bogdan
“Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaşte,
Şi vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naşte.”Mihai Eminescu
Aflam cand eram mic despre povestea lui Dorothy din Kansas si despre felul in care tornada a dus-o in lumea Vrajitorului din Oz. Povestea lui Frank Baum era despre reintoarcerea acasa, urmand Cararea Galbena, era despre experienta drumului primejdios catre identitate, despre experiente si personaje noi care imbogatesc ceea ce numim Eu; ele apar de fiecare data cand ne pierdem orientarea.
In lumea noastra ” ca-de-obicei” ne orientam folosind directiile pe care navigatorii greci le-au asezat in Roza Vanturilor: stim care-i Estul, Vestul…stim ce-a fost si ce este. Stim, intr-un cuvant, despre Zenit: e perceptibil si sigur.
Ce nu stim insa e sa ne orientam in lumea lui “ce-e-pe-cale-sa-fie”: Nadirul.
Zenitul e disciplinat si predictibil asemeni mintii noastre, e plat.
Nadirul insa e o tornada care ne smulge din casa familiarului vietii noastre si ne arunca in necunoscutul periculos al dezvoltarii. Nadirul da acestei dimensiuni reduse a perceptiei noastre o dimensiune suplimentara si o nuanta de mister.
Asa cum un atac de panica sau un eveniment traumatic nu vor si nu pot sa fie anticipate, tot astfel intri in Nadir: pe neasteptate, luat pe sus de o tornada. Miscarile din lumea Nadir sunt valuri mari, create de spinarile dinozaurilor pe care stau picioarele firave ale personalitatii noastre.
Daca Abraham Maslow vorbeste despre omul capabil de bucuria experientei de varf (” peak experience“), il avem pe Thorne care vorbeste despre experienta Nadirului si fazele acesteia: separarea, criza, goliciunea, crearea de sens nou.
Nadir: nevazuta si puternica dimensiune a personalitatii, gata sa te ia pe sus si sa te invete despre noul Tu.
