Psihologie servicii
14 Jan

Imunocompromis

Am sa scriu si-am sa gandesc despre infectii nosocomiale si despre profilaxia lor.

Glumesc, am sa folosesc o analogie, pornind de la ce sunt aceste infectii: le faci fie ca ai sau nu germenii lor in tine, la momentul contactului cu un mediu bolnav. Ma rog, asa am inteles eu citind niste lucruri.

Chestii oportuniste (microorganisme), care de altfel sunt mai tot timpul pe noi sau in preajma noastra, sesizeaza momentul in care tu ai o bresa in imunitate (ce frumos suna: imunodepresie…) si-o pun de-o petrecere prin tine.

Na, si ce legatura are asta cu psihologia? Ei bine, trebuie sa ne intoarcem nitel la bazele psihologiei, ca sa vedem de unde apare aberatia pe care-o voi descrie.

Avem in interiorul nostru un sistem care se activeaza doar in interiorul campului social, in interiorul sistemului de interactiuni cu ceilalti din jurul nostru. Acest sistem are o denumire foarte bine cunoscuta: caracter.

“Caracterul se structureaza prin integrarea […] a ceea ce este semnificativ pentru individ in situatiile, evenimentele si experientele sociale. Ca urmare, el se manifesta numai in asemenea imprejurari” (Mihai Golu, Fundamentele psihologiei, pag.794)

Vedem asadar ca modalitatea cea mai eficienta de cunoastere si evaluare a caracterului o reprezinta analiza adaptarilor in situatii sociale semnificative pentru individ. V-a placut asta? E din manual 😉

Adaptarea inseamna o punere la masa tratativelor a doua tabere:

  • obiectivele pe care ni le-am asumat
  • mijloacele de atingere a acestor obiective

Si de-aici incepe scandalul – ceva de genul: mint ca mi-am atins obiectivul ca sa capat prima de performanta sau accept ca nu am atins obiectivul si ma vad nevoit sa ma descurc cu mai putini bani la sfarsitul anului?

Cred ca v-am mai spus ce fiinte ciudate suntem – nu e ca si cum n-ati sti, dar m-am gandit sa ne reamintim impreuna asta 🙂 …in structura caracterului exista in permanenta o disociere intre convingeri si exprimarea acestora in opinii si actiuni.

Disocierea, ruperea intre ce gandim si ce facem/spunem e naturala asadar. E la fel de naturala ca si mantaua de bacterii, virusi pe care-o purtam pe noi in permanenta.

Felul in care te descurci cu disocierea asta face diferenta intre un caracter marunt (centrat doar pe valori de mica amploare) si unul mare (centrat pe valori ample, care implica interesul mai multor indivizi). Lamurim alta data ce-i cu diferenta asta intre valori marunte si valori mari, bine? Dar deocamdata tinem minte ca”virusii” caracterului sunt in noi, in aceasta disociere. Nimeni nu-i perfect, cu alte cuvinte 😉

Si sa ne intoarcem la disociere. Ea are un nivel optim, suportabil. Peste acest nivel, ea se transforma in infectie morala: acceptam ca spunem si facem altfel decat simtim.

In analiza propriilor noastre actiuni folosim doua etaloane:

  • cel al valorilor personale
  • cel al normei de grup

Ultimul nu-i intotdeauna cea mai buna idee, pentru ca s-ar putea sa fim in mijlocul unui focar de infectie. Ma rog, in mijlocul unui colectiv/ grup structurat stramb, fara valori majore. E o solutie ieftina, folosita pana in perioada adolescentei: trebuie sa fii cool, dar la un momentdat ti se ia si devii tu insuti/ insati. Iti aduci aminte, da?

Vorbesc asadar de un model valoric, ca “antibiotic” util atunci cand te afunzi  in infectia unor decizii neclare. Sigur, nu-i tot una daca eu am o dilema legata de:

  • partea pe care sa-mi fac freza (tinand cont ca-s chel 😉
  • renunt sau nu la un prieten care ma dezamageste

Ultima din cele doua are miza, prima nu. Pentru prima decizie am nevoie de umor 🙂 Pentru a doua decizie am nevoie de ceva antibiotice morale.

