..dimineata am stat de vorba la masa cu un coleg..a venit vorba despre familie si planuri, serviciu si obiective. Mi-a spus ca n-am abordat persoana potrivita, pentru ca nu are familie si nu vede decat urmatorul obiectiv profesional.

N-o fi nici primul, nici ultimul de felul asta, si nici macar un exemplar rar (ma gandesc in timp ce scriu aceste randuri ca am vreo doua-trei exemple personale dintr-astea .

E ca si cum ai sti ca unul din cauciucurile masinii are un cui infipt in el, dar merge si asa. Cel putin o perioada, te multumesti sa vezi ca unul din pneuri pare mai dezumflat, dar opresti pe fuga la cate o benzinarie si faci presiunea, apoi alergi mai departe, catre nu-stiu-ce obiective urgente. Dar sentimentul ca ceva nu e tocmai in regula te urmareste si-ti aduci aminte seara, cand sa pleci acasa, ca ai un motiv de ingrijorare: “oare pot merge cu masina sau intre timp s-a dezumflat de tot roata aia? Uf! Pare in regula..sa nu uit maine dimineata sa mai fac o data presiunea..”

Nu merge la drum lung: trebuie sa aloci un timp pentru a merge la vulcanizare, sa stai pana nenea ala scoate cuiul din cauciuc, reechilibreaza roata, o monteaza la loc..timp cheltuit. Dar macar il cheltui o data si bine, nu de zece ori mai mult, in portii enervant de dese..

Pana la un nou proiect..i-am urat bafta colegului meu si putere de a duce cat mai multe ganduri cu el.

Mi se pare mult mai simplu sa ma opresc un pic si sa gandesc directia in care merg si felul cum imi folosesc resursele.

Dar asta cere timp..si n-am

No related posts.