“Taking it in its deepest sense, the Shadow is the invisible saurian tail that man still drags behind him. Carefully amputated, it becomes the healing serpent of the mysteries. Only monkeys parade with it.” Carl Gustav Jung-The Integration of the Personality. (1939)
Ne dezvoltam ca indivizi si ne integram in mediile din care fac parte cei dragi noua, cei pe care-i respectam. Toate astea infruntand in permanenta tensiunea dintre noianul de nevoi (declansate, poate, odata cu nasterea) si presiunea continua si nivelatoare a civilizatiei.
Nevoi pe care, mici fiind, le resimtim ca fiind amenintatoare si imposibil a fi implinite. Lipsa de profunzime a gandirii primilor ani face de multe ori ca viitorul urmatoarei clipe sa fie terifiant, aproape de necunoscutul mortii.
Abia mai tarziu incepem sa observam succesiunea dintre nevoi, frustrarea traita si implinirea care vine dupa un timp. Si astfel, incepem sa temporizam sub presiunea imperativa a starii de fapt, a socialului. Amanam, asteptam ca Norma (imperativul cultural) sa permita intrarea in constiinta a unei nevoi.
Alungam pentru scurte perioade de timp din conul de lumina al constiintei acele vietati flamande si salbatice care sunt gandurile, nevoile si senzatiile neconforme cu Norma. Cream atunci teritoriul celor neacceptati in Cetatea Eului, teritoriu dominat de forta insitinctelor, colindat in lung si-n lat de ganduri-paria.
In aerul acestui tinut pluteste teroarea, formata din mirosul atator fire de teama, atator ganduri exilate acolo.
In lumea Umbrei, acest teritoriu in opozitie cu care ne construim, traiesc acele ganduri cazute din inaltul Eului. Sigilate cu pecetea fricii, se zbat acolo jos in Umbra nevoi si ganduri neconforme cu planul arhitectului Eu.
De fiecare data cand, din inaltul constiintei noastre, strambam din nas la contactul cu aspectele dezagreabile ale realitatii, de fiecare data spun ca tocmai ne-a scapat din temnita Umbrei una din ideile/emotiile proscrise, una din senzatiile interzise. Saltul acestei salbaticiuni peste zidul Eului si descarcarea de furie ce-i urmeaza ne rup apoi de realitate-”Projections change the world into the replica of one’s own unknown face.” Jung-Aion (1955), traind astfel iluzia luptei dintre Norma si proscris.
Suntem pusi uneori in contact cu situatii care se aseamana sau contin chipul unei spaime de-a noastre. Reiteram atunci limitele iluzorii ale Eului, pierzand ocazia de a cuceri un pic din teritoriul salbatic al Umbrei. Si astfel Cetatea Eului ramane mai departe o oaza luminoasa, impresurata de mlastini cu miasme ancestrale.
Din cand in cand, insa, poarta grea a Eului se deschide si, in lumina ce se revarsa afara, e surprinsa cate o fiara din Umbra. Tematoare si nesigura, patrunde atunci in Cetate o entitate –gand ai carei ochi, gheare si muschi denota o forta mortala pentru privitor.
Hranita si adapata, fiara se imblanzeste, aducand noul si creativitatea comportamentelor ei intr-o cetate cu locuitori-ganduri mult prea pedanti si plitisiti de ei insisi.
Cu fiecare fiara imblanzita, aerul devine mai clar, miasmele fricii si ale mortii disipandu-se cate un pic.
Devenim astfel mai liberi si mai capabili sa privim in sus spre viitor, iar nu spre zidurile care ne pazesc de Frica.
Curiozitatea, curajul si daruirea unui imblanzitor de fiare sunt necesare extinderii si imbogatirii propriului Eu. Acceptate si hranite, gandurile si nevoile-paria, demult ostracizate, se reantorc in Cetatea Eu, aducand forta si vitalitatea lor neatinsa de trecerea timpului.
Related posts:
Loading ...