Pastila cu antibiotice, atunci cand esti in dilema morala, contine un set de convingeri fara de care nu te poti uita la tine in oglinda. Un set de convingeri care sa te ajute sa stai flamand sau in frig daca nu esti de acord cu pretul mancarii sau al caldurii. Si intelegeti voi ca nu vorbesc de “pret” in bani, ci in atitudinile cerute la schimb ca sa fii acceptat sau sa capeti ceea ce-ti trebuie.

Sa fii “de treaba”, “baiat bun”, “de-al nostru”… versus sa  stii ca te minti. Aici incepe sa se rupa ceva in tine, sa se produca o reactie.

Revenind la infectii si motivul pentru care unii trec peste ele, iar altii nu: e o chestie de imunitate, de mediu intern. Toti suntem expusi la riscul unei brese in sistemul imunitar al caracterului, dar nu toti  suferim de infectie – spun unii ca suntem imunocompetenti 😉

Pe unii valorile personale-i ajuta sa priveasca curat. Pe altii, necultivarea unui mediu intern ii expune la imunocompromitere.

A? Frumos termenul asta imprumutat de la medici… asta ca sa nu folosesc  unul mai urat, din analiza de caracter.

12 Jan

Golem

Who has fully realized that history is not contained in thick books but lives in our very blood?” Carl Gustav Jung, 1927

E frig pe-afara si cred ca cel mai bine pe o vreme de-asta e sa spunem povesti, cu un vin fiert alaturi.

Azi am sa va  spun o poveste despre Golem, uriasul din Praga.

Terorizati de atacurile irationale ale supusilor imparatului Rudolf al II-lea (1552 – 1612) al Sfântului Imperiu Roman, evreii din Praga si-au construit un paznic din lut: Golem.

Se povesteste ca rabinul Pragai, Loew ben Bezalel (1512-1609) a insufletit uriasul din lut scriindu-i pe piept trei litere, fiecare cu intelesul ei:

  • Aleph: vointa, suflu
  • Mem: materie, haos, apa
  • Tav: invizibil

Cele trei litere impreuna formeaza cuvantul “emet”: adevar. Fara litera Aleph, ramane doar cuvantul Moarte (met).

Uriasul Golem veghea linistea comunitatii, avand, pe langa forta fizica (mem), puterea de a se face invizibil (tav). Era oprit doar vinerea, inainte de Sabbath.

Pana la urma el a fost oprit de tot, pentru ca devenise greu de controlat.

In timpul unei slujbe tinute de rabinul Loew, in dreptul psalmului 92, Golemul a inceput sa distruga totul in calea lui. Rabinul Loew a intrerupt slujba si l-a oprit pe Golem, stergandu-i de pe piept litera care semnifica sufletul, vointa: Aleph.

…cred c-am mai vazut “manopera” asta, cand proiecte care au toate resursele necesare, prezentari Powerpoint si ore de discutii sunt oprite – din lipsa de suflet. Mda, sa revenim.

Dupa asta, rabinul s-a intors in sinagoga si a continuat slujba, repetand Psalmul 92.

Pana in ziua de azi, singurul loc din lume unde Psalmul 92 este citit de doua ori in timpul unei slujbe este Sinagoga Veche-Noua din Praga (Staronová synagoga), iar in podul sinagogii cu pricina nimeni nu are voie sa intre de sute de ani 😉

Ma gandesc daca s-o fi oprit Golemul pe bune sau spiritul lui inca bantuie?

p.s. In 2013 apar discutii discrete despre dezvoltarea unei inteligente artificiale care sa incorporeze internetul: conferinta Beyond AI: Artificial Golem Intelligence, in 12 noiembrie 2013 din cadrul Universitatii Pilsen, Boemia de Vest, Cehia.

In noiembrie 2016 “monstrul” Golem (primul supercomputer raspandit de-a lungul intregului Internet) strangea din subscriptii publice, in 29 minute (!), fondurile necesare proiectului: 8,6 mil dolari.

