Ma obsedeaza de cateva zile povestea unui soldat japonez care, dupa terminarea celui de-al doilea Razboi Mondial, a mai luptat vreo…29 ani!

Hiroo Ononda, in locotenent de 22 ani in armata imperial japoneza, a fost trimis intr-o insula din Filipine cu doua ordine clare:

  1. nu ai voie sa te predai sau sa te sinucizi indiferent de ce se intampla si
  2. faci tot posibilul sa-i tii pe loc pe cei care vor sa ne ia insula

Razboiul s-a terminat pentru Japonia pe 15 august 1945 si de aici incepe povestea interesanta a lui Hiroo Ononda.

Pana in 20 februarie 1974 el a stat ascuns in jungla, desfasurand actiuni de gherila si rezistand tuturor invitatiilor lansate pe rand de americani, filipinezi, japonezi de a se preda si a se intoarce in Japonia. Impreuna cu cativa camarazi, a considerat aceste mesaje ca fiind propaganda inamicilor si au continuat sa execute ordinele primite. Au devenit o legenda in stirile filipineze si japoneze, subiectul soldatilor japonezi care refuzau sa se predea fiind cam la fel ca cel al OZN-urilor: ore ei existau cu adevarat?

Aici intervine povestea unui nauc: Norio Suzuki, un aventurier care si-a propus in viata trei lucruri marete (in ordinea de mai jos):

  • sa il aduca acasa pe Ononda (sic!)
  • sa gaseasca un panda salbatic
  • sa se intalneasca cu omul zapezilor Yeti

29 de ani guvernul filipinez impreuna cu japonezii au incercat sa dea de  urma lui Ononda si sa-l opreasca din a ucide patrule de politie, a distruge recolte si a scufunda ambarcatiuni de pescuit ale filipinezilor. N-au reusit.

Norio Suzuki l-a gasit in patru zile, strigandu-l prin jungla si spunandu-i ca imparatul si poporul Japoniei isi fac griji in legatura cu soarta sa. Povesteste Ononda in cartea sa ca motivele pentru care nu l-a omorat pe Suzuki au fost doua: avea sosete in sandale (localnicii n-at fi purtat asa ceva in jungla) si faptul ca i s-a adresat intr-o japoneza respectuoasa. Au stat de vorba si, pentru a-l opri din misiunea asumata in urma cu 29 ani, Suzuki s-a intors in Japonia si l-a convins pe fostul comandat la lui Ononda sa vina cu el in jungla filipineza pentru a-i adresa lui Ononda ordinul de incetare a luptei.

Yoshimi Tanguchi, fostul comandat al lui Ononda, acum un librar cumsecade, s-a intalnit cu Ononda si i-a ordonat sa se intoarca in Japonia. Ononda a aparut pe toate canalele de stiri, proaspat barbierit, cu o conditie fizica de invidiat, cu uniforma aproape intreaga si armamentul in perfecta stare de functionare.

Ononda s-a predat presedintelui filipinez  Ferdinand Marcos, incredintandu-i acestuia sabia sa de samurai. A, nu v-am spus un amanunt important: Ononda provenea dintr-o veche familie de samurai.

Considerand ca Ononda e un soldat onorabil, spre disperarea filipinezilor care l-ar fi vrut pe japonez prajit la foc mic, presedintele Marcos l-a trimis in acasa.

Ajuns in Tokyo pe 12 martie 1974, Ononda a avut o surpriza de proportii: Japonia nu mai era tara pentru care el luptase: o tara a poeziei, a hartiei de orez si a samurailor. A gasit o societate formata dupa model american, cu oameni traind in blocuri si cu in cu totul alt sistem de valori.

Ei, cam aici voiam sa ajung: la faptul ca Ononda a mai stat vreun an in Japonia, a scris o carte (No surrender- my Thirty-year war) in care si-a exprimat dezamagirea fata de o societate pentru care si-a jertfit jumatate din viata si…a plecat in Brazilia, unde s-a casatorit si a crescut vite. A sprijinit toata viata o grupare politica japoneza conservatoare: Nippon Kaigi, al carei tel era (si inca este) restaurarea monarhiei japoneze si a valorilor traditionale japoneze. Spre finalul vietii Ononda a donat 10000 dolari unei scoli de pe insula filipineza unde a fost luptator de gherila 29 ani. A infiintat o scoala in Japonia unde invata copiii tehnici de supravietuire si sa se comporte dupa un set de valori corecte. Dar asta dupa ce, auzind o stire potrivit careia un adolescent japonez isi ucisese parintii pentru ca nu promovase un examen la liceu, Ononda a hotarat ca educatia copiilor japonezi merge intr-o directie gresita.

Spuneam ca ma tot gandesc la Hiroo Ononda si la motivele care l-au facut sa plece din Japonia, dupa ce si-a dedicat mai mult de jumatate din viata (s-a inrolat la 22 ani) apararii acesteia.

Acum sa nu credeti ca Hiroo Ononda a fost singurul japonez care s-a intors acasa dupa ceva ani de la terminarea razboiului: un caz similar a fost Shoichi Yokoi (foto dreapta). Acest sergent japonez a supravietuit tot vreo 29 ani in jungla insulei americane Guam. Insa exista o diferenta majora intre el si Ononda: Yokoi a dorit doar sa supravietuiasca si nu a indraznit sa se intoarca in Japonia de frica sa nu fie pus sa se sinucida.

Ambele personaje despre care povestesc au stiut ca razboiul s-a terminat, dar au refuzat sa se intoarca in tara din motive diferite.

Pe Ononda insa il vad ca pe un exemplu de flexibilitate (!) si capacitate de adaptare, de aderenta puternica la un set de valori.

Vezi tu, Ononda a trait fericit pana la 91 ani. Nu s-a mai simtit vinovat pentru ca ma intai a aparat Japonia jumatate din viata, apoi a plecat din Japonia pentru restul vietii.

Pur si simplu a descoperit ca valorile sale sunt mai importante decat mediul in care le poate sau nu manifesta: a ales sa ramana cu valorile si sa fuga dintr-o tara in care nu mai era el.




Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *