empatie | Psihologie servicii

04 Jan

Monstrul din adancuri

“Pierzandu-ne timpul cu futilitati si intrebari frivole, nu ne omoram numai pe noi […] omoram, prin moarte lenta si sterilizare, o particica din Cosmos. Cand omul uita sa se intrebe in ce parte sta izvorul mantuirii lui, se ofilesc campurile si se-ntristeaza, sterpe, pasarile.”

Mircea Eliade, Un amanunt din Parsifal

…il privesc tacut. A incercat sa-mi raspunda, dar vorbirea i s-a poticnit. Nu o mai controleaza, semn ca-i atent la altceva, suficient de intens incat sa-i distraga atentia de la ce e pe-aici.

E bine sa-i lasi sa-si regaseasca firul vorbirii in astfel de situatii. E un semn bun: sunt departe, in adancul lor si stau de vorba cu acea parte din ei demult alungata. Nu-i tulbura, pentru ca tocmai privesc hipnotizati in ochi un monstru.

Cel din fata mea l-a intalnit acum si incepe sa-i inteleaga infratirea: niciodata complet acceptat, niciodata dorit. Intrezarit doar in momente de intensa durere, spaima sau furie. Si poate din acest motiv si confundat cu o cauza a starilor cu care se asociaza aparitia lui, a monstrului.

In forma naturala, asa-zisul monstru e un Eu niciodata ascultat sau deplin lasat liber: am risca sa ramanem singuri daca l-am lasa.

Si totusi… suntem la inaltimea fiintei noastre civilizate pentru ca picioarele noastre stau pe umerii lui, ai monstrului din adancuri. Ne-am ridicat folosind energia, simturile, puterea lui.

E greu de tolerat prezenta acestui Eu ciudat. Il zarim in oglinda cand viata ne-mpinge la marginea hartii pe care-o folosim ca sa ne parcurgem drumul stiut. Nah, nu-i placut!

Invita-l la un ceai: s-ar putea sa afli, odata cu povestea lui, secretul care-ti deschide calea catre viitor.

02 Nov

Quantum

The stream of knowledge is heading toward a non-mechanical reality; the universe begins to look more like a great thought than like a great machine. Mind no longer appears to be an accidental intruder into the realm of matter, we ought rather hail it as the creator and governor of the realm of matter. Get over it, and accept the inarguable conclusion. The universe is immaterial-mental and spiritual.” (R.C. Henry, “The Mental Universe” ; Nature 436:29,2005)

James Hopwood Jeans

altamira

Hai sa spunem ca ne propunem chestii. Ceva de genul: sa ne simtim bine in pielea noastra, sa fim fericiti, sa avem o relatie implinita cu cine ne e drag.

Bine, as putea sa ma gandesc si la chestii mai “grave” de-atat, cum ar fi obiectivele pe termen lung ale unei organizatii sau (cu un maxim de ingrijorare pentru sanatatea mea mentala) as putea sa rostesc cuvantul strategie… 😉

Mda. Distanta dintre un acum si chestiile alea “grave” de mai sus e exprimata prin intervalul de timp in care sunt capabil sa mi le imaginez si apropii. Daca as avea tot timpul din lume, nimic n-ar fi prea greu de facut. Problema e ca, pana sa ajungem sa ne concentram la ce-am zis ca facem, trecem la alta chestie pe care realitatea ne-a scos-o in cale.

De ceva timp ma confrunt cu doua tendinte opuse:

– una ma afunda in “prioritati” efemere, lucruri care dispar in cateva ore sau pana la finalul zilei. Ce voi n-aveti Outlook-ul care va atrage in tot felul de probleme externe voua, create parca special pentru a va manca orice claritate a privirii spre inainte? Ei, hai…

– cealalta tendinta imi este soptita permanent de observarea clientilor de la cabinet. Ma intreb ce m-as face fara practica psihoterapiei? Da, cred ca as merge la psihoterapie 😉

Despre aceasta a doua tendinta vreau sa gandesc in aceste randuri. Imi apare destul de evindent ca, dupa un oarecare timp petrecut in dialog cu sine (doar nu credea vreunul din voi ca psihoterapia este despre sfaturile vreunui guru?!) , fiinta umana incepe a se focaliza mai mult pe ceea ce simte si nu pe ceea ce i se intampla in viata de zi cu zi.

Timpul alocat discutiei despre ceea ce se intampla descreste, persoana din fata mea vorbeste mai scurt despre ceea ce a facut. Timpul incepe sa fie folosit pentru a analiza ceva ce pare sa se intinda ca o panza sub tot ceea ce se produce la nivel faptic. Vorbim despre senzatii si sentimente care urmaresc din profunzime faptele.

Si clientul trece printr-o perioada in care traieste faptele, de data asta la un nivel de acces superior etapei anterioare. Adica poate conceptualiza ceea ce face, de-odata cu simtirea a ceea ce se intampla in interiorul sau.

Etapa urmatoare ma fascineaza mereu: clientul devine un mic vrajitor! Accesul la ceea ce simte se imbunatateste si poate sa simta ceea ce face…Pe cale de consecinta, se schimba tiparele comportamentale si raspunsul corelat al mediului.

Cand se intampla prima data suita asta de etape, nici nu prea bagi de seama, doar te bucuri impreuna cu clientul ca a scapat de mai stiu eu ce tipar suparator. Apoi realizezi ca nu a disparut tiparul faptelor, ci tiparul de simtire care le genera!

Si..cand se repeta treaba asta la clienti care nu se cunosc intre ei, care au structuri de personalitate diferite…incepi sa te intrebi: care-i secretul?

Secretul pare sa fie in nivelul de acces pe care-l au la stratul de emotii si sentimente care insotesc in permanenta (co-creeaza?) faptele din jurul lor.

La final, o poveste (de adormit copii mari): doi calugari budisti priveau un steag care flutura in vant. Unul dintre ei afirma:

– Steagul se misca.

Al doilea raspunde:

– Nu, vantul se misca.

Ascultand discutia, un alt calugar raspunde:

– Nici steagul, nici vantul nu se misca. Se misca doar mintea.

15 Apr

Straturi de timp (2)

….The unconscious has no time. There is no trouble about time in the unconscious. Part of our psyche is not in time and not in space. They are only an illusion, time and space, and so in a certain part of our psyche time does not exist at all.”

C G Jung – The symbolic life

E luni dimineata devreme si as mai dormi…cum as mai dormi!

Decid sa-mi incep saptamana cu o celebrare a vointei si…mai dorm 5 minute 😛

Gandul ca la 7:45 am un client nu-mi da pace si somnul s-a dus. Din mers iau cafeaua si un pahar cu apa, dau mancare la motanul care mi se incurca printre picioare (oare modelul asta de motan are buton de volum?) si gata! Sunt in masina, in drum spre client.

Aglomerata strada… sper sa nu-ntarzii. Ajung la timp si am timp sa-mi las la usa acea parte din gandurile mele care ma sincronizeaza cu strada, cu soferii, cu lumea de-afara. Aici, in camera unde stau de vorba cu clientul de azi, port cu mine doar ganduri care-mi lasa libertatea sa inteleg incotro ma duce clientul.

Iata-l! E iute inca, dar lasa deoparte telefonul de pe care a dat mai stiu eu cate mail-uri. Mi-a explicat ca lunea-i singura zi din saptamana cand are timp si energie sa inteleaga ce vorbim, in restul saptamanii fiind pana peste cap prins in iuresul industriei in care lucreaza.

Povestim un pic…asa, cat sa inceapa discutia. Nu pare sa aiba o directie de explorat inca. Si povestim inca un pic, cum a fost interactiunea cu X, cum s-a simtit. Apoi interactiunea cu Y si incep sa simt ca ne vom invarti pe o suprafata plata, populata cu evenimente fara legatura intre ele. O fi nevoia mea sa fac legatura intre lucruri?

Aduce cu el emotiile din interactiunile despre care povesteste si simt ca mi se duce calmul, ca traiesc la fel ca el tensiune, bucurie, frustrare sau furie.

Il trag deoparte din Timpul industrial pe care-l traieste atat de intens si-i arat ce mi-a adus de-acolo: o lume a emotiilor. Ramane un pic pe ganduri apoi isi reia treptat firul povestilor din Timpul din care vine. Se misca acum intre Timpul relational si Timpul industrial.

E din cand in cand captiv in urzeala emotiilor carora nu li se poate impotrivi.

Il ascult si apoi il intreb daca i-e bine. Nu, nu i-e bine, s-a enervat.

E ca-n aeroport: te grabesti sa prinzi o cursa? Ai un trotuar rulant, cu viteza mai mare decat a mersului. Ai la dispozitie inca doua ore pana la urmatoarea cursa? Mergi agale, ai timp sa te gandesti la tine, la ce vei face, nu-i nicio graba.

Spatiul din jurul meu e compact, la fel de dur ca si peretii. E harmalaie. Stam impreuna intr-un Timp dens, in care se-ghesuie toate evenimentele, nevoile si bagajele lor pline de emotii. Cu sufletul la gura, asteptam cursa spre Acum.

Il trag usor de maneca si-i fac semn sa iesim din aglomeratie, undeva unde ne putem auzi.

– Tu… unde te grabesti asa? Ai acum-acum nevoie sa decolezi?

– Sigur ca nu.

– Pai… la cursa spre Mai incolo sunt locuri si vad ca nu se-ghesuie prea multi.

Aici e mai bine, spatiul nu mai e atat de dens, putem observa impreuna incotro se misca evenimentele si nevoile acelea grabite. Toate vor Acum.

Noi mergem la urmatoarea cursa, cea spre Mai incolo.

Faptele impreuna cu emotiile care le insotesc sunt traite in Acum. E un timp al cauzalitatii si al proceselor clare, ca-ntr-o fabrica de construit masini. Aici ai siguranta concretului.

In Mai incolo n-ai confortul de a sti clar, dar de-aici incepi sa intelegi si sa poti influenta. Aici lucrurile si faptele par unite prin fire, prin relatii. Aici ai sens.

Alege-ti un ritm in care sa vizitezi cele doua straturi de timp: din Timpul industrial in Timpul relational si-napoi.

21 Mar

Moscova- poveste despre contrarii

Am plecat la drumul asta cu o chestie ciudata in suflet: dar daca felul in care tind sa ma raportez in mod constant la realitatea din jur vine reflectat inapoi catre mine?
Nu e deloc o intrebare retorica, ci e o chestie extrem de practica: ca sa-mi fie mai clar la ce ma uit, am de inteles mai intai cum tind sa vad lucrurile.
Asa ca am mers in Rusia, stiind toate cate se intampla acolo, cu bune si mai putin bune.
M-am gandit in prima seara acolo ca sunt usor paranoid, ca sunt tensionat si nu-mi era prea clar daca e realitatea din mediu sau proiectia mea. Apoi am devenit atent la ce era in jurul meu: colegii cu care stateam la masa erau ca pisicile nervoase, cu urechile ciulite, iar temele in discutie erau situatia locala si ultimele stiri din regiune.
Unii din ei chiar n-au dormit de grija unor explozii…pasamite artificiile din Piata Rosie i-au cam speriat 😉
Apoi am inceput sa merg pe strada, sa interactionez, sa simt. Soferul de taxi cu care m-am incapatanat sa merg, un tatar care vorbea in orice alta limba decat rusa sau engleza, parea tare relaxat in comparatie cu mine. Teritoriu necunoscut, nu pot vorbi, destinatia e aiurea-n camp… dar omul pare linistit. Ce-ar fi sa ma iau dupa el si sa stau linistit si eu? Uite ca functioneaza, am ajuns unde voiam si soferul Rajad zambeste si-mi da un numar de telefon, sa-l chem sa ma ia cu taxiul lui la intoarcere (dupa toate filmele vazute pe postul TV Moscova 1 inainte de Revolutie, macar stiu sa intreb cum il cheama si sa-i cer in rusa un creion 😉

Seara urmatoare e Piata Rosie. Plina de cantece, lumina si steaguri. Soldati cam de toate felurile si filtre de securitate, dar in mod ciudat, nu simt ostilitate nicaieri. Hmm…dar daca ma insel si pun preconceptiile inaintea perceptiei? Cum or fi oamenii astia daca las deoparte aiurelile din capul meu? Merg pe strada si observ structurile gigantice construite pentru a simboliza puterea: cladirea Ministerului Afacerilor Interne imi da dureri de ceafa la cat e de inalta… dar in metrou ma simt ca-n Bucuresti.

Trec pe langa Kremlinul moscovit si vad povesti.

Nu, nu e din cauza ca nu mi-am luat pastilele! Vad cei doi vecini, vulpea si cocorul. Foarte diferiti, curiosi sa stie fiecare cum e celalalt. Asa ca intr-o buna zi, vulpea il invita pe cocor sa vina la cina, sa serveasca impreuna orez. Vulpea manca tacticoasa orezul, fara sa bage de seama cocorul care incerca neputincios sa ciuguleasca orezul din farfurie.
Nu peste mult timp, cocorul intoarce invitatia vulpii… doar ca-i serveste orez intr-o amfora cu gatul lung si subtire, din care doar un cocor poate manca.
Asa se face ca pana astazi, cand un cocor se aseaza pe camp, o vulpe se va furisa in preajma lui pentru a pedepsi rusinea suferita in timpuri de poveste 😉
Incet-incet, linistea vine catre mine si pot sa le simt caldura interioara, energia si entuziasmul celor care se misca in jurul meu pe strada, in magazine, in sala de training. In 45 minute poti fi cel mai bun prieten al lor si vei fi surprins cat de repede isi iau in serios rolul de gazda.
In jurul meu oamenii sunt usor diferiti, dar extrem de atenti in a-ti anticipa nevoile. Redescopar semnificatia termenului reverentios interactionand cu unii dintre ei.
N-am nicio sansa sa ma simt ca vulpea, si n-as vrea sa-i tratez ca pe cocorul din poveste.
In zilele care trec lucrurile vin usor, curg: e ultima intalnire cu ei si, din ce-mi spun, imi dau seama cat de atenti au fost la comportamentul meu timp de cinci luni in fata lor si cat de multe au inteles fara sa le spun explicit ce fac.

Da, simt ca se potriveste expresia:

As above, so below, as within, so without. Hermes Trismegistus.

Mi se confirma ca ce-i in mine vine catre mine prin cei cu care ma intalnesc.
Ma voi intoarce 🙂

07 Mar

Bochi Bochi

Spuneam ca salutul cel mai des folosit intr-una din provinciile japoneze (Osaka) este sub forma unei intrebari: Moukarimasu ka? (merge treaba?) Si mai spuneam ca voi analiza felul in care, in ultimii patru ani, a “tranzactionat” cu echipa sa unul din comerciantii pe care-i stresez eu constant. Asta ca sa putem raspunde (tot in japoneza) la intrebarea postului anterior 😉

Zis si facut!

Am cautat in piata comerciantilor cunoscuti de mine pe unul care sa-si fi consolidat pozitia in ultimii ani pe “bursa” leadershipului organizational. Am gasit un astfel de om, ale carui cote sunt in crestere in ultimii 4 ani: din 2010 pana-n 2014 isi motiveaza constant si coerent angajatii, obtinand scoruri in crestere la bursa implicarii acestora in afacere (pe masurate, nu pe povesti!)

Dupa ce l-am gasit, l-am convins sa-mi completeze (pentru a treia oara in ultimii 4 ani!) un test de personalitate cu 240 itemi. A bombanit, dar s-a supus 🙂

Despre metoda asta de analiza spuneam ca a fost inventata in jurul anului 1700 de un trader japonez pe nume Munehisa Homna. Multumita inventiei sale, el a putut domina bursa japoneza de orez cu sediul in Osaka. El aseaza datele intr-un grafic “lumanare”, cu logica: pret de deschidere, cel mai inalt pret, cel mai scazut pret, pretul de inchidere (OHLC).

Pentru analiza factorilor de personalitate, scorurile obtinute pentru cele trei aplicari ale aceluiasi test – pe o perioada de patru ani – sunt aranjate in ordinea: scor de inceput de examinare, cel mai inalt scor, cel mai scazut scor, ultimul scor din serie. Vreun bec aprins pana acum?

Interpretarea graficelor se face dupa urmatoarele reguli:

– Corpul lumanarii sau partea plina a graficului reprezinta diferenta dintre pretul de deschidere si pretul de inchidere (C-O sau O-C), iar culoarea acestuia este data de rezultatul diferentei:

verde daca este o crestere a pretului de la inchidere/sfarsit fata de deschidere/inceput.

Daca corpul este destul de mare (adica diferenta C-O este mare) atunci avem o presiune la cumparare, deci un sentiment pozitiv/ optimist care determina achizitii. In termeni de personalitate, ceva a generat deschiderea personalitatii celui examinat catre dimensiunea investigata

rosu daca este o scadere a pretului la sfarsitul perioadei de tranzactionare fata de cel initial. La fel daca corpul este rosu si mare atunci avem o presiune la vanzare, deci un sentiment negativ/ contractie in piata. In termeni de personalitate, ceva a generat o reducere a interesului pentru dimensiunea investigata.

– liniile de deasupra sau dedesubtul lumanarilor se numesc umbre, si reprezinta grafic maximele (deasupra) si minimele perioadei analizate (dedesubt)

Si acum sa facem analiza pe 5 categorii de “produse” tranzactionate de personalitatea celui in cauza:

echilibru emotional (N)
extraversie (E)
deschidere la experiente noi (O)
agreabilitate/ permeabilitate fata de opiniile echipei (A)
constiinciozitate (C)

1. Cum stam cu costurile pe echilibru emotional? Se vede treaba ca nu-i deloc ieftin sa mentii pozitii cu expunere mare cand esti timid (“costul” mare pe N4 arata un individ nu foarte confortabil in situatii ce presupun expunere publica). In schimb, N1 arata castiguri pe zona de relaxare, calm, pastrarae cumpatului cu usurinta (N1 masoara anxietatea).

“Umbrele” (liniile descendente) din N2 si N3 arata minime de-a lungul perioadei, deci avem potential in a scadea din cand in cand in ostilitate si depresie (mai pe romaneste, asta-i potential de optimism 😉

2. Ce mai avem in trendurile omului nostru? O diminuare a factorului E4 (activism), care poate arata ca ne alocam timp sa si gandim, o crestere in caldura contactului cu ceilalti (E1- nu e spectaculos acest factor, ceea ce ma face sa constat ca introvertii sunt chiar niste oameni de incredere 😉 Costurile apar in aparenta tonusului emotional (E6) care pare mai putin exuberant. De observat prezenta dominanta, plina de forta data de factorul E3 in “achizitie” constanta si puternica (de la medie inferioara, la medie superioara).