Scopul proiectului: “The Golem Network will have computing power that rivals and eventually dwarfs (and possibly includes) that of Amazon Web Services, Google Cloud Services, rendering farms and the like

 

04 Jan

Monstrul din adancuri

“Pierzandu-ne timpul cu futilitati si intrebari frivole, nu ne omoram numai pe noi […] omoram, prin moarte lenta si sterilizare, o particica din Cosmos. Cand omul uita sa se intrebe in ce parte sta izvorul mantuirii lui, se ofilesc campurile si se-ntristeaza, sterpe, pasarile.”

Mircea Eliade, Un amanunt din Parsifal

…il privesc tacut. A incercat sa-mi raspunda, dar vorbirea i s-a poticnit. Nu o mai controleaza, semn ca-i atent la altceva, suficient de intens incat sa-i distraga atentia de la ce e pe-aici.

E bine sa-i lasi sa-si regaseasca firul vorbirii in astfel de situatii. E un semn bun: sunt departe, in adancul lor si stau de vorba cu acea parte din ei demult alungata. Nu-i tulbura, pentru ca tocmai privesc hipnotizati in ochi un monstru.

Cel din fata mea l-a intalnit acum si incepe sa-i inteleaga infratirea: niciodata complet acceptat, niciodata dorit. Intrezarit doar in momente de intensa durere, spaima sau furie. Si poate din acest motiv si confundat cu o cauza a starilor cu care se asociaza aparitia lui, a monstrului.

In forma naturala, asa-zisul monstru e un Eu niciodata ascultat sau deplin lasat liber: am risca sa ramanem singuri daca l-am lasa.

Si totusi… suntem la inaltimea fiintei noastre civilizate pentru ca picioarele noastre stau pe umerii lui, ai monstrului din adancuri. Ne-am ridicat folosind energia, simturile, puterea lui.

E greu de tolerat prezenta acestui Eu ciudat. Il zarim in oglinda cand viata ne-mpinge la marginea hartii pe care-o folosim ca sa ne parcurgem drumul stiut. Nah, nu-i placut!

Invita-l la un ceai: s-ar putea sa afli, odata cu povestea lui, secretul care-ti deschide calea catre viitor.

 

 

25 Dec

Cafeaua lui Mos Craciun

Anul asta Mosul a fost cam zurbagiu: azi-noapte a facut scandal ca el nu mai nimereste sa intre in casa, ca el e om batran…chestii.cafea-2

I-am dat o cafea cu rodie, lime si un shot de espresso, totul indulcit cu miere. E acolo in poza un ingredient secret – un shot de Jack Daniel’s.

cafea-1S-a imbunat abia cand i-am pus si un croasant cald.

Cred ca Mosul plecat cu sticla mea 🙂

Craciun fericit!

 

 

03 Oct

UN zeu – introducere

ra-zeuSince narcissists deep down feel themselves to be faultless, it is inevitable that when they are in conflict with the world they will invariably perceive the conflict as the world’s fault.”

Morgan Scott Peck – psychiatrist

Acum sa nu credeti ca spun povesti asa… de dragul povestilor – desi fac  asta uneori 🙂

Povestea mea de azi se cheama UN zeu pentru ca Ra este Singurul. Am sa va spun povestea lui si apoi o sa-l analizam – de fapt o sa va invit sa-l cautati in voi sau in jurul vostru, in echipele sau organizatiile din care faceti parte. Vom face asta prin chestionarul pe care-l voi afisa intr-un post viitor pe aceasta tema.

Se povesteste ca intr-o zi Ra, zeul soarelui, privind la oameni, s-a infuriat. Desi erau supusii sai dragi, totusi nu-l respectau pe el si  Legea Ma’at. In Egipt, Ma’at era legea eticii, o lege care tinea toate lucrurile in balanta si se opunea in acest fel lui Nun (haosul).

Astfel infuriat, Ra a trimis-o pe pamant pe fiica sa, Sekhmet (denumita si Ochiul lui Ra). Aceasta s-a transformat intr-o leoaica si aproape a distrus omenirea. Speriat si plin de remuscari, Ra a incercat s-o opreasca pe Sekhmet, numai ca aceasta era deja o fiara insetata de sange. Nun-haosul era fericit.

