Psihologie servicii
08 Jun

Retoric

..“n-am cum sa fac asta, organizatia ma blocheaza”..sau variante alternative pe aceeasi tema aud des. In special cand imi propun sa facilitez in cadrul unei echipe un proces de amplificare a creativitatii.
In primul moment mi-a aparut in minte o entitate neguroasa si amenintatoare, care anticipeaza orice miscare sau dorinta a mea si reactioneaza la gandurile mele exact inainte de a apuca sa fac ceva. Asa, un fel de joc de-a soarecele si pisica.
Un adversar redutabil organizatia asta, care are atata capacitate de a anticipa si bloca initiativele membrilor componenti… 😉
Vestea buna e ca nu exista asa monstri, ci doar suntem noi prea focalizati in a face ca de obicei sau a gandi intre aceleasi limite. Daca gandim ca de obicei, constatam normal reactiile “ca de obicei”ale organizatiei din care facem parte. Adica al tau comportament a fost deja normat intr-un moment anterior, iar tu emitandu-l, te conformezi unei forme preexistente. Asta se lasa cu disconfort (daca vrei sa schimbi in jurul tau), sau cu liniste, daca vrei sa ai un mediu predictibil.
Pe linia timpului o procedura/ regula/ norma interna a fost emisa inainte ca tu sa constati ca te blocheaza…asa ca nu putem vorbi de intentie cu privire la blocarea actiunilor tale. Si mie mi-ar placea sa zbor, dar ce sa faci, o “procedura interna” a lumii asteia a fost numita de Newton gravitatie, inca din 1687 🙁
Asa ca am sa te mai intreb o data, pe tine cel creativ din organizatie: cand ai facut ultima oara ceva diferit de ceea ce faci de obicei?

29 May

Fotbal si situational leadership

Marturisesc de la inceput ca nu-mi place fotbalul. S-a intamplat ca am stat cu un prieten de “vorba”, avand intre noi o sticla de feteasca neagra, iar meciul Dinamo-Steaua a fost contextul auditiv in care vinul a fost degustat 🙂 In acest context nu m-am putut opri sa nu observ prestatia impresionanta a tehnicianului Ioan Andone de la sfarsitul Cupei Romaniei.

Chiar daca ne place sau nu, leadership-ul inseamna adaptare la contextul de munca si apoi modificarea acestui context, prin doze “homeopatice” de interventie. Ken Blanchard e unul dintre cei care a studiat si, cumva, influentat, teoria leadershipului, inca din 1970.
Multiplele stiluri de leadership inseamna instrumentar la dispozitia unui manager, instrumentar care aduce flexibilitate, adaptare si stil efectiv de lucru. Angajatii (followers) se pot afla in conditii diferite de pregatire si motivare in fata unei sarcini. A emite doar un singur stil de conducere ca si manager poate insemna uneori chiar demotivarea unora care performeaza bine si sunt tratati la fel ca si incepatorii.
Blanchard evalueaza combinatiile logice ce pot apare din combinarea competentei cu motivatia, intr-o anumita sarcina. Rezulta astfel 4 combinatii ce descriu tot atatea situatii in care un subordonat se poate afla:
–    competenta redusa, motivatie prezenta;
–    competenta redusa, motivatie redusa;
–     competenta ridicata, motivatie slaba (variabila);
–     competenta ridicata si motivatie ridicata.
Trecerea de la stilurile directive, in care liderul stapaneste cadrul de gandire si impune regulile, la stilurile participative, non-directive, in seamna aparitia atitudinii proactive in cultura organizationala.

