„Iar etica e amenajarea lumii în vederea locuirii ei, e întemeierea unui spatiu în care sufletul sa se poata simti ca si cum ar fi acasa.” Andrei Plesu- Minima moralia
Cam cat e de greu sa evadezi din toate proiectele posibile si sa gandesti nitel? Un pic…asa..cat sa intelegi pe unde te mai afli..
Gandurile pe care le astern aici sunt prilejuite de un dialog cu unul dintre colegi. Intr-una din zile povesteam cum e cu straturile de concepte sub care simtim nevoia sa ne ingropam ca sa ne protejam cand nu ne e foarte confortabila pozitia „la vedere in organizatie”. Ca si pe motocicleta: la inceput mi-a fost frica si n-ati vrea sa stiti cata armura aveam pe mine. Pe masura ce am devenit mai sigur pe manevrele de pilotaj, am descoperit ca sunt necesare doar anumite parti ale armurii..restul..Ajunge ca-s pe motor si ca-mi place senzatia
Revenind la organizatie, resimtim uneori teama pentru a nu pierde acel loc sau acele avantaje care ne aduc sursa de trai (sau de confort?). Cu cat e mai puternica teama, cu atat devenim mai rigizi in exprimare, mai putin dispusi sa riscam…
Cam la fraza asta colegul meu m-a intrebat brusc: „Si tie ti-e frica?” De inteles ca m-am ales brusc cu un client, dar asta e alta poveste.
Povestea care urmeaza e povestea care mi s-a derulat in 5 secunde prin cap, inainte sa deschid gura si sa-i cer sa intre in consiliere cu mine
Mintea rationala e cea care vehiculeaza concepte si ne explica realitatea cu ajutorul acestora. In alti termeni, daca un rau nu mai apare primavara, ne gandim ca s-o fi intamplat ceva cu el, cu panza freatica, cu albia…cautam sa intelegem abstract, sistemic fenomenul.
Mintea irationala (stati linistiti, functioneaza rar, din pacate..) s-ar „gandi” ca raul nu mai vrea sa apara. „S-o fi suparat..” Denumit si mitopoieza, procesul de atribuire a semnificatiilor simbolice fenomenelor reale ne insoteste din vremea cand nu stiam prea multe despre mediul in care ne-am trezit noi, niste bieti bipezi. Ca sa ne fie un pic mai usor, hematopoieza e cam acelasi fenomen, dar creeaza celulele care ne alcatuiesc sangele.

Mitopoieza genereaza simbolurile cu care ne alimentam cand nu gasim concepte. Iar simbolurile, asemenea celulelor din sange, transporta energie si informatie de la inconstient catre mintea rationala, unde sunt acestea “metabolizate” in concepte.
Functia asta mitopoietica se activeaza cand viitorul sau contextul prezent sunt neclare sau ambigue. Adica setul de concepte si paradigme pe care le folosim pentru a ne explica realitatea (in circulatie prin mintea noastra constienta), nu se mai potriveste cu mediul. Nevazand prea bine, ne imaginam, generam simboluri, povesti. De cate ori noaptea prin padure (ati fost?) n-am „vazut” crengi rasucite si nu ne-am gandit la vreun monstrulet de prin atatea filme vazute? Taman ala cel mai urat si mai ciudat ne vine in memorie..ca era la indemana si se potrivea cu peisajul
Cand functia rationala e ghiftuita, realitatea e clara si predictibila. Cand functia asta rationala da eroare.. Ce, credeati ca Microsoft Windows e doar in calculatoare?! Noo, surpriza: avem si noi “sistem de operare”, cu bug-uri vechi cat viata!
Ei bine, spuneam ca la o eroare dintr-asta comutam pe functia de generare a simbolurilor…adica intra in scena inconstientul.
Din asta decurg doua consecinte, la fel de probabile: ori ne adaptam prin crearea unor noi comportamente si simboluri care sa ne permita avansul in realitate, fie.. ne defectam.
N-am vazut libertatea de a locui creativ in realitatea din jurul lui la colegul meu, motiv pentru care i-am propus sa tragem pe marginea drumului si sa cautam in „sistem” niscaiva drivere noi, creative.

Stiti Povestea lui Harap Alb?

E acolo o vorba care-mi place: “na-ti aripa asta si, cand ii avea vreodata nevoie de mine, aprinde-o, si eu indata am sa-ti vin intru ajutor”.

In 17 iunie 1940 Franta, prin Philippe Petain, accepta incetarea luptelor si semna armistitul cu Germania. Asa se face ca in 18 iune 1940 generalul de Gaulle cheama voluntarii francezi sa infiinteze ceea ce se va numi Rezistenta Franceza.
Rezistenta Franceza culegea informatii, sabota trupele de ocupatie germane si fortele regimului de la Vichy (condus de Petain).
In 1943, ca urmare a infiintarii Regimului de Munca Obligatorie (tinerii francezi erau obligati sa munceasca pentru Germania), ia nastere o miscare in interiorul Rezistentei: Maquis. In traducere libera- Boschetarii (traducerea onorifica este acceptata ca fiind “Luptatorii inarmati ai Rezistentei”).
Tinerii obligati sa munceasca pentru Germania iau calea Maquis-ului si devin cunoscuti prin faptul ca nu luau prizonieri din randul armatei germane. Acest motiv a facut ca nu de putine ori, replica germana la actiunile Maquis-ului sa fie extrem de violenta, maquisarzii fiind adesea deportati in lagare din care s-au intors foarte putini.
Maquis-ul intorcea pe dos toate planurile Wermacht-ului, folosind arme capturate chiar de la soldatii germani sau arme special construite in laboratoarele britanice (carabine cu amortizor de sunet). Minele lor antipersonal au ramas vestite: cuie si suruburi prinse in dinamita faceau ravagii in plutoanele germane trimise sa-i caute..

Facem adesea un efort sustinut sa alungam din constient ganduri sau emotii..emotii care se revolta si vor sa fie vazute, simtite chiar cu riscul renuntarii la o imagine de sine foarte clara si coerenta..disciplinata (?!)

Avem in zonele obscure ale personalitatii tot felul de “boschetari”, alungati acolo de disciplina germana a conceptului de sine: “Nu esti ca mine, n-ai ce cauta aici !”…

Cu cat ne credem mai “nemti” si mai stapani peste ele, emotiile capata mai multa energie si ne pot rasturna regimul de ordine interioara intr-un mod mai periculos. Si atunci ne trezim ca, in timpul unui mars triumfal printre evenimentele vietii noastre, de dupa vreo cotitura mai neclara ne apar in fata maquisarzii: vicleni, agresivi si nemilosi. Nu tin cont de ce credem noi despre noi insine, ne incarca cu teama si ne lasa fara energie.

Strategia lui Charles de Gaulle (seful guvernului francez din exil) a fost sa-i recunoasca pe maquisarzi si sa-i inregimenteze in armata franceza, sub forma Rezistentei. Le-a stabilit echivalenta in divizii de armata si i-a implicat in invazia din Normandia (au incetinit deplasarile de echipament ale armatei germane).

De Gaulle a fost probabil un lider inspirat (a reusit ce si-a propus, nu-i asa?) si a folosit in scop etic forta unor procese sociale natural aparute. Daca tot era comprimat arcul, de ce sa nu-i foloseasca energia si sa faca lucrurile sa mearga spre obiectivul atator francezi?

