creativitate | Psihologie servicii
13 Nov

Muramasa, sabia-demon

 

 

Am sa va spun o poveste cu doi fierari japonezi: Muramasa Sengo si Goro Masamune.

Insa inainte sa va spun povestea, o sa stim ca cei doi desi au existat, nu s-au intalnit niciodata: Goro Masamune a trait in Japonia intre 1264-1343, iar Muramasa a creat sabii in jurul anului 1500, intainte de vestitul shogunat Tokugawa.

Muramasa era descris ca un individ impredictibil, cu dese descarcari de furie, incontrolabile si neintelese. Caracterul sau era vazut ca rau format. Sabiile Muramasa, desi erau urate, aveau proprietatea unica de a despica nefiresc de usor adversarii. Se credea ca o katana Muramasa energiza si proteja in lupta pe cel care o manuia, dar era asemeni unei fiare insetate de sange: cerea victime.

Vreme de cateva sute de ani (1600-1868) sabiile Muramasa au fost interzise oficial in shogunatul Tokugawa (comandantul militar Tokugawa Ieyasu a fost cel care a pacificat Japonia in 1600). Aceasta interdictie pornea de la faptul ca bunicul,  tatal si sotia shogunului fusesera omorati cu lame Muramasa, legenda spunand ca spiritul unor astfel de sabii ar fi dusmanul familiei care stapanea Japonia in acele vremuri.

Atat de puternica era interdictia de a detine katane Muramasa, incat prefectul din Nagasaki, prins ca detinea 24 astfel de sabii, a fost obligat sa se sinucida de catre shogunul Tokugawa.

Masamune era un fierar ale carui creatii erau dorite de familia imperiala japoneza pentru frumusetea si aura de blandete care le insotea. Rareori Masamune isi semna sabiile, din dorinta de a ramane un modest creator de sabii.

Cea mai pretioasa sabie creata de el – Honjo Masamune – a ajuns in familia Tokugawa dupa ce Honjo Shigenaga, unul din generalii shogunului, a fost atacat cu aceasta sabie in cursul unui duel. Se povesteste ca sabia i-a despicat complet coiful care-i proteja capul, fara sa-i atinga pielea. Generalul Honjo a castigat sabia in acel duel si a daruit-o stapanului sau.

Pana astazi in spiritul poporului japonez cei doi fierari sunt vii si apar impreuna in povesti ca aceasta: se spune ca Muramasa, invidios ca era plasat al doilea in aprecierile sabiilor create pentru samuraii din vremea sa, a hotarat sa-l provoace pe Masamune la  un concurs. Ei aveau de construit cea mai buna sabie.

Dupa lungi meditatii si pregatiri, fierarii si ajutoarele acestora au aprins focul la forje si saptamani la rand otelul a fost modelat in ateliere.

Cei doi au iesit din ateliere, purtand fiecare creatia lui. S-au indreptat catre un rau din apropiere si au lasat sabiile in apa, cu taisul indreptat impotriva curgerii apei. S-a observat ca sabia Masamune ferea cu delicatete ceea ce venea pe apa spre taisul ei, iar pestii erau parca indepartati la apropierea de lama.

Sabia Muramasa insa atragea spre ea tot ce plutea pe rau, despicand imediat crengi, frunze si mai ales pestii si broastele din rau.

Muramasa a ranjit rautacios, gata sa-si asume victoria in competitia pentru o sabie desavarsita.

Insa un calugar care asistase la aceasta ciudata confruntare a spus: “degeaba te bucuri pentru demonul insetat de sange pe care l-ai creat, maestre Muramasa. Katana creata de tine poate taia la fel de usor flori sau capete omenesti. Ar fi o pacoste ajunsa in mana unui criminal. In schimb, katana Masamune stie cand sa taie si cand sa ocrotesca vietile nevinovate care-i ies in cale. Cel care ar manui-o nu ar fi niciodata cuprins de patimi. Aceasta este adevarata cale a samuraiului.”

Am citit povestea si m-am gandit la felul in care creatiile noastre raman amprentate de caracterul nostru: echipe, discursuri, programe (politice?)

M-am uitat apoi in jur si am inceput sa vad unde cei doi fierari legendari Masamune si Muramasa si-au pus amprenta, dupa cum lucrurile se aseaza lin si natural, sau intr-o cumplita agitatie si nemultumire.

Alege-ti cum sa-ti construiesti creatiile, caci ele vor purta maine amprenta spiritului tau de faurar 🙂

 

 

 

 

13 Oct

Homo poiesis

The task of the craftsman is not to generate the meaning, but rather to cultivate in himself the skill for discerning the meanings that are already there.

