se agata cu incapatanare de ceva care a expirat.
Pe o mica portiune din jurul nostru, ritualurile obsesiv-compulsive pot crea iluzia controlului. Ele sunt insa si un indicator al perimarii sistemului subiectiv pe care-l folosim la orientarea in mediul inconjurator. Sunt cu atat mai greu de stapanit si de eliminat aceste obsesii, cu cat schimbarea vine mai dinspre radacinile sufletului nostru.

Chilling_on_the_moonParadoxal, dar daca ai inceput sa observi ca anumite gesturi iti sunt necesare pentru a te linisti…si nu poti sa te relaxezi pana nu numeri de doua ori creioanele de pe biroul vecinului (ca pe ale tale le stii ca-s aliniate 😉 .. poti sa incepi sa te bucuri: schimbarea e la cativa centimetri de pielea ta!

Fa-ti un bine si relaxeaza-te…asa vei incepe sa devii.

p.s. DEX: a deveni. 1) A căpăta o altă formă sau un alt conținut; a se transforma; a se preface; a se preschimba; a se modifica; a se schimba. 2) A începe să fie; a ajunge; a se face

 

 

 

28 Jul

Obsesiv-compulsiv: tablou clinic

ratoi-OCDMarturisesc ca gandurile care urmeaza mi-au fost inspirate de vizionarea reclamelor in care un ratoi hidos o consiliaza pe o doamna de treaba in legatura cu modalitatea cea mai rapida de anihilare a populatiilor de extraterestri care locuiesc in wc-ul de acasa.

cerb-skizoAr mai fi vreo doua reclame care au tenta de gandire psihotica (de exemplu una in care domnul cu schizofrenie paranoida discuta cu cerbul despre o masina de productie romaneasca, totul insotit de bere 😉 -dar voi reveni mai incolo la ele.

As vrea sa va invit la un test banal: voi afisa mai jos cateva imagini. Ele reprezinta instantanee luate in bucatariile, dulapurile si rucsacii unor oameni (domni si doamne) respectabili din reteaua Pinterest. Prin aceste poze, indivizii respectivi intentioneaza sa ne invete cum sa ne organizam (adica ne impartasesc din experienta propriilor ritualuri obsesiv-compulsive).

Iaca:

352

 

How to organize stuff

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Acum, dupa ce v-ati uitat la cele patru poze anterioare, va rog sa fiti sinceri: pe care dintre voi 4l-a incercat starea doamnei din imaginea alaturata? Adica: v-a venit pofta sa frecati podele, mobila, sa spalati geamuri? Daca raspunsul este (chiar si vag) afirmativ-entuziast, va rog sa ma contactati.

Va voi face o oferta pe care n-o veti putea refuza: 5 sedinte de psihoterapie gratuite 😉

22 Jul

Scutul Atenei

gorgon's shieldThe relationship which I have found helpful is characterized by a sort of transparency on my part, in which my real feelings are evident by an acceptance of this other person as a separate person with value in his own right and by a deep empathic understanding which enables me to see his private world through his eyes.
(Carl Rogers, 1902- 1987)

Legenda spune ca Meduza era una dintre cele trei Gorgone, cea mai frumoasa si singura muritoare.

Ranita de dubla nedreptate care i s-a facut de catre zei (violata de Neptun si apoi transformata intr-un monstru de Atena cea razbunatoare si inteligenta- zeita ratiunii, da?), Meduza a ramas in legenda ca fiind capabila sa impietreasca cu privirea. Meduza a fost decapitata de Perseu care a reusit sa se fereasca de privirea ingrozitoare a monstrului (era si ea suparata, na!) folosind scutul imprumutat de Atena. Pana la urma, capul Meduzei a ajuns pe scutul Atenei, sporind puterea de protectie a acestui “scut psihologic”. Vedem de ce-i spun asa imediat.

Legenda e atat de raspandita, incat ostiri intregi au ajuns sa-si puna pe armuri efigia Meduzei, pentru a fi protejati imptriva nenorocului si a spaimelor din timpul luptei.

Unele din cele mai frumoase scuturi si armuri facute de armurierul milanez Filippo Negroli (ca. 1510–1579) au capul monstrului pe ele, ca pentru a-l proteja pe purtatorul lor nu numai de agresiunile fizice, dar si de agresiunile emotionale.

