psihoterapie | Psihologie servicii | Page 4
16 Jan

De vorba cu casa din vis

casa“It is far better take things as they come along with patience and equanimity.”
Carl Gustav Jung-
Memories, dreams, reflections (1963).

Am tot timpul din lume. Am ajuns neasteptat de repede prin traficul lejer, iar stomatologul e la o strada mai incolo. Parchez masina in dreptul unei case, dupa care incep sa ma gandesc daca nu cumva felul in care am pus masina poate bloca vreun locatar. Ma uit mai atent la casa si, treptat, imi dau seama ca e rece si deloc doritoare sa fie locuita.

“.. visez o casa pustie, nemobilata, in care nu am timp sa ma opresc in fuga mea spre nicaieri.” Franturi dintr-o sedinta cu un client imi apar in minte, pe masura ce observ casa din fata mea.

Ore o vrea sa primeasca oaspeti?intrare Ma uit mai atent la intrare si la marchiza darapanata, observand grilajul de la usa si lacatul ruginit.

“Mi-e greu sa gandesc ca aproape de mine ar putea sa fie cineva, nu cred ca as putea vreodata sa las pe cineva in spatiul meu.”

lant

Am tot timpul din lume…curiozitatea ma imboldeste sa ma apropii, sa intreb casa ce face acolo, aiurea in drum, fara un scop anume. Lacatul de la poarta, crengile uscate si lantul ruginit sunt din nou semne ca pe-acolo n-a intrat nimeni de foarte mult timp.

“Uneori ma simt atat de inutil, incat teama ma inconjoara si ma simt atras de moarte, doar sa scap de durerea asta insurportabila”.

Un semn de viata pare a fi cutia postala: pare destul de noua. Si totusi, cineva a lasat o punte spre exterior! Mai stau un pic in fata casei, pe trotuar.. Pe unde s-o intra? N-as vrea sa plec mai departe, stiind ca s-ar putea sa ma intorc cu spatele si casa sa clipeasca pe furis. Haide, da-mi un semn.

Si uite, in stanga mea, se misca prin gradina doi ochi, greu de deosebit prin tufele uscate si fondul maroniu al peretilor.detaliu Un caine bej dormiteaza in dreptul unei tufe. Pot sa-i vad doar ochii negri, restul corpului apare si dispare, fantomatic, in lumina din ce in ce mai putina.

– Tu.. pe unde-ai intrat?

Ma retrag in masina, asteptand sa se mai intample ceva. Am tot timpul din lume, imi place cum povesteste casa asta. Ce poveste de folos imi dai pana plec de-aici? Promit ca te vizitez si saptamana viitoare!

“Am vazut in vis casa pe care mi-o doream: linistita, retrasa. M-am intins pe sezlongul din fata ei si m-am trezit linistit. Gandurile nu-mi mai zboara agitate. Sunt si acum linistit, pot sa citesc.”

Cainele-suflet-al-casei se trezeste si se indreapta spre un colt al gradinii..si vad cum o poarta se misca. N-am observat poarta aceea. Parea ca gardul e continuu pe acea portiune. E-n strada deja? Apoi cainele-fantoma intra din nou in curte si se culca in frunze.poarta

 

poarta-2Azi cainele-suflet-de-casa -pustie m-a invatat sa am rabdare pana se deschide poarta. Poate ca altii stiau de poarta asta, dar.. pentru mine e noua si plina de intelesuri.

 

04 Jan

Dragons and Dungeons

dragons and dungeons..ma gandesc sa fie asta introducerea la lucrarea de finalizare a patru ani de formare in psihoterapie 🙂

“As a matter of fact, the mind has gone to its present state of consciousness as an accorn grows into an oak or as saurians developed into mammals. As it has for so long been developing, so it still develops, and thus we are moved by forces from within as well as by stimuli from without.
These inner motives spring from a deep source that is not made by consciousness and is not uder its control. In the mythology of earlier times, these forces were called mana, or spirits, demons, and gods.
They are as active today as they ever were.
Yet, in order to sustain his creed,contemporary man pays the price in a remarkable lack of introspection. He is blind to the fact that, with all his rationality and efficiency, he is possessed by “powers” that are beyond his control. His goods and demons have not disappeared at all; they have merely got new names. They keep him on the run with restlesness, vague apprehensions, psychological complications, an insatiable need for pills, alcohol, tobacco, food- and, above all, a large array of neuroses.” Man and His Symbols, Carl Gustav Jung

Am inceput psihoterapia cu S. in conditiile in care mergea de cateva ori pe luna la Spitalul de Urgenta cu grave atacuri de panica, iar medicatia psihiatrica il ingenunchiase.