3. Ups! Pe scala asta vedem “cumparari” masive de empatie (O3) si o focalizare pe problematici concrete (scadere in O5, ca “plata” masiva). Factorii fantezie si simt estetic (O1 si O2) isi pastreaza flexibilitatea.

Mare lucru, se pare ca cineva a inteles ca n-ai performanta daca nu indeplinesti doua conditii de traseu:

– mintea focalizata pe tinta

– sa nu uiti sa-i iei si pe altii cu tine la drum

4. Mai departe, in zona logicilor sociale si “investitiilor” aferente. Toate arata cumparari masive de inteligenta sociala: investirea increderii in altii (A1)- cu potential de crestere a investitiei pe acest palier (graficul verde are umbra deasupra, da?). Abordarea deschisa, franca (A2) si dorinta clara de a fi de ajutor (A3). Cea mai mare “investitie” o face al meu comerciant in blandetea cu care-si trateaza oamenii (A6), factorul avand potential de dezvoltare (umbra deasupra…).

5. Ia sa vedem si ultimul palier al “investitiilor”: Constinciozitatea! Daca analizam culoarea, vedem scaderi in factorii Ordine (C2) si Deliberare (C6). Daca ne uitam si la palierul de unde se fac scaderile respective, ne linistim: abia acum avem de-a face cu flexibilitatea si viteza cuiva care coordoneaza oameni. Scorurile anterioare erau foarte bune, dar pentru un ceasornicar elvetian care lucreaza singur in laboratorul lui!

Una peste alta, analizand “investitiile” facute de al meu comerciant, putem vedea ca a platit pentru Agreabilitate si a achizitionat cantitati mari din urmatoarele “produse”: incredere acordata celorlalti, sinceritate, altruism, bunavointa, blandete.

A scazut investitia pe dimensiuni de personalitate deschise catre: fantezie, simt estetic si a investit enorm in deschiderea fata de ceea ce simte (atat el cat si ceilalti- empatie).

A redus eforturile mari pe care le facea pe dimensiunile: a fi vazut ca un profesionist-model (Competenta), a fi extrem de ordonat si a intarzia decizia pana toate datele sunt clare (Deliberare).

Si acum, dupa ce am facut atata analiza pe “tranzactionarile” si preturile platite de clientul meu, putem concluziona ca lucrurile au o directie buna, spre prosperitate.

In dialectul Kansai din provincia Osaka, la intrebarea politicoasa si optimista “Moukarimasu ka?” (cum merge treaba?) cei mai multi dintre japonezii care fac afaceri bune de cateva sute de ani raspund cu madrie: “Bochi Bochi” (incet si sigur).

25 Feb

Ulise – anthropos polytropos

Imaginati-va o panza intinsa in fata voastra, pe care aruncati bile de diferite materiale si dimensiuni. Unele vor apasa mai mult in panza, altele mai putin. Cert e ca cele mai usoare vor fi atrase in adanciturile facute de cele mai grele.

Probabil ca asta-i modelul mental cel mai simplu pentru intelegerea gravitatiei ca fenomen fizic. O fi si un model de intelegere a relatiilor si continutului emotional al acestora?

Am observat in dialogurile cu unii dintre clientii mei ca apare un moment al abandonului in a povesti despre un X care ne enerveaza. Si atat de mult traim acolo, in povestire, ca pana si psihoterapeutul ajunge sa simta tensiunea! Si mi-am imaginat ca al meu client esueaza intr-o depresiune a tesaturii emotionale dintre el si un altul. Odata cu el, si eu merg in starea respectiva. Doar ca eu il cunosc pe Ulise si stiu sa ma leg de catarg atunci cand cantecul de sirena al emotiilor ma ademeneste sa uit de drum 😉

Mi-a placut Ulise cand am citit Odiseea. Pe langa faptul ca era cel mai istet dintre ahei, regele din Itaca mi-a parut iscusit la oameni. Pentru fiecare gaseste un stil, fiecaruia pare sa-i gaseasca un “carlig”. In Odiseea, Homer il denumeste pe Ulise – anthropos polytropos, adica “omul cu multe feluri de a fi”. Istetul e cunoscut pentru felul in care i-a facut pe locuitorii Troiei sa darame portile scheene ca sa introduca in cetate calul troian.

Intoarcerea acasa a eroului este presarata cu multe aventuri – de!, asa se intampla cand superi “sponsorii” din Olimp! In toate aventurile sale Ulise ramane un individ curios, gata sa riste totul de dragul cunostintelor: “nici milă de părinţi şi nici iubire/ de fiu şi de nevastă ori dorinţa/ de-a fi prilej în veci de fericire,/ n-au izbutit să-mi stîmpere dorinţa/ de-a cerceta pămîntu-n lung şi lat/ şi omului virtutea-ori neputinţa” (Dante, Divina comedie)

Mi-a atras atentia istoria in care Ulise se intalneste cu sirenele. Nu sirenele lui Vasile Roaita (!), ci cu fiintele magice care ademeneau marinarii si-i faceau sa esueze. Ulise stia ca sirenele l-ar fi ademenit cu…promisiunea cunoasterii! Avid dupa a sti, eroul grec risca sa fie atras pe solul steril al insulei sirenelor si sa piara acolo. Isi sfatuieste tovarasii de calatorie sa-si astupe urechile cu ceara, iar el cere sa fie legat de catargul vasului. Astfel asculta cantecele si promisiunile sirenelor, fara a putea sa-si paraseasca ruta catre casa (nostos).

Daca uiti de drumul tau, te poti trezi ca Ulise in insula vrajitoarei Circe: ademenit cu nemurire, fericire si cate-n luna si in stele in lumea frumoasei, are nevoie de un an ca sa-si aminteasca de casa si de drumul inca neterminat.

Hmm… banuiesc ca nu te-ai gandit la tine niciodata ca fiind in ipostaza lui Ulise, nu? Nu te-ai gandit ca ai parcursul tau emotional, din care te poti opri din cand in cand sa asculti ce simt altii? Si nici n-ai gandit ca daca uiti drumul poti sfarsi pe un teren steril al contemplarii emotiilor altora, poate mai puternici decat tine in a-si trai lumea si a o impune?

Cum ar fi sa vezi in graficele din postul anterior (cine zice ca un pic de matematica nu-i buna la psihoterapie?) ca ni se intampla asta in mod curent? Ca doar gandul la un oarecare individ ne poate da o stare diferita de cea avuta in momentul anterior gandului in sine?

Si te-as mai invita sa vezi ceva: ca in momentul in care stii de cantecul de sirena al emotiilor altora, poti sa-l asculti si sa afli. Poti sa fii asemeni lui Ulise – anthropos polytropos, sa te lasi ademenit daca vrei sa simti cum e in lumea altuia. Sa te lasi sa experientiezi a fi ca altul. Dar apoi ai de amintit de drumul tau si de urmat propria cale, fara a te lasa sa fii un satelit pe orbita emotionala a altuia.

24 Feb

Anthropos polytropos – introducere

Sa facem un experiment impreuna: ia-ti un minut sa te gandesti la doua personaje din viata ta. Care sa fie? Care vrei tu. Doar sa-l alegi pe unul din personaje din categoria celor care te-ar face sa treci strada pe partea cealalta, doar sa nu-l intalnesti. Iar pe celalalt personaj sa-l alegi in asa fel incat de indata ce te-a dus mintea la el/ ea, sa simti deja un zambet pe fata.

Ia-i gasit? Bun! Acum gandeste-te la primul personaj si alege din coloana din stanga acele atribute care se potrivesc felului in care te simti gandind la el.

Nu te grabi sa treci al a doua coloana, cea din dreapta. Uita-te un pic pe geam afara: e lumina? E noapte deja? Ce vezi?

Muta-ti apoi mintea la cel de-al doilea personaj – cel care te face sa zambesti. Acum alege din coloana din dreapta acele atribute care se potrivesc felului in care te simti gandind la el.

Loading ...

As vrea sa vedem impreuna cum e sa “gravitezi” emotional in jurul unor personaje… Cum ar fi sa fiu prins in starea emotionala pe care o alta persoana o are? Cum ar fi sa descopar ca intalnindu-ma cu un cunoscut de-al meu, mi-e dintr-o data mai clara o anumita stare emotionala? Ca ma simt in mod evident iritat sau calm, bucuros sau trist , infricosat sau entuziasmat, si astea nu erau neaparat cu mine inainte de a-l intalni pe omul respectiv?

Dar daca doar ma gandesc la el?

Probabil ca raspunsurile tale de mai sus ne vor ajuta sa facem un pic mai clara ipoteza “gravitarii” emotionale. Va urma 😉

14 Jul

Lapis exiliis

“Pe masură ce creşte complexitatea, formulările precise pierd din înţeles şi formulările pline de înţeles pierd din precizie.” Lotfi Zadeh (logica fuzzy)

Ma uit la omul din fata mea: a venit sa-si caute echilibrul pierdut pe undeva, pe carare. Ascult povestea lui intortocheata, cu explicatii despre problemele care-l chinuie.

Il vad apoi ca pe un fluture de noapte, lovindu-se orb de proprii Zei-principii, in drumul sau spre liniste.

Lucian Blaga parca spunea ca ca suntem inzestrati cu doua tipuri de cunoastere: una paradisiaca, bazata pe ratiune si pe observarea realitatii ca dat. Cealalta forma de cunoastere e denumita luciferica, in care misterul e acceptat si revelat incet-incet.