Ca s-o potoleasca din furia ei distrugatoare, Ra a turnat intr-un rau din calea lui Sekhmet bere cu suc de rodie si matraguna. Crezand ca e sange, leoaica a baut si a adormit. Cand s-a trezit, furia ei disparuse si astfel omenirea a fost salvata de la nimicire.

Numai ca, odata cu venirea lui Sekhmet pe Pamant, Moartea, Neincrederea si  Frica isi facusera culcus pentru vecie in inimile supusilor lui Ra: legea Ma’at era acum respectata, dar din motive externe esentei acestei legi a armoniei.

Personalitatea narcisica despre care vorbesc psihologii e usor de recunoscut, prin manifestarile descrise de mine in poveste.

Tulburarea de personalitate narcisica este descrisa in DSM-IV (Manualul de Diagnistic si Statistica a tulburarilor Mentale al Asociatiei Americane de Psihiatrie) ca:

„Un patern marcant de grandiozitate in fantezii sau in comportament, nevoia de admiratie, lipsa de empatie, incepand cu perioada adulta timpurie si prezenta intr-o varietate de contexte, dupa cum este indicat in cinci (sau mai multe) din urmatoarele:

1. Are un simt grandios al importantei sale (de exemplu, exagereaza realizarile si talentele, se asteapta sa fie recunoscut ca superior)
2. Este preocupat cu fantezii de succes nelimitat, putere, stralucire, frumusete sau iubire ideala
3. Crede ca el este „special” si unic si nu poate fi inteles sau asociat decat cu alti oameni (sau institutii) speciale
4. Pretinde admiratie excesiva
5. Are sentimentul ca totul i se cuvine, adica are asteptari nerealiste cu privire la un tratament deosebit de favorabil sau intelegere imediata a asteptarilor lui/ei
6. Este un exploatator al celorlalti, adica profita de pe urma celorlalti pentru a-si atinge obiectivele
7. Lipsa de empatie. Nu doreste sa recunoasca sau sa se identifice cu sentimentele si nevoile celorlalti
8. Este adesea invidios pe ceilalti sau crede ca ceilalti sunt invidiosi pe el/ea
9. Arata comportamente sau atitudini arogante, trufase” (DSM-IV-TR, 2000, p. 717)

Paradoxul este ca nevoia insatiabila de afirmare a sinelui creeaza astfel o nevoie de a fi admirat necontenit pentru narcisist, una sortita esecului.
Ion Dafinoiu, Psihologie sociala clinica, pag. 223

va urma…

 

 

 

 

08 Sep

Cheie

rusted_key“I could tell you my adventures—beginning from this morning,” said Alice a little timidly; “but it’s no use going back to yesterday, because I was a different person then.”
Lewis Carroll, Alice’s Adventures in Wonderland

Suntem noi insine si ne recunoastem astfel de fiecare data cand spunem lumii din jur ce vrem. Suntem noi insine si astfel avem continuitate in a deschide acele usi care par sa recunoasca prezenta si felul nostru de a fi.

Uneori acest proces, trecerea mai deprte prin usa oportunitatilor se face intr-o clipa, fara a mai apuca sa gandim/ decidem – felul nostru de a fi pare sa fie o mana invizibila care ne precede si care deschide calea.

Se intampla insa, asa cum Alice a descoperit in Wonderland, ca pentru a intra unde n-am mai fost, sa trebuiasca sa ne transformam pe noi pentru a trece printr-o usa noua. Iar transformarea asta nu-i ceva subinteles, care sa se poata produce fara atentia si interesul nostru.

E nevoie ca procesul de transformare sa fie ceva voit, ceva care sa fie observat asa cum observam si urmarim cresterea unei plante.

E de la sine inteles ca-i frustranta lentoarea intregului proces (“Cand o sa stiu ca-s bine daca vin la psihoterapie?”)
Dar intr-o zi cresterea o sa te surprinda: atunci noul TU o sa se deschida usi de care te izbeai pana mai ieri.

Tu esti cheia 😉

12 Aug

Poveste de seara

yu1Se poate constata ca “vointa” sau “cultura” autorului nu prea conteaza cand e vorba de identificat intr-o opera literara un simbol sau un principiu metafizic. Simbolul isi face loc si lumineaza in felul lui intreaga opera, cu sau fara voia autorului.

