carl gustav jung | Psihologie servicii | Page 4
07 Oct

Sabii de Damasc

“Unfortunately there can be no doubt that man is, on the whole, less good than he imagines himself or wants to be.” Carl Gustav Jung – Psychology and Religion (1938)

Forjat in lingouri in India si adus in Siria, otelul wootz sta la baza legendarelor sabii de Damasc. Damascus steel patternCaracteristica evidenta, vizibila a lamelor produse din acest otel o constituie dungile sau punctele de diferite nuante de gri-albastru de pe suprafata lor. Mai putin vizibile, dar la fel de cunoscute, duritatea si elasticitatea acestor lame le-au transformat vreme de doua mii de ani in obiecte temute si respectate.
Atestate in jurul anului 300 b.C., sabiile de Damasc dispar in jurul anului 1700, odata cu ultimii mesteri care le cunosteau secretul fabricarii. Vreme de zeci de ani, pe toata durata Cruciadelor (1095-1270), fierarii europeni au incercat fara succes sa le copieze. Efortul a fost reluat in secolul 21, folosind tehnici ale metalurgiei moderne, cu acelasi rezultat: sabiile refuza sa-si dezvaluie secretul (al)chimic 😉
Motivul pentru care povestesc aici despre aceste obiecte misterioase e faptul ca am trait de curand mirarea pe care trebuie s-o fi incercat acei fierari in vechime, incercand proprietatile nemaivazute ale sabiilor de Damasc.
M-am gandit la o metafora buna care sa exprime profunzimile personalitatii unora din cei cu care stau de vorba.
Ceea ce gasesc uneori coborand pe funia subtire a dialogului pare sa fie ceva inzestrat cu o memorie aparte, cu o vointa ce transcende constientul. Isi urmareste cu incapatanare si rezistenta directia, orice abatere fiind recastigata printr-un spasm iute si taios ce despica tesatura realitatii pe lungimi de ani intregi.
BlacksmithNevazuta si nestiuta, personalitatea de adancime pare a fi facuta de un mester faurar legat printr-un juramant al tacerii. Nimic nu e lasat la vedere, doar indicii vagi sub forma unor unduiri inselatoare la suprafata.
Taman cand credeai ca ai modificat ceva in structura ei, personalitatea de adancime revine la forma initiala cu viteza si elasticitate surprinzatoare.
Ma gandesc la cel din fata mea ca la o teaca: scopul structurii de suprafata e Damascus bladesa protejeze posesorul sabiei de contactul cu taisul acesteia. Teaca sugereaza vag forma interna, prin accesoriile si materialul de la suprafata. Face uitata pentru moment functia razboinica a miezului misterios- sabia de Damasc.
Odata insa indepartata, teaca lasa libera energia salbatica, neamblanzita a unui nucleu apt sa despice orice realitate fizica.

23 Sep

Nadir

nadirNe consideram normali si, pe cale de consecinta, avem si orgoliul de a considera ca suntem stapani pe gandurile noastre. Apoi se intampla sa constatam ca parti mai mari sau mai mici din sufletul nostru au o oarecare autonomie. Dorinte care apar, emotii care nu tin cont de ora de culcare. Se contureaza ca imaginea unor ghetari care plutesc pe ape adanci. Ce-i misca? In niciun caz noi, caci aceste continuturi par sa se supuna altor forte decat pura noastra vointa.

Mi-au trecut aceste ganduri prin cap odata cu dialogul avut cu o clienta care-mi povestea uimita cum si-a recunoscut povestea vietii ei intr-un om pe care-l intalnise la un curs. Mai mult decat recunoastere, a venit intelegerea propriei povesti odata cu privirea aruncata in sufletul celuilalt. In joaca, mi-am intrebat clienta ce-ar face daca ar fi psihoterapeuta acelui om. Ceea ce a urmat a fost o descriere exacta a propriei probleme si o strategie de tratament mai eleganta decat tot ce-as fi indraznit sa imaginez eu.

Daca lumea pe care o privim zilnic ar fi cea de deasupra, un nume potrivit pentru ea ar fi Zenit. Si astfel ar exista si opusul ei – Nadir. Una decurge din cealalta; fiinta uneia e ecoul de teama al celeilalte.