Pentru noi insine putem fi un de Gaulle..putem recunoaste si accepta acele emotii negative pe care avem tendinta sa le ascundem in inconstient. Le dam astfel un mediu in care sa se manifeste controlat si preantampinam aparitia lor terifianta de dupa cine-stie ce colt al drumului nostru prin viata. Vorba ceea : “To name it is to tame it”

As spune ca Maquisarzii pot apare in Piata Universitatii si alte locuri centrale din noi, dar mai intai cred ca e nevoie de ceva de genul Wermacht-ului, care sa incalce cultura si libertatea unei tari (individ..) atat de mult, incat sa duca multa energie in inconstient.

.. aflati voi singuri ce-a patit Philippe Pétain dupa ce-a fost condamnat la moarte si gratiat de Charles de Gaulle

Suma de continuturi aflate imediat sub gheata subtire a constiintei formeaza inconstientul personal. Continuturile respective sunt parti ale naturii umane neacceptate cultural. Investite insa cu o energie netulburata de limitarile constiintei, de ritmurile industriale, aceste continuturi surprind uneori omul civilizat prin forta cu care izvorasc in manifestarile comportamentale. Si ne trezim atunci cand ele devin active ca fiind greu controlabili, ca fiind impermeabili la logica bunului-simt, rabufnind cu energie nebanuita. Dupa aceste momente gandim ca ne-ar fi fost mai bine daca n-am fi procedat asa, ca ar fi existat si alte solutii..inaccesibile insa din cauza vitezei de deplasare prin cotidian
La fel cum descriam ieri motocicleta super-sport Hayabusa, stam in permanenta pe o adevarata fiara-torpila…Daca va veti uita din nou la descrierile motocicletei si ale senzatiei de pilotaj asociate ei, veti descoperi in exprimarile pilotilor teama si fascinatia mortii, multa adrenalina si respectul pe care optiunea de a conduce asa ceva te obliga sa-l ai pentru forta oarba a motorului.

Toata povestea a prins contur in capul meu in timp ce discutam cu un client care-mi povestea despre revenirile redundante si costisitoare ale unei explozii de furie. Sentimentul era declansat de o perceptie anticipativa asupra mediului. Ceva de genul: “Ma umilesti prin lipsa ta de consideratie pentru ceea ce sunt” plutea in aer in secundele de dinaintea raptusului violent dintre clientul meu si interlocutorul (mai mult sau mai putin pervers) care orchestrase interactiunea.

Oare nu stam cu totii pe arcurile instinctuale comprimate de-a lungul formarii noastre ca indivizi? Natura si elasticitatea materialului din care sunt facute aceste arcuri ne duc direct cu gandul la temperament (..felul in care variabilele bio-constitutionale se psihizeaza..). Insa declansarea sigurantei care lacatuieste arcul in inconstient tine de felul in care percepem realitatea: pe mine ma “declanseaza” o anumita configuratie a mediului, pe tine o alta, cu siguranta una care pe mine m-ar lasa neutru.

Nu intamplator, in planul vietii cotidiente, proiectarea Umbrei (sa zic Hayabusa?) se realizeaza asupra unei persoane din proximitate, care printr-o anumita particularitate faciliteaza preluarea laturii negative.

Si mai era ceva acolo, in povestea la care am fost martor: o informatie comportamentala, un tipar care venea din generatie in generatie, de-a lungul catorva zeci de ani buni (!) Un mod de raportare la ceilalti care orbea variantele alternative. Un mod programat in fibrele emotionale ale memoriei clientului meu, mod care-i configura automat realitatea, pentru a justifica declansarea reactiei. Poate mi s-a parut..dar sigur avem in jurul nostru exemple de bunici care se regasesc in nepoti cu mandrie: “destept ca mine!” fara sa observe ca omuletul respectiv e insensibil la emotii, identic cu autorul comparatiei…

Instanta asta apartine fiecaruia dintre noi si ma face uneori sa caut cu mai mare indarjire reactiile care-i apartin. Momentele in care ma “adaptez” la realitate cu costuri penibile, mari, sunt acele momente in care tocmai am prins cu coada ochiului furisarea mainii inconstientului si rearanjarea lucrurilor percepute. Rearanjare in asa fel incat scenariul scris de un regizor disparut sa poata fi jucat cu alti actori, iar si iar.