Astfel, armuraarmour capata functie apotropaica (greu termenul, dar mi-a placut dupa ce l-am inteles :p) – protejeaza impotriva raului spiritual.

Si, va veti intreba poate, care-i motivul pentru care o disertatie despre armuri si monstri apare in randurile scrise de un psihoterapeut?

Hai sa ne mai uitam impreuna inca o data la una din functiile de baza ale Eu-lui: apararea impotriva stresului. Si apare corelatul apararii: mecanismul de aparare.

Suna vreun clopotel pe undeva?

Hai sa vedem, cu alte cuvinte, ce monstri punem pe noi ca sa ne aparam de monstrii pe care ni-i  imaginam in exterior.

Am zice ca mecanismele de aparare psihice sunt procese psihice inconştiente, care vizează reducerea sau anularea efectelor neplăcute ale pericolelor reale sau imaginare, remaniind realitatea internă şi/sau externă, şi ale căror manifestări -comportamente, idei şi afecte pot fi conştiente sau inconştiente” (Ionescu și colaboratorii, 2002, pagina 35).

Daca le numaram prin manuale, lista mecanismelor de aparare (gorgonele..) cuprinde intre 10 si 17 itemi (vezi lista aici).

Ia ganditi-va nitel… e cald, suntem obositi si ..tre’ sa caram si o armura cu noi (motociclistii stiu!) Asta in caz ca ne sperie careva si nu stim cum sa-l privim. Nicio problema, armura vie pe care o purtam la exteriorul personalitatii se ocupa de toate. Ideal ar fi ca armura sa fie usoara, fluida si..adaptabila la multe situatii.

Asta inseamna ca mecanismele de aparare sunt si ele care mai evoluate…care mai infantile. Pe cale de consecinta, aceste mecanisme de aparare, consuma mai putina si respectiv mai multa energie din rezerva noastra. Rolul lor ramane acela de a “intoarce” raul la agresorul care, cu vorba, fapta sau gandul ne pune in incurcatura.

Mda… mi-am adus aminte de ce am inceput sa scriu azi: mi-am propus sa facem impreuna un experiment: sa cream o noua armura-Gorgona. Si promit ca nu cer nimanui sa-mi spuna Negroli 😉 E o armura vie, care respira odata cu noi, e usoara!

Hai sa ne imaginam ca cel de langa noi e speriat, trist si ne face sa simtim (chiar si peste birou poti sa-l simti, asa-i?) o stare de rau. Logica (experienta?) spune ca nu-l putem ajuta atat timp cat suntem in aceeasi stare ca si el sau ne taraste cu forta emotiei sale in ceva de care trebuie sa ne aparam.

Si atunci ne imaginam scutul Atenei intorcand Gorgonei privirea care impietreste. Lasand deoparte violenta legendei, un simplu procedeu mental ne poate ajuta sa curatam un pic spatiul perceptiei interpersonale, pentru a putea interveni sa aducem nitica empatie si (eventual) ajutor.

Lasa-i emotiile sa ajunga la tine (si sigur vor veni, daca le traieste tot atat de intens pe cat iti traiesti si tu frica, dezamagirea sau durerea), apoi imagineaza-ti separarea pe care o produce un scut pe care-l pui intre tine si cel care se afla in fata ta. Acum poti sa-ti dai seama ca te uiti la emotiile pe care le traieste, fara sa te confunzi cu spaimele la care te “invita”.

Sigur, nu cred sa ma fi deranjat vreodata bucuria vreunui om de langa mine… n-as folosi vreun procedeu ca sa ma protejez impotriva fericirii si cred ca nici tu n-ai face-o. Ce vorbim aici inseamna raspunsul la intrebarea “cum sa fiu functional intr-un mediu cu emotii innorate?”

De aici (ai inteles starea lui si poti s-o separi de a ta) poti decide tu singur daca-l ajuti sau nu.

Sigur ai facut un pas in a intelege ca ceea ce te enerva era, de exemplu, disperarea celulalt. Si sigur armura pe care-o folosesti acum nu mai e atat de costisitoare, lasandu-ti timp si energie sa descoperi chestii noi in jur 😉

14 Jul

Lapis exiliis

lapis exiliis“Pe masură ce creşte complexitatea, formulările precise pierd din înţeles şi formulările pline de înţeles pierd din precizie.” Lotfi Zadeh (logica fuzzy)

Ma uit la omul din fata mea: a venit sa-si caute echilibrul pierdut pe undeva, pe carare. Ascult povestea lui intortocheata, cu explicatii despre problemele care-l chinuie.

Il vad apoi ca pe un fluture de noapte, lovindu-se orb de proprii Zei-principii, in drumul sau spre liniste.

Lucian Blaga parca spunea ca ca suntem inzestrati cu doua tipuri de cunoastere: una paradisiaca, bazata pe ratiune si pe observarea realitatii ca dat. Cealalta forma de cunoastere e denumita luciferica, in care misterul e acceptat si revelat incet-incet.

Prima e cunoasterea imediata, faptica a prezentului. Frica de dispretul celorlalti, frica de a nu vedea in ochii lor ceea ce banuiam despre lasitatea noastra, ne fac sa cautam a fi “normali”. Atat de mult incat ne anesteziem singura instanta care ne poate ghida in cautarile noastre: intuitia.

Cea de a doua forma de cunoastere, denumita de Blaga “luciferica”, caracteristica omului creator, capabil sa-si infrunte temerile si sa-si transforme destinul. O redescoperim de fiecare data cand faldurile socialului ne orbesc inaintarea.

Lapis exiliis (piatra exilului) e indicatorul de drum, borna: spre intuitia razvratitului sau spre cunoastere rationala a conservatorului? E metafora pe care cultura noastra o contine de cateva mii de ani: desemneaza piatra care transforma alchimic materia impura in esenta, necunoasterea in revelatia transcendenta a adevarului. Metafora a carei intrupare a fost cautata in van de Artur si de cavalerii lui, cu o frenezie caracteristica animalelor inradacinate in concretul foamei si al simturilor.

Reantorcandu-ma la nevoia de principii a clientului meu, ma trezesc meditand la toate propozitiile pe care mi le spun si eu folosindu-l pe TREBUIE. Enunt adesea imperative impersonale de care ma tin apoi cu vinovatie, uitand ca nu-mi apartin sau ca au fost rolul unei conjuncturi in care nu am putut simti, in care frica ori furia m-au orbit.

E inca in fata mea, intr-o carapace, fara vitalitate. Nerabdator, e iritat de linistea pe care i-o propun prin intalnire.

Stiu ca vrea solutii si pot sa aleg a-i domoli durerea si dezamagirea, explicandu-i. Dar stiu ca ce-i explic azi, de maine va fi inutil. Si stiu ca se va intoarce impotriva “explicatiilor”, in trecerea lui de la static la fluid. Acum mult timp in urma, cand a simtit ca presiunea misterului din jur ii ameninta structura, a creat in jurul lui o armura aspra – Ratiunea. Stie si el ca are nevoie de timp sa se vindece de stratul asta.

Sau pot sa-l astept sa vada, ca-n povesti, rascrucea. Atunci cand criza va fi suficient de puternica, va descoperi viata din sufletul sau.

Prins in schematismul dogmelor personale, e in siguranta deocamdata. Dar simte dureros ca nu mai creste si ca-l ingradesc propriile absolutizari.

Se-nfurie si-i vad tornada din interior, pe cale sa rastoarne piedestalurile mancate de timp ale Zeilor-Principii.

Pe asta ai vazut-o? Ii arat cu mana linia fina-miscatoare a misterului. Se-ncrunta: nu se incadreaza in ce STIU! circular

Domeniul contradictoriului e infiorator, populat fiind de intrebari de genul:

– am fost sau n-am fost iubit de ai mei?

– sunt sau nu demn de stima mea?

— Da-mi o explicatie, psihologule!

— Ia o iluzie, pana te prinzi: gandesti corect, desi asta nu-ti ajuta cresterea.

Imediatul nu e locul tau. Iesi din ce stii deja.