Odata cu pasii timizi dincolo de linia de demarcatie Zenit – Nadir, pe langa teama amplificata, solutii si resurse inimaginabile pentru mintea noastra sunt revelate. Avem nevoie numai de rabdarea de a asculta soapta metaforica a inconstientului.

“Cu cat este insa omul mai civilizat, adica mai constient si mai complicat, cu atat isi poate urma mai putin instinctul. Conditiile sale complicate de viata si influenta mediului sunt atat de rasunatoare, incat acopera vocea slaba a naturii. Atunci ii iau locul opinii si convingeri […] In astfel de cazuri trebuie sa se acorde atentie inconstientului in mod intentionat, pentru ca sa poata actiona compensatia” Carl Jung -Aion. Contributii la simbolistica Sinelui

04 Sep

Trei povesti

20120904-224445.jpgWerner Heisenberg (1932-awarded the Nobel Prize for Physics “for the creation of quantum mechanics”):

“For the first time in history man, on this planet, is discovering that he is alone with himself . . . The conventional division of the world into subject and object, into inner and outer world, into body and soul, is no longer applicable.”

Prima:
Era tarziu si toata energia si entuziasmul de peste zi se consumasera. Ramasese in mine doar oboseala a 12 ore de munca si calatorit. Nerabdarea de a ajunge acasa o simteam fizic, ca pe foame. Colac peste pupaza, avionul care facea legatura spre casa era “consemnat” la sol din cauza unei furtuni.
Asa ca am intrat intr-un aer umed si cald incarcat de tensiunea zecilor de oameni care asteptau ca si mine sa ajunga dupa miezul noptii acasa.
Casti n-aveam la mine, chef sa citesc nici macar..as fi dormit, dar in spatele meu un ins guraliv povestea jumate in romana, jumate in germana, aventuri demne de Papillon: arestat pe nedrept in Austria, cunoscut si indragit de toti gardienii din nu stiu ce inchisoare…Tonul lui ma irita dintr-un motiv neclar.
E laudaros, vorbeste de rau despre romanii din randul carora face si el parte (asta daca n-o fi de alta etnie, ca inca nu-l vad). Chiar daca mi-as dori sa taca nitel, sa pot adormi, continua povestea vietii lui. Da si datele de contact celor doi care-l asculta (cum intri in orasul X, prima poarta mare si verde; intreaba de mine, ca ma stie toti”), apoi se ofera sa-i si conduca pana la Gara de Nord. De, Bucurestiul e mare si plin de tot felul de indivizi..
Din momentul in care am auzit ca are 37 ani, am devenit atent. Chiar, cum o arata insul asta? Toata povestea lui contine un mozaic cu tente vagi asemanatoare cu o parte din amintirile mele. Chiar daca pe alocuri piesele sunt antinomice memoriei mele: el puscarias de tanar (asa cariera..), eu fost politist (tot tanar, de!) Laudarosenia si nuanta infantila a discursului sau ma irita. Oare de ce?
In fine, ajungem pe aeroportul de acasa si, asteptand sa deschida trapa avionului sa iesim, nu rezist tentatiei sa vad cum arata “oglinda negativa” a mea. Imi plimb ochii prin avion si, ca din intamplare, ma uit si la personajul agasant din spatele meu. Nimic deosebit fata de ceea ce am vazut atatia ani la interviurile de dinaintea testului poligraf..un borfas “obisnuit”.
La scurt timp dupa ce-l privisem, surpriza! “Prietenul” meu ma bate usor pe brat:
-Esti roman?
Raspund ca da.
– Te cunosc.
Ii raspund ca nu si ma rog in gand sa mearga mai repede pasagerii din fata mea, neavand chiar deloc chef de dialoguri marete..
– Ba da, te cunosc: te cheama Adrian si esti politist.
Cobor din avion zambind la replica pe care i-am dat-o in gand: “ai gresit doar trei litere si sapte ani, in rest ai dreptate; si eu te stiu pe tine.”