Supervizarea pentru caz mi-a confirmat (post-factum..) ca nu-i bine sa incerci sa relaxezi un anxios.. ca, de fapt, chiar s-ar putea simti mai rau in timp ce folosesti o tehnica de relaxare.. Am aflat pe parcurs ca nicio tehnica “ortodoxa” nu vindeca definitiv boala psihica cu care ma confruntam, ameliorari palide putand fi obtinute dupa indelungi antrenamente de suprafata, fara vreun impact major asupra subteranului problemelor.

Nu mi-a pasat prea mult de aceste avertizari ale tehnicienilor care ma supervizau si am continuat abordarea metaforica (de scos fraza asta din materialul ce va fi prezentat in fata comisiei..) 😛

Pe parcursul terapiei am intrebat de cateva ori cu voce tare clientul, mai mult pentru mine: “oare ce comoara pazeste acel dragon care te arde pe dinauntru atat de rau, de fiecare data cand incerci sa intelegi?”

Atacuri de panica la limita suportabilitatii au insotit pasii mai mari facuti in inconstient de catre client, moartea fiind pe parcursul acestor atacuri challenger-ul meu.

Ca n-a fost nici comoda, nici placuta “calatoria”, martori imi stau colegii de psihoterapie si supervizorii carora nu le-a fost usor cu mine: speriat de gravitatea si ineditul contactului cu un teritoriu aflat in umbra si populat cu continuturi psihice care refuzau si refuza constiinta, nu rare au fost iesirile mele agresive (verbal 😉 ) pe parcursul supervizarii.

Intelepciunea aparte si o stiinta de neanteles pentru mintea mea rationala au fost tot timpul apanajul acestor continuturi psihice care, odata chemate la “tratative” in lungile dialoguri cu S., au readus echilibrul sanatatii psihice.

Astazi S. nu mai are atacuri de panica, viseaza din belsug si a redus medicatia psihiatrica la minim.

Continua singur calatoria prin labirinturile in care-a pus atatea comori sufletesti, ferite de lumina zilei si a constiintei.

Jocul continua 😉

09 Dec

Reverberatii inconstiente

“In the products of the unconscious we discover mandala symbols, that is, circular and quaternity figures which express wholeness, and whenever we wish to express wholeness, we employ just such figures. ”
Carl Gustav Jung -Memories, Dreams and Reflections
Intr-una din sedintele de psihoterapie, unul dintre clientii mei a vizualizat pentru a se linisti o camera goala, in care se afla el. In jurul sau a aparut un cerc “rece si luminos spre mine, cu flacari galbene spre exterior. Nimic din exterior nu se poate apropia sa-mi faca rau. Sunt linistit in interiorul cercului, toata teama dispare”.
Aceasta imagine a insotit multe din treptele urcate de al meu client spre reconstruirea unei imagini de sine fragmentate si incomplete. Fiecare pas a fost dureros, marcat de atacuri de panica. Aceste ruperi brutale de ritm, puternic saturate in senzatia terifianta a prezentei mortii, au fost aproape de fiecare data insotite si depasite cu o imagine a unui cerc-mandala care ocrotea si inconjura fiinta celui care suferea atacul de panica.
Cautand sa inteleg cu ce lucram, am regasit la psihanalistul Dem Zamfirescu (Filosofia inconstientului) o relatare despre perioada pre-psihotica a lui Eminescu. Inainte sa cada in boala mintala, in perioada 1880-1883, Eminescu desena foarte des in ale sale caiete ansabluri geometrice circulare.
Dem Zamfirescu sesizeaza in aceste desene ale lui Eminescu tentativele poetului de a-si recapata un echilibru al mintii. Ajuns pe pragul dintre sanatate psihica si boala mintala, intregul suflet al poetului a facut o ultima incercare de a ramane sanatos. Fotografia alaturata ilustreaza un astfel de desen din manuscrisul eminescian 2260, pagina 76. Ca n-a reusit sa se smulga din apele negre ale nebuniei, o stim: in iunie 1889 Eminescu se stinge in sanatoriul doctorului Sutu.
Expresie grafica a intregului Sine, mandala-cerc este intuita de indivizi atunci cand in profunzimile psihicului lor apar cutremure. Vazuta ca ansamblu circular de elemante grafice, mandala Sinelui pare sa aduca din subteran solutii vechi la dezechilibre experientiate intr-o lume moderna.
Simtit ca o urma nostalgica a unui intreg pierdut, cercul–mandala aduce in viziunile celor aflati intr-o experienta de margine o vaga anticipare a echilibrului. Simbolul circular reverbereaza prin straturi groase de uitare, in incercarea de a indeparta pericolul imbolnavirii.