31 May

Al Khidr, intuitia verde

al khidr” Primitive man must tame the animal in himself and make it his helpful companion; civilized man must heal the animal in himself and make it his friend”. Carl Gustav Jung, Man and his symbols

Marturisesc ca povestea de-o scriu acum am rulat-o mult timp in minte inainte sa indraznesc s-o scriu. Pe de o parte, e greu de scris/ exprimat ceea ce aduce intuitia. Pe de alta parte, disciplina de empirist (radem, glumim, da’ tre’ sa iasa si ceva statistica, ceva corelatii..) nu ma lasa prea usor sa scriu “chestii”. Si totusi…

“Visam ca eram intr-o incapere ciudata, ca si cum ar fi fost intr-o casa cum vezi prin filmele cu regi si razboaie barbare. Totul era facut din piatra gri, iar familia mea dormea in paturi raspandite prin camera aia mare. Pe unul din pereti era un semineu imens, in care ardea mocnit focul. Eu eram singurul treaz si nu stiu de ce-i priveam cum dormeau. Apoi m-a cuprins o groaza imensa, vazand cum o aratare verde trecea de la unul la altul din cei care dormeau. In tot timpul asta ma privea fix. M-am uitat mai atent la aratare, moment in care m-am trezit cu ea/ el fix in dreptul ochilor, la distanta de o palma. Am vazut cu oroare pielea verde si ochii galbeni, ca de pisica, apoi am realizat ca aratarea aia avea fata mea, eram eu. Am vrut s-o imping, dar bratele imi erau paralizate. A disparut, retragandu-se in semineu, ultima imagine avand-o cu ochii aia galbeni, inumani.

M-am trezit respirand greu, plin de transpiratie, obosit ca dupa un efort imens.”

“Al doilea vis a fost si mai ciudat, pentru ca visam ca-s treaz si ca privesc o aratare verde, calare pe pieptul meu. Si-a apropiat fata de mine incet, ca pentru a-mi da timp s-o vad si sa inteleg. I-am observat trasaturile si am recunoscut-o: era personajul din visul anterior. Numai ca acum pielea era neteda, aproape umana. Ochii erau ca de pisica, galbeni, cu irisul-virgula negru. Senzatia de teroare si paralizie a fost de nedescris. Am coborat privirea spre pieptul meu, unde mi se parea apasarea cea mai puternica. Acolo am vazut cu ma presa cu mainile. Avea gheare puternice, ca de pisica, de culoarea cuprului curat.

Am simtit o durere vie in piept, moment in care am realizat ca-si infipsese ghearele in carnea mea. Privind din nou spre “mainile” aratarii, am observat ca emiteau scantei electrice.

Apoi m-am trezit. Aratarea din vis disparuse, insa imaginea camerei era la fel ca-n vis. Oare visasem cu ochii deschisi? N-am putut adormi la loc, in camera parandu-mi-se ca-i persistenta prezenta aratarii.”

al khidrClientul care mi-a povestit cele doua vise n-a auzit de Al Khidr, cel despre care musulmanii scriu in Coran.

Literal, Al Khidr inseamna ” Cel verde”. E descris ca personajul-cheie al initierii celor fara de invatator. Vazut ca si o forta a naturii, incalca cu nonsalanta orice principii etice, in virtutea unei legi mai presus de canoanele omenesti. Povestea spune ca Moise i-a cerut lui Al Khidr sa-l invete, dar n-a putut suporta/ indura tot ce a venit dinspre maestrul sau. La despartire insa “cheile” tuturor faptelor savarsite de Al Khidr si acuzate de Moise ca fiind neetice si salbatice, au fost aratate lui Moise.

Sufitii, filosofi si mistici musulmani, il descriu pe Al Khidr ca aspect atemporal al dezvoltarii umane. Timpul in care ne grabim sa intelegem faptele din jurul nostru e diferit de timpul din care dezvoltarea noastra isi ia directie.

Continem oare mai mult decat intelegerea pe care o extragem din lumea care ne inconjoara? Grea intrebare, al carei raspuns il regasesc mereu la confluenta tuturor tehnicilor si metodelor de care ma folosesc pentru a-mi asigura rigoarea discursului. Iar si iar, in spatele cifrelor gasesc metafore.

Gasesc o lume in care timpul face salturi agile, de felina, unind pervers intamplari din copilarie cu evenimente din lumea tehnicizata si rece a organizatiilor. Gasesc instincte mai vechi decat Orasul furisandu-se viclean printre birouri, computere si telefoane.

Personajul despre care va vorbesc e o expresie a ingemanarii creative dintre vehicolul modern al civilizatiei si vechile cursuri subterane ale insinctelor.