Hubert Dreyfus and Sean Dorrance Kelly, “All Things Shining”, 2011

N-am stiut, dar Organizatia mondiala a sanatatii are un plan de actiune pentru sanatate mentala, plan ce acopera anii 2013-2020. Asa ca, afland ca exista un astfel de action plan, m-am pus sa-l citesc, ca orice lucrator disciplinat 😉

Am aflat ca-i nasol, ca depresia e un inamic al productivitatii in lumea moderna (vezi mai jos un detaliu ):

 

 

 

Am cautat sa vad daca sunt ceva recomandari de interventie, ceva principii. Ce sa vezi, le-am gasit tot la Organziatia Mondiala a Sanatatii: 

Marturisesc ca mi-a placut mult ultimul principiu de jos, pentru ca e in acord cu delirul meu constant. Motiv pentru care am si subliniat ideea, sa n-o uit 😛

Asa ca acum ma simt si oarecum in legalitate cand aberez . Sa-i dam drumul, zic 🙂

Confruntarea intre Eu si lumea externa duce la obiectivarea celei din urma, cum ar spune un prieten de-al meu,  la transformarea acesteia in obiect al cunoasterii.  Cel putin asa spun filosofii (dl. Prajiturescu?).

Problema e ca, pe masura ce cunoastem lumea, realitatea, ne si scufundam in legile ei, in nemiscarea si incremenirea acesteia – deh, e obiectiva

Odata cu obiectivarea survine si iluzia ca, in calitate de cunoscatori ai realitatii, suntem in totalitate supusi legilor realitatii obiective pe care o cunoastem. Eul uita ca e subiect cunoscator si nu obiectul cunoscut, scufundandu-se astfel in uitarea impietrita a obiectului.

Vedem asadar necesar un echilibru intre ideal si real, fara ca celor doua dimensiuni sa li se permita sa se suprapuna.

Caci suprapunerea idealului peste real e denumita foarte sec in psihiatrie simptom productiv (delir, halucinatii), iar suprapunerea realului peste ideal poate fi foarte usor un simptom negativ (aplatizare afectiva, apatie).

Cum s-o dam, sa fie bine?

Pai sa ne-ntoarcem la ce recomanda Organizatia mondiala a sanatatii acolo, in ghidul lor anti-depresie: definirea unui sens in viata.

Am gasit aici o alaturare interesanta intre Ahile si zeul Marte, intre Odiseu si zeita Atena. Inspirati de zeul-calauza, eroii cu pricina au intrat in legenda. Adica in-spiratia (in latina cred ca-nseamna a fi invadat, locuit de spirit) aduce echilibrul intre real si ideal, puterea de a crea.

Si pe individul in-spirat, Natura il face sa fie un poet, un creator: homo poiesis. Realitatea lui are sens dat de ceea ce-i place, de ceea ce-l face sa fie viu-curgator.

Cauta-ti prin cotloanele sufletului pana gasesti locul in care pasiunea ta hiberneaza. Trezeste-o cu grija: e un monstru cu suflare de foc, in-spirata 🙂

Il mai stii pe capitanul-pirat Jack Sparrow, cel a carui busola arata nu Nordul, ci spre obiectul pasiunii?

Vei descoperi ca poti munci (cu pasiune), ca esti “bantuit” de placerea de a transforma in realitate idealurile tale.

Si-atunci busola sufletului tau iti va arata sensul in care sa-ti traiesti viata, in mod inspirat…

 

 

 

 

 

 

 

20 Mar

Disruptie (2)

Businesses can no longer choose between efficiency and innovation.

Clayton M. Christensen, Harvard Business School 

Da, ziceam in postul aterior ceva de driverele gandirii manageriale, care NU mai sunt valabile dpdv cultural. Spuneam ca simplul fapt ca nu stim/ nu dam importanta acestor drivere nu ne scuteste de riscul de a ramane in urma timpurilor de azi.

Ia sa vedem ce zic astia ca inseamna antreprenoriatul (astia fiind Comisia Europeana pentru antreprenoriat si intreprinderi mici si mijlocii):

Entrepreneurship is an individual’s ability to turn ideas into action. It includes creativity, innovation, risk taking, ability to plan and manage projects in order to achieve objectives.

Pana aici suna cam ca psihoterapia :p

La (vesnica) intrebare “De ce am nevoie sa inovez?” raspundem cu o constatare a Barometrului inovatiei europene (Innobrometer, 2015,pag 16): 51% din companiile cu un turnover care depaseste 500k euro au introdus inovatii produsele, serviciile, procesele sau strategiile de marketing folosite. Turnover-ul a ramas acelasi pe o perioada de 3 ani sau a scazut la companiile care nu au introdus inovatia in niciunul din domeniile mentionate.

Hai ca v-am suparat…va si aud: “cum esti tu destept si vorbesti despre inovatie… si noi inovam!”

Da, bine: Romania era cotata in 2016 (n-a aparut studiul pe 2017) ca fiind (citez): “un inovator modest”. Esalonul superior al inovatorilor (niste aiuriti…) – Finlanda, Suedia, Elvetia, Danemarca – au firme care investesc in inovatie (procese, produse, design  organizational, marketing).  Mai mult, 1 din 10 firme cu pana la 20 angajati  de la “aiuritii” astia de care radem aici considera inovatia ca fiind principalul driver in vanzari.

Poza de mai jos arata ca…in Romania inovatia in privinta produselor, proceselor & marketingului si a design-ului organizational a scazut fata de media Uniunii Europene (-17% si respectiv – 9%).

In acord cu eurobarometrul inovatiei, primele 4 drivere care asigura cresterea sunt in graficul de mai jos: achizitie de echipamente, licente, traininguri branding si design organizational/ procese.
O fi intentia asta de a investi in inovatie stabila? Poate le trece, poate uita…?

Daca punem la un loc intentia de a mari investitiile in inovatie cu cele de a le mentine, cred ca avem o majoritate de 75% din firmele europene.

 

Ma-ntreb ce  calitati or avea investitorii analizati? Cum sunt ei de capata bani pentru afacerile lor?

Hai sa vedem ce zice o analiza la nivelul Europei: uitati-va in graficul de mai jos la primele patru calitati – contin cuvinte-cheie de-alea urate: viziune, comunicare, leadership. Apoi comparati cu modelul de management despre care spuneam ca expira rapid (taylorismul): acum intelegem cu totii de unde disruptia?

Citez din studiul de mai sus: “According to the survey results, the three most important factors boosting the regional strength of emerging industries are the market knowledge and innovation capacity of firms, their human capital, and their entrepreneurial nature.”

Va place King Julien? Hint: are atitudinea corecta fata de necunoscut 😉

King Julian: They’re just a bunch of pansies.
Maurice: I don’t know. There’s still something about that one with the crazy hairdo that I find suspicious.
King Julian: Nonsense, Maurice. Come on, everybody! Let’s go and meet the pansies!

Data viitoare ne uitam la o analiza despre structura atitudinii inovatoare, va invat cum se masoara atitudinea asta si…daca sunteti cuminti, ne vedem si va arat cum se dezvolta in organizatie .

We’ll meet the pansies 😉

17 Mar

Disruptie (1)

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.

Mihai Eminescu, La steaua

Ma gandesc uneori ca senzatia generala de neadecvat sau nepotrivit ar trebui sa aiba si o explicatie. Incerc asadar sa gasesc zona in care modelele mentale nu se mai potrivesc realitatii.

Sa renunt apoi la unele convingeri, ca sa ma pot adapta la ceva care nu era prezent cand m-am “convins” eu cum e realitatea, pare de departe cea mai grea treaba din evolutie.

M-am intalnit acum ceva zile cu termenul disrupt si m-a surprins…

Marturisesc ca am fost uimit sa gasesc termenul disruptiv in dictionarul explicativ roman. E drept, acolo e legat de circuite electrice si contacte…dar vom vedea ca nu-i foarte departe de disruptia despre care voi gandi eu aici.

Pentru ca disruptia reprezinta un proces care se intampla cu noi atunci cand continuturi ale personalitatii noastre profunde patrund (cu forta?) in constient, cautandu-si sensul si locul.

Voi incerca sa demonstrez ca in jurul nostru se intampla o schimbare abrupta de paradigma a culturii manageriale, careia noi “alegem” sa-i raspundem cu gandirea rationala si rigida de acum 100 ani:

It is only through enforced standardization of methods, enforced adoption of the best implements and working conditions, and enforced cooperation that this faster work can be assured. And the duty of enforcing the adoption of standards and enforcing this cooperation rests with management alone. (Taylor, Principles of Scientific Management)

Sa incepem cu inceputul: in 1911, curentul cultural al taylorismului in management era initiat de inginerul mecanic Frederick Winslow Taylor, prin lucrarea Principiile Managementului Stiintific. Omu’ asta a emis 4 principii ale managementului:

  1. Inlocuieste regulile bazate pe experienta empirica cu metode rezultate din cercetarea sarcinii
  2. Inlocuieste invatarea pasiva a angajatilor (in sarcina) cu selectia, pregatirea si dezvoltarea angajatilor
  3. Creeaza instructiuni detaliate si rutine de supervizare pentru fiecare lucrator, in fiecare sarcina pe care i-o atribui
  4. Imparte lucrul egal intre lucratori si manageri, in asa fel incat
    • managerii sa poata aplica principiile managementului stiintific la planificarea muncii
    • lucratorii sa poata realiza sarcinile

A tresaltat careva de emotie si empatie citind randurile de mai sus?

Nashpa! Proful meu de mate din liceu obisnuia sa spuna dupa vreo lucrare de control: “scoateti furculita pe care v-am spus s-o aduceti de-acasa. Va va trebui sa va zgariati cand va voi arata solutia”.

Buna asta, nu?

Data viitoare va voi arata driverele competitive care asigura cresterea in mediul de afaceri european, vom vedea factorii care asigura  investitia in companiile mici si mijlocii si…vom descoperi ca principiile din lista mai sus nu (mai) sunt in top 3 solutii de succes (hint: meditati la principiul nr. 3 )

Stati pe-aproape, revin 😉

 

13 Feb

Orient


Strict Standards: Only variables should be assigned by reference in /home/rpsi3328/public_html/blog/wp-content/plugins/photo-galleria/photo-galleria.php on line 397

Where there is a great deal of pressure from outside, the conflict is unable to develop much dramatic tension for sheer lack of energy. […] the secret of  psychic development can never be betrayed, simply because that development is a question of individual capacity.
C.J. Jung, The development of personality (1954)

reflectieNu-mi pot aduna gandurile, asa ca ma voi dedica in cele ce urmeaza unei tehnici speciale de meditatie: gatitul 🙂

Caracatitele – surprinse in pozele de mai jos in timp ce se scaldau in sosul de vin alb, lime, piper roz si branza – sa stiti ca n-au fost in niciun fel deranjate (erau congelate inainte de “sauna”). Ele s-au bucurat de compania unor paste facute in casa din faina integrala. Ca sa stea linistite si sa se creada acasa (caracatitele), “culcusul” de paste a fost innobilat prin amestecare cu cerneala de sepie, capatand un minunat miros de mare.

Lasam de-oparte caracatitele vesele (vinul rosu le face bine pare-se) si gandim nitel.

Gandim…despre directie.

Cum as descrie perioada care a trecut? Ca o alternanta intre concret si abstract, intre Occident si Orient.

Contactul cu dimensiunea concreta a lucrurilor produce in mine o securizare, dar in acelasi timp si o nostalgie pentru o lume a ideilor de care nu ma ocup in tot acest timp. Nu-mi place cand stau doar printre lucruri. Chiar deloc – ma simt vinovat fara tensiunea ce insoteste intentia de a cunoaste.

Pe de alta parte, intoarcerea in lumea abstracta a idelor, a gandurilor, e insotita de alerta generata de gandul ca trebuie sa ma ocup de chestiile “reale”, sa nu fiu cu capul in nori.

busolaSimt ca ma invart in cerc si pierd esentialul, pendulez fara sa pot decide ce-i important.

Cred ca mi-ar trebui o busola care sa arate (orienteze?) directia corecta dupa care sa pot considera lucrurile importante.

Directia (intre ghilimele) in varianta ei data de evenimentele si lucrurile din jurul meu e una amorfa, supusa hazardului si anihilarii oricarei posibilitati de a transforma ceva. Pot sa-mi explic ceea ce mi se intampla, dar nu neaparat pot si influenta. Sa mai spun ca odata ce ma indrept in “directia” asta sunt sortit oboselii si ma aleg cu un sentiment acut al inautenticului?

Hmm…vad o luminita, dar nu stiu daca tunelul e cel corect 😉

Pe de alta parte, cand pun intrebari lumii din jurul meu, particip la ceea ce e in jurul meu. Da, suna ciudat, dar asa  capat si senzatia ca pot influenta ce se intampla, fiind atent la intentia de a cunoaste intamplarile. Insasi intentia de a observa pare sa fie ceva care aduce si nutreste Sensul si, odata cu el, un tonus si o energie nesecate.

Fenomenul asta m-a surprins in terapie – o data pornit procesul descoperirii, am senzatia ca asist la desfasurarea si manifestarea unei vietati cu vointa proprie. Traseul terapiei nu e stabilit de mine, ci de fenomenul fata de care-mi manifest curiozitatea, intentia de a cunoaste. De indata ce observ sau impun vreo convingere, rationalizare… lucrurile se opresc din a fi vii.

Unde-i directia?

Am doua variante asadar, precum Cezar in 10 ianuarie 49 I.C.:

  • sa constat ca zarurile au fost aruncate: Jacta alea est!
  • sa cer sa fie aruncate zarurile: Jacta alea esto!

A doua pare pe gustul meu 😉

 

 

 

07 Mar

Poveste cu aripi

Without this playing with fantasy, no creative work has ever yet come to birth. The debt we owe to the play of the imagination is incalculable.”

Carl Gustav Jung

aripiOm fi noi conectati la realitatea exterioara prin simturi, dar avem in permanenta o alta realitate care ruleaza la interior. Sunt doua filme care ruleaza in paralel si ne place sa credem ca realitatea interioara e reflexia palida si lipsita de substanta a celei exterioare.

Dar daca…

Intre simturile noastre si raspusul la ceea ce e simtit e un spatiu. Si spatiul asta nu pare deloc un mediu cu sens unic, cu functionare mecanica. Ceea ce e simtit poate declansa mai multe feluri de reactii.

Mai multe feluri de desfasurare a realitatii ce urmeaza dupa momentul simtirii sunt astfel in statu nascendi – gata sa devina.

