dezvoltare personala | Psihologie servicii

28 Nov

Work in progress

V-am mai zis ca Jung era meserias? Da… elvetianul (psihiatru) a gandit personalitatea ca un sistem cu auto-reglare, a carui forta rezulta tocmai din opozitia elementelor ce-l compun. Tipul asta a fost optimist. Contrariile gasite de el in personalitate nu se anuleaza reciproc, ci isi imprumuta din energie atunci cand unuia-i expira inspiratia!

Elemente contrare alcatuiesc o structura cu doua niveluri: constient-inconstient. Profilul din constient si cel din inconstient sunt aidoma personajelor Jekyll & Hyde. Dr Jekyll e ceea ce ne ajuta sa ne adaptam constient la exterior, iar mr. Hyde e ceea ce reprimam, ascundem sau negam la noi.

Si vine o zi cand reprimarea, ascunderea tendintelor inconstiente nu mai “tine” si mr. Hyde iese pe strada… dar, surpriza! Chiar daca face o impresie proasta, pare sa fie util cu ale sale abordari originale si diferite de cele ale dr. Jekyll. E mai puternic, are de partea sa instinctele si forta naturala care le anima, dar e mai putin intelept si e necivilizat. Asa.. ca o fiara ce poate fi imblanzita.

Asa se face ca descoperim solutii noi in momentele de pierdere a controlului constient ..bune sunt aceste momente, daca le consideram experimente timpurii pentru atitudini inca nenascute in constient. Utile devin cand le curatam de furia, deznadejdea sau spaima care le insotesc accidental, situational si pastram din ele doar caracterul inovativ.

Pentru fiecare dintre noi, mr. Hyde e diferit, aducand partile ascunse in umbra inconstientului direct in Agora, intre oameni, lasandu-le sa vorbeasca si sa se manifeste.

Bine ar fi, zice teoria (bunul-simt?), ca aceasta parte mai putin luminoasa a noastra sa nu fie prea tare legata, caci va rupe lanturile si atunci, vai si amar: nevroza-i numele nostru… Abordarea optimista a lui Carl Gustav Jung a constat tocmai in democratia pe care o recomanda ca si strategie pentru diada dr. Jekyll – mr. Hyde.

Intentia mea e sa demonstrez ca individuarea sau altfel spus, devenirea noastra, aduce la suprafata din adancurile sufletului nostru taman acele solutii de care avem nevoie ca sa fim rotunzi, sa devenim. Iar rotirea asta de rol e continua, pe toata durata vietii: “work in progress” scrie pe fiecare din noi.

Si cum fiecarui mecanic de suflete (tuning psihologic, da?) ii sta bine cu ceva unelte pe bancul de lucru, luam un personaj si-i urmarim transformarea pe lungimea unui interval de 5 ani. Adica voi demonstra punct cu punct cele povestite mai sus, folosind un test de personalitate si operatiuni matematice simple 😉

Aplicam pentru asta testul inventat de Myers si Briggs, dupa aprofundarea operei psihiatrului Carl Gustav Jung (despre MBTI e vorba, da!).

Din grafic vedem scorurile pe scalele Extraversie-Introversie, Senzorial-Intuitiv, aFectiv- Rational (T), Perceptiv-Judicativ. Suna ciudat scalele..au logica, vedem imediat.

Si scorurile astea variaza intr-o directie care arata efortul si lupta ce se da intre dr. Jekyll (ENFP) si mr. Hyde (ENTJ).

Adica ce se intampla de-a lungul transformarii? De la curiozitatea si agitatia intuitiei combinate cu empatia (N-F), profilul migreaza catre o logica stapanita, cu rare expresii ale emotiei (N-T). Am spune ca pierde ceva..dar nu. Abia asa profilul se echilibreaza. Se rasuceste cumva in jurul intuitiei (N– stabil), renuntand la fragilitatea functiei emotionale (F -scade) si opteaza pentru viteza de exprimare a functiei rationale (T– creste). Apare capacitatea de planificare in scena, inlocuind stilul boem al Perceptivului (P– scade) cu abordarea programata, ordonata a Judicativului (J– creste).

Iata mai jos zonele de efort in transformare, marcate cu uneltele mecanicului (matematic, fiecare punct marcat in grafic raspunde la intrebarea: care-i masura efortului de transformare cumulat in 5 ani, pentru fiecare scala?) Daca vreti sa stiti formula matematica, v-o zic 🙂

Inchei exprimandu-mi inca o data uimirea fata de sistemul (gandit?!) care ne anima din interior cu o precizie de ceas elevetian.. Continuu in transformare dupa legile sale, continuu punand contrariile in slujba noastra.

Adelante!

14 Oct

Pilotaj

“It is to experience that I must return again and again, to discover a closer approximation to truth as it is in the process of becoming in me.” Carl Rogers – On Becoming a Person, 1961

A pilota- incetinire a mersului unui vehicol din cauza nesigurantei parcursului sau necunoasterii traseului.

Acum ceva timp, un ~~coleg~~ prieten m-a intrebat in fata motocicletei mele daca ar fi sigur pentru pustiul sau sa experimenteze cu mine mersul pe motocicleta.
In sine, mersul pe motocicleta il consider periculos, iar mersul cu o alta persoana (mai mult, un copil) il consideram si-l consider inca destul de periculos. Asa ca….am acceptat instantaneu ocazia de a invata. L-am rugat pe pusti sa se tina bine de mine.
– Cand ma las eu intr-o parte sau alta, te lasi odata cu mine, da?
Toate bune si frumoase pana in capatul aleii (doar nu va imaginati ca am iesit pe strada la faza asta, nu?), unde a trebuit sa luam curba ca sa ne intoarcem.
Am simtit in acel moment ca trebuie sa ma incordez ca sa mentin motocicleta stabila. Senzatia a fost dezagreabila, iar efortul depus m-a pus in alerta. Nu-i de ici de colo sa “scapi” pe jos o motocicleta de 250 kg cu un copil pe ea.. Asa ca toate simturile mele au intrebat mediul din jur: “care-i treaba?”
Asa se face ca atentia orientata preponderent inainte si la comenzile motocicletei, s-a reorientat catre contextul relatiei cu pasagerul meu.
L-am vazut cu coada ochiului in spatele meu, aplecat nefiresc in exteriorul motocicletei.
– Te lasi odata cu mine, ca mine, da?
– Sigur, ca doar am vazut la televizor cum e la cursele de motociclete!
M-am linistit, am inteles ce imagine avea in minte, am ajuns inapoi unde ne propuseseram si am multumit pentru experienta.
De atunci ma tot gandesc la ceea ce ar fi un eveniment barometric pentru relatie.
Doua harti mentale se intalnesc in interactiunea din realitate (ce-o fi aia?). Harta mea difera de harta ta, iar asta o s-o simt.
Sa spunem ca noi doi mergem cu motocicleta. Numai ca eu am pentru conceptul “motocicleta” imaginea mentala a unui chopper,iar tu ai pentru acelasi concept imaginea mentala a unei sportive.
De aici decurg diferente de stil in pilotaj, de parcurgere a traseului. Diferentele vor fi vizibile in special pe portiunile mai dificile ale drumului (na, daca ziceam schimbare de paradigma, iar dadeau astia cu rosii dupa mine.. 🙂

Revenind la evenimentul barometric, in evolutia unei relatii e important sa ne intrebam cum ne simtim pe traseu si cum s-o simti cel care ne insoteste.
Vom sesiza astfel mai repede, mai usor, acele momente in care pierdem confortul.
Orice deviere de la echilibrul mersului inainte are capacitatea de a diagnostica starea mea, a relatiei sau a celuilalt.
Presupunand ca sunt prezent si congruent cu mine (simt miscarile ce se intampla in sufletul meu) voi simti cand celalalt ma trage sau trage ansamblul eu-el intr-o directie. Trasul asta vine dintr-o reprezentare diferita pe care el o are asupra realitatii (din nou ma intreb ce-o fi aia, mai exact?)
Daca ma ocup doar de miscari, doar de partea tehnica a pilotajului, il pot invata o manopera pe celalalt. Dar pot mai mult de atat, pot sa corectez la mine si la celalalt harta mentala. Scopul unic ar fi curgerea lina spre inainte, spre viitor.
Efortul pentru aceasta curgere ar fi ideal sa fie optim. Excesul de efort datorat unei imagini gresite despre realitate are darul de a face diagnoza ajustarii imaginii (hartii mentale) la realitate.
Utile sunt aceste incordari suplimentare doar pentru a evidentia diferenta dintre ce inteleg eu si ce intelegi tu in acelasi context.
Asadar, draga coleg, drumul alaturi de tine mi-e util cand aflu despre mine, stiind despre diferenta dintre noi. Sper ca astfel sa-ti fie util si tie.
Multumesc, T&C

29 Sep

Eppur si muove

Trecem prin situatii care ne incearca structura de rezistenta a sistemului pe care-l numim noi personalitate. Si atunci corzile acestui mare “pian” intern vibreaza, consumand energie sau, din contra, dand energie.

