Se povesteste ca, dupa incarcerarea lor in Labirintul regelui Minos, Dedal si fiul sau Icar au hotarat sa evadeze. Evadarea s-ar fi facut pe verticala, pentru ca orizontala incalcita nu permitea niciun grad de libertate..ca doar labirintul era mult prea bine construit de insusi tatal Dedal.
Cu aripi construite din penele pasarilor devorate de Minotaur si cu ceara, Dedal impreuna cu Icar si-au croit drum spre cerul libertatii. De aici insa, maturitatea si-a spus cuvantul greu.
Icar s-a aventurat mult peste scopul initial, cel de a fi liber. A starnit atunci invidia lui Helios. Vazand un muritor ce cuteza sa se apropie de zei, acesta a intetit caldura si i-a distrus aripile lui Icar. Nu mai povestim ca nefericitul a cazut din vazduh de i-au mers fulgii 
Eu cred ca tac-su a trait..legenda nu mai spune nimic despre el.. deci era matur 
Nah! Stim toti povestea asta..ceea ce nu ne impiedica sa provocam realitatea si sa cream noi cai spre libertatea fata de Norma.
Pot sa-ti accept demonii daca-s impacat cu ai mei
Altfel, voi incerca sa-mi iau mai multa libertate decat pot duce.
Icar
Icar
Cum se relaxeaza crevetii in fantana?
..nu stiu raspunsul, dar mi-am propus sa fac un experiment si sa-l aflu
Asa ca am gatit creveti in fantana (?!).
Prima miscare: izolam mustaciosii pe balcon, de unde pot admira in liniste prepararea delicateselor.
Ca sa ne mearga bine, mai intai pregatim niste paine prajita (eu n-am avut prajitor de paine, asa ca merge prajita si-n tigaie, cu un strop de ulei de masline si un strop de zeama de lamaie). Feliile de branza incalzite in tigaie si cu ceva mirodenii pe de-asupra…niste rosii uscate si.. iaca primul fel de mancare!
Pentru creveti gasim niste sparanghel, orez integral, usturoi si unt (eventual creveti).. Sparaghelul fiert nitel il calim in unt, orezul fiert cu sare si crevetii caliti in unt cu usturoi si nitica zeama de lamaie. Asezam “fantana” verde langa orez si-i punem inauntru crevetii..
Ca sa inoate mai bine, celor din urma li se pune nitel vin alb – in pahar
Pentru ca a mai trecut o perioada grea in mod usor (sic!), m-am gandit sa nu mai gandesc, ci doar sa mananc.
Continuam maine..
Hic sunt dracones (II)
Firul subtire ce desparte sanatatea mentala de nevroza si declinul in patologie nu este unul foarte clar. Caci, de-a lungul existentei, nu putine sunt situatiile cand reactiile noastre, ale “normalilor” imbraca toate semnele unei nevroze. Viata psihica e o balanta intre adaptare si suferinta, intre costuri insuportabile si identificarea de resurse. In toata aceasta balanta vie si oscilanta, exista insa riscul dezechilibrului. Daca sentimentul existentei, al reciprocitatii dublate de simpatie si valoare nu mai este fructul intalnirii dintre constiinta si realitate, atunci raportul poate fi aberant, se detaseaza de drumul psihismului balansat si oscileaza in cautarea nesigura a unor sensuri care sa devina puncte de sprijin. Absenta acestui echilibru nu duce si la abolirea functiilor rationale, analitice ale mintii nevroticului, ci doar la disparitia din interiorul campului de constiinta al acestuia a sentimentului general de reusita.
Despre nevroza se afirma ca ar fi transformarea diminuanta si si antiproiectiva a persoanei, apasata sau prinsa sub bolta prabusita si rece a fostei libertati. Caci boala poate fi vazuta intotdeauna un declin al conditiei de libertate interioara.
Nu de putine ori, realizari, descoperiri remarcabile pentru noi le-am facut in conditii ce limitau resursele sau accesul la o modalitate relaxata de a fi. Aceste realizari le tezaurizam in constiinta, ca marturie a lui POT SI VREAU, ca dovada interna ca ne-am adaptat. Asa se face ca viitorul devine o dimensiune existentiala impartita intre teama lui “nu pot” si speranta lui “ma voi adapta”. Plusul de energie face doar ca una dintre optiuni sa devina ma probabila, in detrimentul celeilalte.