Ma voi focaliza aici doar pe situatia unui bun profesionist aflat in dificultate motivationala (competenta ridicata, motivatie slaba sau variabila). Este situatia in care stilul managerial ar trebui sa migreze (pentru a se adapta situatiei) spre foarte putina sau deloc atitudine directiva si dezvoltarea relatiei. Mai pe romaneste, comportamentele legate de sarcina (termen-limita, instructiuni specifice, cunostinte, suport tehnic) sunt reduse la minim in aceasta situatie. In schimb, comportamentele legate de relatia manager-subordonat sunt puternic potentate, punandu-se accent pe: feed-back, suport empatic, dialog.
Am scris toate astea pentru ca mi-a placut sa-l observ pe tehnicianul echipei Dinamo, Andone, intr-o astfel de situatie la sfarsitul Cupei Romaniei. Poate ati vazut fotografia asta: la finalul partidei Steaua-Dinamo, tehnicianul Ioan Andone il consola pe mijlocasul Torje.
Pentru a ilustra analiza de leadership, iata datele (analiza meciului a fost realizata de firma olandeza de specialitate ORTEC TSS): Torje a initiat 21 de actiuni ofensive (din totalul de 77) si a dat trei suturi pe poarta, în conditiile în care dinamovistii au expediat în total sapte astfel de lovituri. Si in aparare a initiat zece actiuni defensive, sapte fiind bune si doua foarte bune. El a fost si unul din cei mai importanti furnizori de centrari, sapte la numar, doar Catalin Munteanu fiind mai activ, cu o executie în plus. Evolutia excelenta nu a fost trecuta cu vederea de stelisti, care l-au “luat la ochi” pe Torje si care a sfârsit ca fiind cel mai faultat dinamovist (de cinci ori).
Toate aceste date arata ca fotbalistul Torje a fost intr-o forma de zile mari la meciul cu pricina, iar reactia sa din final arata frustrarea imensa incercata. Reactia lui Andone, tehnicianul care-l antreneaza pe Torje, nu este asadar simpla “mamosenie”, ci o dovada reala de stil coerent al liderului Ioan Andone.

23 May

Incertitudinea (lui Heisenberg)

NecesarVenind deunazi de pe coclauri ( am fost plecat cu Stietot, Dondanel si Limonada..:) am trecut pe langa un tablou si mi-am adus aminte de Niels Bohr si Carl Gustav Jung, asa…dintr-o data. Primul fizician, celalalt psihiatru, ambii nascuti in 1885 si decedati 1962/1961. Indivizii astia au fundamentat principiul complementaritatii. Primul a demonstrat in fizica (spre necazul si invidia lui Einstein) ca lumina are natura duala- cand particula, cand radiatie. Cel de al doilea, in psihologie, a aratat ca miturile arhaice si cultura moderna sunt complementare. De indata ce societatea isi rationalizeaza prea mult procedurile de solidarizare prin coduri si institutii, fortele refulate ale psyche-ului donator de sens sunt antrenate: miscari profunde, anarhice apar in inconstientul transpersonal.

Forta de aderenta la realitate a temperamentelor ciclotimice (extraverte) este contrabalansata de creativitatea temperamentelor schizotimice (introverte)- dar oare care om de pe Pamant are doar temperament introvert sau extravert? Nu suntem oare cu totii un melanj din cele doua?

..logica gandirii industriale din emisfera cerebrala stanga este contrabalansata de logica bucolica, idilica a emisferei drepte..

Ei, ca sa pastrez o saptamana in minte ideea asta: dar daca, in spatele unui banal si evident gard de fier e o suma de ganduri, care mai de care mai pline de poveste?

22 May

Aventurile lui Habarnam

“Tocmai atunci balonul fu cuprins din toatc partile de un fel de fum sau ceata. Pamantul de sub el disparu. De jur imprejur numai niste valuri albe.

— Ce-i asta? incepura sa strige cu totii. De unde a ajuns fumul aici?

— Asta nu-i fum, spuse Stietot. E un nor. Ne-am inaltat pana la nori si acum zburam printr-un nor.

— Ei, asta-i o nascocire de-a ta, fu de parere Habarnam. Norul e ceva ca piftia, ca un piureu de ovaz, pe cand asta nu-i decat un fel de abur.

— Dar tu din ce crezi ca e facut un nor? il intreba Stietot. Norul este facut intr-adevar din abur. Numai privit de departe pare consistent.

Habarnam nu crezu asa ceva si spuse:

— Nu-l ascultati, fratilor. Toate astea sunt scorneli de-ale lui, ca sa credem noi ca stie multe, cand, de fapt, el nu stie nimic. Parca n-am alta treaba decat sa cred ca norul este abur! Norul este un piureu. Ce, parca n-am mancat eu piureu, zau asa!