Il mai stiti pe Manole, ala cu manastirea Argesului? Da, ala de i se surpa constructia pana la momentul in care a pus un suflet in ea?

Ieri m-a invatat un client ce va povestesc eu aici: idei interesante apar in mintea noastra si par sa genereze un viitor care-i pentru noi. Asta pana in momentul in care nu mai simtim pasiunea pentru acele idei si totul se naruie. Iti pastrezi entuziasmul pentru ideile tale si uite cum obstacolele par sa se transforme in bornele unui drum catre acel moment in care-ti vei contempla rezultatele.

Abandonarea pasiunii pentru idei pare sa fie sora buna cu nostalgia dupa o realitate care se incapataneaza sa nu dureze.

Ce face ca numai anumiti indivizi sa modifice cararile realitatii si ce fac acesti indivizi mai bine decat altii?

Nu stiu.

Dar daca… am zice ca acesti indivizi capabili sa-si transforme visele in realitate sunt povestitori mai buni decat altii? Ca pun mai multa emotie in povestea interna si acorda mai putina atentie realitatii externe?

mda…aiureli(?)

In 1902, directorul observatorului U.S. Naval, matematicianul Simon Newcomb, decreta: “Zborul cu ajutorul masinilor mai grele decat aerul este nepractic si greu de luat in calcul, daca nu chiar absolut imposibil”.

Bine ca au fost altii mai aiuriti, care n-au “aflat” asta!

Sigur, eu gandesc pentru mine acum – nu faceti asta acasa, ceea ce cititi e pentru “cascadori” profesionisti 😉

Dar daca…niciuna din deciziile mari pe care le-am luat pana acum n-au fost 100% in acord cu sensul realitatii din jurul meu de la momentul respectivelor decizii? Ce-a facut sa se intample schimbarea macazului si asezarea lucrurilor ca-n povestea mea?

Pentru asta as da vina pe emotia din povestea pe care mi-o spun. Povestea-si sapa singura drumul in realitate, folosindu-se de  trairea si nu de mintea mea.

Cand povestea se tese, urzeala ei e o parte in suflet si o alta parte in realitatea pe care o schimba.

Unii cred ca partea din poveste care-i in realitate e mai importanta.

Dar daca…?

In faptă lumea-i visul sufletului nostru.

Sarmanul Dionis, Mihai Eminescu

 

15 Feb

Stiam eu ;)

Between the dreams of night and day there is not so great a difference.

CARL JUNG, Psychology of the Unconscious

Weekend-ul asta a trecut ciudat si m-a urmarit un sentiment de intarziere si neadecvare la context.

Cand, in cautarea unui nou set de capete de surubelnita – orice psiholog trebuie sa aiba doua seturi de astfel de unelte – m-am indreptat spre intrarea unui magazin DYI, am vazut-o pe femeia care nu era atenta la usa glisanta. Am oprit cu mana jumatatea dinspre mine, dar ea s-a izbit de cealalta jumatate glisanta a usii. Am putut doar sa-i spun ca-mi pare rau.

Cand, in vestiar, langa mine, un nou participant la antrenamente a pus hotarat mana pe usa dulapului personal, am putut doar sa observ cum isi da cu usa in cap. Din nou, mi-a parut rau, dar nu l-am putut opri.

lead_deskew=0 checksum=b509a49b1ceb62168241a85f32642e41Si apoi mi-am adus aminte de Epimeteu, fratele lui Prometeu. Numele primului inseamna literal “cunoastere dupa”, in timp ce numele celui de-al doilea inseamna “cunoastere inainte”.

Cei doi frati titani au creat oamenii si apoi au hotarat sa imparta calitati tuturor animalelor Pamantului. Epimeteu i-a cerut fratelui sau sa fie lasat sa faca singur asta, iar Prometeu doar sa verifice la final munca.

Asa se face ca toate animalele au fost bine inzestrate cu colti, aripi, viclenie, piele groasa sau viteza de fuga, in asa fel incat stirpea lor sa supravietuiasca.

Cand a terminat de impartit insusirile, Epimeteu a constatat ca nu se gandise la om. Fapt pentru care Prometeu a trebuit sa fure cunoasterea de sine (focul) si artele mestesugaresti (creativitatea) de la Hefaistos.

Povestea stim cum s-a terminat: Prometeu legat de munte si vulturul lui Zeus “servit” zilnic cu ficatul lui Prometeu.

De fapt ce m-a atins in aceste intamplari petrecute in preajma mea? N-am fost viu, am asteptat la o secunda in spatele intamplarii si apoi am constatat ca e prea tarziu. Am fost epimetean, nu prometean: am fost in urma Timpului si desincronizarea asta m-a suparat. Desi atentia mi-a fost atrasa de ceva in desfasurare, n-am putut duce pana la capat intuitia. M-am simtit adormit, dar intr-un vis-treaz, incapabil sa inteleg incotro se intampla lucrurile.