Marca pe care o lasa in noi trecerea prin una din cele doua optiuni se cheama, dupa caz, fie evolutie si dezvoltare, fie alunecare in boala si tristete. Caci una e corelatul celeilalte, asa cum inundatia poate fi corelatul ploii aducatoare de recolta.
Se spune ca dupa 50 de ani, fiecare dintre noi are intiparita pe tesutul fetei expresia dominanta (“At 50, everyone has the face he deserves.” George Orwell). Inmagazinam la un nivel nu tocmai rational suma adaptarilor de succes si suma esecurilor in deciziile pe care le luam.. daca acestea doua conjugate cumva dau o valoare pozitiva, putem vorbi de dezvoltare si maturizare. Invers, rezultatul negativ al conjugarii are in constiinta o rezonanta dureroasa, penibila si tensionata. Ambele insa sunt vizibile si destul de stabile ca si transformare pe termen lung.
Fascinant a fost sa descopar ca aceleasi situatii care pot fi vazute ca stresante si nu foarte comode, abordate dintr-o perspectiva a dezvoltarii, pot fi incadrate la oportunitati de crestere. Din moment ce sunt suficient de puternice si solicitante, in mod sigur au si valenta de restructurare a personalitatii.
Ca si cum n-ai putea da utilitate maxima spatiului in care locuiesti decat dupa ceva lucrari de reamenajare..Ideal ar fi ca dupa restructurare, sa constatam ca in noul “design” al interiorului nostru psihic permite mai multa relaxare, lumina si spatiu pentru ce consideram noi important.
Prezint alaturat un grafic MBTI care inregistreaza evolutia adaptarilor (stil de interactiune, stil decizional, planificare) pe patru ani, pentru un adult de sex masculin. Anumite caracteristici raman stabile (stil decizional marcat de “logici” intuitive). Alte caracteristici se modifica (maturizarea stilului de interactiune prin trecerea de la prietenosul F la mult mai eficientul T; balansarea flexibilului P cu planificatul J).
Asta ca o dovada (si surpriza!) ca din acele teritorii necunoscute ale personalitatii pot apare trasaturi noi. Rolul acestora e fie cel de a face mai mici costurile de adaptare la realitate, fie de a ne “confirma” noua insine stagnarea si teama: Hic sunt dracones..
Hic sunt dracones (I)
“Va e teama de consecintele grave ale actelor dumneavoastra si atunci inventati o morala sau o filosofie prin care va puteti dispensa de ele”. Mircea Eliade, Huliganii
Terifiati de apropierea de ape necunoscute, marinarii secolului al XVI-lea banuiau fiinte monstruoase dincolo de orizont. Asa se face ca, pe globul pamantesc Hunt-Lenox din 1503 expresia “aici sunt dragoni”apare explicit trecuta deasupra teritoriilor necartografiate inca de vreun calator indraznet.
Zilele trecute am avut ocazia sa simt/ vad cum “face” un grup de oameni pe care-i aduci foarte aproape de limita viziunii lor…si asta mi-a prilejuit o meditatie dureroasa despre limite.
Din imensa plasa a posibilului, individul uman alege tot timpul intre viitoruri. Alegerea nu e relaxata, ci e insotita tot timpul de curiozitatea exploziva fata de ce-e-dincolo-de –margine si de corelatul acesteia, teama de a depasi cunoscutul. Ne angajam in cunoastere punandu-ne speranta intr-un model adaptativ, intr-o conjunctie de reflexe si cunostinte care, la momentul de rascruce, ne dorim sa tina corabia Eu pe valul haosului extern. Caracterul este o realitate, un sistem in a carui structura se inscrie cel putin un germene de anormalitate. Faptul igienei sufletesti nu e un echilibru static, o balanta imobila intre doua talgere pline de descrieri fenomenologice, ci o miscare, o desfasurare expansiva si prospectiva a functiilor care tes viata mintala a insului uman.
Tocmai aceasta structura duala de sanatate-boala face posibila miscarea in necunoscut si adaptarea la nou. In acelasi timp, nucleii mobili ai caracterului, cand stresul adaptarii depaseste resursele interne, devin epicentre ale bolii psihice.
Ca miscarea spre inainte este insotita de anxietate, asta am inteles si simt de fiecare data cand folosesc doar intuitia pentru a avansa. Dar faptul ca tristetea apare atunci cand functia prospectiva e blocata, asta am descoperit pe parcurs..
Cream in jurul nostru un contur sinuos al propriei persoane. Conturul nu e vizibil, dar e marcat de stalpii totemici ai principiilor si normelor. Orice apropiere de acestia e tabu, e simtita ca fiind interzisa si ingrozitoare prin consecintele ei emotionale. Apele adanci ale necunoscutului, necartografiate inca, ne par a fi pline de vietati ingrozitoare.
Adevaratii dragoni de pe hartile noastre vechi sunt in profunzimile sufletului.
Minima moralia
„Iar etica e amenajarea lumii în vederea locuirii ei, e întemeierea unui spatiu în care sufletul sa se poata simti ca si cum ar fi acasa.” Andrei Plesu- Minima moralia
Cam cat e de greu sa evadezi din toate proiectele posibile si sa gandesti nitel? Un pic…asa..cat sa intelegi pe unde te mai afli..
Gandurile pe care le astern aici sunt prilejuite de un dialog cu unul dintre colegi. Intr-una din zile povesteam cum e cu straturile de concepte sub care simtim nevoia sa ne ingropam ca sa ne protejam cand nu ne e foarte confortabila pozitia „la vedere in organizatie”. Ca si pe motocicleta: la inceput mi-a fost frica si n-ati vrea sa stiti cata armura aveam pe mine. Pe masura ce am devenit mai sigur pe manevrele de pilotaj, am descoperit ca sunt necesare doar anumite parti ale armurii..restul..Ajunge ca-s pe motor si ca-mi place senzatia
Revenind la organizatie, resimtim uneori teama pentru a nu pierde acel loc sau acele avantaje care ne aduc sursa de trai (sau de confort?). Cu cat e mai puternica teama, cu atat devenim mai rigizi in exprimare, mai putin dispusi sa riscam…
Cam la fraza asta colegul meu m-a intrebat brusc: „Si tie ti-e frica?” De inteles ca m-am ales brusc cu un client, dar asta e alta poveste.
Povestea care urmeaza e povestea care mi s-a derulat in 5 secunde prin cap, inainte sa deschid gura si sa-i cer sa intre in consiliere cu mine
Mintea rationala e cea care vehiculeaza concepte si ne explica realitatea cu ajutorul acestora. In alti termeni, daca un rau nu mai apare primavara, ne gandim ca s-o fi intamplat ceva cu el, cu panza freatica, cu albia…cautam sa intelegem abstract, sistemic fenomenul.
Mintea irationala (stati linistiti, functioneaza rar, din pacate..) s-ar „gandi” ca raul nu mai vrea sa apara. „S-o fi suparat..” Denumit si mitopoieza, procesul de atribuire a semnificatiilor simbolice fenomenelor reale ne insoteste din vremea cand nu stiam prea multe despre mediul in care ne-am trezit noi, niste bieti bipezi. Ca sa ne fie un pic mai usor, hematopoieza e cam acelasi fenomen, dar creeaza celulele care ne alcatuiesc sangele.
Mitopoieza genereaza simbolurile cu care ne alimentam cand nu gasim concepte. Iar simbolurile, asemenea celulelor din sange, transporta energie si informatie de la inconstient catre mintea rationala, unde sunt acestea “metabolizate” in concepte.
Functia asta mitopoietica se activeaza cand viitorul sau contextul prezent sunt neclare sau ambigue. Adica setul de concepte si paradigme pe care le folosim pentru a ne explica realitatea (in circulatie prin mintea noastra constienta), nu se mai potriveste cu mediul. Nevazand prea bine, ne imaginam, generam simboluri, povesti. De cate ori noaptea prin padure (ati fost?) n-am „vazut” crengi rasucite si nu ne-am gandit la vreun monstrulet de prin atatea filme vazute? Taman ala cel mai urat si mai ciudat ne vine in memorie..ca era la indemana si se potrivea cu peisajul
Cand functia rationala e ghiftuita, realitatea e clara si predictibila. Cand functia asta rationala da eroare.. Ce, credeati ca Microsoft Windows e doar in calculatoare?! Noo, surpriza: avem si noi “sistem de operare”, cu bug-uri vechi cat viata!
Ei bine, spuneam ca la o eroare dintr-asta comutam pe functia de generare a simbolurilor…adica intra in scena inconstientul.
Din asta decurg doua consecinte, la fel de probabile: ori ne adaptam prin crearea unor noi comportamente si simboluri care sa ne permita avansul in realitate, fie.. ne defectam.
N-am vazut libertatea de a locui creativ in realitatea din jurul lui la colegul meu, motiv pentru care i-am propus sa tragem pe marginea drumului si sa cautam in „sistem” niscaiva drivere noi, creative.
Stiti Povestea lui Harap Alb?
E acolo o vorba care-mi place: “na-ti aripa asta si, cand ii avea vreodata nevoie de mine, aprinde-o, si eu indata am sa-ti vin intru ajutor”.
Amorsare semantica inconstienta
Foarte pe scurt despre intelesul titlului si apoi despre aplicarea conceptului in lucrul cu echipe.
In cartea sa Inconstientul cognitiv, Adrian Opre descrie un flux de informatie care ne acceseaza in permanenta analizatorii, sursa acestuia fiind realitatea inconjuratoare. Din acest flux, o mica parte ajunge sa fie constientizata si procesata pentru decizie si adaptare la mediu. In privinta restului de informatie, parerile sunt impartite: fie se pierde, ramanand fara semnificatie, fie patrunde prin filtrele semantice ale constientului sub forma ..intuitiei
Pentru o mai buna intelegere a randurilor de mai sus, vom plasa filtrul semantic in dreptul semicercului rosu: acolo unde incepem sa atribuim semnificatie stimulilor din realitate. Tot la nivelul acestei bariere incepe intuitia sa se manifeste, asemanator osmozei din procesele celulare: chiar daca nu are acces direct, informatia exterioara se infiltreaza si ajunge in constiinta sub forma de senzatii nu foarte clare, sub forma de imagini sau emotii. Cam atat cu teoria.
M-a frapat un “accident” produs in una din interactiunile mele cu echipele care intra in sala de training, apoi am inceput sa provoc acest “accident” cu buna stiinta, pentru a vedea daca-i pot identifica mecanismul de producere.
Pe scurt, la exercitiile de comunicare, un obiectiv al oricarui comunicator (in special mi-a atras atentia comunicarea intre departamente sau echipe) este sa emita mesajul pe “limba” receptorului. Adica sa foloseasca acele cuvinte, expresii si atitudini din universul de manifestare al receptorului, pentru a asigura procesarea cat mai lesnicioasa a mesajului. Pentru asta, obisnuiam sa impart echipa de lucru in doua sub-grupe, pe baza unui criteriu identificat in stilurile lor de comunicare. De exemplu, pe baza preferintelor pe axa fapte-persoane (a se vedea paradigma DISC, stilurile dominante si analitice intr-o parte, stilurile influentiale si suportive in alta)
. In cadranul de mai jos, gruparile sunt indicate de rosu-albastru vs verde-galben. Repet, sunt indicatori comportamentali identificati empiric in cursul interactiunii cu echipa, nu cine stie ce concepte psihanalitice..
Asa.. o prima proba dupa splitarea pe sub-grupe e sa ceri construirea unei povesti pentru o imagine afisata..povestile celor doua grupuri difera enorm, din moment ce perceptia informatiei e mijlocita de aparate de simbolizare diferite. Adica din start cele doua sub-grupe au in interiorul lor stiluri perceptive coerente, vizibile la exterior in clustere polarizate pe dimensiunea dominare (date) vs influenta (amiabilitate).
Modelele de comunicare la nivelul celor doua grupe difera:
- unii pastreaza asezarea in linie, cu o structura de comunicare formala, iar produsul lor de creatie (povestea) este o dare de seama a detaliilor vizibile in fotografie, fara amanunte relationale (personajele nu au nume, sunt desemnate prin functiuni sau roluri).
- ceilalti sunt asezati in cerc, rad mult, comunica informal, iar povestea lor este ceva care nu are prea multa legatura cu datele de imput (fotografia), dar se bazeaza pe realitatea presupusa in afara cadrului fotografiei (creeaza date biografice pentru personaje, nume si caracteristici personale)
Partea distractiva incepe din momentul in care, dupa ce constata fiecare grup care-s elementele preferate in comunicare de celalalt grup, le ceri sa compuna o invitatie la o petrecere…pentru “ceilalti”. Dincolo de faptul ca in mod evident mesajul contine cuvintele grupului vizat de mesaj, se intampla ceva ciudat la nivel atitudinal.
In fiecare grup comportamentul non-verbal al membrilor ia modelul grupului vizat de mesaj! Cu alte cuvinte, registrele de comportamente non-verbale se inverseaza intre grupuiri odata cu sarcina de a imita structura de frazare a celuilalt grup.
A! si asta s-a intamplat pana acum de “vreo” 5-6 ori, cu echipe diferite (varsta, pregatire membri, nivel managerial).
La nivel organizational, asta poate sa fie o metoda de a gasi ieftin o modalitate de comunciare intre departamente: din moment ce mi-am propus sa-i invit pe ceilalti la ceva COMUN (aici e important de inteles ce inseamna comun si constientizat ca atare ca fiind IMPREUNA), restul este ajutat de creierul emotional, care va concepe mesajul pe lungimea de unda a celui vizat (grup sau individ).
Comutatorul intregului proces l-am gasit in proiectarea viitorului spre care ma indrept ca purtand atributul “IMPREUNA CU”.
f(x)=y
“Conditions for creativity are to be puzzled; to concentrate; to accept conflict and tension; to be born everyday; to feel a sense of self.” Erich Fromm (German born American social Philosopher and Psychoanalyst, 1900-1980)
..care-o fi legatura dintre expresia functiei matematice din titlu si psihologie?!
Spunem despre variabila x din functie ca este in relatie cu y, x fiind independenta, iar y dependenta. Dupa ce alegi o oarecare valoare x, te poti “astepta” la un y…
Acum s-o luam altfel: ai vrea sa fii y? Rezultatul procesarii variabilelor independente este ca si stiut din momentul descrierii functiei.. Functia raspunde la intrebarea: ce pateste x daca e “prins” de functia f(x)? Si raspunsul e de fiecare data y. Independenta lui e redusa, destinul lui fiind limitat la ceea ce functia de relatie stie sa-i induca..
Construim din perioade fragede aparate de generare a sensului psihologic. Unii le numesc self-concept, eu prefer aici sa le spun functii. Orice farama de realitate, daca e cumva in sfera de “acoperire” a functiei, va fi 
procesata cu o acuratete matematica si va avea rezultatul pre-programat in structura functiei.
V-am pierdut? Hai s-o luam mai simplu, cu un exemplu:
Un tanar barbat se cearta cu sotia lui… apoi descopera un lucru ciudat: anumite gesturi ale sale nu au in perceptia partenerei aceeasi semnificatie pe care o au in intentia lui… Faptul ca-i acorda libertate si spatiu, in mintea lui inseamna incredere si naturalete. Reflectarea acestei atitudini in mintea partenerei sale inseamna raceala si distanta. Apoi..surpriza: descopera ca de aceleasi lucruri si-a acuzat tatal. Mic fiind, personajul meu isi vedea tatal distant, rece si arogant. In rarele momente in care se intampla sa interactioneze, avea surprize de proportii constatand ca parintele era prezent, atent la multe si capabil sa dea feed-back. Iata functia cum incepe sa fie programata. Vorbim de o functie emotionala, care “stie” sa preia stimului emotionali si sa-i aseze cu sens. Iar sensul..e cumva de dinainte stiut, daca tot am inteles ce-i functia matematica.
Pune-i functiei asteia un continut din alta relatie si ea incepe sa configureze comportamentele, pentru ca e singura din inventarul adultului de care va vorbesc in exemplul meu. Si de aici incepe intrebarea cu creativitatea asumarii unui destin: daca circumstantele le voi prelucra tot timpul prin aceleasi functii emotionale, cand voi descoperi ca functiile nu ma implinesc emotional, ce-am sa fac? Functiile contin o doza imensa de trecut si configureaza viitorul in sfera lui “stiu si sunt securizat”. Iesirea in afara teritoriului functiei poate fi uneori mai periculoasa decat functia in sine si sigur mai incomoda (la inceput).
