Psihologie servicii
13 Feb

Orient


Strict Standards: Only variables should be assigned by reference in /home/rpsi3328/public_html/blog/wp-content/plugins/photo-galleria/photo-galleria.php on line 397

Where there is a great deal of pressure from outside, the conflict is unable to develop much dramatic tension for sheer lack of energy. […] the secret of  psychic development can never be betrayed, simply because that development is a question of individual capacity.
C.J. Jung, The development of personality (1954)

reflectieNu-mi pot aduna gandurile, asa ca ma voi dedica in cele ce urmeaza unei tehnici speciale de meditatie: gatitul 🙂

Caracatitele – surprinse in pozele de mai jos in timp ce se scaldau in sosul de vin alb, lime, piper roz si branza – sa stiti ca n-au fost in niciun fel deranjate (erau congelate inainte de “sauna”). Ele s-au bucurat de compania unor paste facute in casa din faina integrala. Ca sa stea linistite si sa se creada acasa (caracatitele), “culcusul” de paste a fost innobilat prin amestecare cu cerneala de sepie, capatand un minunat miros de mare.

Lasam de-oparte caracatitele vesele (vinul rosu le face bine pare-se) si gandim nitel.

Gandim…despre directie.

Cum as descrie perioada care a trecut? Ca o alternanta intre concret si abstract, intre Occident si Orient.

Contactul cu dimensiunea concreta a lucrurilor produce in mine o securizare, dar in acelasi timp si o nostalgie pentru o lume a ideilor de care nu ma ocup in tot acest timp. Nu-mi place cand stau doar printre lucruri. Chiar deloc – ma simt vinovat fara tensiunea ce insoteste intentia de a cunoaste.

Pe de alta parte, intoarcerea in lumea abstracta a idelor, a gandurilor, e insotita de alerta generata de gandul ca trebuie sa ma ocup de chestiile “reale”, sa nu fiu cu capul in nori.

busolaSimt ca ma invart in cerc si pierd esentialul, pendulez fara sa pot decide ce-i important.

Cred ca mi-ar trebui o busola care sa arate (orienteze?) directia corecta dupa care sa pot considera lucrurile importante.

Directia (intre ghilimele) in varianta ei data de evenimentele si lucrurile din jurul meu e una amorfa, supusa hazardului si anihilarii oricarei posibilitati de a transforma ceva. Pot sa-mi explic ceea ce mi se intampla, dar nu neaparat pot si influenta. Sa mai spun ca odata ce ma indrept in “directia” asta sunt sortit oboselii si ma aleg cu un sentiment acut al inautenticului?

Hmm…vad o luminita, dar nu stiu daca tunelul e cel corect 😉

Pe de alta parte, cand pun intrebari lumii din jurul meu, particip la ceea ce e in jurul meu. Da, suna ciudat, dar asa  capat si senzatia ca pot influenta ce se intampla, fiind atent la intentia de a cunoaste intamplarile. Insasi intentia de a observa pare sa fie ceva care aduce si nutreste Sensul si, odata cu el, un tonus si o energie nesecate.

Fenomenul asta m-a surprins in terapie – o data pornit procesul descoperirii, am senzatia ca asist la desfasurarea si manifestarea unei vietati cu vointa proprie. Traseul terapiei nu e stabilit de mine, ci de fenomenul fata de care-mi manifest curiozitatea, intentia de a cunoaste. De indata ce observ sau impun vreo convingere, rationalizare… lucrurile se opresc din a fi vii.

Unde-i directia?

Am doua variante asadar, precum Cezar in 10 ianuarie 49 I.C.:

  • sa constat ca zarurile au fost aruncate: Jacta alea est!
  • sa cer sa fie aruncate zarurile: Jacta alea esto!

A doua pare pe gustul meu 😉

 

 

 

15 Jan

No mas

In law a man is guilty when he violates the rights of others. In ethics he is guilty if he only thinks of doing so.
Immanuel Kant, The Foundations of the Metaphysics of Morals

no masMa gandesc de ceva timp la rezultatul comportamentelor etice/ neetice asupra trairilor noastre.

Dar, pentru ca sunt psiholog (sic!), n-am sa dau definitii, ci doar am sa va spun o poveste cu  talc – despre box 😉

In perioada de dupa Muhammad Ali,  – anii ’80 –  apare un grup de 4 boxeri denumit “The fabulous four”: Sugar Ray Leonard, Roberto Durán, Thomas Hearns si Marvin Hagler. Acestia si-au disputat toate meciurile mari ale perioadei, castigand o popularitate imensa.

Povestea de azi va fi despre doi din acesti eroi:

  • Sugar Ray Leonard – medaliat cu aur la Olimpiada din 1976, este primul boxer care a castigat din box o suta de milioane de dolari; recunoscut ca boxerul cel mai bun al decadei ’80
  • Roberto Duran – boxer panamez, poreclit “Manos de Piedra” (Maini de piatra) datorita fortei colosale de care dadea dovada in ring. Un clasament din anul retragerii sale (la 50 ani!) – 2002 – il arata castigator a 104 meciuri din 120. In Panama, tara lui de origine, Duran era un erou national

Pe 25 noiembrie 1980 cei doi s-au intalnit intr-un meci cotat la maxim la casele de pariuri: Leonard 7 milioane de dolari, iar Duran 8milioane de dolari. Meciul venea ca revansa a meciului anterior din 20 iunie 1980, in care Leonard de-abia supravietuise atacurilor lui Duran.

Deznodamantul acelui meci  din noiembrie 1980 nu e asemanator cu nimic din lumea boxului, desi au existat cazuri de abandon celebre in lumea boxului:

  • 1949, meciul dintre Marcel Cerdan si Jake LaMotta – Cerdan e obligat de o ruptura musculara la umarul drept sa abandoneze meciul (desi a incercat sa boxeze doar cu stanga)
  • 1964, Sonny Liston abandoneaza in fata lui Muhammad Ali, ca urmare a unei accidentari la umar

Cu un avantaj minor in runda a saptea a meciului de revansa despre care va povestesc, Sugar Ray Leonard aplica o tactica ciudata: il maimutareste pe Roberto Duran, scoate limba la el, imita o gaina pe ring. In mijlocul rundei a opta, Duran abandoneaza meciul, rostind cuvintele care vor deveni istorie in box: “No mas!” – mi-e de-ajuns!

Intentia lui Leonard, verbalizata la finalul meciului: “I made him quit. To make a man quit, to make Roberto Durán quit, was better than knocking him out.”

Dincolo de comentariile si opiniile pro sau contra pe marginea meciului si a povestilor care au circulat dupa acest abandon, e agreat ca Duran a comis cea mai mare abatere a unui boxer: a refuzat sa lupte, a incalcat esenta sportului practicat.

…dar…acum ganditi-va si la reversul povestii: oare daca nu era provocat de un adversar in mod neetic, s-ar mai fi retras din ring Duran?

Suntem cu totii mai mult sau mai putin niste sportivi in ringurile noastre, tintind spre victorii. Unora dintre voi chiar le pasa si de felul in care obtin aceste victorii, respectand si reguli pe traseu – parca victoria e si mai frumoasa daca e “curata”, nu?

Fie aceste reguli niste conventii scrise, simple intelegeri verbale sau implicite (de bun-simt) constituie cu toate liniile fine care ne arata limitele in care actiunile noastre sunt prescrise si acceptate a avea loc.

Cand regulile sportului sunt rastalmacite, incalcate-si-nu-prea… asta te face sa meditezi 😉

No mas – o solutie?

 

 

 

25 Dec

Cafeaua lui Mos Craciun


Strict Standards: Only variables should be assigned by reference in /home/rpsi3328/public_html/blog/wp-content/plugins/photo-galleria/photo-galleria.php on line 397

…parea multumit Mosul.

I-am dat o cafea cu rodie, miere si lime, sa-si revina – ca a umblat mult azi-noapte 😉

24 Dec

Trei cutii


Strict Standards: Only variables should be assigned by reference in /home/rpsi3328/public_html/blog/wp-content/plugins/photo-galleria/photo-galleria.php on line 397

And now here is my secret, a very simple secret: It is only with the heart that one can see rightly; what is essential is invisible to the eye.
― Antoine de Saint-Exupéry, The Little Prince

Acum cateva saptamani m-am trezit la cabinet cu un client ciudat.

Un mosulet imbract in rosu s-a asezat in fotoliul din fata mea si si-a prins capul in maini. L-am lasat un timp, sa isi aseze sufletul de pe drum.