Al Khidr inglobeaza forta vitala  si originalitatea intregii naturi, traducand in graiul viselor vastele miscari ale lumii din interior.

Ma intalnesc cu Al Khidr in orele de psihoterapie, de fiecare data cand un client la limita resurselor gaseste pe neasteptate treapta spre mai bine. Si intuiesc acolo scanteia verde care nu lasa omul sa se stinga.

 

20 May

..nitel mai linistit

“Urmaream atenta cum fetita aceea construia pe mal un castel de nisip. Tragea cu mainile nisipul si-l presa cu genunchii, ridicand o gramajoara de nisip. Apoi valul i-a spulberat munca, lasand-o pentru o clipa prada surprizei. S-a apucat iar de construit, presand de zor nisipul cu palmele si genunchii.
Cand alt val i-a topit castelul, a luat in palma nisip si s-a apropiat de apa:
–    Poftim, ia-l tu!
Si astfel a descoperit Marea”. psihoterapeut Liliana Malahov
congresSunt dupa trei zile de participare la Congresul National de psihoterapie organizat de Societatea de Analiza Existentiala si Logoterapie si de Asociatia Romana de psihoterapie centrata pe Persoana . Tema evenimentului a fost Fenomenologia. Marturisesc ca a trebuit sa caut semnificatia termenului, ca nu-l stiam. Nu de alta, dar greseam lucrarea!
Mișcare filozofica inițiata de Ed. Husserl, la începutul sec. 20, care opune teorii cunoașterii bazate pe atitudinea naturalista (presupunerea unei lumi fizice obiective existând independent de conștiința) o interpretare a elementelor experienței noastre (fenomenele) prin prisma intenționalitații. Ca metoda, Fenomenologia consta în suspendarea sau punerea în paranteza a atitudinii naturaliste (empirice) și ridicarea, printr-o succesiune de reducții la conștiința pura, independenta de orice determinație a lumii empirice.
Greu! Prima data cand am citit randurile de mai sus, mi-am zis: luati doua kile de cartofi si faceti-le o reductie eidetica la piure. Mai greu e ca prin reductia asta nu ajung sa mananc nimic, ci doar sa-mi imaginez ca mananc si sa vorbesc despre asta. Dar..pot descrie o reteta, si voi s-o realizati in bucatariile voastre?!
Din certitudinea senzoriala demna de un sofer de Bucuresti, in trei zile intense de Congres am esuat in valurile iuti ale sensului subiectiv.
Marturisesc ca n-am fost pregatit sa inot  in materia densa pe care am gasit-o in atmosfera din sala de congres. Mai ales ca lucrarea (o gasiti aici) pe care o redactasem dupa toate regulile metodei empirice (obiectiv, metoda, instrumente riguroase si concluzii pertinente), investiga tocmai zona de confluenta intre obiectiv-subiectiv in perceptie. Adica imi inchipuiam ca-mi voi folosi creierul (sau macar partea lui rationala) si voi vedea incotro bate vantul.
Nu stiu cati dintre voi ati incercat senzatia (si sper sa nu fie cazul prea curand) dintr-un accident auto. La momentul asta mediul din jurul meu are niste caracteristici clare, apoi mediul se schimba brutal intr-o fractiune de secunda. Si-ti vine sa intrebi: da’ tu..de unde ai aparut in portiera mea?
La inceputul lucrarilor imi treceau prin cap chestii de pe la psihiatrie (“schizofrenia s-ar putea manifesta in plan clinic prin fenomenologie productiva intensa, dezorganizare in plan cognitiv si frecvente episoade de tip autist”- Pamfil Ogodescu, Persoana si devenire). Tentatia a fost mare in a ma agata de empirism, mai ales la lucrarile care au continut studii de caz clinice.
Progresiv, realitatea din sala a fost metamorfozata si au aparut forme de simtire vie, puternica. Unele lucrari au fost plictisitoare si am “vazut” valuri-valuri de furie politicoasa trecand prin sala (ce, doar nu era sa ne manifestam nepoliticos intre atatia psihiatri si psihologi… cu pastilele la ei! 😉 Alte lucrari au fost emotionante si am simtit magnetismul comunicarii compasiunii si al empatiei.sala congres
Nu pot spune ca m-am intors odihnit de la Congresul din Predeal… dezbaterile din grupul psihoterapeutilor se intindeau pana tarziu in noapte, totul insotit de apa plata si lamaie 😉

La final, empiristul din mine a luat diploma asta:

diplomaInsa noul convertit la fenomenologie din mine pot spune ca s-a intors mai linistit. Am inteles ca noi „vedem” sensuri, idei, avem intuitii care ne determina sa vedem specia în spatele individului, conceptul în spatele lucrului concret. Am inteles ca esentele sunt accesibile intuitiei deoarece constituie acel „ceva” sub care se releveaza „lucrul însusi”.
M-am intors, cu alte cuvinte, mai increzator in intutitia si creativitatea mea.

