Pe prispa la pitici | Psihologie servicii
05 Sep

Pe prispa la pitici

One day Alice came to a fork in the road and saw a Cheshire cat in a tree:
“Which road do I take?” she asked. “Where do you want to go?” was his response. “I don’t know”, Alice answered. “Then, said the cat, it doesn’t matter.”
If you don’t know where you’re going, any road will get you there.



Lewis Caroll – Alice in Wonderland

Am plecat la drum cu o intrebare mare: incotro? Stiu ca mai tot timpul ma intreb asta, dar de data asta pare ca timpul s-a compactat nitel si lucrurile se intampla mai repede in jurul meu. Am optiuni, dar imi lipseste o imagine de ansamblu, care sa-mi permita sa ma orientez.
Asa ca am de facut un drum pana la pitici. Sigur, mai am eu unii prin cap, dar ai mei sunt obositi si am hotarat sa-i duc intr-o excursie de toamna 😉
Dupa o cazare plina de peripetii (la un moment-dat mi-am imaginat cum ar fi sa ma gaseasca granicerii danezi dimineata bajbaind prin padure si tot intreband: unde-i cabana unde sunt cazat?) am reusit si-am adormit.
Intrebarea mea de dinainte de plecare pare acum departe, ingropata sub un maldar de sentimente, senzatii si ganduri aruncate alandala la mine prin cap, adunate in fuga peste zi. Interactiunea cu ceilalti mi-a umplut traista, e timpul s-o organizez un pic 🙂
IMG_20140903_062228_1De pe geam vad imaginea unui luminis prin care fuioarele de ceata alearga impinse de briza diminetii. Ai naibii pitici! N-au somn si pare-mi-se ca se harjonesc prin iarba plina de roua.
Ies din cabana, atent sa nu-mi trezesc colegii care inca viseaza si aleg cararea care incepe in spatele cabanei.

IMG_20140903_062402_1Ma duce agale printre copaci si raze de soare, odata cu gandurile care mi se involbureaza prin cap. Acum, mai clar ca la plecare, intrebarea INCOTRO? imi bubuie in cap. In treacat vad ciupercile portocalii pe marginea drumului si ma IMG_20140903_062550_1_1_1gandesc amuzat ca-s prea mici ca s-o tina pe omida fumatoare de narghilea din Alice in Tara Minunilor. E placut sa fiu aici, unde nu-s masini si nici internet.
Chiar, daca merg printre copacii de colo, ma pot rataci?
Si…intersectia asta…era aici? Realizez ca nu reusesc sa ma orientez, fie din cauza ca nu am fost atent pe unde am mers, fie din cauza ca pentru ochii mei copacii si drumul si iarba si pietrele sunt toate la fel. Pare ca in dreapta e drumul bun spre cabana, dar o sa-mi permit totusi 5 minute sa explorez ce-i in stanga. La cativa metri de marginea drumului domneste un bolovan imens, acoperit cu muschi. big stone_1Ma cheama sa-l incerc, asa cum ar face-o un fotoliu vechi. Ma asez, iar senzatia imi spune ca stau pe o lavita de lemn acoperita cu o patura de lana. Ce bine-ar fi sa apara careva sa-mi spuna clar incotro e decizia buna! Unde-o fi omida cu narghileaua ei acum?
Da, cred ca as putea adormi pe-aici, dar e timpul sa ma intorc.
Tin minte ca trebuie s-o iau inapoi, ca sa ajung la intersectie si apoi pe drumul spre cabana.
…constat ca imi reprezentam gresit drumul in minte, iar intuitia singura mi-a dat directia cea buna. Piatra cu pricina era pe drumul de intoarcere, cel bun. M-as fi invartit in cerc pentru vreo 15 minute daca bolovanul acoperit cu muschi nu m-ar fi chemat sa stau pe el.
Ma-ntorc la treaba si, pana seara, ceata din drumul meu se ridica: ceea ce credeam initial ca-i drumul spre casa se dovedeste pana la urma a fi o rasucire enervanta in cerc, iar drumul pe care mi l-a dat intuitia curge acum odihnitor spre intainte.
Mi-a placut la pitici 🙂IMG_20140903_064132_2

2 thoughts on “Pe prispa la pitici

  1. Pingback: Psihologie servicii | Obiective pentru 2015

Leave a Reply to Florin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com