Prima e cunoasterea imediata, faptica a prezentului. Frica de dispretul celorlalti, frica de a nu vedea in ochii lor ceea ce banuiam despre lasitatea noastra, ne fac sa cautam a fi “normali”. Atat de mult incat ne anesteziem singura instanta care ne poate ghida in cautarile noastre: intuitia.

Cea de a doua forma de cunoastere, denumita de Blaga “luciferica”, caracteristica omului creator, capabil sa-si infrunte temerile si sa-si transforme destinul. O redescoperim de fiecare data cand faldurile socialului ne orbesc inaintarea.

Lapis exiliis (piatra exilului) e indicatorul de drum, borna: spre intuitia razvratitului sau spre cunoastere rationala a conservatorului? E metafora pe care cultura noastra o contine de cateva mii de ani: desemneaza piatra care transforma alchimic materia impura in esenta, necunoasterea in revelatia transcendenta a adevarului. Metafora a carei intrupare a fost cautata in van de Artur si de cavalerii lui, cu o frenezie caracteristica animalelor inradacinate in concretul foamei si al simturilor.

Reantorcandu-ma la nevoia de principii a clientului meu, ma trezesc meditand la toate propozitiile pe care mi le spun si eu folosindu-l pe TREBUIE. Enunt adesea imperative impersonale de care ma tin apoi cu vinovatie, uitand ca nu-mi apartin sau ca au fost rolul unei conjuncturi in care nu am putut simti, in care frica ori furia m-au orbit.

E inca in fata mea, intr-o carapace, fara vitalitate. Nerabdator, e iritat de linistea pe care i-o propun prin intalnire.

Stiu ca vrea solutii si pot sa aleg a-i domoli durerea si dezamagirea, explicandu-i. Dar stiu ca ce-i explic azi, de maine va fi inutil. Si stiu ca se va intoarce impotriva “explicatiilor”, in trecerea lui de la static la fluid. Acum mult timp in urma, cand a simtit ca presiunea misterului din jur ii ameninta structura, a creat in jurul lui o armura aspra – Ratiunea. Stie si el ca are nevoie de timp sa se vindece de stratul asta.

Sau pot sa-l astept sa vada, ca-n povesti, rascrucea. Atunci cand criza va fi suficient de puternica, va descoperi viata din sufletul sau.

Prins in schematismul dogmelor personale, e in siguranta deocamdata. Dar simte dureros ca nu mai creste si ca-l ingradesc propriile absolutizari.

Se-nfurie si-i vad tornada din interior, pe cale sa rastoarne piedestalurile mancate de timp ale Zeilor-Principii.

Pe asta ai vazut-o? Ii arat cu mana linia fina-miscatoare a misterului. Se-ncrunta: nu se incadreaza in ce STIU!

Domeniul contradictoriului e infiorator, populat fiind de intrebari de genul:

– am fost sau n-am fost iubit de ai mei?

– sunt sau nu demn de stima mea?

— Da-mi o explicatie, psihologule!

— Ia o iluzie, pana te prinzi: gandesti corect, desi asta nu-ti ajuta cresterea.

Imediatul nu e locul tau. Iesi din ce stii deja.

13 Jun

Povesti (cuantice) la gura sobei (II)

..nu v-a placut fizica, asa ca ne intoarcem la psihologie.
Ce-ar fi daca, pe parcursul dezvoltarii si formarii sale, structura de baza a personalitatii viitorului adult ar fi supusa actiunii unui camp morfic? Sau, ca sa nu sperii prea multa lume, ce efect au conditiile de valorizare emise (constient sau inconstient) de catre adult asupra emotiilor copilului in formare?
La urma-urmei, cred ca gasim repede ceva studii pe tema asta, dar prefer abordarea retorica (deocamdata.. 😉 ) Ce-ar fi daca, spuneam, pe fondul legaturii emotionale create intre adult si copil, acesta din urma ar fi supus unui proces de modelare? Pai ar fi natural!
Si mai interesant ar fi de vazut cum, in cazul a mai multor frati, structurile lor particulare ar reactiona diferit la “campul morfic” creat de parintele semnificativ emotional. Din start se pare ca excludem aleatoriul si liberul arbitru din dezvoltarea viitorului adult.
Reactiile copilului la mediu nu mai sunt un fenomen independent, ci mai degraba un raspuns modulat de conditii anterioare oricarui stimul: conditiile de valorizare induse de relatia cu parintele.
Redundant in dialogurile cu clientii din terapie apare unul sau altul din parinti. Acel parinte care apare in dialogurile cu clientul pare sa fie nitel mai rigid, mai puternic in a induce structura personalitatii sale. As indrazni sa merg si mai departe si sa presupun ca e mai “eficient” in a-si transmite temerile in orice relatie, chiar si aceea cu un copil.
Treptat, otrava emotionala injectata in relatie de un astfel de parinte (ne referim aici la neancredere, ignorare, agresivitate verbala sau fizica) ataca si modifica naturaletea si fluiditatea celuilalt in relatie cu el.
Inseparabilitatea celor doi din perechea parinte-copil se mentine la distante mari si chiar peste timp (surpiza?) La fel ca si inseparabilitatea particulelor din fizica cuantica, inseparabilitatea emotionala reduce suma infinita de posibilitati de adaptare la doar cateva variante.
Acestea sunt acele corelate cu starea emotionala a parintelui. Cu cat mai sarac acest prim set de atitudini la parinte, cu atat mai putine raspunsurile posibile de adaptare la mediu ale copilului.
Set atitudinal sarac la nivelul parintelui- optiuni putine la viitorul adult..iacata-i gata tulburarea de personalitate! Si astfel codurile de reactie se diminueaza, producand aparitia unui fenomen descris “pattern de reactie si de simtire rigid si pervaziv, care produce dezinsertie sociala”.
Una peste alta, pe calea asta se transmit eficient (trist, dar putem fi extrem de precisi cand este implicat inconstientul, fie in bine, fie in rau) temerile unor intregi generatii.
Peste umarul nostru privesc experienta curenta multe fantome din trecut, si nu toate impacate.
Cum se vindeca? Ca sa reformulez in termenii folositi aici: cum se poate intrerupe inseparabilitatea emotionala?
Am o veste proasta si una buna: manualul de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale (DSM IV) zice ca nu se vindeca. Structura de baza a personalitatii va pastra tot timpul amintirea si senzatia amprentei celui/ celei care a dat forma trairii emotionale. Vestea buna e ca se amelioreaza reactia initiala si pot fi invatate si alte reactii.
As zice ca ar mai fi si alte planuri de interventie, dar…sunt povesti (cuantice) la gura sobei ;)=

