Psihologie servicii

In law a man is guilty when he violates the rights of others. In ethics he is guilty if he only thinks of doing so.
Immanuel Kant, The Foundations of the Metaphysics of Morals

Ma gandesc de ceva timp la rezultatul comportamentelor etice/ neetice asupra trairilor noastre.

Dar, pentru ca sunt psiholog (sic!), n-am sa dau definitii, ci doar am sa va spun o poveste cu  talc – despre box 😉

In perioada de dupa Muhammad Ali,  – anii ’80 –  apare un grup de 4 boxeri denumit “The fabulous four”: Sugar Ray Leonard, Roberto Durán, Thomas Hearns si Marvin Hagler. Acestia si-au disputat toate meciurile mari ale perioadei, castigand o popularitate imensa.

Povestea de azi va fi despre doi din acesti eroi:

• Sugar Ray Leonard – medaliat cu aur la Olimpiada din 1976, este primul boxer care a castigat din box o suta de milioane de dolari; recunoscut ca boxerul cel mai bun al decadei ’80
• Roberto Duran – boxer panamez, poreclit “Manos de Piedra” (Maini de piatra) datorita fortei colosale de care dadea dovada in ring. Un clasament din anul retragerii sale (la 50 ani!) – 2002 – il arata castigator a 104 meciuri din 120. In Panama, tara lui de origine, Duran era un erou national

Pe 25 noiembrie 1980 cei doi s-au intalnit intr-un meci cotat la maxim la casele de pariuri: Leonard 7 milioane de dolari, iar Duran 8milioane de dolari. Meciul venea ca revansa a meciului anterior din 20 iunie 1980, in care Leonard de-abia supravietuise atacurilor lui Duran.

Deznodamantul acelui meci  din noiembrie 1980 nu e asemanator cu nimic din lumea boxului, desi au existat cazuri de abandon celebre in lumea boxului:

• 1949, meciul dintre Marcel Cerdan si Jake LaMotta – Cerdan e obligat de o ruptura musculara la umarul drept sa abandoneze meciul (desi a incercat sa boxeze doar cu stanga)
• 1964, Sonny Liston abandoneaza in fata lui Muhammad Ali, ca urmare a unei accidentari la umar

Cu un avantaj minor in runda a saptea a meciului de revansa despre care va povestesc, Sugar Ray Leonard aplica o tactica ciudata: il maimutareste pe Roberto Duran, scoate limba la el, imita o gaina pe ring. In mijlocul rundei a opta, Duran abandoneaza meciul, rostind cuvintele care vor deveni istorie in box: “No mas!” – mi-e de-ajuns!

Intentia lui Leonard, verbalizata la finalul meciului: “I made him quit. To make a man quit, to make Roberto Durán quit, was better than knocking him out.”

Dincolo de comentariile si opiniile pro sau contra pe marginea meciului si a povestilor care au circulat dupa acest abandon, e agreat ca Duran a comis cea mai mare abatere a unui boxer: a refuzat sa lupte, a incalcat esenta sportului practicat.

…dar…acum ganditi-va si la reversul povestii: oare daca nu era provocat de un adversar in mod neetic, s-ar mai fi retras din ring Duran?

Suntem cu totii mai mult sau mai putin niste sportivi in ringurile noastre, tintind spre victorii. Unora dintre voi chiar le pasa si de felul in care obtin aceste victorii, respectand si reguli pe traseu – parca victoria e si mai frumoasa daca e “curata”, nu?

Fie aceste reguli niste conventii scrise, simple intelegeri verbale sau implicite (de bun-simt) constituie cu toate liniile fine care ne arata limitele in care actiunile noastre sunt prescrise si acceptate a avea loc.

Cand regulile sportului sunt rastalmacite, incalcate-si-nu-prea… asta te face sa meditezi 😉

No mas – o solutie?

— Multe mai vede omul acesta cât trăiește! Măi tartorule, nu mânca haram și spune drept, tu ești Gerilă? Așă-i că taci?… Tu trebuie să fii, pentru că și focul îngheață lângă tine, de arzuliu ce ești.

— Râzi tu, râzi, Harap-Alb, zise atunci Gerilă tremurând, dar, unde mergi, fără mine n-ai să poți face nimica.

— Hai și tu cu mine, dacă vrei, zise Harap-Alb; de-abia te-i mai încălzi mergând la drum, căci nu e bine când stai locului.

Ion Creanga, Povestea lui Harap-Alb

Cautam de ceva timp o cale sa discut cu angoasa invadanta care se voia observata, inteleasa si cumva adusa mai aproape. Dar cum sa faci asta, cand personajul e “arzuliu” si face el ce face de ingheata si focul cand apare?

Uite, bunaoara, deunazi am chemat-o la o sedinta de psihoterapie. I-am dat si o porecla, sa nu se mai supere ca nu-i spunem cumva, mai personalizat.

Eu i-am zis Gerila si n-am gresit: de indata ce-a  intrat in cabinet am simtit fiori. M-am gandit ca-s obosit, dar…nu. Am facut acelasi lucru si la a doua intalnire si iar mi s-a facut frig. Ceva neclar, de dincolo de gandurile mele a intrat in camera. I-am simtit prezenta, fara sa intorc privirea. A traversat camera si am intuit ca se apropie, dupa teroarea rece care m-a cuprins. Mi-a intrat sub piele si a ocupat fotoliul, umplandu-l cu Nefiinta.

Nepoliticos, mi-a aruncat mintea rationala cat colo, privindu-ma adanc in ochi. Gerila poarta o masca imobila, impasibila.

Mi-e greu sa rezist, dar privesc atent masca cu orbite adanci, neguroase, a carei rasuflare astept din clipa in clipa  sa se transforme intr-o voce cavernoasa.

Amu Harap-Alb și cu ai săi mai merg ei cât merg și, într-o târzie vreme, ajung la împărăție, Dumnezeu să ne ție, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este. Și cum ajung, odată intră buluc în ogradă, tusșase. Harap-Alb înainte și ceilalți în urmă, care de care mai chipos și mai îmbrăcat, de se târâiau ațele și curgeau obielele după dânșii, parcă era oastea lui Papuc Hogea Hogegarul.

Gerila a incremenit clipele, dar imi aduc aminte ca mai am cale lunga de facut. Ma desprind din mrejele sale inghetate si-l poftesc cuviincios sa se astearna la drum. Asa cum sunt, insotit de o gasca de sentimente carora inca nu le-am dat straie civilizate, ma indrept catre ce mi-e drag sa devin.

Inca n-am aflat tot, dar vorba ceea: cuvântul din poveste, înainte mult mai este 😉