Curand balonul se ridica mai sus, iesi dintre nori si incepu sa zboare pe deasupra acestora.

Habarnam arunca o privire afara din cos si vazu dedesubt norii care acopereau pamantul.

— Doamne, Dumnezeule, incepu el sa racneasca, cerul e dedesubt! Noi zburam cu picioarele in sus!

— Cum cu picioarele in sus! se mirara toti piticii.

— Ia uitati-va: cerul e sub picioarele noastre, inseamna ca zburam cu picioarele in sus.

— Zburam deasupra norilor, explica Stietot. Ne-am ridicat mai sus decat norii, de aceea ei nu mai sunt deasupra noastra, ci sub noi.

Insa Habarnam nu crezu nici asta. Incremenise pe locul sau si-si apasa din toata puterea, cu amandoua mainile, palaria pe cap. Credea ca palaria poate sa-i cada, de vreme ce sta cu picioarele in sus. Vantul ii gonea repede pe deasupra norilor, dar in curand bagara de seama cu totii ca balonul incepe sa coboare.”

Nikolai Nosov- Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai

17 May

Cultura organizationala – exista?

Hofstede a denumit cultura drept o modalitate de programare colectiva a mintii, modalitate ce distinge membrii unui grup de membrii altui grup.. Aceasta modalitate este cea care de caracteristicile comune de interactiune cu mediul pentru un intreg grup.

Cultura este structurata pe un complex de credinte denumite valori. Pentru ca o astfel de credinta din interiorul sistemului cultural sa reprezinte o valoare, ar trebui sa fie impartasita de toti membrii unui grup si sa le filtreze cumva perceptia asupra mediului inconjurator.

Mi-am propus sa vad in ce masura, in interiorul unei organizatii mature, se poate vorbi despre valori impartasite. Altfel spus, sa vad daca esantioane diferite din colectivul acestei organizatii percep mediul la fel.

Asa ca am cerut evaluarea unui set de 10 valori organizationale de catre doua echipe (valorile sunt cunoscute de cele doua echipe si evidentiate in grafic cu majuscula v urmata de un numar). Aceste echipe sunt din zone geografice diferite si au fost implicate in cercetare la un interval de 6 luni.

Evaluarea valorilor s-a facut pe o scala de la 1 la 10 (1 insemnand ca valoarea respectiva e putin perceputa in mediul echipei, 10 insemnand ca valoarea evaluata astfel este o prezenta puternica in mediul echipei). Niciuna din pozitiile 1-10 nu poate fi ocupata simultan de doua valori diferite ( metoda – denumita ipsativa a fost astfel folosita pentru a elimina posibilele greseli induse de dezirabilitate sau dorinta de a prezenta “corect” situatia si nu real).

In graficul de mai jos sunt ilustrate perceptiile membrilor celor doua echipe, iar coeficientul de corelatie este un ametitor 0.83 (coeficient statistic Pearson care arata identitate in evaluare si perceptie)!

Asta inseamna prezenta coerenta a unui tipar de perceptie in interiorul mintilor indivizilor ce compun cele doua echipe. Adica prezenta culturii a fost confirmata.

Ca si interventie, ramane de vazut ce reprezinta deficientele de perceptie din scorurile inferioare si de implementat programe care sa permita corectia acestei perceptii 😉

p.s. graficul si tabelul ilustreaza distanta fata de maximul dezirabil 10

09 May

Conditii de valorizare-uitate si nu prea

Se povesteste ca demult, tare demult, intr-o manastire tibetana, un preot lama se pregatea sa tina o slujba. Chiar cand slujba a inceput, se auzi miorlaitul unei pisici. Ceilalti calugari au alungat pisica, dar pisica tot revenea si miorlaitul ei deranja slujba. Asa ca au prins pisica si au legat-o, ca sa nu mai poata miorlai.

Asa se face ca astazi, in unele ocazii importante, pentru ca sluja tinuta de un lama important sa fie cu adevarat sfanta, trebuie neaparat legata o pisica.

Am scris povestea asta aici ca sa ne imaginam ca uneori, nu mai stim exact motivul pentru care o actiune sau un fel de a gandi ni se pare potrivit pentru noi. Pur si simplu stim ca asa ne e bine, asa suntem in confort. Experienta care a generat in trecutul nostru o astfel de alegere ne este acum greu accesibila, uitata.

Ca sa fie mai clar, acum cateva zile am constatat ca un pantof ma deranja in talpa..am gandit ca e o pietricica, dar era o batatura veche. Practic, o portiune cat o gamalie de ac din pielea de pe talpa trebuia eliminata. Mi-am adus aminte ca exact in punctul acela, copil fiind, m-a intepat o albina pe care calcasem din neatentie. Durerea, disconfortul si rana create de veninul albinei de atunci mi s-au sters din minte, dar necesitatea actiunii de a elimina din cand in cand pielea de pe fosta rana n-au disparut.

Tot astfel ne intalnim in deciziile noastre cu vechi ganduri si emotii, ale caror cauze nu le mai tinem minte. Motive ale celor care ne-au format s-au suprapus peste felul nostru de a fi si au generat un stil: acela de a fi civilizat printre ceilalti.

De cele mai multe ori constructia astfel realizata e functionala si solida, asigurand confortul si siguranta propriului Self. Uneori insa, acea pietricica veche, sub povara deciziilor, interactiunilor dintr-un mediu nou, cedeaza. Crapaturi apar in zid, lasand haosul lumii exterioare sa patrunda in sfera intima a personalitatii noastre: frigul, umezeala, vantul intra usor intr-o incinta deschisa accidental catre mediul extern, nu-i asa?

Ceea ce consideram bun sau pur si simplu hotarat pentru noi pentru mult timp pare ca trebuie reevaluat si redefinit. Costurile sunt pe masura: nu-i usor sa te opresti din munca ta, sa chemi un zidar, sa pui schelele..santierul deschis inseamna multa bataie de cap 🙂

Ma voi intreba cum de ajungem sa inglobam in structura profunda a personalitatii noastre astfel de elemente mai putin fiabile..Ne aducem aminte ca nevoia de acceptare si respect este puternica in noi inca de cand suntem copii. Putem ajunge uneori intr-o dilema: “e mai important ca eu simt asa, sau sunt mai importante conditiile conform carora TREBUIE sa fiu cumva, ca sa fiu acceptat?” Suntem apoi capabili sa rezolvam dilema daca una din variante e lasata deoparte..Acceptarea unor conditii care contrazic puternic senzatiile personale si simtul intuitiv al realitatii face ca, mai tarziu, adultul sa se “trezeasca”cu o modalitate de evaluare a realitatii nu foarte fiabila.

Scriu astfel astazi si pentru ca am vazut clacari ale unor profesionisti pe care i-am insotit in exercitii de evaluare a competentelor (suna mai cunoscut daca folosesc “assessment center”?). Cum inchizi acele vulnerabilitati care te lasa de izbeliste cand ai avea cea mai mare nevoie de un zid coerent si solid care sa te apere si sa te recomande ca pe o constructie solida?

Nu stiu o solutie magica…dar stiu ca sunt unii care s-au hotarat sa nu mai lege pisica precum calugarii din povestea mea, sa inteleaga ca teama de a lasa in urma conditii ale trecutului personal e pretul pentru un viitor mai confortabil si mai sigur pentru fiinta lor emotionala.

01 May

Suport pentru “CD”-uri.. ;)

..de ceva timp ma gandeam ca n-am unde pune “cd”-urile.. 🙂
1

Asa ca m-am hotarat sa le fac un raft, cu ocazia asta mai si exersez, sa nu-mi ies din mana.. Asa ca.. am descoperit ca nu se potriveste planificarea cu realitatea. Suna cunoscut?

2Chestia (carota se cheama) cu care planificasem sa dau o gaura cilindrica de un inch, cu inclinatie de 45° nu poate trece prin toata grosimea scandurii.