12 Apr

Pledoarie pentru verb (I)

In majoritatea formelor de psihoterapie (exceptand probabil unele forme de terapie fizica sau art-terapie) unul din lucrurile care se petrec intre client si terapeut este dialogul. Prin dialog, clientul comunica terapeutului modelul sau despre lume. Aceasta comunicare a modelului se face printr-o structura verbala de suprafata, adesea incompleta.
Structura de suprafata este ea insasi o reprezentare a unei structuri de profunzime. Din diverse motive, structura de suprafata nu este congruenta cu cea de profunzime. Intre transmiterea din planul intern catre cel extern pot apare adesea pierderi de sens si informatie, la fel cum lumina este deviata in drumul sau de la sursa catre ochiul receptor de diverse suprafete si volume (cu indici de refractie si reflexie diferiti-nu m-am putut abtine sa nu scriu asta :P) Modelul rezultat din operationalizarea structurii de suprafata (trecerea acesteia in comportamente) este unul saracit. Se limiteaza astfel numarul de optiuni comportamentale ale clientului.
Pe masura ce piesele lipsa ale modelului de suprafata sunt recuperate, procesul de schimbare a personalitatii clientului poate incepe.
Orientarile terapeutice sunt de acord pana in acest punct. De aici incep strategii de abordare diferita.
O varianta directiva ar insemna ca modelul verbal (de suprafata) incomplet al clientului este confruntat cu un set de variante, set alcatuit de catre terapeut. Alcatuirea se face fie pe baza intuitiei, a experientei sau a analizei desfasurate de terapeut pe parcursul sedintelor de terapie. Da, asta economiseste timpul si (de ce nu?) banii clientului. Partea trista e ca aceasta strategie nu poate antrena la client obisnuinta autorelevarii modelului de profunzime prin efort personal. La extrema, aceasta strategie poate rezolva punctual o problema a clientului, dar poate mentine incompententa clientului in fata propriului proces de evolutie.
O strategie non-directiva pentru asigurarea congruentei intre structura de profunzime si cea de suprafata poate consuma timp. Timpul este, in acest caz, masura latentei unui proces in care clientul isi construieste singur ipoteze si le compara cu structura de suprafata. Ipotezele ating si inglobeaza, mai mult sau mai putin, parti din structura de profunzime. Surprizele, emotiile traite cu ocazie revelarii structurii profunde sunt stimuli care fixeaza noile continuturi descoperite si le fac operationale.
Astfel se intampla ca apare baza pentru noi comportamente si se actualizeaza structura de suprafata.
Procesul poate fi lent, dar schemele de lucru raman in posesia clientului si sunt internalizate in suma de auto-evaluari a Self-conceptului.
Din aceasta “biblioteca” de scheme, clientul poate mai tarziu apela oricand o tactica de revelare a structurii de profunzime pentru a-si facilita adaptarea si autonomia, chiar si in lipsa terapeutului.
Cu alte cuvinte, pe termen mediu si lung, aceasta strategie construieste autonomia clientului.=

Psihologie servicii

tuning psihologic pentru tine si organizatia ta

Tag Archives: empatie