bogdan 
Stii ca pleci la un drum lung, la al carui capat e scris cu litere majuscule: VEI AFLA DESPRE TINE.
Drumul e presarat cu nenumarate detalii si intamplari, parca anume create sa-ti distraga atentia de la destinatie si de la tine. Ai si o harta, dar nu simti nevoia sa te uiti pe ea decat din cand in cand, poate mai mult cand imprejurimile incep sa arate nefamiliar, inedit. Treptat, iesi din aria cunoscuta de tine, si drumul te duce prin zone prin care n-ai mai fost, n-ai mai simtit.
Acum devin interesante “instrumentele” de navigare de genul GPS, harta…indicatoare de pe drum. Te face sa apelezi la ele incertitudinea, nesiguranta pe care le simti.
Daca mintea nu comuta la timp de pe modul “drum lung” pe “fii atent, ca prima la dreapta te duce la destinatie”, poti ajunge sa constati fizic configurarea asa-zisei decizii in mediul din jurul tau. Adica ajungi concret intr-un loc in care n-ai vrut sa ajungi.
Constati ca, desi intuitia ti-a aratat ca in urma cu 3 km era ACEA cotitura la dreapta, ai continuat drumul in mod neinspirat.
Oare doar din placerea de a fi pe drum ai inchis intuitiei acccesul la decizie? Placerea de a calatori nu mai poate fi un scop in sine acum, cand tocmai simti nerabdare, suparare sau chiar epuizarea. Isi face loc chiar si un strop de teama cauzat de gandul ca nu vei ajunge la destinatie. Realizezi ca, in definitiv, harta ta mentala si solutiile din mediul familiar tie, nu mai sunt valabile in acest mediu. Daca in oras poti oricand sa-ti spui ca mergi pe alta strada decat cea cunoscuta si ajungi tot acolo unde ti-ai propus, cand faci asta pe munte, “alta strada” poate insemna ore intregi de cautari frustrante pe coclauri. Sunt foarte frumoase imprejurimile, dar nu mai conteaza asta acum, pentru ca ai deja alta miza: destinatia.
Ma tot gandesc ca a pilota inseamna sa poti alege nu neaparat ce manevra sa faci, ci sa alegi intre diferite feluri de a simti drumul. Deschiderea la experimente si la nou alimenteaza cu materie prima intuitia. Insa coagularea masei de informatii in ceva actionabil se face numai in stare de alerta, de concentrare pe ceva concret.
Asadar am de ales intre a savura peisajul sau a lasa peisajul si a cauta elemente de reper.
Am respins mult timp abordarea rationala pentru ca-mi parea opusa intuitiei, gandirii euristice. Mi se parea ca gandirea rationala e prea tare fixata in concret, oprind fluiditatea perceptiei. Asa mi se pare si acum, doar ca am vazut utilitatea abordarii concrete cand vrei sa ajungi undeva.
Incep sa banuiesc ca drumul catre destinatie (puneti voi o aspiratie in loc de cuvantul asta) e o succesiune de tonuri de diferite lungimi de unda. Variate stari si moduri de a gandi, toate acestea impreuna alcatuind melodia care te insoteste pe drum, care face insusi drumul.
Intuitia da, in mare parte, directia. Rationalitatea economiseste efortul depus pe etape, lasandu-ti energie sa te bucuri de tot drumul pana la tine insuti.