In preajma continuturilor inconstiente constatam adesea prezenta si stranietatea unor imagini sau reactii cu continuturi criptate. Apropierea acestora ne transmite doar aroma unui teritoriu tabu, inaccesibil ratiunii.
Mai mult, pare ca baza personalitatii contine nuclee a caror exprimare se face indirect, cu mijloacele aflate la dispozitia individului care-si observa psihicul. Imagini vechi, intr-o derulare halucinanta ne invadeaza si asistam la defilarea unor continuturi simbolice, venite din registre temporale vechi ale psihicului nostru.

“este colosal de important din punct de vedere terapeutic (…)a i se achita inconstientului acel tribut care garanteaza mai mult sau mai putin cooperarea acestuia. Dupa cum se stie, inconstientul nu se poate “rezolva”, ca sa zicem asa, o data pentru totdeauna. Ba este chiar una dintre sarcinile cele mai importante ale igienei psihice sa acorde simptomelor, continuturilor si proceselor inconstiente o oarecare atentie constanta si anume pentru ca inconstientul risca tot mereu sa devina unilateral..”

Carl Gustav Jung- Aion. Contributii la simbolistica sinelui

Muzica in surdina a inconstientului ne insoteste in tumultul orasului 🙂

28 Nov

Work in progress

work in progressV-am mai zis ca Jung era meserias? Da… elvetianul (psihiatru) a gandit personalitatea ca un sistem cu auto-reglare, a carui forta rezulta tocmai din opozitia elementelor ce-l compun. Tipul asta a fost optimist. Contrariile gasite de el in personalitate nu se anuleaza reciproc, ci isi imprumuta din energie atunci cand unuia-i expira inspiratia!

Elemente contrare alcatuiesc o structura cu doua niveluri: constient-inconstient. Profilul din constient si cel din inconstient sunt aidoma personajelor Jekyll & Hyde. Dr Jekyll e ceea ce ne ajuta sa ne adaptam constient la exterior, iar mr. Hyde e ceea ce reprimam, ascundem sau negam la noi.

Si vine o zi cand reprimarea, ascunderea tendintelor inconstiente nu mai “tine” si mr. Hyde iese pe strada… dar, surpriza! Chiar daca face o impresie proasta, pare sa fie util cu ale sale abordari originale si diferite de cele ale dr. Jekyll. E mai puternic, are de partea sa instinctele si forta naturala care le anima, dar e mai putin intelept si e necivilizat. Asa.. ca o fiara ce poate fi imblanzita.

Asa se face ca descoperim solutii noi in momentele de pierdere a controlului constient ..bune sunt aceste momente, daca le consideram experimente timpurii pentru atitudini inca nenascute in constient. Utile devin cand le curatam de furia, deznadejdea sau spaima care le insotesc accidental, situational si pastram din ele doar caracterul inovativ.

Pentru fiecare dintre noi, mr. Hyde e diferit, aducand partile ascunse in umbra inconstientului direct in Agora, intre oameni, lasandu-le sa vorbeasca si sa se manifeste.

Bine ar fi, zice teoria (bunul-simt?), ca aceasta parte mai putin luminoasa a noastra sa nu fie prea tare legata, caci va rupe lanturile si atunci, vai si amar: nevroza-i numele nostru… Abordarea optimista a lui Carl Gustav Jung a constat tocmai in democratia pe care o recomanda ca si strategie pentru diada dr. Jekyll – mr. Hyde.

Intentia mea e sa demonstrez ca individuarea sau altfel spus, devenirea noastra, aduce la suprafata din adancurile sufletului nostru taman acele solutii de care avem nevoie ca sa fim rotunzi, sa devenim. Iar rotirea asta de rol e continua, pe toata durata vietii: “work in progress” scrie pe fiecare din noi.

Si cum fiecarui mecanic de suflete (tuning psihologic, da?) ii sta bine cu ceva unelte pe bancul de lucru, luam un personaj si-i urmarim transformarea pe lungimea unui interval de 5 ani. Adica voi demonstra punct cu punct cele povestite mai sus, folosind un test de personalitate si operatiuni matematice simple 😉

Aplicam pentru asta testul inventat de Myers si Briggs, dupa aprofundarea operei psihiatrului Carl Gustav Jung (despre MBTI e vorba, da!).

Din grafic vedem scorurile pe scalele Extraversie-Introversie, Senzorial-Intuitiv, aFectiv- Rational (T), Perceptiv-Judicativ. Suna ciudat scalele..au logica, vedem imediat.

