Imunocompromis | Psihologie servicii
14 Jan

Imunocompromis

Am sa scriu si-am sa gandesc despre infectii nosocomiale si despre profilaxia lor.

Glumesc, am sa folosesc o analogie, pornind de la ce sunt aceste infectii: le faci fie ca ai sau nu germenii lor in tine, la momentul contactului cu un mediu bolnav. Ma rog, asa am inteles eu citind niste lucruri.

Chestii oportuniste (microorganisme), care de altfel sunt mai tot timpul pe noi sau in preajma noastra, sesizeaza momentul in care tu ai o bresa in imunitate (ce frumos suna: imunodepresie…) si-o pun de-o petrecere prin tine.

Na, si ce legatura are asta cu psihologia? Ei bine, trebuie sa ne intoarcem nitel la bazele psihologiei, ca sa vedem de unde apare aberatia pe care-o voi descrie.

Avem in interiorul nostru un sistem care se activeaza doar in interiorul campului social, in interiorul sistemului de interactiuni cu ceilalti din jurul nostru. Acest sistem are o denumire foarte bine cunoscuta: caracter.

“Caracterul se structureaza prin integrarea […] a ceea ce este semnificativ pentru individ in situatiile, evenimentele si experientele sociale. Ca urmare, el se manifesta numai in asemenea imprejurari” (Mihai Golu, Fundamentele psihologiei, pag.794)

Vedem asadar ca modalitatea cea mai eficienta de cunoastere si evaluare a caracterului o reprezinta analiza adaptarilor in situatii sociale semnificative pentru individ. V-a placut asta? E din manual 😉

Adaptarea inseamna o punere la masa tratativelor a doua tabere:

  • obiectivele pe care ni le-am asumat
  • mijloacele de atingere a acestor obiective

Si de-aici incepe scandalul – ceva de genul: mint ca mi-am atins obiectivul ca sa capat prima de performanta sau accept ca nu am atins obiectivul si ma vad nevoit sa ma descurc cu mai putini bani la sfarsitul anului?

Cred ca v-am mai spus ce fiinte ciudate suntem – nu e ca si cum n-ati sti, dar m-am gandit sa ne reamintim impreuna asta 🙂 …in structura caracterului exista in permanenta o disociere intre convingeri si exprimarea acestora in opinii si actiuni.

Disocierea, ruperea intre ce gandim si ce facem/spunem e naturala asadar. E la fel de naturala ca si mantaua de bacterii, virusi pe care-o purtam pe noi in permanenta.

Felul in care te descurci cu disocierea asta face diferenta intre un caracter marunt (centrat doar pe valori de mica amploare) si unul mare (centrat pe valori ample, care implica interesul mai multor indivizi). Lamurim alta data ce-i cu diferenta asta intre valori marunte si valori mari, bine? Dar deocamdata tinem minte ca”virusii” caracterului sunt in noi, in aceasta disociere. Nimeni nu-i perfect, cu alte cuvinte 😉

Si sa ne intoarcem la disociere. Ea are un nivel optim, suportabil. Peste acest nivel, ea se transforma in infectie morala: acceptam ca spunem si facem altfel decat simtim.

In analiza propriilor noastre actiuni folosim doua etaloane:

  • cel al valorilor personale
  • cel al normei de grup

Ultimul nu-i intotdeauna cea mai buna idee, pentru ca s-ar putea sa fim in mijlocul unui focar de infectie. Ma rog, in mijlocul unui colectiv/ grup structurat stramb, fara valori majore. E o solutie ieftina, folosita pana in perioada adolescentei: trebuie sa fii cool, dar la un momentdat ti se ia si devii tu insuti/ insati. Iti aduci aminte, da?

Vorbesc asadar de un model valoric, ca “antibiotic” util atunci cand te afunzi  in infectia unor decizii neclare. Sigur, nu-i tot una daca eu am o dilema legata de:

  • partea pe care sa-mi fac freza (tinand cont ca-s chel 😉
  • renunt sau nu la un prieten care ma dezamageste

Ultima din cele doua are miza, prima nu. Pentru prima decizie am nevoie de umor 🙂 Pentru a doua decizie am nevoie de ceva antibiotice morale.

Pastila cu antibiotice, atunci cand esti in dilema morala, contine un set de convingeri fara de care nu te poti uita la tine in oglinda. Un set de convingeri care sa te ajute sa stai flamand sau in frig daca nu esti de acord cu pretul mancarii sau al caldurii. Si intelegeti voi ca nu vorbesc de “pret” in bani, ci in atitudinile cerute la schimb ca sa fii acceptat sau sa capeti ceea ce-ti trebuie.

Sa fii “de treaba”, “baiat bun”, “de-al nostru”… versus sa  stii ca te minti. Aici incepe sa se rupa ceva in tine, sa se produca o reactie.

Revenind la infectii si motivul pentru care unii trec peste ele, iar altii nu: e o chestie de imunitate, de mediu intern. Toti suntem expusi la riscul unei brese in sistemul imunitar al caracterului, dar nu toti  suferim de infectie – spun unii ca suntem imunocompetenti 😉

Pe unii valorile personale-i ajuta sa priveasca curat. Pe altii, necultivarea unui mediu intern ii expune la imunocompromitere.

A? Frumos termenul asta imprumutat de la medici… asta ca sa nu folosesc  unul mai urat, din analiza de caracter.

3 thoughts on “Imunocompromis

  1. Mai precis, in viata este bine sa mergi mai departe, sa-ti repari inima schilodita de durere, iertand ,,virusii,, care te-au ranit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com