– Ce faci? l-am intrebat

– Rau!

– Cum asa?

– Elfii mi-au plecat, a zis, sania nu merge pe caldura asta. Am o PROBLEMA: nu stiu cum o sa dau cadourile anul asta.

In vocea lui am citit frica.

– De ce nu-ti recrutezi alti elfi? Te-as putea ajuta la asta, i-am zis 😉

– Nu elfii sunt PROBLEMA, ti-am spus. Eu nu stiu cum o sa dau cadourile anul asta la toti.

M-am gandit nitel si apoi i-am zis:

– Bine, uite cum facem: am sa-ti construiesc trei cutii magice.

– Ce sa fac eu cu trei cutii?

– Ai sa pui in ele toate partile PROBLEMEI, ca sa poti sa-i gasesti o solutie.

Zis si facut! Mi-am chemat ucenicul-motan si m-am apucat de construit, in timp ce-i explicam clientului meu cum sa faca:

In prima cutie pe care ti-o construiesc vei pune toate părţile problemei care sunt determinate de ALTE PERSOANE. Ai sa pui tot ceea ce pare sa fie legatura intre PROBLEMA si altii: faptul ca elfii nu vor sa mai lucreze, faptul ca oamenii stau atat de departe de  satul tau Nuuk din Groenlanda…

Eşti adesea tentat să crezi că întreaga problemă este determinată de alte persoane, dar ştim că nu este adevărat. Este adevărat, în orice caz, că de obicei există unele părţi ale problemei care sunt determinate de alte persoane, şi acestea sunt părţile pe care le punem în prima cutie. Ia aceasta cutie si arunc-o.  Sa o arunci foarte departe, cat de departe poţi, pentru ca nu putem schimba alte persoane. Persoanele s-ar putea schimba, desigur, dar se vor schimba datorită nevoilor lor şi motivatiilor lor şi nu datorita pretentiilor noastre si nici pentru a satisface cerintele noastre. De aceea, nu-ti pierde timpul si energia in acele parţi ale problemei care sunt determinate de alte persoane. Aruncă această cutie.

A doua cutie pe care am sa ti-o construiesc are eticheta FAPTE si în această cutie vei pune lucrurile care au legatura doar cu faptele: de exemplu dacă este vorba de o dată limita (25 decembrie e bine?), atunci data respectivă va merge în a doua cutie; şi poate însuşi faptul că există o dată limită. Dar poate fi ceva în legătura cu persoana care a fixat data limită, care trebuie să meargă în prima cutie.

La fel, ia aceasta a doua cutie şi arunc-o si pe ea, chiar mai departe decât pe prima – pentru că noi nu putem schimba faptele. Situaţia se poate schimba, dar asta e altceva: ai avea atunci un nou set de fapte.

Aruncă si aceasta cutie.

A treia cutie e speciala: planul ei e facut de un elf mic, asa cum poti vedea in schita asta:

plan

Am construit-o cu mare atentie, supravegheat indeaproape de motanul-ucenic (nu care cumva sa ma abat de la plan):  2015-12-22 19.59.44Etichetează aşadar cea de-a treia cutie cu NUMELE TĂU şi pune în ea toate acele părţi ale problemei pe care TU le-ai determinat. De obicei acestea sunt reacţiile noastre la unele lucruri: frica şi durerea şi mândria şi furia, diverse experienţe trecute, speranţe şi nevoi şi aşteptari … precum şi acele lucruri care sunt specifice pentru tine în această situaţie particulară. Toate merg în cea de-a treia cutie.

Dacă priveşti problema acum, vei găsi că are o configuraţie modificată. Este mult mai mică, pentru că tocmai ai aruncat două părţi mari din ea. Dar  acea parte care a rămas este partea cu care ai şanse să FACI ceva! …  şi ştii şi tu că atunci când ai şanse să FACI ceva, este cu totul altfel decât atunci când te simţi neajutorat.

Si astfel, în final, ai rămas cu foarte puţine parţi ale problemei, poate doar una sau doua, pe care le-ai determinat tu si pe care esti dispus sa le schimbi.