Mi-am propus sa vad cu ajutorul unui test cum se “misca” personalitatea intre diverse evenimente, unele stresante, altele placute. Si astfel am folosit chestionarul de personalitati accentuate, o data imediat dupa un eveniment care a atins dureros structura de profunzime a personalitatii, a doua oara dupa trecerea unei perioade de timp si interactiune reconfortanta cu planul social.

Dimensiunile masurate de testul folosit:

demonstrativitate (sociabil, vorbaret)
hiperexactitate (rigoare),
hiperperseverenta (vindicativ, razboinic)
nestapanire (impulsiv)
hipertimie (tonus emotional, energie si optimism)
distimie (lipsa energiei, necomunicativ)
ciclotimie (instabilitate emotionala)
exaltare (impresionabil)
anxietate (timiditate)
emotivitate (manifestarea compasiunii, trairi emotionale intense)

Dupa cum zice poza de mai jos, tendintele variaza intre niste limite, trecerea acestor tendinte peste anumite cote dand “culoare” clara comportamentului.

Dupa trecerea de “hop”, scade energia consumata in stari emotionale neplacute (distimie 2 <distimie 1), creste echilibrul emotional (exaltare 2 < exaltare 1) si creste capacitatea de interactiune (demonstrativitate 2> demonstrativitate 1). Totodata, creste cantitatea de energie de care dispune personalitatea examinata, energie care se poate investi in actiune, optimism si curiozitate (hipertimie 2> hipertimie 1). Ambele teste masoara coerent acelasi sistem, corelatia Pearson dintre ele fiind un uimitor (stiu 😉 ca va place statistica) 0,91.

Sau, ca sa zic precum Galileo Galilei: “Si totusi se misca !”

17 Apr

Pledoarie pentru verb (II)