Am fost reactiv.

Asteptarea este diferita de speranta prin aceea ca prima presupune un rezultat al actiunii produs printr-o legatura de tip cauza-efect, pe cand a doua presupune doar sentimentul de incredere in rezolvarea favorabila (si creativa) a unei probleme. Din speranta lipseste cunoasterea legaturii cauza-efect si apare oportunitatea si proactivitatea.

Atat speranta cat si asteptarea introduc viitorul in gandirea noastra, doar ca asteptarea il mecanizeaza si ingusteaza dupa limitele gandirii celui care asteapta, iar speranta lasa viitorul sa se desfasoare dupa gradele de libertate ale sansei.

Conditia epimeteiana in care m-am descoperit inseamna pentru mine sa constat si sa uit; sa fiu aproape de intelegere, dar sa nu pot intelege un tipar al intamplarilor; sa fiu rob al incapacitatii de a modifica cursul faptelor – cu alte cuvinte, sa dorm.

Ciudat vis am visat in acest week-end, dar (sper) ca m-am trezit 😉

The object of the interest does not seem to have been to grasp hold of the “how” of the real world as objectively and exactly as possibly, but to aesthetically adapt subjective phantasies and expectations.

CARL JUNG, Psychology of the Unconscious

 

 

08 Feb

Team spirit – turbocharger

Talent wins games, but teamwork and intelligence wins championships.
Michael Jordan

turbochargerMa tot gandesc cum sa cresc randamentul unui “motoras”. V-ati prins: am pe bancul de lucru o echipa…

A, nu v-am spus ca echipele sunt asemenea unor motoare? Au piese din care-s facute, fiecare piesa cu rolul ei. Consuma resurse si produc rezultate (miscarea spre inainte a organizatiei!). Randamentul lor este unul variabil, de regula la echipele bine asamblate si reglate, randamentul creste.

Mda… cum sa optimizez acest randament? La motoare e simplu: instalezi un compresor (turbocharger) care obliga motorul sa foloseasca mai bine resursele (aer si carburant). Dar la o echipa ce sa-i montez ca s-o determin sa-si foloseasca resursele mai bine?

Am doua  experimente facute, in felul urmator:

– coechipierii (in numar de 10 si respectiv 8 la numar) sunt invitati sa faca o diagnoza a felului in care echipa lor (…motorul) functioneaza si, totodata, a felului in care isi percep propriul rol in echipa. La pasul asta se masoara distanta intre planul individual si cel colectiv.

– brainstormingul de dupa aceasta diagnoza este realizat pentru a-i provoca sa aleaga o dimensiune a lucrului in echipa asupra careia sa se concentreze pentru a o imbunatati (de regula sunt alese dimensiunile cu cea mai mare diferenta intre planurile individual si colectiv)

– dupa ce lucreaza asurpa obiectivului ales pe un interval de 2-3 luni, masuram din nou opiniile coechipierilor.

In graficele de mai jos este ilustrata dinamica perceptiilor coechipierilor din doua echipe asupra propriilor echipe (cifrele romane I si II reprezinta fazele de masurare: inainte de optimizare si dupa optimizare).

Curios este ca la faza a doua a masuratorii, diferenta intre planul individual si planul colectiv se micsoreaza (unghiul fata de orizontala a liniei verzi din grafice e mai mic).

Totodata, coechipierii nu mai acuza atat de puternic mediul echipei ca fiind unul toxic, neprietenos si nelucrativ (vezi linia albastra in grafice).

 dinamica 1
 dinamica2

…hmm…se pare ca nu-i chiar asa grea “mecanica” asta a psihologiei organizationale 😉

Ce produc echipele astfel “dotate” cu turbocharger?

Am sa va arat dinamica capacitatilor de procesare a informatiei in interiorul echipelor, masurata pe trei dimensiuni:

  • adaptare la nou: abilitatea echipei de a crea strategii, de a se adapta la un mediu in schimbare
  • constiinciozitate: capacitatea echipei de a-si urmari obiectivele si a inchide proiectele initiate
  • colaborare: suma strategiilor de interactiune folosite de catre membrii echipei

outputDa, asa-i: “motorasele”-echipe functioneaza pe baza de colaborare intre greasy hands“piesele”-coechipieri, producand avansul spre viitor al organizatiei.

Sa traduc?

Nu-i cazul, sunt convins ca puteti sa intelegeti ce va spune un mecanic 😉

Urmatorii!