Aici încep de obicei rezolvarile de probleme. Lasa-te sa gaseşti, lasa-te sa percepi o astfel de mică parte a problemei; doar un lucru marunt, o modificare mică pe care ai putea să o faci, pentru inceput, sau ceva ce ai putea începe, sau poate ai putea incepe sa opresti sau sa faci altfel.

Odata ce te-ai angajat la aceasta primă mica schimbare, ai inceput rezolvarea problemei tale şi într-o zi, in curand, – foarte curand, vei fi surprins – te vei gandi la această mica problema şi vei spune: “Dar asta nu e o problema la urma urmei! Este doar o situatie de care ma pot ocupa foarte bine.”

Si asa vei face.

Mosul m-a ascultat, a luat cele trei cutii si a plecat zambind.

Daca o reusi sau nu sa-si rezolve PROBLEMA, vedem noi diseara.

Sa va uitati sub brad si sa-mi spuneti si mie daca am reusit sa-l ajut sa treaca de impas 😉

Craciun fercit!

02 Dec

Gerila

— Multe mai vede omul acesta cât trăiește! Măi tartorule, nu mânca gerilaharam și spune drept, tu ești Gerilă? Așă-i că taci?… Tu trebuie să fii, pentru că și focul îngheață lângă tine, de arzuliu ce ești.

— Râzi tu, râzi, Harap-Alb, zise atunci Gerilă tremurând, dar, unde mergi, fără mine n-ai să poți face nimica.

— Hai și tu cu mine, dacă vrei, zise Harap-Alb; de-abia te-i mai încălzi mergând la drum, căci nu e bine când stai locului.

Ion Creanga, Povestea lui Harap-Alb

Cautam de ceva timp o cale sa discut cu angoasa invadanta care se voia observata, inteleasa si cumva adusa mai aproape. Dar cum sa faci asta, cand personajul e “arzuliu” si face el ce face de ingheata si focul cand apare?

Uite, bunaoara, deunazi am chemat-o la o sedinta de psihoterapie. I-am dat si o porecla, sa nu se mai supere ca nu-i spunem cumva, mai personalizat.

Eu i-am zis Gerila si n-am gresit: de indata ce-a  intrat in cabinet am simtit fiori. M-am gandit ca-s obosit, dar…nu. Am facut acelasi lucru si la a doua intalnire si iar mi s-a facut frig. Ceva neclar, de dincolo de gandurile mele a intrat in camera. I-am simtit prezenta, fara sa intorc privirea. A traversat camera si am intuit ca se apropie, dupa teroarea rece care m-a cuprins. Mi-a intrat sub piele si a ocupat fotoliul, umplandu-l cu Nefiinta.

Nepoliticos, mi-a aruncat mintea rationala cat colo, privindu-ma adanc in ochi. Gerila poarta o masca imobila, impasibila.

Mi-e greu sa rezist, dar privesc atent masca cu orbite adanci, neguroase, a carei rasuflare astept din clipa in clipa  sa se transforme intr-o voce cavernoasa.

Amu Harap-Alb și cu ai săi mai merg ei cât merg și, într-o târzie vreme, ajung la împărăție, Dumnezeu să ne ție, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este. Și cum ajung, odată intră buluc în ogradă, tusșase. Harap-Alb înainte și ceilalți în urmă, care de care mai chipos și mai îmbrăcat, de se târâiau ațele și curgeau obielele după dânșii, parcă era oastea lui Papuc Hogea Hogegarul.

Gerila a incremenit clipele, dar imi aduc aminte ca mai am cale lunga de facut. Ma desprind din mrejele sale inghetate si-l poftesc cuviincios sa se astearna la drum. Asa cum sunt, insotit de o gasca de sentimente carora inca nu le-am dat straie civilizate, ma indrept catre ce mi-e drag sa devin.