A doua:
Acum 10 ani am cumparat o carte cu un titlu ciudat-Zen- scrisa de un autor sl carui nume am banuit ca-i scris gresit de cei de la Editura Herald- Dōgen Zenji.
M-a atras atunci la carte promisiunea unei minti care parea mai relaxata decat a mea. N-am reusit sa citesc decat introducerea cartii, restul fiind asemenea unui zid pentru mine: de nepatruns. Am “recidivat” de cateva ori de atunci si am mai cumparat cateva carti pe aceeasi tema, de fiecare data senzatia fiind aceeasi: pasul Oituz si “pe-aici nu se trece!”
Am pus cartile astea deoparte, pentru ziua cand o sa le pot cuprinde dincolo de introducere.
Mi-am adunat curajul si le-am luat cu mine in concediu (ma rog, am uitat una acasa).. le-am citit cap-coada, surpriza mare!
Acum nu-i nicio deosebire intre ce scriu oamenii aia acolo si principiile psihoterapiei.
Spune Jung (parca despre personajul din povestea de mai jos): constiinta […] poate fi inundata si chiar inghitita de materialele inconstiente activate si supradimensionate. Continuturile psihice nu imprumuta atunci numai caracterul de realitate, ci ele reflecta conflictul. Interpretarea la nivelul subiectului […] inlesneste intelegerea dificultatilor si conflictului in sau cu lumea exterioara ca pe o oglindire, ca pe o reproducere a unui eveniment intrapsihic, putand astfel duce la […] solutionarea problemelor in spatiul propriului psihic. (Despre psihologia inconstientului)

A treia:
In cap imi galgaie ceva ( o fi apa de mare sau vin?) si iar n-am castile la mine. Autocarul ma duce intr-o excursie fata de care n-am apucat sa-mi exprim oroarea la timp.
Neuronul meu cu insolatie se onduleaza gratios la curbe, facandu-ma sa cred ca vinul grecesc e naspa. Nici vorba sa citesc!
In spatele meu e unul care mai are un pic si calculeaza cu voce tare productivitatea caprelor de pe marginea drumului…Imi trece prin minte ca-i vreun foarte bun diriginte de santier, de la care nici nu apuci sa te gandesti sa furi un cui ca te-a si prins la inventar.
Momentul culminant cu tovarasul Dorel al meu apare la masa de pranz: ma trezesc fata in fata cu el. Si tin-te, Dorele, discutie (monolog..) despre detalii pe care nici in vis n-as fi stiut ca exista intr-un peisaj in care oamenii mananca ceva ca sa poata pleca mai departe. De la fata de masa, la mesajul care- culmea- nu-i si-n romana..Doar platim si noi, nu numai nemtii si francezii, nu?
In fine, mi-e foame si-mi dau silinta sa nu par (foarte) necioplit daca mananc in timp ce-mi vorbeste un om.
O fi asta motivul pentru care simt ca ma irita individul? O fi vreo portiune din sufletul meu careia-i refuz accesul la constient si pe care o recunosc la el?
Filosofarea mi-e intrerupta brusc de un val de furie, la vederea mainii lui, care numara nonsalat cati struguri mi-a pus chelnerul in farfurie.. Evident mai putini decat lui!
Respir adanc si-l pun la punct, moment din care nu ma mai priveste si-si reduce debitul verbal, evident imbufnat.
Ce-o fi cu mine? De unde reactia atat de vie in interiorul meu?..mult prea aproape de mine, mult prea in spatiul meu un comportament pe care eu il resping. Si evident nu din motive constiente.
I-am multumit in gand mai tarziu tovarasului Dorel pentru oportunitatea de a ma descoperi si l-am salutat cordial la terminarea concediului, despartindu-ne in aeroportul de acasa. Ajutat de intelegerea interactiunii cu Dorel al meu, m-am intors mai bogat sufleteste si cu intelegerea citatului:

“Ca si cum te-ai contempla in oglinda,
Forma si reflectarea se privesc
Tu nu esti reflectarea
Insa reflectarea esti tu.”

Dōgen Zenji (1200-1253)

03 Jun

Adelante!

tree“Unfortunately there can be no doubt that man is, on the whole, less good than he imagines himself or wants to be. Everyone carries a shadow, and the less it is embodied in the individual’s conscious life, the blacker and denser it is. If an inferiority is conscious, one always has a chance to correct it. Furthermore, it is constantly in contact with other interests, so that it is continually subjected to modifications. But if it is repressed and isolated from consciousness, it never gets corrected.” Carl Gustav Jung

Am facut un experiment acum ceva timp..

Dar mai intai sa va spun ce-am avut in cap, ca sa intelegem experimentul: ma preocupa de ceva timp legatura (probabila?) intre structura personalitatii unui individ care starteaza un grup (pentru un proiect, o echipa functionala, un grup de training, un grup de terapie etc) si tipul de interactiuni care vor apare in acel grup initiat de el.

Ca si entitate colectiva, grupul se dezvolta si devine din ce in ce mai coerent si mai capabil sa rezolve problemele care-i sunt supuse atentiei.

Daca la inceput avem grupul asemeni unui copil, capabil doar de reprezentari schematice ale mediului, pe parcursul evolutiei sale, grupul poate sa depaseasca capacitatea membrilor in a intelege si rezolva probleme, poate spori resursele acestora. Reprezentarea grupului asupra realitatii se traduce in produsele de creatie: idei, solutii pentru problemele aduse in analiza, concepte creative, suport empatic pentru membrii componenti.

Ne gandim la grup ca la o minte care, ajungand la inteligenta metaforei, creeaza oportunitati de dezvoltare a schemelor mentale aflate in posesia membrilor sai.

De exemplu, structurile anxioase ale membrilor unui grup vor fi ameliorate si transformate in mecanisme mature de reactie pe masura ce in interiorul grupului se ofera structura, intelegere si acceptare pentru manifestari anxioase. Problema apare atunci cand cel care initiaza un astfel de mediu nu poate contine o cantitate mare de incertitudine, fapt datorat configuratiei particulare a personalitatii sale.

De cate ori n-am vazut oare in organizatii echipe tensionte si incapabile de creativitate (proceduri rigide si artificiale sunt impuse, membrii echipei au comportamente reactive si nu proactive in fata schimbarii, timpul de reactie e lung si modificarile comportamentale sunt lente si penibil de dificile)? Si tot de atatea ori cel care conducea o astfel de echipa avea propriile rani emotionale care-i rapeau mobilitatea si placerea de a juca pe valul schimbator al realitatii.

Spatiul de explorare si incercare pe care-l creeaza formatorul unui grup e “platit” si intretinut cu curajul acestuia de a face fata ineditului si ambiguitatii.

Provocarea in atare conditii pentru (sa-i spunem asa) formatorul grupului este sa-si recunoasca si “trateze” in timp util zonele inca neexplorate ale fricilor personale, inainte sa produca reverberatii puternice in grup. Pe cale de consecinta, o structura interna rigida, osificata pentru a rezista unor temeri vechi si neantelese se va propaga intr-o structura de comunicare aparte la nivelul grupului: relatii distante, slab empatice, produsul relatiilor va fi rareori suportul metaforic, in cel mai bun caz se vor schimba sugestii directe intre membrii grupuilui (“de ce nu incerci solutia..? ” “ma gandesc ca trebuia sa-i spui asa”).

Asa am cunoscut eu un grup. Dupa ce mi-am consumat furia rezultata din contactul cu atatea limite in jurul meu, am inteles structura si m-am hotarat sa vad daca-i adevarata.

Am adresat la momentul potrivit o intrebare formatorului si acesta,

2

“neatent”, a coborat pentru o clipa scutul greu al rationalitatii de care se folosea ca sa ramana intr-o singura bucata. Surpriza, dar emotiile care adiau in jurul lui nu l-au spulberat,

ci doar l-au intampinat in liniste. Si nicio catastrofa nu s-a produs!

Doar grupul a avut pentru cateva ore alte modalitati de lucru: metaforice, empatice si pline de suport pentru membrii comp

onenti.

La nivel identitar, grupul avea de la formare o sigla, rareori inteleasa si privita 1de membrii sai. In urma micului experiment facut, in joaca parca, pe podeaua salii unde grupul isi desfasura activitatea, unul din membrii grupului a (re)construit simbolul grafic al grupului. Rezolutia e slaba, ca atunci cand un computer primitiv incerca sa deseneze din pixeli un contur care se dorea curb. E un bun inceput. Poate tarziu, dar revelator pentru cele descrise aici.

Indrazniti!

23 May

Incertitudinea (lui Heisenberg)

NecesarVenind deunazi de pe coclauri ( am fost plecat cu Stietot, Dondanel si Limonada..:) am trecut pe langa un tablou si mi-am adus aminte de Niels Bohr si Carl Gustav Jung, asa…dintr-o data. Primul fizician, celalalt psihiatru, ambii nascuti in 1885 si decedati 1962/1961. Indivizii astia au fundamentat principiul complementaritatii. Primul a demonstrat in fizica (spre necazul si invidia lui Einstein) ca lumina are natura duala- cand particula, cand radiatie. Cel de al doilea, in psihologie, a aratat ca miturile arhaice si cultura moderna sunt complementare. De indata ce societatea isi rationalizeaza prea mult procedurile de solidarizare prin coduri si institutii, fortele refulate ale psyche-ului donator de sens sunt antrenate: miscari profunde, anarhice apar in inconstientul transpersonal.

Forta de aderenta la realitate a temperamentelor ciclotimice (extraverte) este contrabalansata de creativitatea temperamentelor schizotimice (introverte)- dar oare care om de pe Pamant are doar temperament introvert sau extravert? Nu suntem oare cu totii un melanj din cele doua?

..logica gandirii industriale din emisfera cerebrala stanga este contrabalansata de logica bucolica, idilica a emisferei drepte..

Ei, ca sa pastrez o saptamana in minte ideea asta: dar daca, in spatele unui banal si evident gard de fier e o suma de ganduri, care mai de care mai pline de poveste?

27 Feb

In Wonderland, cu Chessur

Pe scurt, despre doi oameni pe care-i cunosc: pe unul l-am cunoscut intr-o perioada in care facea eforturi sa-si controleze destinul si avalansa de interactiuni (aparent) necontrolate care veneau spre el. Pe celalalt l-am cunoscut cand n-a mai suportat sa lucreze intr-un mediu unde nu se putea dezvolta.

Alaturi de primul am inteles si a inteles in 6 luni ca este un individ extrem de interesant: forta lui vine dintr-o poveste pe care si-o spune in adancul sufletului, poveste care incepe cam asa: “sunt un om de nimic, tu vei incerca sa profiti de slabiciunea mea si ma vei supara”. O forta deosebit de puternica in manipularea relatiilor cu cei din jur, pentru ca acestea sa ajunga in punctul critic. A fost foarte uimit sa constate ca are aceasta putere de a indrepta relatiile cu cei dragi/ apropiati intr-o zona in care asimetria sa fie evidenta. Atat de evidenta, cat sa-i permita sa “constate” pentru a N-a oara un tipar vechi si drag, din copilarie. Oare necesar acest tipar? Sigur nu, in forma lui infantila.

Al doilea despre care povestesc m-a facut azi-dimineata sa inteleg cum incarcaturile cu potential exploziv puse in trecut prin decizii si gesturi minore, pot la un moment-dat, sa arunce in aer un curs al destinului. Pot, altfel spus, sa dea senzatia ca alta alternativa nu avem, ca un curs al destinului vine spre noi cu caracter imperativ.

O privire aruncata pe sub sprancene, o vorba urata spusa cand era bine sa te abtii..emotii descatusate cand nu esti sigur ca ceea ce vezi e real sau e proiectia copilului din tine asupra mediului inconjurator…Te trezesti apoi ca nu mai ai loc de dat inapoi. Nu mai poti lucra in acelasi birou sau departament…si se “confirma” destinul, folosim diateza pasiva: “uite ce mi s-a intamplat”.

Oare s-a intamplat actiunea in afara vointei tale sau doar in afara constiintei tale?

Naratiunile pe care ni le spunem despre ceea ce -i in jurul nostru au incarcatura duala: legatura cu mediul in care ne-am format si am fost formati..sau amprenta unica a caracterului nostru liber si creativ. Dam curs povestilor pline de teama ale trecutului..ajungem sa constatam ca nu suntem acceptati “ca de obicei” si ca “trebuie” sa fim cumva, numai ca noi nu.