Si scorurile astea variaza intr-o directie care arata efortul si lupta ce se da intre dr. Jekyll (ENFP) si mr. Hyde (ENTJ).

work in progress

Adica ce se intampla de-a lungul transformarii?individuare De la curiozitatea si agitatia intuitiei combinate cu empatia (N-F), profilul migreaza catre o logica stapanita, cu rare expresii ale emotiei (N-T). Am spune ca pierde ceva..dar nu. Abia asa profilul se echilibreaza. Se rasuceste cumva in jurul intuitiei (N– stabil), renuntand la fragilitatea functiei emotionale (F -scade) si opteaza pentru viteza de exprimare a functiei rationale (T– creste). Apare capacitatea de planificare in scena, inlocuind stilul boem al Perceptivului (P– scade) cu abordarea programata, ordonata a Judicativului (J– creste).

Iata mai jos zonele de efort in transformare, marcate cu uneltele mecanicului (matematic, fiecare punct marcat in grafic raspunde la intrebarea: care-i masura efortului de transformare cumulat in 5 ani, pentru fiecare scala?) Daca vreti sa stiti formula matematica, v-o zic 🙂

individuare

Inchei exprimandu-mi inca o data uimirea fata de sistemul (gandit?!) care ne anima din interior cu o precizie de ceas elevetian.. Continuu in transformare dupa legile sale, continuu punand contrariile in slujba noastra.

Adelante!

11 Nov

Maimute pe beton

Ieri am aflat o poveste haioasa de la unul din colegii mei: o organizatie care salva maimute tinute captive mult timp, a trecut printr-o situatie ciudata. Au salvat o maimuta tinuta mult timp intr-o cusca cu podea de beton.
Vrand s-o lase in libertate pe iarba, oamenii au constatat ca maimuta devine agresiva. Ciudat, dar se simtea bine doar intr-o cusca cu podea de beton.
Mult timp dupa punerea ei in libertate in parc, eroina povestii noastre s-a simtit bine doar traind pe o placa de beton, in mijlocul unui parc verde. Fugea in afara placii, isi lua hrana, apoi revenea in zona ei familiara.
Mi-a placut povestea pentru ca mi-a explicat ce am observat adesea, fara sa inteleg insa, la unii dintre cei cu care stau de vorba.
Lasati liberi in cadrul psihoterapeutic, unii prefera sa observe constant limitele pe care altii le impun din exterior. Constant sunt invitati sa paseasca pe iarba verde a libertatii. La fel de constant, se intorc in limitele dragi lor, pe beton.
Dar nu oare asta facem cu totii?
Ne dorim libertatea si facem efort sa ne apropiem de ea. Dar ne aparam cu toata energia de ceea ce vine cand incepem sa fim liberi.
Nu stim ce sa facem cu noi, cei care am putea fi diferiti si cu mai putine limite.
Felul in care simtim si interpretam realitatea nu ni se pare atunci suficient de matur. Nu ne face sa renuntam la fragilitate.
Si astfel limitele par familiare, securizante, utile echilibrului.
Cat timp mai e valabil echilibrul tau?

14 Oct

Pilotaj

“It is to experience that I must return again and again, to discover a closer approximation to truth as it is in the process of becoming in me.” Carl Rogers – On Becoming a Person, 1961

A pilota- incetinire a mersului unui vehicol din cauza nesigurantei parcursului sau necunoasterii traseului.

Acum ceva timp, un coleg prieten m-a intrebat in fata motocicletei mele daca ar fi sigur pentru pustiul sau sa experimenteze cu mine mersul pe motocicleta.
In sine, mersul pe motocicleta il consider periculos, iar mersul cu o alta persoana (mai mult, un copil) il consideram si-l consider inca destul de periculos. Asa ca….am acceptat instantaneu ocazia de a invata. L-am rugat pe pusti sa se tina bine de mine.
– Cand ma las eu intr-o parte sau alta, te lasi odata cu mine, da?
Toate bune si frumoase pana in capatul aleii (doar nu va imaginati ca am iesit pe strada la faza asta, nu?), unde a trebuit sa luam curba ca sa ne intoarcem.
Am simtit in acel moment ca trebuie sa ma incordez ca sa mentin motocicleta stabila. Senzatia a fost dezagreabila, iar efortul depus m-a pus in alerta. Nu-i de ici de colo sa “scapi” pe jos o motocicleta de 250 kg cu un copil pe ea.. Asa ca toate simturile mele au intrebat mediul din jur: “care-i treaba?”
Asa se face ca atentia orientata preponderent inainte si la comenzile motocicletei, s-a reorientat catre contextul relatiei cu pasagerul meu.
L-am vazut cu coada ochiului in spatele meu, aplecat nefiresc in exteriorul motocicletei.
– Te lasi odata cu mine, ca mine, da?
– Sigur, ca doar am vazut la televizor cum e la cursele de motociclete!
M-am linistit, am inteles ce imagine avea in minte, am ajuns inapoi unde ne propuseseram si am multumit pentru experienta.
De atunci ma tot gandesc la ceea ce ar fi un eveniment barometric pentru relatie.
Doua harti mentale se intalnesc in interactiunea din realitate (ce-o fi aia?). Harta mea difera de harta ta, iar asta o s-o simt.
Sa spunem ca noi doi mergem cu motocicleta. Numai ca eu am pentru conceptul “motocicleta” imaginea mentala a unui chopper,suzuki2iar tu ai pentru acelasi concept imaginea mentala a unei sportive.Kawasaki-Ninja-ZX-10R-2011-16
De aici decurg diferente de stil in pilotaj, de parcurgere a traseului. Diferentele vor fi vizibile in special pe portiunile mai dificile ale drumului (na, daca ziceam schimbare de paradigma, iar dadeau astia cu rosii dupa mine.. 🙂