Inca n-am aflat tot, dar vorba ceea: cuvântul din poveste, înainte mult mai este 😉

17 Nov

Mantra

A mantra creates a feeling in the practicing person, it has an emotive numinous effect, it mesmerizes, it defies expression, it creates sensations that are by definition private and at the heart of all religions and spiritual phenomena.
Harvey Alper (1989), Understanding Mantras, page 11-13

Ma uit la clientul din fata mea si imi dau seama ca mi-au obosit ochii. Se misca atat de repede in fotoliul sau si atat de des, incat am senzatia ca ma uit la un film cu ritm accelerat.
Vorbeste repede, sare de la o idee la alta. Isi misca degetele iute, iar varful piciorului stang danseaza precum o coada de motan 🙂
Hmm… am o vaga senzatie ca dialogul nostru, purtat in acest ritm, nu va produce decat o vaga informare a clientului, nicidecum o crestere a contactului cu gandurile si sentimentele sale. Mai mult, spectrul banalizarii intalnirii se ascunde imediat in spatele clipei urmatoare: o discutie de suprafata, purtata cu mintea prinsa intre sms-ul care tocmai a venit si gandul la ce voi face dupa ce plec din cabinet.
– Dar acum? Acum cum esti?
Ma priveste perplex:
– Nu stiu sa raspund.
Fiind prima intalnire, aleg sa-i spun un pic despre ce-ar insemna psihoterapia: te voi insoti o perioada si-ti voi spune o poveste despre drumul tau. Apoi, cand vei simti unde vrei sa ajungi, iti vei alege drumul si ne vom desparti.
Folosesc o voce joasa, alegand in minte sa ma simt relaxat si sa nu intru in alerta lui. Ma gandesc la cata bogatie zace in interiorul lui si-i vorbesc pornind din acest sentiment de admiratie.
O data, de doua ori…asta e! Corpul lui pare ca si-a mai pierdut din liniile dure, abrupte. Spatele nu mai e ca o rigla, s-a indoit ciudat, in lateral – parca pentru a-i permite sa asculte mai bine. Mainile i s-au relaxat si parca acum asculta ce-i spun cu obrazul, nu cu urechile.

E bine… e semn ca tensiunea musculara poate fi modulata si ca are sansa sa poata simti starile pe care nu si le permite (inca?). “Mantra” si-a facut efectul si usa catre mintea care-i va ghida pasii pe drumul interior s-a intredeschis.
Esoterism? Nu cred 😉

copy_walkAm de partea mea in aceasta strategie o mica grupare de neuroni, denumiti neuroni-oglinda de catre neurofiziologul italian Giacomo Rizzolatti (studiul aici).
Rolul neuronilor-oglinda este acela de a ajuta intelegerea actiunii, a sensului acesteia. Surprinzator pentru cercetatorul italian a fost faptul ca acesti neuroni reactioneaza nu doar la vizualizarea actiunii, dar si la sunetul produs de o anumita actiune. Se creaaza o reprezentare mentala a sensului unei anumite actiuni chiar si pe baza sunetelor produse de acea actiune.

Cam ceea ce spun astia de mai sus e continut in etimologia cuvantului mantra: radacina man (a gandi) si sufixul –tra (instrument, unealta). Sensul literal ar fi “instrument al gandirii”.
Verbalizarea unor cuvinte poate transmite o informatie factuala: e verde la semafor.

Insa verbalizarea pornita dintr-un nucleu de traire bine precizata (cum te simti cand descrii ceva legat de un hobby al tau?) poate transmite tocmai acea traire in interiorul celui care asculta. Si restul cuvintelor se vor inchega in mintea celui cu care vorbesti. Si el va fi in trairea ta, iar cuvintele vor curge de la sine.

Mantra 😉

 

29 Sep

Ishin-denshin: studiu de caz

.personal values..na, daca-s in concediu, imi vin idei (de fapt asta era ideea cu concediul, nu?)

Titlul e o expresie in japoneza care se traduce literal “ceea ce mintea gandeste, corpul transmite”. Desemneaza un fenomen al comunicarii tacite, neintentionate, adesea produsa prin intermediul canalului non-verbal. Nuanta interesanta pe care o pun japonezii in expresie priveste o comunicare interna (produsa ca urmare a senzatiei, intuitiei), diferita de cea menita transmiterii intentionate de semnale (produsa ca urmare a citirii expresiilor faciale sau a cuvintelor).

Pe termen lung, o astfel de modalitate de traire si de expresie informala ar trebui sa asigure un discurs autentic, o expresie a personalitatii caracterizata de coerenta si suplete. Cu alte cuvinte, plecand dintr-o astfel de modalitate de traire si exprimare, individul si-ar urma visul si ar face ca lucrurile sa se materializeze in realitate dupa structura viselor sale.

As indrazni sa spun ca valorile personale puse in centrul deciziilor si al comportamentului unui individ  pot da senzatia descrisa de japonezi prin expresia ishin-denshin.