Un mod in care ajungem sa deformam structura de profunzime e rigidizarea acesteia intr-o forma lingvistica fixa.
Diferenta dintre un proces (DEX: PROCÉS ~e = desfasurare în timp a unui eveniment sau a unui fenomen; refacere, transformare succesiva, progresiva) si un eveniment (DEX: EVENIMENT = intamplare importanta, fapt de mare insemnatate) consta in dinamica. Daca procesul este curgator, fluid, evenimentul este fix, de neschimbat si inghetat in trecutul experientei (este deja cunoscut si denumit).
Prin nominalizare, furam dinamica unui proces si-l inghetam. De exemplu, in limba romana trecerea intr-un plan de actiune de la expresia “ne implicam” la expresia “implicarea noastra” te poate lasa cu ochii-n soare. Vei detine un inventar de declaratii, dar impactul asupra realitatii va fi limitat. Asta pentru ca dinamica verbului a fost stopata de fixitatea substantivului.
Se intampla ca din neatentie sa predam astfel controlul catre ceva nedefinit din exteriorul nostru. Cum?
Pai substantivele sunt numarabile si prin intermediul lor noi impartim realitatea in elemente discrete, aducand astfel discontinuitatea in campul perceptiv. Ia sa vedem un obiectiv al unui departament fromulat prin expresii de genul: “organizarea, desfasurarea si masurarea eficientei procesului de productie”..Heloo! Facem si noi ceva? Ma refer la actiune..
Prin intermediul verbului, realitatea este atacata in inertia ei, aparand sansa ca fixitatea ei sa se topeasca sub vointa celui care-si asuma actiunea.
Caci verbul (gramatica de clasa aV-a) este acea parte de vorbire care exprima evolutii, procese si chiar(!) poate alcatui singur o propozitie. Daca acestuia-i mai punem si o diateza activa (actiunea este facuta, iar nu suferita de vorbitor) – structura de vointa a clientului nostru este gata de a reorganiza si energiza realitatea din jurul acestuia.
Ca terapeut, sunt atent la o structura a discursului clientului meu si mai putin la continutul discursului. Ca sa fiu mai exact, atentia mea se imparte intre 4 vectori ai comunicarii (ca daca zic modelul celor 4 urechi Schulz von Thun ma injurati):
– Ce fapte povesteste clientul (“Cum stau lucrurile”)
– Ce afirma despre el clientul (“Eu sunt”)
– Ce spune despre relatia cu mine (“Noi suntem”)
– Ce-mi cere clientul (“Ce vreau de la tine..”)
Na, ca v-am bulversat cu teoria..pe scurt, nu ascult doar ce spune omul din fata mea, ci ma intereseaza si cum spune ceea ce spune.
Motivul pentru care fac asta e simplu. Raspund astfel intrebarii: unde, in structura verbala (de suprafata) pierde clientul meu oportunitatea de a-si influenta procesele in care este actor?
Bine-bine, am inteles ca structura de suprafata apare dupa ce noi traducem cu ajutorul unei multimi finite de simboluri structura de profunzime.
Ca traducerea respectiva e mai mult sau mai putin corecta..asta-i alta poveste. Dar, pana la urma, din ce-i facuta structura de profunzime?
Aici suntem cu totii de acord, noi astia care ne numim psihoterapeuti (apropo, am luat examenul si sunt in anul al IV-lea; sper sa fie ultimu’ an –sic!). Fie ca abordarea este directiva, fie ca e non-directiva, structura de profunzime se prezuma ca are aceeasi natura: ea este alcatuita din totalitatea experientelor clientului.
Felul in care aceasta structura de profunzime ajunge la comportament este “hotarat” de un filtru lingvistic- taman ce discutaram de modelul de suprafata!
Uneori structura de profunzime a clientului este la mica adancime sub stratul lingvistic, devenind accesibila prin oglindirea verbala din partea terapeutului.
Iata un exemplu pentru aceasta situatie: (C: client, T: pihoterapeut) C: azi am avut o sedinta la 9 si dupa aceea am stat numai sa dau e-mailuri pentru chestii care nici macar nu ma priveau. Sunt obosit si nervos, cred ca o sa-mi dau demisia cat de curand T: inteleg ca e prea mult Alteori, modelul de profunzime este adanc “ingropat” in subconstient si chiar lacatuit acolo. Terapeutul poate atunci sa apeleze la tehnici de sondaj de genul focusingului sau..hipnozei pentru a aduce la suprafata acest continut.
Iata un exemplu de proces in care clientul se opune activ constientizarii unui continut de profunzime:
C: cand eram mica, visam tot timpul cu groaza gramezi de capete de papusi. Ma ingrozea cand primeam cate o papusa in dar si scapam repede de ea. (…) Daca as avea un copil, n-as putea sa-l arunc in lume pur si simplu, cu inconstienta pe care o vad la altii. Ar trebui sa fiu capabila sa-i pasigur totul. T: sa inteleg ca tu, mica fiind, te gandeai ca daca mama ta ar mai avea si alti copii, ei ar fi la fel de chinuiti ca si tine? C: nu stiu daca ai citit asta undeva sau ai o intuitie fenomenala..dar acum imi dau seama ca lucrurile se leaga. Stii, cred ca m-am antrenat multi ani sa uit, iar tu tocmai mi-ai stricat jocul! Eliminarea unor aspecte din experienta modelului despre lume al clientului poate fi adesea evidenta pentru terapeut.
Varianta directiva de abordare poate prezenta sugestii sau sfaturi despre maniera de a recompleta modelul.
Varianta non-directiva de abordare tine cont insa ca sugestiile sau sfaturile noastre ajung in goluri create chiar de catre client!
Ori acele goluri din modelul de suprafata nu sunt tocmai avide dupa informatia revelata de noi.
Isi imagineaza cineva ca un efort de vointa pentru a construi identintatea fara acele elemente neconforme cu conceptia despre sine (Self-concept), va fi induplecat de sugestiile noastre bine intentionate?
Optinunile nu-si gasesc loc prea usor in plasa ce simboluri ce ne alcatuiesc identitatea. Sistemul Self-conceptului este capabil sa respinga acele conceptualizari care-i slabesc coerenta. Asa se face ca vorbim de “rezistenta clientului la terapie” sau de uitari “accidentale” ale sedintei dintr-o anumita zi.
Vestea buna e ca, odata pornit, procesul de transformare a structurii de suprafata o poate diversifica si face un pic mai flexibila. Din inghetarea unor descrieri ale evenimentelor trecute, clientul poate avansa la auto-plasarea sa in centrul actiunilor din universul sau. Actiuni pe care incepe sa le genereze si sa le controleze, sa le accepte rezultatele si sa se bucure de acestea. Discursul sau incepe sa contina mai multe verbe, la diateza activa, prin care-si prefigureaza identitatea.
Adica accepta sa fie o persoana functionala si dinamica.=