Continuand exemplul cu tanarul barbat, cand a inceput sa observe consecintele functiei, a fost primul moment in care si-a scos masca de pe fiinta emotionala si a privit-o. Ups! Ce-i cu asta pe fata mea? La ce ajuta? N-am simtit-o niciodata pana acum, noi doi functionam natural impreuna..dar uite ca imi limiteaza deja miscarile si imi filtreaza destul de mult interactiunea cu ceilalti. Nu ma lasa sa fiu vazut ca plang, nu ma lasa sa-i vad pe ceilalti ce fac cand eu sunt vesel in preajma lor..Ce sa fac? Mi-e draga masca asta si m-a adus pana aici. Unde mai pui ca m-a si protejat de atatea ori cand nu aveam solutii..
Inchei aici exemplul.. deloc teoretic, ci doar simplificat.
Momentul de la care ne hotaram sa mergem mai departe si sa reinventam modalitatile de expresie e un moment naucitor, dureros pentru cel care experimenteaza asa ceva. Tendinta e aceea a unui recul spre functie, spre trecut (“daca tot am facut asa si pana acum, ce-ar fi sa fac ca de obicei?”)
Numai ca, asa cum am vazut, rezultatele functiei sunt predictibile. Rezultatele astea sunt in relatie cu pasii prescrisi de functie. Si mai e ceva: functia de care tot vorbim aici e o modalitate cvasi-emotionala de procesare. Adica stim sa o descriem nitel in cuvinte, rational. Restul suntem capabili doar sa simtim si sa constatam, in termeni de consecinte ale actiunii.
Credeti ca acei dintre voi carora le e frica in cursul unei decizii, stiu tot despre frica respectiva? Gasim intr-adevar motive sa explicam frica, dar subteranul emotiei il vedem doar cand desprindem masca de pe 
noi. Tot atunci vedem si “gandirea” care sta la baza mastii pe care-o purtam: e o functie emotionala care ne-a ajutat sa punem sens pe realitatea perioadelor timpurii din viata noastra.
Ai vrea sa fii y in expresia f(x)=y (unde x este orice parte a realitatii in care traiesti, iar y este rezultatul actiunilor tale, dependent de o modalitate veche de a simti) ?
Uita-te la masca, pe dinauntru.
Bine (ca) ai venit!
Iaca inca un psihoterapeut in web:
Ana de la psihoterapie-copii.ro
Idei multe si cititori iti doresc!
Cadeau..pentru eu ;)
nah, e ziua mea. asa ca iete ce-am primit!
Adica se gandira unii ca-mi place in viteza, la bordul unei masinarii galbene. Mi-au construit jucaria si ma lasa s-o si pilotez. Cica n-are treapta de viteza pentru mers inapoi )
Cam asa ceva- Ford Nascar.
Albinarit..sistemic :)
Nu stiu cat va plac voua albinele, dar eu am crescut printre ele, la bunici. Asa ca am adesea placerea sa vad in jur prin ochii celui care ingrijea micile ganganii colorate intr-o cutie frumos mirositoare
Inca-mi aduca aminte ca bunica-mea imi spunea uneori sa nu ma supar pe “ganganii”, ca ele inteapa doar daca-s deranjate de noi. Si cam asta faceam..le intrerupeam din lucru.
Ei, asa se face ca uneori ma uit la cate-o echipa “schioapa”..si imi aduc aminte ca uneori stupul ramanea fara regina. Atunci stuparul avea de ales o alta regina, din alt stup si o “planta” in colonia orfana. Problema aparea cand albinele nu acceptau noua regina pe motiv de..parfum. Da, o miroseau si-si dadeau seama
ca nu e de-a lor..si exista riscul s-o omoare. Atunci stuparul gasea o cusca micuta si punea inauntru regina, dupa care lasa cusca aceea in mijlocul coloniei de albine. Dupa cateva zile, activitatea albinelor dadea de inteles ca au acceptat noua “sefa”: o hraneau deja cu miere si pastura prin plasa custii..asa ca stupul avea o noua conducatoare.
