Acum vreo doua seri agenda mea arata ca  ma vad cu un client intr-o parte a orasului, apoi cu un alt client, in celalalt capat al orasului. Teoretic, totul lin si, in mare privind lucrurile, un program nu foarte diferit de cel de toate zilele…

Iesirea, deraierea din normalul lui “ca de obicei” s-a produs cand mi-am gasit roata din fata a masinii blocata de paznicii cartierului unde locuieste primul client.

La nivel intrapersonal, am avut opunea intre doua atitudini: a ma lasa enervat de lipsa de logica a gestului in sine sau a intelege situatia de fapt si a ramane focalizat pe ceea ce aveam de facut in continuare. Prima atititudine ma centra strict intr-un prezent cu limite si frustrare, a doua imi dadea dinamica necesara pentru a face ce-mi propusesem.

Pe scurt, am negociat cu paznicii (destul de rigizi la inceput..) pana au redus perioada de blocare de la cateva ore la 30 minute..Comunicarea cu ei  a trecut de la uniforma la atentia pentru indivizii care o poarta.. si atunci viitorul s-a unduit, aparand primul semn ca ma indrept catre ce-mi propusesem

Si iata-ma in drum spre al doilea client, gandind la accidentul survenit in planificarea mea.

Pe drum, stand in coloana de masini (cred ca nu doar mie mi s-a intamplat sa ma grabesc undeva si sa fie semafoarele pe rosu sau sa se faca coloana pe drumul catre destinatie..?) m-am surprins gandind la felul in care viitorul din acea seara parea sa fie inca nedecis.

Am explorat cu mare curiozitate felul in care, in functie de starea din interiorul meu, solutiile practice apareau in mare viteza.

Daca observam oboseala si iritarea produse de cele 30 minute petrecute in frig pentru a negocia deblocarea masinii, parea foarte fireasca si vizibila varianta drumului spre casa. Deja partea asta putea continua cu imaginea unui ceai cald si a unei carti, clientul sunat la telefon si stabilita alta data pentru intalnire..oricum deja sunt mai bine de 30 minute intarziere..

Dar..e printre rarele ocazii cand al meu client pare mai hotarat sa afle ce-i cu el, iar eu chiar mai curios sa stiu ce fel de proces poarta in interior..Cu astea in minte, viitorul din seara asta deja pare mai ademenitor, mai plin de povesti.

Asa ca iata-ma in fata clientului, o realitate psihica inedita si..clientul se angajeaza in autoexplorare treptat, la fel cum un motor bine reglat merge rotund la cateva minute dupa pornirea de dimineata..

Provocarea tehnica implica de multe ori doar gasirea pasilor prin care o idee ajunge sa se transforme in ceva concret. Adica provocarea tehica iti poate aduce raspunsul la intrebarea: “Cum fac asta?” Destul de mult legata de trecut si de rezolvari anterioare: “Am mai rezolvat asta asa sau intr-un mod asemanator !” Definitiile din cadrul de referinta raman neschimbate si propaga in acest context aceleasi solutii sau variante asemanatoare ale cadrului de referinta initial (familiar).

Prococarea adaptativa insa, te pune in situatia de a alege care versiune de viitor sa fie a ta. Chiar daca tehnic pot fi ambele configurate, practic poate exista doar unul. Versiunea inca neexplorata, cu un grad de inedit mai mare adesea contine un grad sporit de neliniste, ca urmare a parasirii lui “ca de obicei”. Poate apare disconfortul emotional la contactul cu “Ce-o fi nou acolo si necunoscut mie?” Definitiille din cadrul de referinta sunt inlocuite de raspunsurile la intrebarile pe care mi le pun despre cadrul de referinta insusi. La un nivel mai avansat, provocarea adaptativa poate duce la modificarea insusi a cadrului de referinta initial (?!)

Cum sa-mi doresc sa fiu?

Related posts:

1. Provocare adaptativa