Mircea Eliade, Fragmentarium

E urat afara si cred ca-i o vreme buna de spus povesti…

Se povesteste ca, in timpul dinastiei chineze Jin (265-420) a trait cel mai mare caligraf al tuturor timpurilor – Wang Xizsi. Sa nu credeti ca mint, dovada ca a fost foarte talentat sta faptul ca patru randuri scrise de el acum 1600 ani s-au vandut la o licitatie in 2010 cu 46,6 milioane USD (!)

Despre Wang se povesteste ca a scris odata demult caracterul Yu (ploaie) si imediat a inceput sa ploua. yu characterDe fapt,  chinezii sunt foarte putin abstracti cand scriu “ploaie”: caracterul inseamna o linie orizontala pentru cer, un fel de contur pentru nor si restul dungilor sunt chiar picaturile de apa (vezi alaturat evolutia caracterului Yu).

Cand scriu caracterul Yu, chinezii “scriu” ca se gandesc la picaturile de apa care cad din cerul innorat.

Uite, eu m-am gandit aseara la caracterul asta si m-am hotarat sa-mi iau umbrela azi  😉

S-am incalecat pe-o sa si am spus povestea asa.

 

 

26 Jul

Manticora

Nimic nu terorizeaza mai crancen sufletul  omului decat spaima de a i se contrazice sau suprima icoana despre sine.
Mircea Eliade, Drumul spre centru

 

manticoraPersanii care se incumetau sa strabata Dasht-e Loot (desertul singuratatii) povesteau  adesea inspaimantati despre o bestie cu corp de leu, rosie la culoare. Chipul de om, aripile de liliac si coada de scorpion o transformau intr-o aparitie terifianta si o moarte sigura: nici straiele, nci armele, nici alte lucruri nu ramaneau in urma nefericitului care se intalnea cu aceasta creatura. Numele ei era Mancatorul-de-oameni (Mardya khowr- Manticora).

M-am intalnit cu Manticora intr-o seara, chiar in orasul Luminilor.

Plictisit de strazile gri, drepte si bine luminate, m-am lasat condus de o alee neasfaltata, pavata cu piatra cubica. Contururile s-au estompat usor in lumina galbena. Incotro? Mi-am continuat drumul absent, lasand aleea sa ma conduca. Cladirile s-au apropiat tiptil parca, facand locul sa se aglomereze si balcoanele de deasupra sa se deschida. Mirosuri bogate de scortisoara, paciuli, ghimbir si chimion pluteau de sus, dand o textura aparte cerului bleumarin. Am privit cu mirare in jur, observand trecatorii imbracati cu haine largi, in tonuri gri, albastre sau verzi. Pielea lor era mată, caramizie la lumina strazii, cu o nuanta nemaiîntalnita de mine. Pareau facuti din lut si ceara. Pasii furisati din jur m-au alertat. Privirile lor patrunzatoare, galben-caramizii, m-au facut sa simt ca-s strain si ca nu inteleg ritmul locului in care ma aflu.

O teama difuza m-a cuprins deodata in mijlocul strazii, cu toate acele naluci in jurul meu. Am realizat ca fara de stirea mea, drumul imi furase directia si prespectiva, aruncandu-ma pe-o strada laturalnica. Persoana mea rigida nu se putea orienta sub avalansa de ganduri si senzatii. Nu gaseam repere nici in vorbele celor din jur, nici in vreo amintire.

Am parasit in graba acel loc, pastrand in mine credinta ca daca as mai fi zabovit o clipa acolo, mintea mea  s-ar fi dizolvat in aerul serii, lasand sa iasa din adancuri privirea galben-caramizie a Manticorei, mancatoarea-de-oameni-civilizati.

Fugita pare-se din bestiarele de Evului Mediu, Manticora m-a mai privit de cateva ori de-atunci. Mi-a adus de fiecare data in cabinet miros de scortisoara si teama de a ramane fara palaria de om civilizat pe cap 🙂

11 Jul

Horror vacui – demonstratie :)

– Bă! Știți ce-am făcut io azi-noapte? Am făcut la țigări și m-am gândit. M-am gândit și am făcut la țigări. Bă, voi auziți? Am băut la tutun toată noaptea și stam și mă gândeam. […]Și am adormit.
– Și… la ce te-ai gândit, mă, Cocoșilă?
– Bă, nu vă spun, că sunteți proști și nu știți să vă țineți gura.