Revenind la evenimentul barometric, in evolutia unei relatii e important sa ne intrebam cum ne simtim pe traseu si cum s-o simti cel care ne insoteste.
Vom sesiza astfel mai repede, mai usor, acele momente in care pierdem confortul.
Orice deviere de la echilibrul mersului inainte are capacitatea de a diagnostica starea mea, a relatiei sau a celuilalt.
Presupunand ca sunt prezent si congruent cu mine (simt miscarile ce se intampla in sufletul meu) voi simti cand celalalt ma trage sau trage ansamblul eu-el intr-o directie. Trasul asta vine dintr-o reprezentare diferita pe care el o are asupra realitatii (din nou ma intreb ce-o fi aia, mai exact?)
Daca ma ocup doar de miscari, doar de partea tehnica a pilotajului, il pot invata o manopera pe celalalt. Dar pot mai mult de atat, pot sa corectez la mine si la celalalt harta mentala. Scopul unic ar fi curgerea lina spre inainte, spre viitor.
Efortul pentru aceasta curgere ar fi ideal sa fie optim. Excesul de efort datorat unei imagini gresite despre realitate are darul de a face diagnoza ajustarii imaginii (hartii mentale) la realitate.
Utile sunt aceste incordari suplimentare doar pentru a evidentia diferenta dintre ce inteleg eu si ce intelegi tu in acelasi context.
Asadar, draga coleg, drumul alaturi de tine mi-e util cand aflu despre mine, stiind despre diferenta dintre noi. Sper ca astfel sa-ti fie util si tie.
Multumesc, T&C

17 Apr

Pledoarie pentru verb (II)

