Repar pitici

To name the colour is to blind the eye.

Zen proverb

…nu, nu ma refer la piticii de gradina…ci la aia mici si agitati, care se ciorovaie noaptea in mansarda ta.

Astia-s cel mai greu de reparat: vor sa-i scoti la plimbare, sa-i lasi sa se uite la oameni, la cladiri, la flori

…se catara pe garduri si se zgaiesc in curtile oamenilor, de multe ori chiar in sufletele lor. Apoi se aduna pe langa tine si vorbesc unii peste altii, se intrerup si se ciondanesc. Iar tu trebuie sa intelegi la ce s-au uitat si sa gasesti sensul.

Sau…cazi in cearta lor si devii prizonierul felului in care piticii astia se uita la lume.

Asa se face ca din cand in cand ies si ma plimb, inconjurat de o ceata de astfel de fiinte care se misca in jurul meu pe strada, ca un abur, atingand in trecere oameni, cladiri, pisici adormite la soare.

Uite, bunaoara zilele trecute, m-am plimbat pe Calea Grivitei, bucurandu-ma de un scurt moment de soare si de mirosul florilor vandute langa o cladire darapanata.

Ca de obicei, piticii s-au repezit sa adulmece, apoi s-au intors sa-mi arate ce au gasit: o cladire fara acoperis si ferestre, candva o frumusete. Aici se tineau baluri, oamenii veneau imbracati elegant si se bucurau ca s-au vazut. Oaspetii intrau in holul casei si, in timp ce-si lasau paltoanele grele in mana servitorilor, cautau din ochi sa vada daca cei dragi sunt in casa, la o cana de ceai.

Mai incolo, e cladirea cu palarierul care spala si apreta palariile, ca sa poata fi vazute in soarele de primavara, la o plimbare pe bulevard.

Alaturi, intre cele doua cladiri, piticii s-au incurcat: o parte din ei se uita la cladirea noua, in care oamenii intra in drum spre o sedinta in mediul virtual. Isi cumpara de-aici ceva de mancare si pleaca grabiti. Mda…shop&go…

Peste drum de asta noua, acum mai bine de o suta de ani, oamenii intrau sa cumpere delicatese din magazinul lui Dimitrie Petrescu. In 1895 “La Vapor” gaseai produse coloniale. Inca se mai simte (piticii…) mirosul de scortisoara, zahar brun si cacao. La balcon poate fi vazut chiar Dimitrie Petrescu, mandru ca e negustor si are vad comercial bun. In vadul lui au intrat piticii mei acum, de se intreaba pe care usa se intre sa cumpere ceva: pe cea din dreapta sau pe cea din stanga?

Mi-e greu sa le explic ca doar una din usi e reala…dar cine sunt eu sa hotarasc ca ceea ce vad ei nu e real?! Daca si usa din dreapta e reala, dar nu e acum?

Realitatea de atunci, realitatea de acum…fiecare din ele […] in mintea celor care intra(u) curiosi sau grabiti in unul din cele doua magazine. M-am incurcat un pic la conjugarea verbului a fi despre realitatea care era…tendinta a fost sa spun “realitatea este in minte”.

Asa si cu piticii astia: ei aduc o suma de perceptii, propun o realitate, dar tu adu-ti aminte: “to name the color is to blind the eye” – de indata ce ai pasit in dialogul piticilor, esti prizonierul realitatii “vazute” de ei.

De fapt piticii-s in regula, nu (mai) trebuie reparati 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *