Lapis exiliis | Psihologie servicii
14 Jul

Lapis exiliis

lapis exiliis“Pe masură ce creşte complexitatea, formulările precise pierd din înţeles şi formulările pline de înţeles pierd din precizie.” Lotfi Zadeh (logica fuzzy)

Ma uit la omul din fata mea: a venit sa-si caute echilibrul pierdut pe undeva, pe carare. Ascult povestea lui intortocheata, cu explicatii despre problemele care-l chinuie.

Il vad apoi ca pe un fluture de noapte, lovindu-se orb de proprii Zei-principii, in drumul sau spre liniste.

Lucian Blaga parca spunea ca ca suntem inzestrati cu doua tipuri de cunoastere: una paradisiaca, bazata pe ratiune si pe observarea realitatii ca dat. Cealalta forma de cunoastere e denumita luciferica, in care misterul e acceptat si revelat incet-incet.

Prima e cunoasterea imediata, faptica a prezentului. Frica de dispretul celorlalti, frica de a nu vedea in ochii lor ceea ce banuiam despre lasitatea noastra, ne fac sa cautam a fi “normali”. Atat de mult incat ne anesteziem singura instanta care ne poate ghida in cautarile noastre: intuitia.

Cea de a doua forma de cunoastere, denumita de Blaga “luciferica”, caracteristica omului creator, capabil sa-si infrunte temerile si sa-si transforme destinul. O redescoperim de fiecare data cand faldurile socialului ne orbesc inaintarea.

Lapis exiliis (piatra exilului) e indicatorul de drum, borna: spre intuitia razvratitului sau spre cunoastere rationala a conservatorului? E metafora pe care cultura noastra o contine de cateva mii de ani: desemneaza piatra care transforma alchimic materia impura in esenta, necunoasterea in revelatia transcendenta a adevarului. Metafora a carei intrupare a fost cautata in van de Artur si de cavalerii lui, cu o frenezie caracteristica animalelor inradacinate in concretul foamei si al simturilor.

Reantorcandu-ma la nevoia de principii a clientului meu, ma trezesc meditand la toate propozitiile pe care mi le spun si eu folosindu-l pe TREBUIE. Enunt adesea imperative impersonale de care ma tin apoi cu vinovatie, uitand ca nu-mi apartin sau ca au fost rolul unei conjuncturi in care nu am putut simti, in care frica ori furia m-au orbit.

E inca in fata mea, intr-o carapace, fara vitalitate. Nerabdator, e iritat de linistea pe care i-o propun prin intalnire.

Stiu ca vrea solutii si pot sa aleg a-i domoli durerea si dezamagirea, explicandu-i. Dar stiu ca ce-i explic azi, de maine va fi inutil. Si stiu ca se va intoarce impotriva “explicatiilor”, in trecerea lui de la static la fluid. Acum mult timp in urma, cand a simtit ca presiunea misterului din jur ii ameninta structura, a creat in jurul lui o armura aspra – Ratiunea. Stie si el ca are nevoie de timp sa se vindece de stratul asta.

Sau pot sa-l astept sa vada, ca-n povesti, rascrucea. Atunci cand criza va fi suficient de puternica, va descoperi viata din sufletul sau.

Prins in schematismul dogmelor personale, e in siguranta deocamdata. Dar simte dureros ca nu mai creste si ca-l ingradesc propriile absolutizari.

Se-nfurie si-i vad tornada din interior, pe cale sa rastoarne piedestalurile mancate de timp ale Zeilor-Principii.

Pe asta ai vazut-o? Ii arat cu mana linia fina-miscatoare a misterului. Se-ncrunta: nu se incadreaza in ce STIU! circular

Domeniul contradictoriului e infiorator, populat fiind de intrebari de genul:

– am fost sau n-am fost iubit de ai mei?

– sunt sau nu demn de stima mea?

— Da-mi o explicatie, psihologule!

— Ia o iluzie, pana te prinzi: gandesti corect, desi asta nu-ti ajuta cresterea.

Imediatul nu e locul tau. Iesi din ce stii deja.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com