“..un locus al evaluarii intern. Poate cea mai importanta conditie a creativitatii este aceea ca sursa sau locusul judecatilor evaluatoare sa fie interna. Pentru persoana creativa, valoarea produsului ei este data nu de laudele sau criticile venite de la altii, ci de ea insasi. Am creat ceva care ma multumeste pe mine?  (…) Putem spune ca EU-ul aduce o structura in relatie cu realitatea. “
Carl Rogers – A deveni o persoana, p.481

21 Apr

Pet-ul meu e o caracatita

caracatita  Lumina altora sugrumă vraja nepătrunsului ascuns în adâncimi de întuneric, dar eu, eu cu lumina mea sporesc a lumii taină – şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna nu micşorează, ci tremurătoare măreşte şi mai tare taina nopţii, aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare cu largi fiori de sfânt mister şi tot ce-i neînţeles se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii- Lucian Blaga

Va propun in randurile care urmeaza un program in trei pasi pentru dresajul celui mai drag pet al nostru: Mintea.
Ce ne-am face fara pet-ul asta? Probabil ca simpla intrebare e pentru unii generatoare de neliniste..
Eu indraznesc sa cred ca am fi mai linistiti daca i-am da din cand in cand o pauza. Il tinem in brate, aproape de noi, si ne confundam adesea fiintarile.

Client: “De o săptămână, de cand cu proiectul asta nenorocit,  nu reusesc sa mai dorm  mai mult de o ora pe noapte.  Sunt epuizat, fac continuu scenarii si ma gandesc la tot felul de chestii. Macar de mi-ar folos toate astea la negocieri, dar nu fac decat sa ma oboseasca.”
E drept, cu ajutorul Mintii stiu lucrurile care mi s-au intamplat. Dar realizez ca uitandu-ma la ele acum, le pot da sensuri noi, complete.
Ciudat, pot trai si senzatia ca mi-e mai bine daca sunt prezent pas cu pas in ceea vine spre mine, chiar daca e obositor sa fac asta.
Din cand in cand, imi aduc aminte de o scurtatura pe care gramatica mi-o permite: viitorul anterior. Si-mi spun: cand voi fi ajuns la acel moment, voi fi aflat deja tot ce-mi trebuie ca sa ma linistesc.
Si asta se dovedeste de cele mai multe ori a fi o profetie care se implineste cu precizie mecanica.
Surprind momentul paradoxal in care, in ciuda cramponarii anxioase de manoperele rationale ale mintii, oprirea acesteia genereaza solutia.
Nu prea e logic, a?
Hai sa facem impreuna trei pasi 😉
Pasul 1: observam cum suntem acum, cu senzatiile produse de contactul cu suprafata pe care suntem asezati.
Pentru 1-2 minute, voi observa fluxul continuu de “agatari” pe care mintea mea le realizeaza la realitatea din jur. Poate ca atentia mea pleaca spre vocea de la televizor, sau poate ca-i gandul care-mi sopteste: “ce prostie, cum sa observ gandirea?”
Pasul al doilea: de fiecare data cand mintea “pleaca” spre realitate pentru a se agata acolo si a aduce la noi ganduri  in flux continuu, vom imagina pentru ea renuntarea. Vom imagina retragerea bratului (tentaculului?) intins spre realitate si ne vom spune cu blandete “renunta, nu-mi trebuie acum gandul asta”.
Pasul al treilea: constientizam animalutul asta agitat (mintea noastra) ca fiind inchis intr-o bula transparenta. E acolo, in interiorul bulei, traindu-si iluzia si nevoia pentru date concrete. Vedem cum munceste constiincioasa cu multele-i brate pentru a agata firele de praf ce cad in jur.
Ne departam un pic de bula asta in care pet-ul nostru rational munceste de zor, fara a ne vedea. Observam nevoia sa  continua de a se agata de lucrurile ce trec pe langa ea, de fapte si situatii pentru a le duce in mijlocul ei si a se hrani.
Trebuie ca-i un pet tare seducator, de vreme ce ne e atat de bine in mrejele sale. Digeram adesea impreuna aceleasi ganduri si ne cufundam in apele adanci, seducatoare ale detaliilor.
Acum ca am reusit sa-l tinem la nivelul ochilor si la o oarecare distanta de noi, v-as invita la o intrebare: daca e nevoia pet-ului nostru rational sa se agate de realitate, nevoia noastra care-o fi?

