In lant

The psychological rule says that when an inner situation is not made conscious, it happens outside, as fate. […] the world must perforce act out the conflict and be torn into opposing halves.[“Christ, A Symbol of the Self,” Carl Gustav Jung, CW 9ii, par. 126.]

Mi-aduc aminte o sedinta de psihoterapie, in care al meu client mi-a aratat cu o intensitate greu de suportat felul in care si-a trait multi ani relatia cu adultii semnificativi din copilaria lui. Spun greu de suportat pentru ca nu mi-a fost usor sa indur senzatia ca nu ma vede si ca nu-i pasa. Am inteles atunci (am inteles de fapt amandoi) cum e sa dai mai departe lantul, cum e sa pui pe altul in locul in care ai fost tu, sa-l faci pe altul sa simta cum ai simtit tu.

Si m-a facut sa ma gandesc la acele criterii inconstiente care ne fac sa preferam o decizie si nu alta. Si, preferand-o pe aceasta si nu pe cealalta,  sa avem apoi ocazia sa constatam ca ne invartim in cerc, ca ne-am plictisit de cine suntem si de ceea ce facem.

Sa constatam, cu teroarea data de apropierea implacabila de o realitate careia nu stim si nu putem sa ne impotrivim, ca suntem in lanturi.

Dar partea frumoasa a povestii abia aici incepe, desi drumul e inca slab luminat: constatand ciclicitatea deciziilor si a frustrarii pe care o genereaza, incepem a ne intreba daca e vreo scapare. Caci, fara frustrarea lanturilor, cum am putea sa ridicam ochii spre vreun cer al libertatii individuale?

Incepem sa banuim existenta filtrului inconstient, a acelor criterii care ne scapa si incepem sa punem la indoiala utilitatea/ maturitatea acestora.

Oameni de un anumit fel imi intra in viata si ajung sa se rupa de mine intr-un mod dureros. Oare cum i-am ales?

Situatii in care ma eschivez vinovat, ajungand apoi sa ma intreb daca nu cumva am eu o problema constanta in a decide o cale.

Oare prin ce se diferentiaza cei doi EU de la capetele drumurilor care mi se deschid acum in fata?