01 Feb

Razvratitii – profil psihologic

choose

Cunoasterea paradisiaca […] se caracterizeaza prin fixare asupra obiectului, socotit in intregime dat sau cu posibilitati de  a fi dat, fie in intuitie, fie in abstractiune, fie in imaginatie. Cunoasterii paradisiace ii opunem cu distinctii ireductibile cunoasterea luciferica. Pe aceasta o vedem detasandu-se in chip aparte de obiect, fara de a parasi insa obiectul. Ea considera obiectul despicat in doua, intr-o parte care se arata si intr-o parte care se ascunde. Obiectul cunoasterii luciferice e totdeauna un mister care se arata prin semnele sale, si de alta parte se ascunde dupa semnele sale.[…] Cunoasterea luciferica provoaca o criza in obiect, “criza” care rapeste obiectului echilibrul launtric.[…] Prin cunoasterea paradisiaca se statornicesc pozitiile linistitoare, momentele de stabilitate, permanenta vegetativa si orizonturile cari nu indeamna dincolo de ele insile, ale spiritului cunoscator. Cu cunoasterea luciferica se introduc in imparatia acestuia (obiectului) problematicul, tatonarea teoretica, constructia adica riscul si esecul, nelinistea, aventura, tot atatea momente care repugna cadrelor cunoasterei paradisiace.”

Lucian Blaga, septembrie 1932, revista Gandirea,nr 7-9

OBSERVATIA

Saptamana trecuta m-am vazut cu o echipa cu care ma stiu demult, de cand eram si mai fricos decat sunt azi 😉 Pe atunci imi era frica de ceea ce ar fi o echipa treaza, capabila sa se sincronizeze si sa deschida ochii.

M-am dus sa-i vad cu un oarecare plan in cap, dar insuficient de pregatit cat sa acopar cele 6 ore de discutii planificate. M-am uitat atent la fetele lor cand i-am salutat in deschiderea intalnirii: unora le-au sclipit ochii la sarada de debut, altii s-au schimonosit, neplacut surprinsi de invitatia in metafora. Am stiut atunci cu cine pot sa prospectez mai departe si cu cine nu voi insista.

Orele petrecute impreuna cu cei 16 oameni mi-au adus aminte de Blaga si ale sale feluri de cunoastere, descrise mai sus.

Apoi m-am gandit ce s-ar intampla daca as pune laolata doar indivizi care iubesc problematicul, constructia ipotetica. Daca as pune intr-un creuzet mintile unora care nu se opresc la prima intrerupere in continuitatea obiectului pe care trebuie sa-l cunoasca?

Pentru mintile care s-au incruntat la metafora folosita la inceputul intalnirii, pot presupune disconfortul creat de contactul cu neintelesul, cu misterul continut in obiectul cunoasterii:

Cuvantul mister, pe cat de sonor pe atat de incert, a fost intotdeauna refugiul spaimei sau neputintei de a intelege ceva. (Lucian Blaga, rev. Gandirea 1932, vol 7-9, pag 264).

Pentru cei care s-au aplecat spre inainte si si-au ascutit privirea la auzul metaforei, pot presupune ca-s niste Razvratiti.

Care ar fi operatiunile mentale preferate ale unor astfel de Razvratiti?

IPOTEZA

Putem sa presupunem ca primul reflex al unui Razvratit ar fi sa considere obiectele evidente ca fiind doar simptome aparente ale obiectelor cunoasterii, aflate acestea inca in stare de mister. Acest reflex i-ar da tendinta spre prospectare si curajul, forta necesare pasului in necunoscut.

Intrucat va stiu adepti ai pozitivismului logic, ma voi stradui sa demonstrez si sa masor presupunerea de mai sus (DEX: Pozitivism logic = mișcare modernă în filosofie care a încercat să introducă metodologia matematicii și a științelor naturii, în domeniul filosofiei, marcând începutul cercetării analitice în cercetarea filosofică).

TESTAREA IPOTEZEI

Voi folosi rezultatele la un test de personalitate pentru 10 oameni, impartite dupa felul in care, in interviurile realizate cu ei, par sa prefere a cunoaste realitatea:

-5 dintre ei prefera claritatea partiala si au o mare deschidere la experiment si risc (vanzatori retail)- ilustrati in tabele si grafice cu N si culoarea rosie

– 5 dintre acestia prefera certitudinea, claritatea si predictibilitatea (contabili seniori) – ilustrati in tabele si grafice cu S si culoarea albastra

Un test de personalitate bun poate examina un individ pe mai multe dimensiuni. Eu am ales 16 astfel de dimensiuni pentru o imagine cu rezolutie cat mai buna.

Oare as putea sa-i recunosc usor daca i-as intalni pe “razvratiti”?

Deloc surprinzator, prima si cea mai abrupta diferenta intre razvratitii “luciferici” si increzatorii “paradisiaci” consta in deschiderea la schimbare.

Aceasta deschidere aduce pofta pentru experimentare, critica si gustul pentru analiza. Polul opus deschiderii la schimbare inseamna conservator, traditional, cu respect pentru conventii. “Razvratitii” sunt indrazneti (“tupeisti”?), empatici si stabili emotional. I-as putea recunoaste dupa viteza de reactie la necunoscut si la provocare (spontani, expansivi, entuziasti).