12 Apr

Pledoarie pentru verb (I)

In majoritatea formelor de psihoterapie (exceptand probabil unele forme de terapie fizica sau art-terapie) unul din lucrurile care se petrec intre client si terapeut este dialogul. Prin dialog, clientul comunica terapeutului modelul sau despre lume. Aceasta comunicare a modelului se face printr-o structura verbala de suprafata, adesea incompleta.
Structura de suprafata este ea insasi o reprezentare a unei structuri de profunzime. Din diverse motive, structura de suprafata nu este congruenta cu cea de profunzime. Intre transmiterea din planul intern catre cel extern pot apare adesea pierderi de sens si informatie, la fel cum lumina este deviata in drumul sau de la sursa catre ochiul receptor de diverse suprafete si volume (cu indici de refractie si reflexie diferiti-nu m-am putut abtine sa nu scriu asta :P) Modelul rezultat din operationalizarea structurii de suprafata (trecerea acesteia in comportamente) este unul saracit. Se limiteaza astfel numarul de optiuni comportamentale ale clientului.
Pe masura ce piesele lipsa ale modelului de suprafata sunt recuperate, procesul de schimbare a personalitatii clientului poate incepe.
Orientarile terapeutice sunt de acord pana in acest punct. De aici incep strategii de abordare diferita.
O varianta directiva ar insemna ca modelul verbal (de suprafata) incomplet al clientului este confruntat cu un set de variante, set alcatuit de catre terapeut. Alcatuirea se face fie pe baza intuitiei, a experientei sau a analizei desfasurate de terapeut pe parcursul sedintelor de terapie. Da, asta economiseste timpul si (de ce nu?) banii clientului. Partea trista e ca aceasta strategie nu poate antrena la client obisnuinta autorelevarii modelului de profunzime prin efort personal. La extrema, aceasta strategie poate rezolva punctual o problema a clientului, dar poate mentine incompententa clientului in fata propriului proces de evolutie.
O strategie non-directiva pentru asigurarea congruentei intre structura de profunzime si cea de suprafata poate consuma timp. Timpul este, in acest caz, masura latentei unui proces in care clientul isi construieste singur ipoteze si le compara cu structura de suprafata. Ipotezele ating si inglobeaza, mai mult sau mai putin, parti din structura de profunzime. Surprizele, emotiile traite cu ocazie revelarii structurii profunde sunt stimuli care fixeaza noile continuturi descoperite si le fac operationale.
Astfel se intampla ca apare baza pentru noi comportamente si se actualizeaza structura de suprafata.
Procesul poate fi lent, dar schemele de lucru raman in posesia clientului si sunt internalizate in suma de auto-evaluari a Self-conceptului.
Din aceasta “biblioteca” de scheme, clientul poate mai tarziu apela oricand o tactica de revelare a structurii de profunzime pentru a-si facilita adaptarea si autonomia, chiar si in lipsa terapeutului.
Cu alte cuvinte, pe termen mediu si lung, aceasta strategie construieste autonomia clientului.=

13 Jun

Experiment reusit

Am facut un experiment: 8 zile (4 sedinte a cate 2 zile fiecare) am lucrat cu aproximativ 50 oameni pentru a gasi impreuna o modalitate de a-i motiva, in conditii de maxima entropie organizationala (restructurari, decizii dificile si dureroase, lipsa informatiei pentru decizii). Mai mult, am verificat tipul de atitudine potrivita cadranului al III-lea din modelul Situational Leadership.

M-am gandit sa folosesc principiul 80-20 al lui Paretto pentru a-i recentra pe un mod independent de a lua decizii. In definitiv, aveam in fata tot timpul profesionisti cu experienta, demotivati sau in dificultate decizionala. Asa ca am vorbit doar 20% din timp eu, restul fiind alocat interactiunii si feedback-ului dat de participanti. Ba, mai mult, am rupt contactul vizual cu ei de cate ori incercau sa vorbeasca doar cu mine, in detrimentul adresarii catre colegi.

Daca la inceputul acestui timp de interactiune participantii au fost constant nedumeriti si nehotarati, am constatat ca, la sfarsitul fiecarei sesiuni de training foloseau cadrul cu multa siguranta: isi priveau in majoritatea timpului colegii, adresau feedback-ul catre acestia si aparea un ritm al grupului (incadrare perfecta in bugetul de timp si ordinea circulara a discutiei din sala).