Na belea! Inventam ceva: scobim manual. 3Niste dalti sunt foarte utile..ce te faci ca nu am rabdare si nici nu reusesc sa le fac la fel pe toate 🙁

Din fericire s-a inventat freza ( nu aia din cap), asa ca proiectul incepe sa arate asa cum era in mintea mea.4

5Doua L-uri prinse in zid si lacuirea suportului sunt ultimele operatiuni. 6Restul inseamna suportul prins pe perete si “cd”-urile la locul lor.8

Acum am o alta problema: eu cu cine ascult muzica? 😉
9

26 Apr

Pygmalion managerul

..long time, no see.

..creativitatea presupune disciplina. Asta am descoperit dupa ce, cu mare greutate, m-am apucat de scris din nou aici. Mintea imi e in alta parte, dar consider in continuare ca disciplina de a gandi despre psihologie si a cauta ceva nou face diferenta dintre adaptarea stereotipa la ceilalti si solutiile creative, vii. Nu mi-ar fi pe plac un profesionist care are aceeasi explicatie pentru indiferent care problema a mea (era un banc cu medic care, indiferent de boala pacientului, spunea acestuia ca are limbrici 😉

Asa ca…uite-l pe Pygmalion: poetul Ovidiu descrie peripetiile sculptorului cipriot in partea a X-a a cartii sale “Metamorfoze”. Cipriotul o sculpteaza din fildes pe frumoasa Galateea de care se si indragosteste. Apoi invoca ajutorul zeitei Venus si… creatia invie!

Aici voi face loc lui Robert Merton, profesor de sociologie la Columbia University. In lucrarea sa din 1957 intitulata ‘Social Theory and Social Structure‘, Merton afirma ca un fenomen apare cand “o definitie falsa a situatiei produce un comportament nou, care face ca acea definitie falsa sa devina realitate”. Nu de putine ori, prin “magia” unei asteptari puternic programate emotional, realitatea a aparut.

Intr-un experiment clasic pe tema mitului lui Pygmalion (denumit adesea si teoria profetiei ce se auto-implineste), cercetatorii Rosenthal si Lenore Jacobson au lucrat cu elevi de scoala generala. Din 18 clase, a fost ales la intamplare un esantion de 20% si s-a comunicat profesorilor ca acestia sunt copii cu inteligenta peste medie. In consecinta, li s-a explicat profesorilor, ca acesti copii pot dezvolta performante deosebite pe parcursul anului scolar.

Masuratorile au aratat ca lotul experimental a castigat o medie de doua puncte pentru abilitatile verbale, o medie de sapte puncte pentru abilitati de analiza si o medie de patru puncte in coeficientul general de inteligenta. Explicatia a venit naucitor de simplu: profesorii au investit mai multa atentie in copii “semnalati”ca fiind supra-dotati din punct de vedere intelectual.

Masura in care reusim sa proiectam asupra colegului (sa-i zic “follower”ar fi deja leadership, nu?) expectanta de performanta si simpatia noastra pentru acea persoana este masura performantei viitoare. O incruntare a sprincenelor sau o tensionare a vocii este citita repede de subconstientul celuilalt. Un zambet, o atingere pe umar sau o emotie pozitiva impartasita cu privire la ceea ce vine sunt la fel tezaurizate in subconstientul celuilalt. Il pregatim pentru performanta viitoare in masura in care-i transmitem confort emotional si empatie.

Or fi toate astea un vesnic cantec al psihologiei organizationale si al departamentelor de HR… asta nu neaga forta procesarilor subconstiente si a perceptiei subliminale de care este capabila instanta subconstientului…( de vazut Adrian Opre-Inconstientul cognitiv)

Ce-ar fi daca in loc sa afirmam despre persoana X ca nu ne place sa ne intrebam ce anume am “recunoscut” la el din ceea ce vrem sa uitam la propria persoana?