Orientati catre idei si imaginatie (scala M: nivel de abstractizare), par sa fie capabili de ceea ce Blaga descrie in randurile de mai sus ca fiind “despicarea obiectului cunoasterii”.

De cei-am numit “razvratiti”? Scala de Dominanta ni-i arata ca fiind autoritari, asertivi si independenti, pana la agresivitate.

Rezonanta subiectiva la necunoscut o regasim in scala C: Stabilitate emotionala – “razvratitii” sunt stabili emotional, adaptabili si echilibrati.

schemaCONCLUZII

“Ideea teoretica pe care cunoasterea  luciferica o utilizeaza ca punte de salt in cripticul unui mister deschis nu se ofera niciodata de la sine si in chip necesar. Ea reprezinta o incercare, un risc”

Lucian Blaga, noiembrie 1932, revista Gandirea nr 10

Intalnirea de care va povesteam, in care o echipa de 16 oameni m-a invitat sa lucram impreuna la o necunoscuta, s-a incheiat cu raspunsuri si noi intrebari cauzate de aceste raspunsuri.

Ceea ce am considerat cu adevarat o izbanda a intalnirii noastre a fost aparitia curiozitatii si a curajului de a explora ceea ce altii vad in noi.

 

22 Nov

Overdrive

The creation of something new is not accomplished by the intellect but by the play instinct acting from inner necessity. The creative mind plays with the objects it loves. ”
― C.G. Jung

overdriveAsa- i ca din cand in cand va doriti si voi sa vedeti si ceva grafice pe-aici?

Si, eventual, ceva instrumente de psihodiagnostic noi, folosite pentru aplicatii aiurite?

Las’ ca rezolv 🙂

Termenul din titlu (overdrive) inseamna o treapta de viteza in care masina ruleaza cu viteza maxima, dar cu un consum mediu.

Dar oare exista un asemenea regim de lucru care sa poata optimiza consumul unui individ?

Presupunem ca intr-un regim de lucru in care se respecta trei cerinte esentiale, efortul mai mare nu duce la epuizare, ci la motivare si creativitate. Aceste trei cerinte sunt: autonomie, maiestrie si scop. In cercetarile motivationale, aceste trei conditii alcatuiesc asa-denumita stare semnificativa (meaningful condition).

Se opune aceasta stare alteia, denumite starea sisifica. Cred ca-i usor de inteles ce-i asta din urma 🙂

Asadar, masuram “masina” inainte de a o accelera, apoi masuram din nou cand ajunge la viteza maxima, sa vedem daca e buna treapta de viteza aleasa. Prea abstract? Iaca mai usor: il iei pe unu’ cat e relaxat si-i masori personalitatea cu un test bunicel.

Apoi il “accelerezi” in vreun proiect (care sa indeplineasca cele trei cerinte mentionate mai sus ) si masori din nou. Diferentele constatate se presupune a reprezenta adaptarea respectivului la situatia cu care se confrunta.

Am ales din tot testul cu pricina, 4 factori (ilustrati mai jos):

  • Deschidere la schimbare,
  • Orientare sociala,
  • Perfectionism si
  • Tensiune nervoasa.

+

Q1 Deschidere la schimbare Conservator, traditional, atasat de familie, cu respect pentru conventii Deschis la schimbare, dispus sa experimenteze altceva, inovator, critic, cu gust pentru analiza
Q2 Orientare sociala Orientat spre grup, dornic de afiliere,
dependent de colectiv, fidel colectivului
Orientat spre propria persoana, solitar, individualist, independenta personala, decis, plin de resurse
Q3 Perfectionism Tolereaza neregulile, inexact, flexibil,
necontrolat, in conflict cu sine, impulsiv, fara grija pentru conventii
Perfectionist, organizat, desciplinat, controlat, formalist, prudent in raporturile sociale, cu amor propriu
Q4 Tensiune nervoasa Relaxat, cu rabdare, destins, calm, nepasator, satisfacut, slaba tensiune energetica Tensionat, energic, nerabdator, agitat, cu sentimente de frustrare, depasit de evenimente, tensiune ergetica ridicata

Testul mai are inca 12 factori pe care-i masoara (v-ati prins, e vorba despre testul 16 PF al lui Catell), dar eu prefer sa ma uit doar la astia 4.

In graficul de mai jos e ilustrat registrul de lucru al “motorului” accelerat. Cu albastru sunt rezultaltele la testul de personaltiate inainte de proiect. Cu rosu am ilustrat rezultatele obtinute in timpul proiectului. Eu zic ca-i place turatia 😉

Analiza arata ca, in urma efortului investit, se “produce” inovatie, curiozitate si disciplina (click pe poza daca nu ma credeti).

overdrive 3

 

Acum sunt in cautare de unui atelier mecanic, in care sa ma apuc de construit masini de curse. Voluntari? 😉

 

 

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com