Hmm… multe cuvinte, or fi ele adevarate? Or fi aceste cuvinte parte a unei modalitati de exprimare care sa fie si pragmatice?

Ei, am sa va arat un personaj: Ivan Poupyrev, directorul tehnic al programului Google ATAP (Advanced Technology and Projects) si vom vedea daca ishin-denshin transmis de el e coerent, daca se traduce in cultura echipei pe care-o conduce. Cat despre echipa de inventatori ai Google, vorbim mai incolo 😉

Apropo, cultura echipei Google ATAP e sumarizata astfel (https://plus.google.com/+GoogleATAP/about) :

The future is what we choose to make. We make what we believe in. A small band of pirates. Believers. Makers

Ca sa incepem cu inceputul, cel analizat aici este inventatorul a aceea ce te ajuta chiar acum sa navighezi pe telefonul mobil: ecranul capacitiv.

In 2013, Ivan Poupyrev a fost clasat intr-un top al revistei Fast Company ca fiind al 15-lea in topul celor mai creativi oameni (http://www.fastcompany.com/section/most-creative-people-2013)

Este oare el un individ care crede si face, asa cum e scrisa cultura echipei lui?

Am analizat ce spune si ce face cu mainile in timpul unor interviuri din 2009 (perioada in care lucra in echipa de cercetare Disney) si din 2015 (Conferinta I/O Google din 2015).

In 2009 se exprima asa: “1% din inventiile mele trec din stadiul de prototip in cel de produs final. De regula optez pentru a lasa ideile mele sa ajunga in dezvoltare intr-o comunitate. E o optiune personala”

poupyrev5Vezi filmul din 2009, din minutul 4:37 vorbeste de optiuni personale, vorbeste rar, iar mainile sale se misca altfel, semnificand contactul cu credintele personale:Si iata-l in 2015, folosindu-si din nou mainile pentru a arata lucrurile care-i marcheaza deciziile. Momentul cand vorbeste si gesticuleaza este acela in care ishin-denshin apare: omul e credibil, are 6 ani intre doua declaratii si doua locuri de munca. Precizare importanta (cea cu locurile de munca), pentru a exclude un eventual bias produs de identificarea cu vreuna din variantele de cultura corporatista cu care ar fi interactionat. De la Disney la Google, se exprima la fel, bazat pe aceleasi valori personale. Ba mai mult, cred ca induce aceste valori in statutul echipei pe care-o dezvolta (Believers. Makers 🙂

 poupyrev  poupyrev2
 poupyrev3  poupyrev4

Iata-l mai jos vorbind despre unul din proiectele lui: Soli. Incercati de la minutul 2:28 si va va arata cu mainile cum gandeste
Valori personale (vezi minutul 2:50 in filmul de mai jos):

– focalizare

– talent

– respectarea termenului-limita

– lucrul in echipa

– depasirea fricii de a face greseli

Simt ca nu v-am convins ca modalitatea asta e reala… stiu, e nevoie de ceva masuratori, asa cum sade bine unui psiholog. Va urma 😉

 

 

 

04 Jul

Tefen scorpionul

The educated man tries to repress the inferior man in himself, not realizing that by so doing he forces the latter into revolt. Carl Gustav Jung: Psychology and Religion

 

isis-serketSe povesteste ca dupa ce l-a nascut pe Horus, zeita egipteana Isis s-a indreptat spre mlastinile din delta Nilului. In fuga ei de intunecatul Seth, era insotita de sapte scorpioni-paznici. Ajungand obosita in tinutul mlastinilor, a cerut adapost in casa unei femei nobile.

Zeita a fost refuzata si a dormit in casa unui locuitor sarac din tinutul mlastinilor.  Acesta a primit-o in casa lui pe zeita, impreuna cu scorpionii ei. Pe timpul noptii cei sapte scorpioni-paznici si-au adunat otrava in acul unuia singur – pe nume Tefen.

Acesta a mers la casa femeii nobile, s-a strecurat pe sub usa inchisa si i-a intepat atat de tare copilul, incat casa in care locuia a luat foc. Copilul a indurat groaznice dureri din cauza veninului.

Isis a auzit plansetele femeii si degraba a vindecat copilul si a stins incendiul.