Ceea ce vreau sa aduc optimist in toata povestea asta e faptul ca ne putem folosi de forta inconstientului si de reflexele sale de vanator, din momentul in care-i recunoastem existenta si incercam o relatie cu acesta. Nu o data, inconstientul unui client bulversat si chinuit de intrebari ajuta mersul inainte, facand sa se auda scurte propozitii enigmatice. Acestea pot explica procesul in care se afla implicat dureros omul din fata mea. Restul travaliului tine doar de a astepta ca acea portiune din noi care nu intelege sa devina matura si sa cuprinda mesajul deja formulat. Asa cum un client torsionat de dese si intense atacuri de panica, chiar inainte sa iasa din cabinetul meu, mi-a spus: “e ca si cum ceva ar fi prea mult si de prea mult timp tinut in uitare”. L-am intrebat ce-a spus, dar mesajul n-a mai fost la fel a doua oara..

Hayabusa e o motocicleta redutabila, puternica si..ucigasa daca nu-i respecti felul de-a fi. De alfel, senzatia de pilotaj poate fi agreabila la distante lungi, cu piloti rabdatori. Adeseori, la fel de lungi aceste distante, cat viata intreaga

“The course of therapy is thus rather like a running conversation with the unconscious”- Carl Jung

“The same organizing forces that have shaped nature in all her forms are also responsible for the structure of our minds.”
—Werner Heisenberg

Intamplarea care m-a facut sa scriu despre sincronicitate (de fapt mi-a adus aminte ca imi propuseem asta mai demult) a facut ca dimineata sa vad intr-un album de muzica dat de un cunoscut fotografia acestuia si a fiicei lui (iPhone-ul o afisa ca si coperta a albumului), iar seara sa ma intalnesc cu acesta si cu fiica lui la cinematograf.
Cuvantul “sincronicitate” este forjat de Jung pentru a reda un concept care-i apartine. Este vorba de inlantuirea a-cauzala a doua sau mai multe fenomene psiho-fizice .
Acest concept i-a fost inspirat de cazul unei paciente care se afla intr-o situatie de blocaj in tratament. Rationalismul ei exagerat (inflatia cu animus) o impiedica sa asimileze materialele inconstietului. Intr-o noapte, pacienta a visat un carabus de aur – cetonia aurata. A doua zi, la sedinta de psihoterapie, o insecta reala de data asta, s-a izbit de fereastra cabinetului lui Jung. Jung a prins-o si a descoperit cu surprindere ca era un carabus de aur, prezenta rarisima in acel climat.
Ideea este, deci, de coincidenta: in acest caz, intre carabusul visat de pacienta si aparitia lui in realitate in cabinetul de psihoterapie.
Impreuna cu fizicianul Wolfgang Pauli (premiul Nobel pentru fizica cuantica), Jung a aprofundat principiul sincronicitatii in opozitie cu cel al cauzalitatii. Daca la inceput Jung se focaliza in studiul sincronicitatii mai mult pe aspectele empirice, fenomenologice ale sincronicitatii, pe parcursul colaborarii cu Pauli au aparut legaturi cu fizica si cu instanta inconstienta a personalitatii (rezervorul arhetipurilor). Circula o poveste legata de „efectul Pauli”: acesta era un foarte bun teoretician al fizicii, nu un om de laborator. Simpla prezenta a lui Pauli intr-un laborator de fizica se sfarsea de fiecare data cu defectarea aparaturii de laborator extrem de sofisticate si scumpe. Otto Stern, bun prieten al lui Pauli, cunoscand acest „efect”, i-a interzis acestuia sa intre in institutul sau de fizica din Hamburg, pentru a preantampina eventualele defectari ale aparaturii de laborator.