Sau lasam povestile trecutului sa curga pe langa noi si, zambind, descoperim comorile prezentului.

Primul om despre care am povestit, scrie povesti acum, cu tot umorul si energia pe care le-a (re)descoperit la el. Cel de al doilea, inca mai viseaza.

‘I’m sure MINE only works one way,’ Alice remarked. ‘I can’t remember things before they happen.’
‘It’s a poor sort of memory that only works backwards,’ the Queen remarked.

Alice in Woderland


05 Dec

Quo vadis?

..e deja tarziu, iar dupa o zi grea, nu prea mai am rabdare..Am plecat la 5 dimineata din casa spre locul unde nu stiam exact ce voi face. Asta mi-a dat o senzatie de usor disconfort si agitatie. “O sa ma intorc acasa fericit”- mi-am spus si am iesit pe autostrada. Asa a si fost 🙂

Gandind la cum mi-a fost ziua, nu sunt atent la portiunea de gheata pe care rulez..si iata ca masina merge sub un “oarecare” unghi fata de axul drumului..stomacul mi se face un ghem de nervi si evit in ultima clipa sa trag de volan..masina revine chinuitor de greu la directia initiala..am avut senzatia ca directia s-a facut rigida in cursul derapajulului si ca mi-a venit apoi mai usor sa controlez totul.  Un indicator galben din bord imi arata ca am derapat si ca ceva a reactionat sub capota. Am scapat..

O fi si in mintea mea asa ceva? Tare mi-ar trebui pe distantele lungi si obositoare dintre doua “statii”, distante pe care nu am timp sa ma gandesc la mine si la ce fac.. Mi-ar trebui un dispozitiv, ceva, care sa ma repuna pe drum, daca eu am uitat in care parte am hotarat ca mi-ar fi bine sa merg.

Pai…axioma dreptei spune ca prin doua puncte trece o singura dreapta. Singurul punct pe care-l am in permanenta si sigur e experienta prezenta. Motive, trebuinte…toate se vor alimentate din energia clipei prezente. Cum le pun in ordine, cum le fac sa astepte?

Constientizarea unei nevoi in planul psihic face ca obiectele din lumea exterioara sa se polarizeze in grade de valenta fata de acea nevoie: foarte utile pentru nevoie, mai putin utile, nesatisfacatoare..Cum aleg intre valente asemanatoare? Cum stiu unde trag linia spre viitorul care vine?

..viitorul mi-l alcatuiesc din imagini despre mine, in care simt, vad, aud in jurul meu si in mine o stare pe care o voi trai atunci: voi fi fericit cand voi ajunge acasa, voi simti ca ma relaxez dupa o zi obositoare..Voi fi odihnit sau voi fi cu prietenii, sau voi fi multumit.

O fi asta important, sa prefigurez mental catre ce ma indrept?

Sa ne imaginam ca trebuie in permanenta sa imi aduc aminte de ce tin mainile pe volanul masinii cu care merg pe autostrada, la 140 km/h…sa ne imaginam ca derapez pe gheata la care nu ma asteptam sa apara in drumul meu..Cam multe de gandit..Ce bafta! Subconstientul are grija sa lanseze sistemul de stabilitate a directiei daca abaterea spre un scop nou nu e subsumata unui ideal proiectat anterior. Intre motive (directii?) echivalente, subconstientul poate procesa fluxuri imense de date, in fractiuni de secunda..”oportunitatile” ar putea fi doar concentratii mai bune de fire cauzale care sa ne duca la ceea ce ne-am dorit.

Mai spun unii (matematicieni cred ca le spune..) ca printr-un punct trec o infinitate de drepte concurente, prin doua puncte trece o singura dreapta. Un punct (prezentul) nu e de ajuns sa ai o directie. Viitorul dorit si prefigurat intr-un limbaj pe care sa-l inteleaga subconstientul (emotii) deja e o directie coerenta, un destin. Abaterile de la proiectia initiala se fac numai pentru un consum mai mic sau pentru ajustarea la obstacole neprevazute…

Busola interna ne duce mai departe.. curiozitatea ajuta 🙂

Carl Gustav Jung: “You meet your destiny on the road you take to avoid it”

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com