centruUn mod in care ajungem sa deformam structura de profunzime e rigidizarea acesteia intr-o forma lingvistica fixa.
Diferenta dintre un proces (DEX: PROCÉS ~e = desfasurare în timp a unui eveniment sau a unui fenomen; refacere, transformare succesiva, progresiva) si un eveniment (DEX: EVENIMENT = intamplare importanta, fapt de mare insemnatate) consta in dinamica. Daca procesul este curgator, fluid, evenimentul este fix, de neschimbat si inghetat in trecutul experientei (este deja cunoscut si denumit).
Prin nominalizare, furam dinamica unui proces si-l inghetam. De exemplu, in limba romana trecerea intr-un plan de actiune de la expresia “ne implicam” la expresia “implicarea noastra” te poate lasa cu ochii-n soare. Vei detine un inventar de declaratii, dar impactul asupra realitatii va fi limitat. Asta pentru ca dinamica verbului a fost stopata de fixitatea substantivului.
Se intampla ca din neatentie sa predam astfel controlul catre ceva nedefinit din exteriorul nostru. Cum?
Pai substantivele sunt numarabile si prin intermediul lor noi impartim realitatea in elemente discrete, aducand astfel discontinuitatea in campul perceptiv. Ia sa vedem un obiectiv al unui departament fromulat prin expresii de genul: “organizarea, desfasurarea si masurarea eficientei procesului de productie”..Heloo! Facem si noi ceva? Ma refer la actiune..
Prin intermediul verbului, realitatea este atacata in inertia ei, aparand sansa ca fixitatea ei sa se topeasca sub vointa celui care-si asuma actiunea.
Caci verbul (gramatica de clasa aV-a) este acea parte de vorbire care exprima evolutii, procese si chiar(!) poate alcatui singur o propozitie. Daca acestuia-i mai punem si o diateza activa (actiunea este facuta, iar nu suferita de vorbitor) – structura de vointa a clientului nostru este gata de a reorganiza si energiza realitatea din jurul acestuia.
Ca terapeut, sunt atent la o structura a discursului clientului meu si mai putin la continutul discursului. Ca sa fiu mai exact, atentia mea se imparte intre 4 vectori ai comunicarii (ca daca zic modelul celor 4 urechi Schulz von Thun ma injurati):
– Ce fapte povesteste clientul (“Cum stau lucrurile”)
– Ce afirma despre el clientul (“Eu sunt”)
– Ce spune despre relatia cu mine (“Noi suntem”)
– Ce-mi cere clientul (“Ce vreau de la tine..”)
Na, ca v-am bulversat cu teoria..pe scurt, nu ascult doar ce spune omul din fata mea, ci ma intereseaza si cum spune ceea ce spune.
Motivul pentru care fac asta e simplu. Raspund astfel intrebarii: unde, in structura verbala (de suprafata) pierde clientul meu oportunitatea de a-si influenta procesele in care este actor?
Bine-bine, am inteles ca structura de suprafata apare dupa ce noi traducem cu ajutorul unei multimi finite de simboluri structura de profunzime.
Ca traducerea respectiva e mai mult sau mai putin corecta..asta-i alta poveste. Dar, pana la urma, din ce-i facuta structura de profunzime?
Aici suntem cu totii de acord, noi astia care ne numim psihoterapeuti (apropo, am luat examenul si sunt in anul al IV-lea; sper sa fie ultimu’ an –sic!). Fie ca abordarea este directiva, fie ca e non-directiva, structura de profunzime se prezuma ca are aceeasi natura: ea este alcatuita din totalitatea experientelor clientului.
Felul in care aceasta structura de profunzime ajunge la comportament este “hotarat” de un filtru lingvistic- taman ce discutaram de modelul de suprafata!
Uneori structura de profunzime a clientului este la mica adancime sub stratul lingvistic, devenind accesibila prin oglindirea verbala din partea terapeutului.
Iata un exemplu pentru aceasta situatie: (C: client, T: pihoterapeut) C: azi am avut o sedinta la 9 si dupa aceea am stat numai sa dau e-mailuri pentru chestii care nici macar nu ma priveau. Sunt obosit si nervos, cred ca o sa-mi dau demisia cat de curand T: inteleg ca e prea mult Alteori, modelul de profunzime este adanc “ingropat” in subconstient si chiar lacatuit acolo. Terapeutul poate atunci sa apeleze la tehnici de sondaj de genul focusingului sau..hipnozei pentru a aduce la suprafata acest continut.
Iata un exemplu de proces in care clientul se opune activ constientizarii unui continut de profunzime:
C: cand eram mica, visam tot timpul cu groaza gramezi de capete de papusi. Ma ingrozea cand primeam cate o papusa in dar si scapam repede de ea. (…) Daca as avea un copil, n-as putea sa-l arunc in lume pur si simplu, cu inconstienta pe care o vad la altii. Ar trebui sa fiu capabila sa-i pasigur totul. T: sa inteleg ca tu, mica fiind, te gandeai ca daca mama ta ar mai avea si alti copii, ei ar fi la fel de chinuiti ca si tine? C: nu stiu daca ai citit asta undeva sau ai o intuitie fenomenala..dar acum imi dau seama ca lucrurile se leaga. Stii, cred ca m-am antrenat multi ani sa uit, iar tu tocmai mi-ai stricat jocul! Eliminarea unor aspecte din experienta modelului despre lume al clientului poate fi adesea evidenta pentru terapeut.
Varianta directiva de abordare poate prezenta sugestii sau sfaturi despre maniera de a recompleta modelul.
Varianta non-directiva de abordare tine cont insa ca sugestiile sau sfaturile noastre ajung in goluri create chiar de catre client!
Ori acele goluri din modelul de suprafata nu sunt tocmai avide dupa informatia revelata de noi.
Isi imagineaza cineva ca un efort de vointa pentru a construi identintatea fara acele elemente neconforme cu conceptia despre sine (Self-concept), va fi induplecat de sugestiile noastre bine intentionate?
Optinunile nu-si gasesc loc prea usor in plasa ce simboluri ce ne alcatuiesc identitatea. Sistemul Self-conceptului este capabil sa respinga acele conceptualizari care-i slabesc coerenta. Asa se face ca vorbim de “rezistenta clientului la terapie” sau de uitari “accidentale” ale sedintei dintr-o anumita zi.
Vestea buna e ca, odata pornit, procesul de transformare a structurii de suprafata o poate diversifica si face un pic mai flexibila. Din inghetarea unor descrieri ale evenimentelor trecute, clientul poate avansa la auto-plasarea sa in centrul actiunilor din universul sau. Actiuni pe care incepe sa le genereze si sa le controleze, sa le accepte rezultatele si sa se bucure de acestea. Discursul sau incepe sa contina mai multe verbe, la diateza activa, prin care-si prefigureaza identitatea.
Adica accepta sa fie o persoana functionala si dinamica.=

