Povesti (cuantice) la gura sobei (I) | Psihologie servicii
12 Jun

Povesti (cuantice) la gura sobei (I)

“You take the blue pill, the story ends, you wake up in your bed and believe whatever you want to believe. You take the red pill, you stay in Wonderland, and I show you how deep the rabbit hole goes.” Morpheus

Intentia mea astazi e sa gandesc in scris, nu neaparat sa fiu corect. Chiar daca exista tentatia sa citez cateva studii coerente si serioase pentru a dovedi corectitudinea unor afirmatii facute, rezist (cu greu, marturisesc), si voi spune doar o poveste.
Poate ca, “aruncand” aici o idee si citita-gandita ea de mai multi, va deveni mai clara pentru mine 😉 Un week-end intreg am petrecut discutand despre tulburari de personalitate, tiparele lor comportamentale si emotionale, felul in care sunt aceste tulburari induse de relatia cu parintii…Si da, in grupul ala descris saptamana trecuta ca fiind lent si intr-o faza incipienta a gandirii- intre timp a mai crescut “dihania”.. 🙂 Definitia tulburarilor de personalitate e mai putin importanta (o gasesc cei mai curiosi aici), insa retinem ca sunt modalitati rigide in care adultul incepe sa-si modeleze comportamentul. Apare astfel un tipar comportamental general, vizibil in toate domeniile de activitate. Acest tipar face ca cel in cauza sa incalce normele si expectantele culturale. Costul se traduce in pierderea legaturilor cu socialul, dificultati de adaptare si ineficienta generalizata.
Care o fi motivul si, cel mai important , care-o fi tratamentul pentru acesti “virusi” ai deciziei si coerentei emotionale? In ceea ce priveste motivul, am sa spun o poveste lunga si intortocheata.
Pentru cei care se grabesc sa citeasca vreo modalitate magica de tratament..nu azi , nu pe blogul asta 😉 Voi folosi o analogie cu un fenomen din fizica cuantica: inseparabilitatea ( quantum entanglement).
Proprietate demonstrata si masurata, inseparabilitatea cuantica este acceptata ca fenomen real inca din 1935. La vremea aceea, Einstein, Podolski si Rosen n-au putut gasi explicatia faptului ca doi fotoni legati in urma unui fenomen fizic, pastreaza o cale de comunicatie invizibila intre ei, pe distante imense. In diada (perechea) de fotoni, ambii isi pastrau maxim de potential de a fi (superpozitie?) pana cand unul dintre ei era observat/ masurat. In acel moment, fotonul masurat isi stabiliza parametrii de stare (colapsarea functiei de unda, asa e “poreclit” fenomenul de catre fizicieni). As face precizarea spooky ca momentul cu pricina era de fapt momentul in care operatorul uman din experiment citea/ constientiza rezultatele masuratorii, da’ nu ne oprim acum la asta.
Ei, surpriza! “Taman” in momentul ala celalalt foton “alegea” parametri de stare corelati cu alegera celui dintai foton. Daca primul avea miscarea de rotatie stabilita in urma observarii ca fiind intr-un sens, se parea ca al doilea foton “afla” cumva despre asta si opta sa aiba opusul miscarii.
Na, toata povestea asta l-a suparat suficient de mult pe Einstein, de-a ajuns sa porecleasca fenomenul “spukhafte Fernwirkung”- “spooky action at a distance”. Adica nu l-a inteles, mai pe romaneste.
Intre noi fie vorba, fenomene sociale observate de observator uman se stie ca nu mai sunt aceleasi..de ce n-o fi fost acceptata asta si in mintea lui Einstein?
Din 1935 incoace au tot fost teorii care sa “explice” fenomenul insepararii cuantice: ba niste posibile variabile ascunse, ba ca-i fals..in tot cazul, informatia de stare a primului foton circula mai repede decat viteza luminii la al doilea foton din diada si-l ajuta pe acesta sa adopte o anumita stare-corelata.
Asa..pana aici am zis de fizica.
Cred ca e un nene pe nume David Bohm la care am gasit exprimarea unei idei cam asa: pe masura ce avansam in cunoasterea fizicii cuantice, ne apropiem mai mult de inconstientul colectiv. Studiind inconstientul colectiv, ne apropiem mai mult de fizica cuantica.
Va urma.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com