De-atunci si pana in tipurile de azi, egiptenii muscati de un scorpion se roaga zeitei ca aceasta sa anihileze otrava injectata.

Zilele astea m-am intalnit cu Tefen-scorpionul: stransese in adancimile intunecoase ale unui suflet otrava cat pentru multi ani de durere. Din cand in cand, la adapostul oboselii si fricii, iesea si ataca neinduplecat  taman pe cei mai apropiati gazdei neprimitoare.

Peste zi acestia erau vindecati cu multa compasiune, apoi alungati.

Stiind povestea lui Tefen, m-am gandit la un leac paradoxal: sa cer sa fie lasat sa intre pe usa larg deschisa a sufletului intregul alai de fiare care insotesc din umbra mersul nostru spre viitor. Ele ar intra oricum, chiar si pe sub pragul vechi.

Acum astept raspunsul scorpionului 😉

 

28 Jun

Rusalka

Stiti bancul cu oltenii care s-au dus la spectacolul Lacul lebedelor cu undite?

giselleDa, sigur: eu am modernizat bancul asta. Singurul spectator pe care plasatoarea de la Opera Nationala Bucuresti l-a avertizat ca n-are voie sa faca poze in timpul spectacolului am fost eu.

Dar am o scuza: pe scena pe care se interpreta baletul Giselle eu vedeam altceva decat balerini. Era o poveste despre sperante, vise neimplinite si dezamagiri. Despre felul in care acestea cad unduind intr-o lume subterana, in care visam-traim.

Transformate in entitati de sine-statatoare, aceste emotii duc o viata fantomatica, luandu-ne din tonusul necesar trairii in prezent.

Da, stiu – nu e cazul tau: tu nu te-ai trezit niciodata cu ochii pironiti pe geam, ruminand nesfarsit ganduri despre ceea ce nu s-a putut intampla la un momentdat in trecut. Si nici n-ai simti atingerea frustranta a unui “De ce?” obositor si ciclic, care-ti tine mintea extenuata departe de orice solutie practica.

Bine, daca tu n-ai vazut cercul iluziilor imprejmuindu-ti mintea si tragandu-te in adancul neclar al fricilor inseamna ca… n-ai vazut baletul Giselle 😉GiselleballetAs fi vrut sa-i spun doamnei care, cu precizia unui lunetist mi-a pus un spot laser pe ecranul telefonului cu care voiam sa fotografiez nalucile de pe scena Operei Nationale, sa ma mai lase un pic.

As fi vrut sa-i spun ca e important sa inteleg din ce-s facute acele emotii rotitoare, acele fire care trageau in jos, intr-o amortire rece.

Ma dureau bratele de la pozitia incomoda in care incremenisem privind hipnotizat scena, asa ca mi-am cerut scuze doamnei plasatoare si m-am uitat din nou pe scena.

Nalucile disparusera, lasand loc gandurilor mele sa cladeasca bule ermetice – inchisori in care se zbat la nesfarsit emotii.

Incremenite intr-un trecut al dramei care le-a nascut, Rusalcele au timpul lor, infasurat in jurul unei perle de durere. Au o putere hipnotica cu care-ti fura trairea in prezent, ducandu-te in adancurile sufocante ale remuscarii, alienarii, limitarii in ATUNCI.

Una din Rusalce m-a intrebat dupa spectacol daca mi-a placut cum a dansat. Am vazut in ochii ei lucirea sidefie a perlei din adanc si mi-am dat seama ca nu visasem. Azi i-am raspuns, scriind aceste ganduri.

Ei bine, de data asta am scapat 😉

rusalka

 

 

 

 

10 Jun

Alive?

viuMa raportez la ceea ce scriu aici ca la un exercitiu de vointa, o disciplina a mea de a fi constient de gandurile si trairile care-mi insotesc trecerea.

N-am mai scris de ceva timp si, undeva intr-un colt al mintii, am intrebarea din titlu.

Ieri, in timp ce ma incruntam la un tabel – Excel(ati) la munca? 🙂 – de fereastra mea s-a lovit un soim. Mi-am dat seama ca-i soim dupa penele care zburasera din vrabia prinsa in ghearele lui (?!) Pe urma am realizat ca ma uitam pe geam si am vazut ce frumosi erau norii.

Si cred ca mi-am revenit :))

 

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com