12 Apr

Pledoarie pentru verb (I)

centru

 

 

 

 

In majoritatea formelor de psihoterapie (exceptand probabil unele forme de terapie fizica sau art-terapie) unul din lucrurile care se petrec intre client si terapeut este dialogul. Prin dialog, clientul comunica terapeutului modelul sau despre lume. Aceasta comunicare a modelului se face printr-o structura verbala de suprafata, adesea incompleta.
Structura de suprafata este ea insasi o reprezentare a unei structuri de profunzime. Din diverse motive, structura de suprafata nu este congruenta cu cea de profunzime. Intre transmiterea din planul intern catre cel extern pot apare adesea pierderi de sens si informatie, la fel cum lumina este deviata in drumul sau de la sursa catre ochiul receptor de diverse suprafete si volume (cu indici de refractie si reflexie diferiti-nu m-am putut abtine sa nu scriu asta :P) Modelul rezultat din operationalizarea structurii de suprafata (trecerea acesteia in comportamente) este unul saracit. Se limiteaza astfel numarul de optiuni comportamentale ale clientului.
Pe masura ce piesele lipsa ale modelului de suprafata sunt recuperate, procesul de schimbare a personalitatii clientului poate incepe.
Orientarile terapeutice sunt de acord pana in acest punct. De aici incep strategii de abordare diferita.
O varianta directiva ar insemna ca modelul verbal (de suprafata) incomplet al clientului este confruntat cu un set de variante, set alcatuit de catre terapeut. Alcatuirea se face fie pe baza intuitiei, a experientei sau a analizei desfasurate de terapeut pe parcursul sedintelor de terapie. Da, asta economiseste timpul si (de ce nu?) banii clientului. Partea trista e ca aceasta strategie nu poate antrena la client obisnuinta autorelevarii modelului de profunzime prin efort personal. La extrema, aceasta strategie poate rezolva punctual o problema a clientului, dar poate mentine incompententa clientului in fata propriului proces de evolutie.
O strategie non-directiva pentru asigurarea congruentei intre structura de profunzime si cea de suprafata poate consuma timp. Timpul este, in acest caz, masura latentei unui proces in care clientul isi construieste singur ipoteze si le compara cu structura de suprafata. Ipotezele ating si inglobeaza, mai mult sau mai putin, parti din structura de profunzime. Surprizele, emotiile traite cu ocazie revelarii structurii profunde sunt stimuli care fixeaza noile continuturi descoperite si le fac operationale.
Astfel se intampla ca apare baza pentru noi comportamente si se actualizeaza structura de suprafata.
Procesul poate fi lent, dar schemele de lucru raman in posesia clientului si sunt internalizate in suma de auto-evaluari a Self-conceptului.
Din aceasta “biblioteca” de scheme, clientul poate mai tarziu apela oricand o tactica de revelare a structurii de profunzime pentru a-si facilita adaptarea si autonomia, chiar si in lipsa terapeutului.
Cu alte cuvinte, pe termen mediu si lung, aceasta strategie construieste autonomia clientului.=

29 Mar

As-salamu alaykum

photo“Since Freud, the center of man is not where we thought it was; one has to go on from there.” Jacques Lacan

Probabil ca titlul va fi interesant pentru muulti internauti, si nu doar din cei civili 😉

Dar, atat pentru cei care vin pe aici din curiozitate, cat si pentru altii..titlul inseamna doar “Pacea fie cu tine” si desemneaza o atitudine.

Salutul pe care-l fac mahomedanii cand rostesc aceste cuvinte e ceea ce ma intereseaza. Poate stiti ca-si ating inima, gura si fruntea cand saluta astfel. Gestul inseamna: “te port in suflet, vorbesc despre tine si mi-e mintea la tine”.

Salutul a fost denaturat prezentat pe ici, pe colo, intr-o ordine inversa: actorii care nu inteleg exact care-i metafora gestului, saluta atingand fruntea, gura si inima. Adica ceea ce fac majoritatea rationalilor occidentali: gandesc, vorbesc despre ceea ce gandesc si apoi (sic!) simt. Exact ce tre’sa facem ca sa fim nevrotici, sa nu gasim resursele pentru a inainta prin viata.

Ce-ar fi daca am descopri ca toate rationalizarile noastre sunt masuri de protectie psihica impotriva unei realitati pe care n-am inteles-o si inca ne straduim sa n-o vedem asa cum e ea? E greu sa ne uitam si sa vedem exact ce ne arata ochii, pentru ca de regula vedem ceea ce trecutul emotional incearca sa ne tot arate: aceiasi monstri, aceleasi temeri, aceleasi personaje. Actionam in context pe baza sensului atribuit acelui context, nu neaparat adecvat contextului.