 

20 Feb

Shamyaza

shamyaza2” De aceea este pentru mine un lucru extrem de important sa ştiu cat mai multe posibil despre psihologia primitiva, mitologie, arheologie şi istoria comparata a religiilor, întrucât aceste domenii imi ofera analogii nepreţuite, cu care pot imbogaţi ideile ce le vin pacienţilor. Astfel putem sa mutam împreună ceea ce este aparent lipsit de insemnatate in apropierea zonei a ceea ce este plin de importanţa şi sa marim astfel considerabil sansa eficacitatii.”
C.G. Jung

Am sa va spun o poveste.. o poveste despre un copil care, incepand sa se dezvolte, a simtit ca nu poate sa accepte cele doua trairi dominante din interiorul lui. Pe de o parte, simtea ca i-e teama ca va muri intr-o zi. Atat de teama, incat parea ca lumea se sfarseste la fiecare indepartare a mamei de el, la fiecare vaga senzatie de foame.

Pe de alta parte, simtea ca e plin de iubire si bucurie in preajma parintilor sai. Simtea cum creste si cum inoata in iubirea alor sai in fiecare zi.

Numai ca cele doua trairi nu puteau fi acceptate simultan de sufletul sau crud, asa ca, natural, una din ele trebuia scoasa in mediul din jur. A incercat sa vada in jur obiecte care sa-i justifice furia si durerea pricinuite de clepsidra care-i numara clipele in interior, inca din prima zi de nastere.. si a vazut chipul unui parinte. Tocmai pe-al celui iubit. “Nu pot sa cred – si-a spus – ca tu ai acceptat ca eu pot muri si totusi m-ai creat.”

Si s-a simtit vinovat, si s-a intristat.

Apoi s-a trezit adult, arzand mocnit pe dinauntru, cuprins de o furie oarba, neanteleasa si salbatica.

Numele copilului e oarecare, dar, pentru ca e din povestea mea, vom conveni ca-l cheama Shamyaza. Asa cum il chema si in alta poveste, scrisa in cartea lui Enoh. Acolo, in povestea lui Enoh, numele lui Shamyaza insemna “mandru si razvratit, Puternicul lui Dumnezeu”. Pe buna dreptate era o forta acest personaj cu nume de rebel. Isi iubea Parintele, dar era animat de ura impotriva Lui. Personajul din cartea lui Enoh era la fel de uman cat de uman e fiecare din noi, doar ca traia mai repede si mai viu totul. Era un Gardian, trimis sa implineasca Cuvantul pe pamant. N-a reusit sa treaca de natura muritorilor cu care se asemana atat de mult. Puternic si feroce, a pornit o adevarata rascoala atunci, in timpurile lui. Si a ramas un excomunicat, suspendat intre Cer si Pamant, pururea ars pe dinauntru de flacarile furiei, vinovatiei si ale iubirii pentru al sau Parinte.

Il intalnesc pe Shamyaza de fiecare data cand, in terapie, al meu client imi shamyazapovesteste despre dualitatea sentimentelor pe care el are fata de unul din parinti: iubire sincera, urmata de furie vinovata ca nu-i lasat sa creasca, sa fie liber.

Dar Shamyaza din povestea lui Enoh nu e nicicand suficient de puternic sa rupa legatura ce-l tine langa imaginea parintelui…penduleaza vesnic intr-un dute-vino ce-l sfarseste.

In povestea mea insa, el trece mai departe, acceptand ca poate fi si bun si rau, de data asta liber.

Tu… l-ai vazut vreodata in tine?

 

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com