bogdan Asta inseamna ca persoana este un proces fluid, nu o entitate fixa, statica; un râu al schimbarii, nu un bloc de materie solida; o constelatie de potentiale aflata in permanenta schimbare, nu o cantitate fixa de trasaturi.
Carl Rogers, A deveni o persoana (p. 183)
Titlul e o traducere a celebrului Noli me tangere – cuvinte pare-se spuse de Iisus proaspat intors din morti, catre Maria Magdalena. Le-am inteles gresit prima data cand le-am citit: mi-au sunat a ținere la distanta. Apoi m-am gandit ca ar putea fi o invitatie catre a te desprinde de faptul la idemana si a incepe sa observi …intangibilul?
Nu vreau sa initiez o dezbatere religioasa aici, nu…Discutam despre o atitudine si rezultatul ei.
Remarc uneori preferinta pentru descrierea faptului, in detrimentul clarificarii trairii tiparului care subintinde faptul. Adica observ la unii din cei cu care stau de vorba o gravitare in zona faptelor, a enumerarii acestora. E ca si cum ar ingheta in ceea ce s-a intamplat deja. Ei, asta poate fi trist.
“Cum esti cu ce mi-ai spus acum?”
“Bine…ce-ar trebui sa spun? Sa-ti spun ce am facut azi”…
E important ce ai facut azi, atat timp cat nu ramai acolo intr-o enumerare. Faptelor si intamplarilor le gasim cu mintea o explicatie. Aceasta e mersul inainte a felului in care gandim. Sau a felului in care gandeam pana sa se intample faptele. Pentru ca mai apoi tirania insiruirii faptelor ne oboseste si incepem sa vrem sa intelegem si sa schimbam cursul.
N-am intalnit in cativa ani buni pe cineva caruia sa-i ajunga ca a inteles. De regula intelegem si uitam. Asta pentru ca nu ratiunea aduce cresterea, ci emotia ce insoteste intelegerea. Si…nu faptele sunt de inteles, ci ceea ce le-a generat. Si astfel ne desprindem de insiruirea mecanica a lui a face, pasind in a crea.
Si acum o alta traducere/ adaptare a titlului (expresiei din titlu): nu mai tanji dupa mine.
Certitudinea faptelor e constrangatoare, dar poate fi si securizanta. Asa stim sigur ca avem un sef nasol sau o relatie defectuoasa. Astea sunt si pot fi descrise. Ce te faci ca descrierea, chiar si cu lux de amanunte, nu da curgere situatiei, ci pare sa te prinda si mai tare in mrejele ei, in faptul ca este si-atat.
A atinge – verbul din titlu – il folosesc aici ca sinonim pentru a sta in contact cu faptul, a lancezi, a te supune tiraniei faptelor: “si atunci el mi-a spus, iar eu i-am raspuns. Si apoi…”etc. Cam asa arata cand suntem inghetati in fapte.
Spune Rogers: ” Trairea experientelor si-a pierdut aproape complet aspectele ce o caracterizau cand era limitata de structura si devine traire de tip proces – adica situatia este traita si interpretata in toata noutatea ei, si nu ca trecut”
Ce aduce asta in tine? Intrebarea ne facea sa zambim la inceput in terapiile noastre personale. “Iar ma iei cu de-astea de psihoterapeut tocilar?” Zambind, psihoterapeuta care ne-a format impingea usor cu vorba: “stiu ca stii, dar raspunde-mi”. Da…nu e important ce crezi despre ce se intampla, pare sa fie important sa nu atingi cu ratiunea faptele. Sa pui insa intrebarea despre reflectarea intamplarilor in tine si sa observi fluid ceea ce se petrece…de-abia acum te inalti.
Eşti visul meu, din toate, cel frumos
Şi nu-ndrăznesc să te dobor din cer grămadă.
Tudor Arghezi, Psalm
Nu ma atinge…
