In revelator | Psihologie servicii
13 Sep

In revelator

 

In the last resort it is highly improbable that there could ever be a therapy which got rid of all difficulties. Man needs difficulties; they are necessary for health.
What concerns us here is only an excessive amount of them.

C.G. Jung
Collected Works 9, The Transcendent Function

In tinerete am facut si developat (multe!) fotografii. Tin mine si acum ca incercam o oarecare nesiguranta de la momentul in care scoteam filmul din aparat pana vedeam prima fotografie in tava cu revelator. Era un grad de nepravazut care plutea peste tot si care putea sa te lase fara imagini pe film. Daca era filmul tau mai era cumva, dar daca era filmul unui prieten sau coleg… sa vezi atunci familie de iepuri rozand la morcovi pe langa tine 😉

Era insa si o oarecare curiozitate de mic vrajitor care se manifesta in momentele in care priveam in lumina portocalie o bucata de hartie fotografica scufundata in tava cu revelator. Lent, unduindu-se in solutia mirosind a chimicale, apareau linii vagi pe hartie, apoi un ochi sau o mana se conturau si incepeai sa banuiesti ce-a vrut sa spuna fotograful.

Dupa o vreme te cam pricepeai la a scoate la  timp o fotografie din tava, inainte de a fi prea neagra, dar nu mai devreme de a avea un contrast bun. Cand se-ntampla asta?

Pai v-am spus: dupa o vreme. Adica dupa ce stricai multe si dupa ce te jurai ca nu-ti mai trebuie.

O sa sune ciudat, dar cred ca uneori developam imagini mai vechi, inregistrate de ochii nostri la momente in care nu intelegeam ce privim.

“Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.”

a? frumos? Interesant Eminescu asta…

Din nefericire atunci cand intelegerea realitatii la care privim e vitala mersului inainte, aceasta “developare” poate fi un proces dureros de lent. Si nu doar lent, ci plin de spaime si disconfort: cum e sa nu intelegi cine mai esti? dar cum e sa nu poti controla reactia la necunoscutul care apare in tine?

Exagerand poate (?), as compara minutele in care ne contemplam portiunile nerelevate din personalitate cu… un pic de moarte. Sunt zone din tine in care NU ESTI TU. Cel putin nu asa cum stii sa te recunosti. Odata ce incepi sa te scufunzi in ceea-ce-nu-stii-despre-tine, senzatia devine coplesitoare. Si-ai vrea s-o lasi balta cu totul: si experienta si intelegerea revelatoare si…tot.

Nah, probabil ca daca n-ar durea atat de tare, nici n-ar fi neaparat o Solutie (imagine) ceea ce apare la finalul acestui proces.

“N-ajuta, nu merge, doare, mi-e rau dupa ce discut cu tine”- unora le vor suna cunoscute cuvintele astea?

Infrunta-ti frica, dezgustul, apatia… vei contempla imagini care asteapta sa fie intelese, mesaje care te-asteapta sa vibrezi.

Apoi vei intelege ce-avrut sa spuna Fotograful 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com