Atribuim comportamentelor celorlalti sensuri si le “ghicim”gandurile…dar oare suntem liberi de acele atribuiri pe care le facem adesea reflex?

Am aratat fotografia de mai sus catorva cunoscuti..prima secunda se incruntau, incercand sa inteleaga ce inseamna. “Ce-i asta?”

Nimic, doar un zid vazut printr-un panou de afisaj gol, uitat asa de vreun advertiser tembel.

As-salamu alaykum!

09 May

Conditii de valorizare-uitate si nu prea

Se povesteste ca demult, tare demult, intr-o manastire tibetana, un preot lama se pregatea sa tina o slujba. Chiar cand slujba a inceput, se auzi miorlaitul unei pisici. Ceilalti calugari au alungat pisica, dar pisica tot revenea si miorlaitul ei deranja slujba. Asa ca au prins pisica si au legat-o, ca sa nu mai poata miorlai.

Asa se face ca astazi, in unele ocazii importante, pentru ca sluja tinuta de un lama important sa fie cu adevarat sfanta, trebuie neaparat legata o pisica.

Am scris povestea asta aici ca sa ne imaginam ca uneori, nu mai stim exact motivul pentru care o actiune sau un fel de a gandi ni se pare potrivit pentru noi. Pur si simplu stim ca asa ne e bine, asa suntem in confort. Experienta care a generat in trecutul nostru o astfel de alegere ne este acum greu accesibila, uitata.

Ca sa fie mai clar, acum cateva zile am constatat ca un pantof ma deranja in talpa..am gandit ca e o pietricica, dar era o batatura veche. Practic, o portiune cat o gamalie de ac din pielea de pe talpa trebuia eliminata. Mi-am adus aminte ca exact in punctul acela, copil fiind, m-a intepat o albina pe care calcasem din neatentie. Durerea, disconfortul si rana create de veninul albinei de atunci mi s-au sters din minte, dar necesitatea actiunii de a elimina din cand in cand pielea de pe fosta rana n-au disparut.

Tot astfel ne intalnim in deciziile noastre cu vechi ganduri si emotii, ale caror cauze nu le mai tinem minte. Motive ale celor care ne-au format s-au suprapus peste felul nostru de a fi si au generat un stil: acela de a fi civilizat printre ceilalti.

De cele mai multe ori constructia astfel realizata e functionala si solida, asigurand confortul si siguranta propriului Self. Uneori insa, acea pietricica veche, sub povara deciziilor, interactiunilor dintr-un mediu nou, cedeaza. Crapaturi apar in zid, lasand haosul lumii exterioare sa patrunda in sfera intima a personalitatii noastre: frigul, umezeala, vantul intra usor intr-o incinta deschisa accidental catre mediul extern, nu-i asa?

Ceea ce consideram bun sau pur si simplu hotarat pentru noi pentru mult timp pare ca trebuie reevaluat si redefinit. Costurile sunt pe masura: nu-i usor sa te opresti din munca ta, sa chemi un zidar, sa pui schelele..santierul deschis inseamna multa bataie de cap 🙂

Ma voi intreba cum de ajungem sa inglobam in structura profunda a personalitatii noastre astfel de elemente mai putin fiabile..Ne aducem aminte ca nevoia de acceptare si respect este puternica in noi inca de cand suntem copii. Putem ajunge uneori intr-o dilema: “e mai important ca eu simt asa, sau sunt mai importante conditiile conform carora TREBUIE sa fiu cumva, ca sa fiu acceptat?” Suntem apoi capabili sa rezolvam dilema daca una din variante e lasata deoparte..Acceptarea unor conditii care contrazic puternic senzatiile personale si simtul intuitiv al realitatii face ca, mai tarziu, adultul sa se “trezeasca”cu o modalitate de evaluare a realitatii nu foarte fiabila.

Scriu astfel astazi si pentru ca am vazut clacari ale unor profesionisti pe care i-am insotit in exercitii de evaluare a competentelor (suna mai cunoscut daca folosesc “assessment center”?). Cum inchizi acele vulnerabilitati care te lasa de izbeliste cand ai avea cea mai mare nevoie de un zid coerent si solid care sa te apere si sa te recomande ca pe o constructie solida?

Nu stiu o solutie magica…dar stiu ca sunt unii care s-au hotarat sa nu mai lege pisica precum calugarii din povestea mea, sa inteleaga ca teama de a lasa in urma conditii ale trecutului personal e pretul pentru un viitor mai confortabil si mai sigur pentru fiinta lor emotionala.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com