Chiar daca mi-ar placea sa povestesc despre albine, scopul e sa intelegem impreuna ce se intampla cu o echipa cand are un nou lider si cam ce are de facut liderul ca sa fie acceptat..apoi cum sa-ti dai seama pe unde se potriveste cu echipa si cand se cheama ca a luat-o la “zbor”printre flori, pentru ceva miere?
Ne trebuie nitica statistica pentru asta, v-ati prins deja..
Pai..
Pentru demonstratie se “ia”o echipa si i se pune un lider nou…ambele sunt verificate in prealabil cu un test de personalitate..ala de-l stiti voi (banuiesc eu ca stiti NEO PI R deja
Asa ca masuram pe coordonatele
stiute: echilibru emotional, extraversie, deschidere la experienta, agreabilitate si constiinciozitate (ordinea din tabel ca sa zic asa).
Caut raspunsul la urmatoarele intrebari:
1. care-i clusterul de factori care va ajuta noul manager sa se integreze in echipa (grad de afinitate maxima)?
2. data fiind evolutia personalitatii managerului (trendul relevat test-retest), in care dimensiuni de dezvoltare ale echipei o sa-i vad amprenta?
3. de unde stiu cine induce miscarea observata (echipa sau liderul)?
Dupa cum deja cred ca s-a prins toata lumea, am asteptat un an sa vad daca “regina” mea va fi mancata sau nu de colonia ei.. a scapat si produce miere, dupa cum veti vedea 
1. Asa ca am descoperit intre mediile initiale ale echipei si scorurile factorilor de personalitate (de inceput) ale managerului o corelatie Pearson puternica in zona agreabilitatii..iaca parfumul ca sa nu-l manance “colonia”..
Acum sa vedem incotro se dezvolta managerul (fac precizarea ca dezvoltarea managerului s-a facut in proportie destul de mare neasistata prin consiliere, asa ca mini-experimentul descris aici e destul de natural..cam ca si stuparitul
2. Pentru manager, intre scorurile de la primul test si scorurile de la al doilea test (intervalul de “vreo”400 zile intre ele) a aparut un ecart, o deplasare (ca urmare a adaptarii naturale la mediu a personalitatii celui examinat). Acelasi fenomen s-a produs si la nivelul echipei, inregistrandu-se un ecart intre mediile de la primul test la mediile de la al doilea test. Iaca trendurile cu pricina ilustrate mai jos:
Si-acum intrebarea: incotro merge stupul asta? Pai..corelatiile de dezvoltare (vezi tabelul alaturat cu corelatii noi) arata ca “zboara”catre:
- deschidere puternica la experienta- clusterul O- (include empatia si creativitatea aici),
- interactiune moderata cu altii – clusterul E
- constiinciozitate puternica (centrare pe obiective) – clusterul C
Corelatiile din rubricile verzi sunt extrem de mari- arata identitate pentru factorii masurati.
3. Si mai am o intrebare: daca liderul doar se adapteaza la un trend intern al echipei?
Iaca pozna! Am calculat care era diferenta intre scorurile individuale ale liderului si mediile echipei, numai ca am inclus personalitatea liderului ca medie a celor doua teste ale sale. M-am gandit ca-i mai aproape asa de ceea ce are ca si potential de dezvoltare in interiorul sistemului de personalitate.
…apoi am calculat trendul de dezvoltare a echipei (T2-T1). Ma gandesc ca diferenta initiala lider-echipa poate anticipa evolutia sistemului ? Dap:
din matricea de corelatii (diferenta initiala lider vs echipa corelata cu trendul de dezvoltare al echipei) se vede din nou ca profilul de personalitate al liderului continea “miscarea” obtinuta la final, si ca aceasta miscare nu a fost un rezultat indus de interactiunea sa cu echipa:
q.e.d: cel mai f
lexibil element al unui sistem poate induce structura lui in evolutia sistemului pe care-l “pastoreste”. Bun si albinaritul la ceva, ca m-a ajutat sa inteleg ce mi-a aratat statistica
Loading ...