Intr-o scrisoare din 1948 catre Jung, Pauli scria: “ideile fizicii teoretice provin din ceea ce eu denumesc fizica de fundal- background psysics. Termenul “fundal” pare sa fie legat mai degraba de o descriere holistica a naturii, descriere care include atat fizica, cat si psihologia.
Pentru a realiza o buna intelegere a naturii, fizicianul trebuie neaparat sa oscileze intre fizica de fundal si psihologie. Eu privesc fizica si psihologia ca fiind modalitati complementare de examinare. De aceea psihologul, prin examinarea arhetipurilor, ar trebui sa ajunga in lumea fizicii.”

Pauli, in aceeasi scrisoare catre Jung, afirma: “natura probabilistica a teoriei cuantice si Principiul Incertitudinii al lui Heisenberg au oferit posibilitatea de a descoperi ceva dincolo de diferenta minte-materie. Ar trebui postulat un principiu universal, dincolo de vointa noastra, ale carui subiecte ar fi atat obiectele materiale cat si imaginile mentale.”
Pauli credea ca exista o explicatie cuantica pentru evenimentele sincronistice: “propagarea undelor de sens in tesatura naturii. Daca cele mai profunde structuri ale realitatii sunt probabilitati, atunci ce fixeaza ceea ce se intampla in realitate?”
Jung si Pauli au cautat o teorie care sa permita interpretarea realitatii ca un tot pshiho-fizic. Pauli credea ca matematica probabilitatilor exprima fizic ceea ce este manifestat psihologic ca si arhetip (structuri profunde , tipare instinctuale ale experientei umane, probabilitate psihica) si eveniment sincronistic. Cu alte cuvinte, aparitia evenimentelor sincronistice este complementara faptului ca informatia arhetipala devine constienta.

..in ultima vreme m-am tot gandit.. am baut cafea si m-am gandit. M-am gandit ca daca ne luam in serios, se duce-n colo creativitatea si ne coplesesc necazurile.

Pe urma m-am pus pe facut mancare si iar am gandit: paste cu fructe de mare, rosii, ciperci si branza camembert. Punem crevetii si midiile la fiert in niste apa cu sare si condimente. Cand astea sunt gata, punem repede in apa clocotita niste rosii mici- ca le scoatem mai usor coaja. Ciupercile taiate si rosiile vor sta impreuna intr-o tigaie, in nitel ulei de masline si un pic de apa ramasa de la fierberea fructelor de mare.

Niste paste integrale fierte le amestecam cu toate astea de mai sus, punem bucati de branza camembert desupra si dam la cuptorul cu micorunde (mie-mi era foame, voi puteti pune la cuptorul aragazului, daca nu va grabiti).

Azi o sa ne apropiem nitel de Jung si de arhetipurile lui..in special de unul dintre arhetipuri, denumit Trickster.

Arhetipul, ca si concept,  ar desemna un model original al unei persoane, un exemplu, dupa care sunt copiate sau modelate altele…Ar desemna acest model un simbol universal recognoscibil de catre altii.

In filosofie, Platon a introdus modelele ideale ale lucrurilor percepute sau simtite – Ideile: forme mentale pure, implantate in suflet inca dinainte de nasterea acestuia in lume. Potrivit lui Platon, ideile erau colective, raspandite la toti oamenii, pentru ca permiteau recunoasterea caracteristicilor generale ale unui lucru sau fenomen, mai degraba decat a trasaturilor specifice, particulare.

Jung afirma ca nenumaratele repetitii ale unor experiente de viata in istoria omenirii au intiparit aceste experiente in constitutia psihica, nu neaparat sub forma unor continuturi imagistice, ci aproape ca forme fara continut, care reprezinta doar posibilitatea unui anumit tip de abordare sau actiune.
Arhetipurile sunt inconstiente, dar pot suferi prelucrari constiente, pot imbraca forme metaforice si apar in mituri, basme sau se transmit sub forma invataturii ezoterice. Se manifesta nemijlocit in vise si viziuni, de acesta data fiind mai individuale si greu inteligibile. Constientizarea si perceperea arhetipului il modifica in functie de constiinta individuala in care apare, de prejudecatile si limitarile constiente ale individului.
Pentru a verifica faptul ca ceea ce ramane sunt ceea ce Jung numeste arhetipuri ar trebui sa le verificam universalitatea, faptul ca apar la multi oameni. Dar aceasta universalitate nu demonstreaza caracterul innascut de vreme ce oamenii traiesc in aceiasi lume si au experiente asemanatoare.
Alte surse pentru materialul arhetipal ar fi productia activa si intentionata a imaginatiei, dar si ideile delirante ale psihoticilor, fantasmele din starile de transa si visele din mica copilarie (intre 3 si 5 ani).

Printre formele arhetipale identificate de Jung se numara si cea a Tricksterului: exemplificat in mitologie de imaginile lui Hermes Psyhopompos (calauza spiritelor) al grecilor, cea a lui Loki vikingul, sau a lui Coyote al miturile bastinasilor americani. La fel ca si Hermes, Coyote e un clovn, face oamenii sa rada, sparge regulile zeilor ,minte si uneori fura (Hermes era desemnat zeul comertului, dar si al hotilor!).

Romanii il au pe Pacala, cel care infrunta cu siretenia lui taraneasca zmeul cel puternic sau dracul cel rau (Stan Patitul).

“Metodele” Tricksterului aduc un nou continut experientei, emotii puternice si rasturnarea cadrului de referinta. Tricksterul intra cu normativul intr-un joc periculos, ambivalent. El produce dezordine, suferinta, insa si tehnici culturale necesare pentru supravietuire (a se vedea mitul titanului Prometeu, cel care a furat focul de la zei si l-a daruit oamenilor).

Donald Winnicott, pediatru si psihanalist britanic care a pus bazele psihanalizei copilului, afirma ca furtul si mintitul ca acte au la baza cautarea unei stari anterioare. Manifestarile comportamentale ce implica furatul si mintitul au ca si caracteristica principala aceea ca supara, iar la nivel inconstient pot semnifica o reluare in posesie a ceva iubit. Tendinta antisociala a copilului implica asadar speranta ca ceva bun poate fi regasit.

Despre Trickster, Jung scrie: “el tine sub ochii individului cu o dezvoltare mai inalta starea precedenta intelectuala si morala, pentru ca acesta sa nu uite ce se intampla ieri. Noi ne inchipuim ca ceea ce nu intelegem nu are nicio influenta asupra noastra. Dar nu se intampla mereu asa. Omul intelege rareori doar cu capul, si atat mai putin cand este primitiv. Mitul are, datorita numinozitatii sale, o influenta directa asupra inconstientului, indiferent daca el a inteles constient sau nu. (…) Din punct de vedere psihologic se poate afirma ca istoria culturii umane reprezinta incercarile omului de uita transformarea sa din animal in om. (…) Pe afara suntem aproape un om de cultura, iar pe dinauntru un primitiv. Ceva din om nu e dispus sa abandoneze realmente inceputurile, iar altceva crede ca le-a depasit de mult timp.

Opozitia celor doua stari de constiinta nu este nimic altceva decat expresia structurii contrarii a psihicului care este desemnat ca un sistem energetic bazat pe tensiunea contrariilor.

Trickster-ul este figura colectiva a umbrei, o insumare a tuturor caracteristicilor individuale inferioare.” (Carl Gustav Jung-Arhetipurile si inconstientul colectiv, pag. 274)

Ma voi opri aici, deocamdata, dar nu inainte de a va arata cum ati “recunoscut”, fara a va cunoaste intre voi, imaginea motocicletei rosii intr-o rebeliune si o joaca identice cu Tricksterul jungian