bogdan 
M-am intrebat adesea cum se face ca in grupurile cu care interactionez, unii din membrii acestor grupuri par sa nu fie prezenti. Nu ca n-ar fi atenti la dialoguri, dar parca inteleg nitel pe langa, nitel diferit de ceilalti. As zice ca-i percep defazati.
Si m-am intrebat ce-i face sa filtreze mai tot timpul realitatea care vine spre ei, astfel ca ajung sa tot constate ca nu progreseaza odata cu toti, ba chiar sa simta acut efortul de a tine pasul cu miscarile echipei/ grupului.
Tindem cu totii spre un viitor, dar il intelegem probabil diferit de ceilalti sau recunoastem in el lucruri diferite.
Sub stratul interactiunilor de grup va exista intotdeauna un strat profund si 
greu sondabil, al inconstientului. Atunci cand legaturile noastre sunt adanci si rigide in acest inconstient, va deveni vizibil, sesizabil, ca ne miscam mai greu spre inainte. “Am senzatia ca nu prea se intampla lucruri” – imi spunea acum ceva timp un cunoscut. Sigur, daca traim intr-o bula emotionala in care timpul incremeneste, vom fi insensibili la orice avans al mediului. Vom fi bruiati de muzica interioara a trecutului.
Si iata cum, la un avans al mediului in care interactionam cu ceilalti, ne gasim frustrati, obositi si cu senzatia ca stam pe loc. Franam cu toata puterea, de frica de a nu fi dezradacinati si a pierde contactul cu felul nostru de a simti realitatea. A cui realitate, ma intreb?
Poate ca sesizam schimbarea din jurul nostru, poate ca sesizam modificarea 
coordonatelor de orientare ale grupului sau ale echipei, dar legatura noastra cu un timp emotional din care inca nu ne-am extras e prea puternica. Traim si judecam pe suprafata realitatii impartasite cu ceilalti, dar simtim dupa structura si regulile unui strat defunct.
Inca n-am aflat ca radacinile noastre emotionale se pot misca si reconecta la noi realitati..?!