20 Apr

Teluric

Marturisesc ca-s nitel suparat: in ultima vreme am fost intr-un iures de oameni, locuri si comportamente (da, acele manifestari exterioare ale oamenilor prin care ei incearca sa exprime cum au inteles realitatea).
Am lasat in urma gandurile si senzatiile ce le insoteau si am inotat prin concret.
Am descoperit (pentru a cata oara?) ca, in contact cu o miza, creativitatea paleste: nu-ti vine sa experimentezi sau sa te joci cand esti evaluat..sau cand conceptele tale se izbesc de privirea impietrita a unor indivizi pragmatici..
Speranta exista, totusi..pentru ca am simtit ca m-am indepartat de ceva care ma ajuta sa pot admira si intelege lumea interioara a altora.
M-a intrebat deunazi un prieten daca-i soare..i-am raspuns ca n-am observat, fiind ocupat toata ziua. “Te intrebasem despre tine, nu despre exterior..” a venit replica.
Mi-a parut rau ca mintea mea n-a avut rabdare sa se joace un pic printre cuvinte, dar ma voi revansa 🙂

05 Apr

Prin labirint

..de o buna bucata de vreme ma obsedeaza metafora labirintului..caut de ceva timp sa inteleg ce sunt acei pereti nevazuti care ne acopera vederea clara asupra faptelor si evenimentelor in care suntem implicati.

Asa ca m-am gandit la Dedal, la un labirint construit pentru a ascunde..si la Ariadna.

Termenul de experienta e utilizat pentru a include tot ceea ce se intampla in interiorul organismului, in orice moment si tot ceea ce este potential accesibil constiintei.
In aceasta acceptiune, termenii de constiinta, simbolizare sunt echivalenti, ei desemnand atribuirea unui sens experientei.
Procesul de simbolizare la adulti leaga senzatiile fizice, imagini vizuale, sentimente, ganduri si cuvinte de o experienta si le da acestora un inteles. Concluzia unui proces de simbolizare- sensul simtit- este insotita de un sentiment de usurare, de intelegere si relaxare. Cat timp experienta nu are acces complet in constiinta, senzatia de relaxare si de avansare este ingreunata sau chiar inexistenta.
La propriu, ne este greu sa ne gandim la noi altfel decat prin emotiile pe care le genereaza simbolizarea experientei.
Psihoterapia, ca act de insotire a celui care-si cauta nou sens, inseamna simbolizarea experientei in asa fel incat self-ul si relatiile cu ceilalti sa fie clar separate. Nevoia separarii vine din faptul ca sistemul-de–facut-simbolizare (self-ul) functioneaza pe baza de emotii..iar emotiile apar ca baza in relatiile cu ceilalti.
Multitudinea de reguli si conventii care genereaza labirintul social face ca, la un moment-dat in evolutia noastra, simbolizarea sa nu se mai produc a liber. Informatia nu mai este liber acceptata in constiinta, asa cum vine a ea din sfera organicului, ci este filtrata prin nevoia de a fi acceptat in Cetate. Simbolizarea apare astfel ca un compromis intre tendinta informatiilor experientiate de a avea acces in si la constiinta, si ceea ce regulile spun ca se cade- e acceptabil.
Iata de ce spuneam ca self-ul, prin terapie, se reconstruieste separat de forta normatoare a relatiilor ce stau la baza labirintului social.
Nevoia de securitate interpersonala face uneori ca multe din informatiile experientiate sa ramana in afara self-ului individual, ca neacceptate, indezirabile. De dragul si/sau din dorinta de a fi acceptati de cei semnificativi emotional, putem sa indoim aceasta balanta a experientei in favoarea unei “realitati” noi, devenite astfel incongruente. Oglinda interna, experienta, nu mai este vazuta congruent de actul de simbolizare, iar intelesul rezultat e transformat, schimbat.
Asa cum Tezeu a “navigat” prin labirint doar cu ajutorul Ariadnei si  a simplei dar miraculoasei gaselnite a ghemului de sfoara, tot astfel relatia terapeutica insoteste cu atentie si empatie demersul de cautare al celui care vrea sa evolueze.
Si, la fel ca-n labirintul lui Dedal, peregrinarile pline de teama prin labirint devin mai clare doar pastrand contactul cu un altul care asteapta sa revii la tine.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com