Morometii, Marin Preda

motoSunt dupa o saptamana alerta, cu multe decizii si multe discutii in care mi-am facut cunoscute deciziile cu pricina. Cred mi-am explicat chiar si mie deciziile mai bine, prezentandu-le altora motivele deciziilor  mele (!)

Ma gandesc de ceva timp la frica fata de lipsa de sens si, ca sa inteleg mai bine, m-am hotarat sa ma las un timp fara sens. Asta la propriu si la figurat. Asa ca ieri m-am indreptat spre niciunde cu motocicleta. Am ales doar drumul care sa-mi permita viteza (autostrada A3). Pe urma am inteles ca am ales drumul care sa ma si frustreze, prin lipsa de benzinarii 🙂

Sigur, psihoterapeuti de talia unui Viktor Frankl au fundamentat deja termenul de vid existential daar… de data asta eu n-am chef sa citesc, am chef sa experientiez raceala Non-sensului.

La fel ca si tine, de indata ce simt plictiseala, pot sa apuc telefonul si sa ma pierd in lumina rece-albastra a vreunei retele de socializare. Sau pot iesi in oras. Sau pot citi articolul ala lasat de mult timp deoparte, din lipsa de timp. Dar asta ar insemna sa ma turez steril, sa evit ceva mergand pe margine. Asa ca mi-am pus o intrebare si m-am urcat pe motocicleta, in cautarea unor raspunsuri autentice 🙂

Mi-am luat o tigara buna si mi-am pus intrebarea: care-i acea forta care ma tine turat pe margine? wall of deathAsa cum la circ am vazut motociclistii pe Zidul Mortii: acestia se invart pe interiorul unui put imens, la viteze ametitoare. Odata incetinita motocicleta, circarul risca sa se zdrobeasca de podeaua putului,  sub tirania reinstaurata a gravitatiei.

Mentinem aceasta viteza atat timp cat ne ferim de un nivel al durerii  pe care n-am putut sau n-am stiut sa-l suportam cu ani in urma, cand am pornit in cursa. Ceea ce nu ne este cunoscut la momentul in care ne luam startul in cursa, e ca nu vom putea sa ne rotim la nesfarst pe Zidul Mortii. In cursa asta, vine un moment in care vom ramane fara energie.

Si atunci gasim ca reintoarcerea la nivelul din care am fugit e inteleapta daca se face reducand viteza si acceptand ceea ce ne-a facut sa evadam.

Zis si facut: am “baut” tigara cea buna, gandind precum Cocosila din Morometii. Apoi am intrat pe autostrada fara sa verific nivelul rezervorului, cu gandul tot la intrebarea cu pricina. Gandurile si contemplarea peisajului mi-au fost intrerupte in mod abrupt de indicatorul luminos al rezervei de benzina a motocicletei. Asta m-a facut sa optez pentru a iesi de pe autostrada spre o localitate, sperand ca voi gasi pe undeva o benzinarie. Toata placerea drumului se dusese, iar eu eram cand cu ochii pe kilometraj, cand pe indicatoarele rutiere. Doar-doar s-o vedea ceva care sa-mi dea de inteles ca nu voi ramane cu o motocicleta neagra in camp, sub soarele de la ora 11 🙂

La prima benzinarie nu acceptau plata cu cardul (ce, voi aveti bani cash la voi cand mergeti cu motocicleta?!), dar benzinarul mi-a indicat amabil ca la 9 km “si ceva” in fata mea mai e o benzinarie…Drept pentru care dupa vreo 8 km m-am oprit in padure, pe un deal, sa vad daca am semnal, sa stiu daca pot chema pe careva sa ma “extraga” din lumea ideilor mele si eventual din padure, cu tot cu motocicleta..