Am facut acest experiment pentru a vedea daca pot intoarce (la modul figurat) ochii participantilor la un training de la formator (trainer) catre ei insisi. Ca si cadru in care se produc interactiunile, sala de training am vrut s-o transform intr-o platforma in care perceptiile, sentimentele si interactiunile dintre participanti sa fie analizate de participantii insisi. In acest fel, maturizarea atitudinii fata de procesul de invatare s-a produs intr-un ritm fulminant. In prima zi participantii erau “in ceata”, nervosi si dezorientati: mi-au spus la sfarsit ca aveau senzatia ca se vorbea chineza in sala. La ora 17 in prima zi paraseau sala obositi si intr-un disconfort destul de evident.

Daca la inceputul acestui training incadrarea in timp era marcata de rezistenta tacita la interactiune si de focusarea “ca de obicei” asupra trainingului (mai un mail, mai un BlackBerry folosit pe sub masa, pauza incalcata cu 5 min pt ca “era un mail important”), spre finalul primei zile deja apar semnele interesului si abordarii constiincioase a interactiunii (privitul ceasului in timpul exercitiilor pentru a nu depasi bugetul alocat, rolul de time keeper prezent si activ). Dispare treptat tendinta de a discuta 1-1 cu formatorul (trainerul?) si incep contactele vizuale dese si sustinute intre membrii echipei. Mai mult, registrele abordate in feedback trec de la aspecte factuale, tangibile, la aspecte legate de imaginea de ansamblu, viziune si parametri de climat in echipa.

Pentru mine am tras doua concluzii din acest experiment:

– a face o echipa sa constientizeze ca e responsabila de propria ei evolutie e un proces de durata. Costul procesului implica rabdarea formatorului (managerului?) si rezistenta in fata tentatiei de a pasi in mijlocul cadrului echipei, spre a oferi solutii, informatie. Cu cat resisti ca si formator tendintei de a usura frustrarea echipei prin a da explicatii, cu atat gradul de maturizare al perceptiei finale asupra intregului proces e mai mare.

– pe masura ce formatorul se retrage din cadrul echipei, apare ca si fenomen de raspuns cresterea autoorganizarii interne a echipei si aprofundarea comunicarii in acest cadru.

A, si sa nu uit: manualele de training le-au deschis abia a doua zi, notite nu au luat deloc (asa le-am cerut), dar discutiile dintre ei nu s-au abatut niciun moment de la ceea ce era intre copertile manualului 😉

q.e.d. 🙂

23 Nov

Brand yourself

..de unde as incepe daca as vrea ca propria-mi persoana sa fie mai vizibila si sa am o voce mai puternica intre ceilalti?

De la identitatea personala…sau de la brand-ul personal. Constatam similaritati intre oameni, constatam ca pot fi incadrati in tipologii si totusi, cand abordam descriptiv, detaliat un individ, ajungem la concluzia ca e greu sa-l confunzi cu un altul. Ceva il diferentiaza, ceva e numai al lui si-i da unicitate.

Conditii externe sau interne fac din aceasta modalitate unica si individuala un complex adaptativ, fluid.

Ca niste valuri care, in contact

cu tarmul, pierd usor din energie. Pastreaza ceva din ceea ce au fost si imprumuta din forma tarmului pe care ajung.

Si totusi..cum ajungem la a vorbi mai puternic despre noi?

Constientizand pentru inceput ca avem in noi resurse vaste pentru a ne dezvolta. Potentialul si individualitatea noastra nu sunt cantitati fixe, putandu-se transforma, daca vrem.

Acolo unde dezvoltarea este distorsionata sau blocata, se poate prezuma ca nevoia de baza a individului privind acceptarea a fost anulata/ modificata de o relatie. Lipsa auto-acceptarii duce la crearea unui concept de sine si a unui comportament aferent ce au ca obiective autoprotectia.

Cu alte cuvinte, ceva ne poate face sa avem o imagine de sine perturbata, imagine din care lipseste ingredientul increderii. Acest ceva este, de regula, o relatie cu un mediu sau o persoana in care am fost “educati” ca NU SUNTEM IN REGULA.

Cum ar fi daca am incepe sa ne gandim ca instanta dupa care evaluam corectitudinea sau incorectitudinea unor decizii nu e externa, ci e interna? Cum ar fi daca am renunta un pic macar la reguli externe fiintei noastre si am evalua strict dupa ce simtim? De gandit: ce-i aia si cum simte idealul de individ “fully functioning“?

Psihologie servicii

tuning psihologic pentru tine si organizatia ta

Tag Archives: dezvoltare personala