Quod nocent saepe docent | Psihologie servicii
08 May

Quod nocent saepe docent

quod_nocet_docet2..poate ca am idei fixe, dar asta nu e ciudat. Ciudat e ca ele se cam confirma 🙂

Acum un an am vazut imaginea alaturata, in interiorul palatului lui Grigore Cantacuzino din Busteni. Doar ce vorbisem cu membrii echipei pe care o insoteam acolo si m-am trezit cu ei intorsi catre mine, cu fetele zambind: “I-auzi Bogdan, ce zice ghidul despre blazonul lui Cantacuzino: ceea ce doare, adesea te poate invata!”

Eu si uitasem despre discutia noastra, asa ca am fost foarte mirat sa aud ceva care suna cunoscut, dar intr-un cadru inedit (da, stiu: pastile!)

Mi-a revenit in memorie zilele astea meditatia prilejuita de blazonul lui Grigore Cantacuzino, odata cu dialogurile avute cu cativa colegi care se afla in diverse proiecte.

Pe unii proiectele i-au dezamagit: n-au gasit oamenii potriviti, deschiderea necesara si resursele pentru a-si pune ideile in practica. Pentru altii, ideea initiala a proiectului a ramas aceeasi, dar forma in care proiectul s-a intrupat s-a schimbat mult pana sa ajunga in faza finala.

Ce-au platit primii? Energie si timp investite ca sa constate ca…n-au noroc.

Ce-au platit ceilalti? Energie, timp si teama ca sa… constate ca forma initiala a proiectului, gandita la rece, se modifica odata cu trecerea ei printre oameni. Teama ca nu vor mai atinge obiectivul sau ca nu-si vor vedea ideea pusa in practica. Abia atunci cand ti-e frica incepi sa faci diferenta: tii cu mai multa forta de forma initiala sau incepi sa accepti modificarea formei, avand grija ca o cantitate cat mai mare din ideea initiala sa ramana in viata.

Hai s-o luam altfel: evoluam prin parcurgerea unor zone de disconfort in viata noastra. Cand definitiile pe care le avem nu mai pot explica realitatea, devine dureros de actuala nevoia unor definitii noi. Unele fire care ne leaga fiinta emotionala de felul in care ne-am definit realitatea se rup. Si asta doare, inspaimanta sau cel putin genereaza disconfortul adaptarii.

Si atunci “fugim” spre ceea ce stiam noi ca-i sigur. Facem ce stiam ca-i bine, ca ne-a securizat mai demult. Cheltuim energie in felul asta sa ne “adaptam” la o portiune de realitate care nu mai exista.

Sau…induram stresul dezadaptarii si pe fondul asta se aprinde luminita unei solutii noi (ca daca-i zic “creative” ce patesc?) N-o fi ea cea mai stralucita solutie, dar e mai buna decat “solutia” veche, existenta numai in creierul nostru emotional. Si mai are un avantaj solutia asta noua: genereaza suficient entuziasm cat sa ne duca mai departe.

Dar pentru ca asta sa se intample, am nevoie sa-mi spun tot timpul: ceea ce doare, adesea te poate invata (quod nocent saepe docent).
Na, daca mai era nevoie, si nenea Jobs:
=

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com