N-aveam semnal, asa ca am zis sa merg pana la capat. Am rasucit cheia in contact si am ascultat cu stomacul strans de emotie cum motorul cauta prin rezervor ceva benzina…surpriza! A pornit.

Imediat dupa varful dealului s-a facut lumina: padurea s-a terminat si, in vreo doi kilometri, am ajuns la benzinarie. M-am uitat la kilometraj, depasise de mult cifra la care eu ma asteptam sa apara un stop definitiv.

La randul meu, eu depasisem de mult angoasa ca ma voi dizolva din cauza lipsei de resurse 😉

 

 

 

 

19 Jun

Horror vacui – introducere

[…]ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor.
Constantin Brâncuși

horror vacuiDenumita si kenofobia (frica de vid, gr. kenos) se manifesta ca o frica de locuri deschise, neaglomerate, cu goluri spatiale mari. Durerea de cap, senzatia de sufocare si accelerarea ritmului cardiac insotesc aceasta frica.

Proveniti din medii emotionale reci, in care aglomerarea casei a fost “solutia” pentru a indeparta golurile emotionale, clientii care sufera de aceasta frica ciudata evita sa iasa in spatii largi pentru a nu se simti abandonati, singuri, ai nimanui.

horror vacui-2Expresia din titlu a fost folosita pentru a desemna aglomerarea bolnava de detalii care in epoca victoriana caracteriza atat designul interioarelor, pictura cat si imbracamintea oamenilor vremii.

Mult mai devreme de epoca victoriana, filosoful grec Aristotel spunea despre natura ca ar avea o frica de vid, motiv pentru care (natura) va face tot posibilul sa-l umple cu ceva (gaz sau lichid). A fost contrazis amarnic de realitatea descoperita si demonstrata de fizicienii care i-au urmat.

M-am gandit la frica de vid prima data cand n-am putut spune o vorba in timpul primei interactiuni cu un “lider” – mi-a vorbit doua ore continuu, timp in care am simtit ca nu pot sa gandesc, ca n-am loc sa fiu (prietenii stiu 😉

Am inceput apoi sa observ dialoguri (monologuri?) cu cuvinte multe si goale de continut, care nu generau nimic, dar aveau scopul de a crea senzatia fie a priceperii, fie a interesului. De fiecare data m-au uimit senzatiile de iritare, alerta si uneori furie incercate in contact cu astfel de personaje. M-am impacat abia cand am realizat ca ma impingeau, ca trageau relatia si dialogul spre o aglomerare, spre prea-plin tocmai din frica de a nu constientiza vidul. Dar mai intai a trebuit sa accept ca n-as fi putut intui frica lor daca n-as fi continut-o eu insumi: cu cat mai puternice nuantele de iritare, furie pe care le traiam, cu atat mai adanca frica pe care o momeau la suprafata fiintei mele.

Incercam disperati sa umplem senzatia ametitoare de gol, de hau adanc punand intre noi si frigul vidului ganduri, cuvinte, comportamente (…proiecte..?) aruncate frenetic, de-a valma. Pe masura ce acestea se dizolva in vid, convingerea ca noi urmam devine mai puternica, iar spaima in apropierea Nimicului se face simtita.

Efortul e imens si ne sleieste, lasandu-ne mai devreme sau mai tarziu in fata inevitabilului: confruntarea cu vidul din noi si lipsa de Sens. Forma veche a Eului paleste, lasand loc crearii unei forme noi, in care vom calatori de-aici incolo.
Fenomenele insotitoare acestui fenomen au fost incadrate de-a lungul istoriei umanitatii in spectrul tulburarilor psihotice. Psihiatri celebri insa, precum elvetianul Carl Jung si mai apoi scotianul Ronald D. Laing, au demonstrat ca frica teribila de vid, insotita de manifestarile ce-i insotesc intrarea in psihicul uman sunt doar semne ale schimbarii, ale transformarii. Ei au realizat astfel portretul tulburarilor psihotice vazute nu ca boala, ci ca metanoia, ca redescoperirea a fiintarii.

Te invit sa te gandesti la tine asa cum un sculptor isi gandeste opera: eliberarea din piatra pentru a deveni o idee se plateste cu efort, tensiune si timp.

 

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com