lapis exiliis“Pe masură ce creşte complexitatea, formulările precise pierd din înţeles şi formulările pline de înţeles pierd din precizie.” Lotfi Zadeh (logica fuzzy)

Ma uit la omul din fata mea: a venit sa-si caute echilibrul pierdut pe undeva, pe carare. Ascult povestea lui intortocheata, cu explicatii despre problemele care-l chinuie.

Il vad apoi ca pe un fluture de noapte, lovindu-se orb de proprii Zei-principii, in drumul sau spre liniste.

Lucian Blaga parca spunea ca ca suntem inzestrati cu doua tipuri de cunoastere: una paradisiaca, bazata pe ratiune si pe observarea realitatii ca dat. Cealalta forma de cunoastere e denumita luciferica, in care misterul e acceptat si revelat incet-incet.

Prima e cunoasterea imediata, faptica a prezentului. Frica de dispretul celorlalti, frica de a nu vedea in ochii lor ceea ce banuiam despre lasitatea noastra, ne fac sa cautam a fi “normali”. Atat de mult incat ne anesteziem singura instanta care ne poate ghida in cautarile noastre: intuitia.

Cea de a doua forma de cunoastere, denumita de Blaga “luciferica”, caracteristica omului creator, capabil sa-si infrunte temerile si sa-si transforme destinul. O redescoperim de fiecare data cand faldurile socialului ne orbesc inaintarea.

Lapis exiliis (piatra exilului) e indicatorul de drum, borna: spre intuitia razvratitului sau spre cunoastere rationala a conservatorului? E metafora pe care cultura noastra o contine de cateva mii de ani: desemneaza piatra care transforma alchimic materia impura in esenta, necunoasterea in revelatia transcendenta a adevarului. Metafora a carei intrupare a fost cautata in van de Artur si de cavalerii lui, cu o frenezie caracteristica animalelor inradacinate in concretul foamei si al simturilor.

Reantorcandu-ma la nevoia de principii a clientului meu, ma trezesc meditand la toate propozitiile pe care mi le spun si eu folosindu-l pe TREBUIE. Enunt adesea imperative impersonale de care ma tin apoi cu vinovatie, uitand ca nu-mi apartin sau ca au fost rolul unei conjuncturi in care nu am putut simti, in care frica ori furia m-au orbit.

E inca in fata mea, intr-o carapace, fara vitalitate. Nerabdator, e iritat de linistea pe care i-o propun prin intalnire.

Stiu ca vrea solutii si pot sa aleg a-i domoli durerea si dezamagirea, explicandu-i. Dar stiu ca ce-i explic azi, de maine va fi inutil. Si stiu ca se va intoarce impotriva “explicatiilor”, in trecerea lui de la static la fluid. Acum mult timp in urma, cand a simtit ca presiunea misterului din jur ii ameninta structura, a creat in jurul lui o armura aspra – Ratiunea. Stie si el ca are nevoie de timp sa se vindece de stratul asta.

Sau pot sa-l astept sa vada, ca-n povesti, rascrucea. Atunci cand criza va fi suficient de puternica, va descoperi viata din sufletul sau.

Prins in schematismul dogmelor personale, e in siguranta deocamdata. Dar simte dureros ca nu mai creste si ca-l ingradesc propriile absolutizari.

Se-nfurie si-i vad tornada din interior, pe cale sa rastoarne piedestalurile mancate de timp ale Zeilor-Principii.

Pe asta ai vazut-o? Ii arat cu mana linia fina-miscatoare a misterului. Se-ncrunta: nu se incadreaza in ce STIU! circular

Domeniul contradictoriului e infiorator, populat fiind de intrebari de genul:

– am fost sau n-am fost iubit de ai mei?

– sunt sau nu demn de stima mea?

— Da-mi o explicatie, psihologule!

— Ia o iluzie, pana te prinzi: gandesti corect, desi asta nu-ti ajuta cresterea.

Imediatul nu e locul tau. Iesi din ce stii deja.




Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *